Pretenţii. Sentința nr. 4452/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4452/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 4452/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 4452
Ședința publică de la 09.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte –M. B.
Grefier – R. N.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta ASOCIAȚIA DE P._ . FRUMUSANI NR. 8 în contradictoriu cu pârâtul O. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ambele strigări ale cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 255 și 258 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.09.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari . în judecată pe pârâtul O. V., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 2225,64 lei, reprezentând cote restante de întreținere pentru perioada iunie 2013 – iunie 2014, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 31 și nu și-a mai îndeplinit integral obligațiile legate de plata cheltuielilor de întreținere în perioada iunie 2013 – iunie 2014, achitând doar parțial suma de 519,58 lei, din suma de 2638,04 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, în pofida demersurilor reclamantei de rezolvare pe cale amiabilă a litigiului. Reclamanta a mai arătat că din suma totală de 2225,64 lei, suma de 107,18 lei reprezintă penalități calculate conform art. 13 din OUG nr. 85/2001.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 194 și urm. C.proc.civ., Legea nr. 114/1996, OG nr. 85/2001.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copii certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: centralizator și calcul penalități, carte imobil, liste de plată (f. 14-39), proces-verbal al asociației din 02.04.2014, certificat de înregistrare fiscală, încheierea de acordare a personalității juridice, somație de plată.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230 din 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări sau propune probe.
La data de 08.04.2014, reclamanta a depus note scrise prin care a precizat că cererea a rămas fără obiect, pârâtul achitând obligațiile financiare față de asociația de proprietari în integralitate. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâtul a achitat debitul ulterior introducerii cererii de chemare în judecată.
La termenul de judecată din 09.04.2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, în cadrul căreia reclamanta mai depus la dosar copie chitanță nr. 1556/04.09.2014, factură și chitanță privind onorariul avocațial, copia titlului de proprietate pentru apartamentul nr. 31.
Analizând acțiunea de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâtul O. V., în calitate de proprietar al apartamentului nr. 31 situat în București, ., ., . – conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 903/15.04.2005 de BNPA D. C. și M. S. S. (f. 52-53) – a figurat, până la data de 04.09.2014, în evidențele reclamantei Asociația de Proprietari . restanță la plata cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere, acumulată în perioada iunie 2013 – iunie 2014 și penalități de întârziere aferente aceleiași perioade, în cuantum total de 2225,64 lei, astfel cum reiese din listele de plată atașate la dosar (f. 14-39), și tabelele centralizatoare întocmite de reclamantă. Instanța mai reține că la data de 04.09.2014, prin chitanța nr. 1556/04.09.2014 (f. 61), pârâtul O. V. a achitat către reclamantă suma de 2402,37 lei, reprezentând contravaloare întreținere restantă până în luna iulie 2014, inclusiv.
În ceea ce privește legea de procedură aplicabilă prezentei cauze, aceasta este reprezentată de codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, intrat în vigoare la data de 15.02.2013, având în vedere data formulării prezentei cereri, 17.06.2013, precum și dispozițiile art. 3 alin. 1 din legea 76/2012 care prevăd că dispozițiile N.C.p.civ se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia.
În drept, potrivit art. 50 alin 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Prin dispozițiile art. 46 din Legea nr. 230/2007, legiuitorul a dispus că toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Instanța constată că, în cauză, s-a făcut dovada achitării în întregime a debitului principal și a penalităților de întârziere, anterior promovării cererii de chemare în judecată, astfel cum reiese din chitanța nr. 1556/04.09.2014, atașată notelor scrise depuse de reclamantă la data de 08.04.2015. Deși prin notele scrise din 08.04.2015 reclamanta a susținut că pârâtul a achitat debitul ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, totuși din chitanța nr. 1556/04.09.2014 depusă chiar de reclamantă și pe care aceasta și-a întemeiat susținerea din notele scrise, rezultă fără îndoială că achitarea debitului solicitat în prezenta cauză a avut loc la data de 04.09.2014, anterior introducerii cererii de chemare în judecată din data de 15.09.2014. În consecință, instanța va respinge cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . cu pârâtul O. V., ca lipsită de obiect.
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. 1 C.proc.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, observând că pârâtul a achitat debitul anterior înregistrării acțiunii, instanța constată culpa procesuală a reclamantei, iar nu a pârâtului, în declanșarea litigiului, în temeiul căreia va respinge capătul de cerere privitor la cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocațial de 150 lei, achitat conform chitanței nr. 306/25.03.2015 (f. 58), ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P._ . FRUMUSANI NR. 8 cu sediul ales la C..av. T. E. G. din București, ., ., ., sector 3 în contradictoriu cu pârâtul O. V., cu domiciliul în sector 4, București, ., ., . având ca obiect pretenții, ca lipsită de obiect.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. N. R.
Red. M.B./Dact. M.B. și N.R./4 ex./17.07.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4535/2015. Judecătoria... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 6917/2015. Judecătoria... → |
---|