Contestaţie la executare. Sentința nr. 4535/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4535/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 4535/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4535

Ședința publică din data de 16 aprilie 2015

Instanța constituită din: Președinte – V. S. Grefier – V. V.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul M. FINANȚELOR PUBLICE, PRIN REPREZENTANT DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în contradictoriu cu intimata V. I., având ca obiect contestație la executare și suspendarea executării silite.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 din codul de procedură civilă (în continuare C.p.c.), a amânat pronunțarea în cauză la data de 02.04.2015 și la data de 16.04.2015, când – în aceeași compunere – a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.06.2014 contestatorul M. FINANȚELOR PUBLICE, PRIN REPREZENTANT DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, a formulat în contradictoriu cu intimata V. I. contestație la executare împotriva executării silite începute de S.C.P.E.S. E. L. și Asociații în dosarul de executare nr. 140/2014, solicitând totodată suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

În motivare, contestatorul a arătat, în primul rând, că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească susceptibilă de apel, care nu este definitivă și, prin urmare, nu este un titlu executoriu propriu-zis.

În al doilea rând, acesta a precizat că intimata creditoare nu s-a adresat cu o cerere prealabilă de punere în executare de bunăvoie, înainte să demareze executarea silită, contrar art. 622 C.p.c.

În al treilea rând, s-a învederat că executarea silită este nelegală, efectuându-se cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, înăuntrul căruia are posibilitatea să efectueze plata voluntar, reprezentând un termen de grație și neputându-se stabili nici cheltuieli de executare, pe care contestatorul, de asemenea, le-a contestat. În acest sens, s-a arătat că onorariul executorului depășește limitele legale prevăzute de Legea nr. 188/2000, în mod greșit adăugându-se și T.V.A. onorariului.

În drept, contestatorul a invocat art. 622 și urm. C.p.c. și O.G. nr. 22/2002, solicitând judecata în lipsă.

Contestatorul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Intimata a depus întâmpinare la data de 05.01.2015 prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, arătând în esență că susținerile contestatorului sunt nefondate.

În drept, aceasta a invocat O.G. nr. 22/2002, art. 39 din Legea nr. 188/2000, art. 175, art. 177 alin. 3 și art. 711 alin. 3 C.p.c.

Intimata solicitat proba cu înscrisuri.

Ca urmare a adresei instanței, s-a depus dosarul de executare nr. 140/2014 (fila 37 și urm.).

Analizând lucrările dosarului, prin prisma cererii formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

În fapt, prin cererea înregistrată sub nr. 140/25.03.2014 la S.C.P.E.S. E. L. și Asociații (fila 29) intimata creditoare a solicitat executarea silită a contestatorului debitor în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 120/27.01.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2012, pentru recuperarea sumei de 1.228.700 lei.

Prin această sentință civilă (fila 41), Tribunalul București a obligat pârâtul contestator la plata către reclamanta intimată a sumei de 1.227.500 lei reprezentând prețul de piață al imobilului situat în București, ., corp A, ., și a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În dispozitivul sentinței civile s-a menționat că aceasta este atacabilă cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cheltuielile de executare au fost stabilite în cuantum total de 7877,58 lei prin încheierea din data de 25.03.2014 (fila 44), incluzând onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 7847,58 lei (T.V.A. inclusă).

Prin adresa din data de 16.06.2014 (fila 49) executorul a somat debitorul să achite suma rezultată din titlul executoriu.

Prin adresa din data de 22.12.2014 (fila 60) executorul a înființat poprirea asupra conturilor debitorului deschise la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București.

Prin cererea înregistrată la executorul judecătoresc la data de 22.01.2015 (fila 71) intimata a formulat cerere de renunțare la executarea silită, precizând că debitorul și-a executat de bunăvoie obligația în urma somației primite, solicitând reducerea cheltuielilor de executare. Ca urmare a acestei cereri, executorul a dispus încetarea executării silite prin încheierea din data de 26.01.2015 (fila 73), reducând cheltuielile de executare la 5300 lei (T.V.A. inclusă) prin încheierea din data de 22.01.2015 (fila 72).

În drept, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de argumentele invocate, instanța face trimitere la dispozițiile relevante în materie din Codul de procedură civilă, în forma în vigoare la momentul începerii executării silite:

„Art. 622. (1) Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Art. 669. (1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.

(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.

Art. 711. alin. 1. Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.

Art. 718. alin. 1. Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.”

Totodată, instanța citează dispozițiile relevante din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii:

Art. 2. Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Art. 3. În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.

Art. 4. (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Potrivit Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești:

„Art. 39. (1) Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite; b) pentru creanțele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depășește 50.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite; c) pentru creanțele în valoare de peste 80.000 lei, dar până la 100.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 lei plus un procent de până la 2% din suma care depășește 80.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite; d) pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.”

