Contestaţie la executare. Sentința nr. 9801/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9801/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 20-07-2015 în dosarul nr. 9801/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 9801

Ședința publică din data de 20.07.2015

Instanța constituită din:

Președinte: R. M. M.

Grefier: A. G. B.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de contestatorul P. I., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 06.07.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.07.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 23.12.2014, sub nr._, contestatorul P. I., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise în dosarul de executare nr._/2014, aflat pe rolul B. C. V. ȘI M. A. D., solicitând anularea acestora.

În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că, a primit somația, fără ca în prealabil să fie avertizat, în această somație menționându-se faptul că a circulat în cursul anului 2012 cu autoturismul proprietate personală cu numărul de înmatriculare_, însă la acea dată era bolnav, iar cu autoturismul circulă fiul său.

Contestatorul a mai precizat că nu a circulat cu autoturismul, și a avut rovinietă, iar acesta are o pensie mică și nu are posibilități de plată.

Contestația la executare nu a fost motivată în drept.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 41, 75 RON.

În susținerea cererii, contestatorul a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

La data de 11.03.2015, contestatorul a formulat cerere precizatoare, prin care a solicitat anularea actelor de executare, arătând faptul că are mai multe roviniete achitate fără a se deplasa din București.

La data de 05.05.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR s-a constatat că la data de 07.08.2011, autovehiculul aparținând domnului P. I. a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, fapta săvârșită de P. I. constituind contravenție continuă, care se sancționează cu amendă contravențională în cuantum de 250 de RON, contestatorul fiind obligat să achite și tariful de despăgubire, în valoare de 28 de Euro.

Emiterea și comunicarea procesului-verbal de contravenție au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 și art. 14 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Comunicarea procesului-verbal de contravenție s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, operațiune confirmată de semnătura de primire a martorului prezent, fără a se depăși termenul de 1 lună de la data aplicării sancțiunii, la același domiciliu ca și cel precizat de contestator în contestația la executare.

De la data comunicării procesului-verbal de contravenție și până la data încuviințării executării silite, contestatorul nu a îndeplinit de bună-voie plata creanței stabilite prin titlul executoriu, deși procedura de comunicare s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Potrivit art. 622, alin.1 și alin.2 NCPC, ,, Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

Potrivit art. 37 din OG nr.2/2001, ,, Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”.

Prin Încheierea din camera de consiliu, instanța de executarea încuviințat executarea silită a titlului executoriu contestat, procesul-verbal constituind titlu executoriu.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205-208 Noul Cod de procedură civilă, precum și dispozițiile legale cuprinse în prezenta întâmpinare.

Intimata a solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsă, în baza art. 223, alin.3, coroborat cu art. 411, alin. 2 Noul C.proc.civilă.

La data de 03.06.2015, contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare.

În motivarea răspunsului la întâmpinare, contestatorul a arătat că la data întocmirii procesului-verbal de contravenție a deținut rovinietă, pe care o depune la dosar și polița de asigurare.

În drept, au fost invocate art. 205-208 NCPC.

Intimata a solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsă, în baza art. 223, alin.3, coroborat cu art. 411, alin. 2 Noul C.proc.civilă.

A fost atașat dosarul de executare nr._/2014, aflat pe rolul B. C. V. ȘI M. A. D..

Instanța a administrat în soluționarea cererii proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/31.01.2012, contestatorul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 RON, și totodată, a fost obligat să achite în lei, pe lângă amenda contravențională, și contravaloarea tarifului de despăgubire în valoare de 28 de Euro.

Procesul-verbal a fost comunicat contestatorului prin afișare, la data de 21.02.2012, conform ,,Procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/31.01.2012”, semnat de martorul C. G..

Creditoarea a formulat la data de 08.10.2014 cerere de executare silită adresată B. C. V. ȘI M. A. D., fiind format dosarul de executare nr._/2014, dosar deschis prin încheierea emisă la data de 10.10.2014.

Prin încheierea din data de 31.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2014, a fost încuviințată executarea silită a debitorului, în baza titlului executoriu reprezentat de Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/31.01.2012.

Prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 2 din data de 08.12.2014, au fost calculate cheltuieli de executare în cuantum total de 399, 52 RON.

La data de 08.12.2014, a fost emisă către contestator somația de plată mobiliară, prin care acestuia i s-a pus în vedere ca în termen de 1 zi să achite către creditoare suma totală de 28 de Euro, la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării, precum și suma de 399, 52 de RON, reprezentând cheltuieli de executare silită, somația de plată fiind comunicată la data de 12.12.2014.

La data de 14.05.2015, au fost emise adresele de înființare a popririi, prin care s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor contestatorului deschise la terții popriți menționați în cuprinsul adreselor de înființare a popririi, până la concurența creanței în valoare de 28 de Euro, la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării, precum și suma de 399, 52 de RON, reprezentând cheltuieli de executare silită.

Contestatorul a invocat faptul că la data întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenției a deținut rovinieta valabilă și că acesta nu a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ . Instanța apreciază că aceste motive constituie critici care vizează netemeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/31.01.2012, și care puteau fi invocate de către contestator exclusiv pe calea plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 713, alin.2 NCPC, republicat, care prevede că ,, În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.

Or, pentru desființarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, este prevăzută de lege o cale procesuală specifică, și anume plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor. Potrivit art. 31, alin.1 din OG nr.2/2001, ,, Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

În subsidiar, instanța reține că rovinietele depuse la dosar de către contestator sunt din anii 2012, respectiv 2014, iar acesta nu a depus la dosar o rovinietă valabilă pentru data la care s-a reținut săvârșirea faptei contravenționale, respectiv data de 07.08.2011.

Contestatorul nu a formulat critici de nelegalitate sau de netemeinicie îndreptate împotriva actelor de executare silită efectuate de B. C. V. ȘI M. A. D. în dosarul de executare nr._/2014, iar susținerile acestuia în sensul că suferă de afecțiuni medicale și că nu are posibilități de plată nu constituie motive care să conducă la anularea actelor de executare.

Instanța mai reține totodată că actele de executare din dosarul de executare nr._/2014 au fost în mod legal emise, în baza încuviințării instanței de executare, Judecătoria Sectorului 4 București, Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/31.01.2012 constituind titlu executoriu.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare, formulată de contestatorul P. I., domiciliat în București, ., ..B, apt. 135, sectorul 4, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. M. M. A. G. B.

Red./tehnored. AGB/Jud. R.M.M. 4 ex/2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9801/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI