Contestaţie la executare. Sentința nr. 4547/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4547/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 4547/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4547
Ședința publică din data de 16 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte - VERONICA SÎRBU
Grefier – V. V.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea B. C. INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A. A. – prin Sucursala Unirii în contradictoriu cu intimații S. V. C. și S.C. I. D. S.R.L., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 din codul de procedură civilă (în continuare C.p.c.), a amânat pronunțarea în cauză la data de 02.04.2015 și la data de 16.04.2015, când – în aceeași compunere – a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.04.2014 contestatoarea B. C. INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A. A. – prin Sucursala Unirii a formulat în contradictoriu cu intimații S. V. C. și S.C. I. D. S.R.L. contestație la executare împotriva executării silite începute de către B.E.J. M. C. în dosarul de executare nr. 1047/2013, solicitând anularea actului de adjudecare din data de 13.01.2014, alături de anularea tuturor actelor subsecvente și întoarcerea executării prin repunerea părților în situația anterioare.
În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, că executarea silită a fost viciată prin valorificarea imobilului la un preț derizoriu, disproporționat față de valoarea de circulație a acestuia.
Aceasta a adăugat că nu se poate contesta faptul că vânzarea la licitație este o sancțiune împotriva debitorului, dar prin aceasta este inadmisibil să ce creeze un prejudiciu mai mare decât cel suferit prin vânzarea silită a unui bun, adică prin lipsirea de proprietate asupra unui bun, în condițiile în care scopul executării este obținerea unui preț real, în vederea acoperirii pe cât posibil a creanței.
S-a învederat că în mod greșit executorul judecătoresc a declarat ca adjudecatar pe intimatul S. V. C., întrucât nu avea mandat din partea băncii, având în vedere că în cuprinsul adresei nr._/23.12.2013 rezultă în mod evident că aceasta nu stăruie în executare și solicită amânarea termenului de licitație din data de 06.01.2014 și organizarea unei noi licitații la o dată ulterioară, nerespectându-se astfel principiul disponibilității.
În drept, contestatoarea a invocat art. 854 C.p.c., solicitând judecarea în lipsă.
Aceasta a solicitat proba cu înscrisurile anexate.
Cererea a fost anulată prin încheierea din data de 09.07.2014 pentru neplata taxei judiciare de timbru.
Prin încheierea din data de 05.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ /a2, atașat prezentului dosar, a fost admisă în parte cererea de reexaminare formulată de contestatoare împotriva încheierii din data de 09.07.2014, revenindu-se asupra măsurii anulării în ce privește capătul de cerere având ca obiect contestația la executare, timbrat cu 1000 lei (chitanța de la fila 5 din dosarul nr._ /a2).
Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare.
Ca urmare a dispoziției instanței, s-a depus dosarul de executare nr. 1047/2013 (fila 32 și urm.).
La termenul de judecată din data de 19.03.2015, intimatul S. V. C. a invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității acțiunii, asupra cărora instanța a rămas în pronunțare.
Analizând lucrările prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă (în continuare C.p.c.), instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Prin urmare, instanța va analiza mai întâi excepția autorității de lucru judecat.
Cu privire la această excepție, instanța arată că – potrivit art. 430 C.p.c. – hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.
De asemenea, conform art. 431 și art. 432 C.p.c., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs.
În speță, instanța constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 la data de 23.01.2014 sub nr._ contestatoarea a formulat în contradictoriu cu aceiași intimați contestație la executare împotriva aceleiași executări silite, solicitând anularea procesului-verbal de licitație din data de 06.01.2014, emis în dosarul de executare nr. 1047/2013 al B.E.J. M. C., alături de anularea tuturor actelor subsecvente și de întoarcerea executării silite.
Prin sentința civilă nr._/20.11.2014 pronunțată în acest din urmă dosar (fila 219) a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare, reținându-se că prețul oferit de adjudecatar respectă cerința imperativă prevăzută de art. 845 alin. 8 C.p.c., fiind superior limitei de 30% din prețul de pornire al primei licitații.
Pe cale de consecință, instanța stabilește că pretențiile contestatoarei din prezentul dosar au fost soluționate cu autoritate de lucru judecat prin această sentință, ale cărei considerente au autoritate de lucru judecat potrivit dispozițiilor legale sus-citate, nemaiputând fi analizate din nou de o altă instanță.
Față de cele ce preced, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat invocată de contestator și va respinge contestația la executare ca fiind soluționată cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr._/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ .
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de intimat, instanța face trimitere la dispozițiile art. 453 alin. 1 C.p.c., conform căruia partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Constatând culpa procesuală a contestatoarei, instanța o va obliga pe aceasta la plata către intimatul S. V. C. a sumei de 2219 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii fiscale RI 71/17.03.2015 și a chitanței nr. 0019/17.03.2015 (fila 205).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de intimat.
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea B. C. INTESA SANPAOLO ROMANIA S.A. A. – prin Sucursala Unirii, cu sediul în București, Sector 4, ., . cu intimații S. V. C., cu domiciliul în București, Sector 5, ., ., .>și S.C. I. D. S.R.L., cu sediul în București, Sector 4, .. 66, ., ., ca fiind soluționată cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr._/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ .
Obligă contestatoarea la plata către intimatul S. V. C. a sumei de 2219 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. S. V. V.
Red. Tehnored. V.S./V.V./5 Ex./3 Ex. .>
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4062/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4531/2015. Judecătoria... → |
---|