În speță, cu privire la primul motiv, respectiv că sentința civilă care reprezintă titlul executoriu nu este definitivă și executorie, instanța arată că – într-adevăr calea de atac pentru această hotărâre ar fi fost în mod legal apelul – însă, având în vedere că soluția din primă instanță a fost menținută în căile de atac, apel (fila 22) și recurs (fila 27), apare ca inechitabilă o soluție de desființare a executării silite pentru singurul motiv că sentința civilă ce a stat la baza executării silite nu era executorie la momentul formulării cererii de executare la executor, cu atât mai mult cu cât debitul a fost deja achitat de debitor și cu cât creditoarea s-a întemeiat cu bună-credință pe dispozitivul acestei sentințe în care s-a precizat că sentința este atacabilă cu recurs și, prin urmare, executorie. Pe cale de consecință, instanța apreciază acest argument al contestatorului ca fiind neîntemeiat.

Referitor la al doilea motiv al contestației, respectiv nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 22/2002, instanța arată că din analiza art. 2 din O.G. nr. 22/2002 nu rezultă o amânare automată în toate cazurile a obligației instituției publice de a se conforma titlului executoriu, ci numai în situația în care executarea creanței nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri. În speță, instanța arată că, după somarea debitorului, acesta nu a precizat în niciun fel faptul că va face demersuri în vederea asigurării fondurilor necesare plății.

Cu alte cuvinte, instanța stabilește că intimata nu avea obligația de a obține un refuz din partea contestatorului, astfel cum acesta a învederat, pentru a pune în executare titlul executoriu, îndeplinindu-și obligația de a-l soma pe acesta din urmă, astfel cum s-a reținut mai sus. Contestatorul, parte în litigiul finalizat prin hotărârea ce reprezintă titlul executoriu, trebuia să-și îndeplinească obligațiile de bunăvoie, astfel cum prevede art. 622 alin. 1 C.p.c. În acest sens, este necesar a se sublinia sensul sintagmei „de bunăvoie” și anume „din inițiativă proprie”. Dispozițiile art. 622 C.p.c. prevăd tocmai obligația debitorului de a-și executa obligația în lipsa unor alte demersuri ale creditorului pentru a-și satisface creanța.

În ce privește al treilea motiv al contestației, privind cheltuielile de executare și adăugarea T.V.A. de către executorul judecătoresc la onorariul său, instanța arată că taxa pe valoarea adăugată este definită ca un impozit indirect, datorat la bugetul statului de către persoanele impozabile care desfășoară activități economice, constând în livrarea de bunuri, execuția unor lucrări sau prestarea unor servicii.

Această taxă se calculează asupra creșterii de valoare, adăugată de fiecare agent economic care participă la ciclul realizării unui produs sau la executarea unei lucrări, urmând a fi suportată de către consumatorul final. Instanța arată că nu executorul judecătoresc trebuie să suporte T.V.A., ci creditorul, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, suma respectivă urmând a fi recuperată de la debitor.

Astfel, dacă executorul judecătoresc ar trebui să includă T.V.A. în onorariul maxim stabilit de lege, s-ar ajunge în situația în care acesta ar încasa veniturile maximale permise de lege, diminuate cu 24%, lipsind astfel de eficiență juridică prevederile legale. De asemenea s-ar ajunge la o discriminare între executorii judecătorești și celelalte categorii de persoane impozabile plătitoare de T.V.A.

În consecință, instanța apreciază că onorariul a fost în mod legal calculat de către executorul judecătoresc, adăugarea T.V.A. la onorariul maximal fiind făcută pentru ca executorul să poată încasa efectiv suma respectivă. Prin urmare, instanța stabilește ca fiind neîntemeiate criticile contestatorului în acest sens, onorariul încadrându-se în limitele legale prevăzute de art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, sus-citat.

Mai mult, instanța constată că prin cererea de renunțare la executarea silită intimata a precizat că solicită să rămână în sarcina sa cheltuielile de executare neachitate până la momentul respectiv.

Pe cale de consecință, argumentele contestatorului sunt nefondate, motiv pentru care instanța urmează să respingă ca neîntemeiată contestația la executare.

Referitor la suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, având în vedere faptul că a fost soluționat capătul de cerere privind contestația la executare, instanța va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Totodată, în temeiul principiului disponibilității, instanța va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul M. FINANȚELOR PUBLICE, PRIN REPREZENTANT DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., Sector 2, în contradictoriu cu intimata V. I., cu domiciliul în București, ., ., și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat I. I. în București, ., ., ..

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.

Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. S. V. V.

Red. Tehnored. V.S./V.V./4 Ex./2 Ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4535/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI