Contestaţie la executare. Sentința nr. 6166/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6166/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 6166/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6166
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. F.
GREFIER: S. O. A.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe contestatorul A. A., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 4, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata, prin consilier juridic I. A., care depune delegație la dosar, lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă din oficiu și acordă cuvântul pe excepția de netimbrare.
Intimata, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției și respingerea ca netimbrată a cererii de chemare în judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare invocată din oficiu.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 02.12.2014 sub nr._, astfel cum a fost precizată la data de 03.03.2015 (f. 19), contestatorul A. A., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 4, a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea actelor de executare ce decurg din titlul executoriu nr._/12.05.2014 emis de intimată, cu acordarea cheltuielilor de judecată. Totodată, a solicitat și întoarcerea executării silite prin restituirea sumei de 261 lei, cu acordarea și a dobânzii legale calculate la această sumă.
În motivare, contestatorul a susținut în esență că nu este certă creanța pusă în executare, precum și că procedura de executare silită s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 666 rap. la art. 645 C.pr.civ., nefiind înștiințat despre titlul executoriu și actele de executare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 701-702, 711-714, 718-719 C.pr.civ.
La data de 10.03.2015, intimata D.G.I.T.L. Sector 4 a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca nefondată (f. 14-16).
În motivare, intimata a arătat în esență că s-a comunicat în mod legal procesul-verbal de contravenție, iar actele de executare sunt întocmite în conformitate cu prevederile art. 136 alin. l și alin. 2, art. 141 alin. l și art. 145 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Analizând cu prioritate excepția netimbrării contestației la executare, instanța retine următoarele:
Prin rezoluția aplicată cererii de chemare în judecată și prin care s-a fixat termenul de judecată, judecătorul cauzei a stabilit în sarcina contestatorului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum total de 70,88 lei, calculată în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 2 și 4 din O.U.G. nr. 80/2013.
Deși citat cu această mențiune la data de 03.04.2015, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosar (f. 44-45), contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa de timbru.
În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, ”în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei”. Conform art. 10 alin. 4 din același act normativ, cererile de întoarcere a executării silite se taxează, în toate cazurile, cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depășește 5.000 lei, și cu 300 lei, pentru cererile a căror valoare depășește 5.000 lei.
Potrivit art. 33 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar alin. 2 al aceluiași articol face trimitere la art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, care prevede sancțiunea anulării acțiunii în cazul în care taxa judiciară de timbru nu este achitată în termenul stabilit.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse, constatând faptul că nu s-a procedat de către contestator la achitarea taxei judiciare de timbru, instanța va admite excepția de netimbrare și va anula cererea de chemare în judecată, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul A. A., cu domiciliul în București, .. 42, sector 4, și cu domiciliul ales la C..av. M. G., în București .. 11, ., ., sector 2, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 4, cu sediul în București, ., nr. 50-54, sector 4.
Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./4 ex./
← Pretenţii. Sentința nr. 6071/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Pretenţii. Hotărâre din 12-05-2015, Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|