Validare poprire. Sentința nr. 9359/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9359/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 9359/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9359
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M. F.
GREFIER – S. O.-A.
Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de creditorii B. E. JUDECĂTORESC N. SORICA și E. ON E. R. SA, în contradictoriu cu debitoarea P. E. și terțul poprit . IMPEX SRL, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de lipsa părților, având în vedere dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea relațiilor solicitate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă București, precum și cerere de renunțare la judecată de către bej N. Sorica, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și reține cauza în vederea pronunțării sub acest aspect.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 02.06.2015 sub nr._, petentul B. E. JUDECĂTORESC N. SORICA, în contradictoriu cu debitoarea P. E. și terțul poprit . IMPEX SRL, a solicitat validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 208/2012, în favoarea creditoarei E. ON E. R. SA, până la concurența sumei de 1915,33 lei.
În drept, au fost invocate prevederile art. 789 alin. 9 C.pr.civ.
Asupra excepției netimbrării acțiunii, instanța retine următoarele:
Prin rezoluția aplicată cererii de chemare în judecată, judecătorul cauzei a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Deși citat cu această mențiune la data de 11.06.2015, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosar (f. 17), acesta nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa de timbru.
În conformitate cu dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013, ”orice alte acțiuni sau cereri neevaluabile în bani, cu excepția celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, se taxează cu 20 lei”.
Potrivit art. 33 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar alin. 2 al aceluiași articol face trimitere la art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, care prevede sancțiunea anulării acțiunii în cazul în care taxa judiciară de timbru nu este achitată în termenul stabilit.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse, constatând faptul că nu s-a procedat de către reclamant la achitarea taxei judiciare de timbru, instanța va admite excepția netimbrării și va anula cererea de chemare în judecată, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată privind pe creditorii B. E. JUDECĂTORESC N. SORICA, cu sediul în Bacău, ., J. Bacău, și E. ON E. R. SA, cu sediul în Târgu-M., ., J. M., în contradictoriu cu debitoarea P. E., cu domiciliul în Târgu Ocna, ., ., ., și terțul poprit . IMPEX SRL, cu sediul în București, .-7, sector 4.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./6 ex./
← Pretenţii. Hotărâre din 07-07-2015, Judecătoria SECTORUL 4... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Încheierea nr.... → |
---|