Contestaţie la executare. Sentința nr. 2241/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2241/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 2241/2015
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 2241
Ședința din Publică din data de 23.02.2015
INSTANȚA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: M. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul M. EDUCATIEI NAȚIONALE în contradictoriu cu intimatul P. E. I. având ca obiect: contestație la executare-suspendarea executării silite.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.
Instanța în baza art. 104 alin 13 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, față de lipsa părților.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosar copiile certificate ale dosarului de executare nr. 1155/2014.
Instanța, verificând din oficiu la prima zi de înfățișare competența acestei instanțe, potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, respingând excepția tardivității contestației la executare invocată de către intimat având in vedere ca pe data de 06.07.2014 a primit actul de executare contestat, pe data de 14.07.2014 a fost trimisă contestația prin fax, in termenul prevăzut de lege, având in vedere ca ziua de 13.07.2014 a fost o zi de duminică nelucrătoare, reținând cauza in pronunțare pe baza înscrisurilor aflate la dosar
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2014 cu numărul_, contestatoarea M. EDUCATIEI NAȚIONALE în contradictoriu cu intimatul P. E. I. , a solicitat anularea formelor de executare începute în dosarul nr. 1155/2014, al B. M. C., anularea somației emisă la data de 03.07.2014 și a încheierii din data de 03.07.2014 de stabilire cheltuieli de executare silită, suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.07.2014 cu numărul_/4/2014, contestatoarea M. EDUCATIEI NAȚIONALE în contradictoriu cu intimatul P. E. I. , a solicitat anularea formelor de executare începute în dosarul nr. 1155/2014, al B. M. C., anularea somației emisă la data de 03.07.2014 și a încheierii din data de 03.07.2014 de stabilire cheltuieli de executare silită, suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații.
Prin încheierea din data de 19.02.2015 s-a admis excepția de litispedență și dosarul_/4/_ a fost atașat la dosarul_ .
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că nu au fost respectate dispozițiile OG 22/2002 iar, în ceea ce privește cheltuielile de executare silită, contestatoarea a arătat că nu datorează aceste sume de bani și onorariul de executare de 6200 lei nu este stabilit conform legii.
S-a solicitat și suspendarea executării silite.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.711-717, 718-719 Noul C.proc.civilă.
S-a solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsă, în baza art. 223 NCPC.
Contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a arătat că prin titlu executoriu, contestatoarea a fost obligată nu să își dea avizul pentru formularele diplomelor de licență, ci s-au furnizeze Universității S. Haret materialele tipizate cu regim special necesare pentru eliberarea diplomelor de licență și că cele două instituții nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin titlu executoriu mai mult de 6 luni.
Intimatul a invocat dispozițiile art. 205 NCPC.
În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1319 din data de 12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, irevocabilă la data de 04.11.2013, s-a admis în parte acțiunea reclamanților, printre care și a reclamantului intimat, a fost obligată pârâta Universitatea S. Haret să elibereze diploma de licență în favoarea reclamantei. Prin aceeași sentință s-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S. Haret, fiind obligat chematul în garanție M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului să furnizeze pârâtei materialele tipizate cu regim special necesare pentru eliberarea diplomelor de licență.
La data de 24.06.2014, creditorul formulat cerere de executare silită împotriva debitorilor în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1319 din data de 12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, irevocabilă la data de 04.11.2013 .
Cererea a fost depusă la B. M. C., fiind format dosarul de executare nr. 1150/2014, iar prin Încheierea din data de 24.06.2014 a fost admisă cererea de executare silită.
Prin încheierea din Cameră de Consiliu din data de 27.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București -a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei Universitatea S. Haret și a debitoarei M. Educației Naționale.
Prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 03.07.2014 au fost stabilite cheltuieli de executare în valoare de 8062,15 RON.
La data de 03.07.2014 a fost emisă somația către contestatoare prin care i s-a pus în vedere să își îndeplinească obligațiile stabilite prin titlu executoriu și să achite suma de 8062,15 RON reprezentând cheltuieli de executare.
În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007, ,,Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare”.
Potrivit art. 8, alin.1 din Ordinul nr. 2284/2007, ,,Formularele actelor de studii se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor. Predarea-preluarea formularelor se efectuează în baza unui proces-verbal încheiat între delegatul instituției și reprezentantul unității de specialitate producătoare, în care sunt trecute toate datele de identificare a formularelor, inclusiv seriile și numerele”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 9 din același act normativ, ,, Formularele actelor de studii sunt preluate în cadrul instituției, în baza unui proces-verbal de predare-primire încheiat între delegatul instituției și persoana cu atribuții în acest sens din cadrul instituției, completându-se în mod corespunzător registrele de evidență”.
Instanța apreciază că îndeplinirea obligației de a face stabilită prin titlul executoriu trebuia realizată cu respectarea procedurii și în condițiile prevăzute de Ordinul nr. 2284/2007, și anume anterior eliberării diplomei de licență de către contestatoarea Universitatea S. Haret era necesară aprobarea de către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a tipării formularelor tipizate, ulterior, aceste formulare să fie tipărite de către unitatea de specialitate, și apoi aceste formulare tipărite să fie achiziționate de contestatoare de la unitatea care le-a tipărit, pentru ca ulterior să se procedeze la completarea și la eliberarea diplomei de studii de către contestatoare.
Contestatoarea a efectuat demersurile în vederea îndeplinirii obligației de a elibera intimatei diploma de licență anterior formulării cererii de executare silită, având în vedere că cererea de executare silită a fost formulată la data de 24.06.2014, iar adresa de aprobare a fost emisă la data de 23.05.2014, așa cum rezultă din înscrisul depus la fila 20 din dosar.
Prin urmare, nu se poate reține un refuz al contestatoarei de a își îndeplini obligația de a face stabilită prin titlul executoriu și întrucât nu este îndeplinită condiția refuzului, expres prevăzută în dispozitivul titlului executoriu, instanța apreciază că executarea silită este nelegală, obligațiile stabilite prin titlu fiind îndeplinite anterior formulării cererii de executare silită.
În conformitate cu dispozițiile art. 703 NCPC, ,, Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente, dispozițiile art. 174 și următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător”.
Pe cale de consecință, instanța va admite contestația la executare, urmând a anula actele de executare efectuate de B. M. C. în dosarul de executare nr._ .
În ceea ce privește cerere contestatoarei având ca obiect suspendarea executării silite, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 718, alin.1 NCPC ,, Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată”. Executarea silită poate fi suspendată până la soluționarea contestației la executare, și întrucât contestația la executare a fost soluționată prin prezenta sentință, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
Va obliga, în temeiul art. 716 alin.2 și 286 din C.p.civ., contestatoarea să achite B. M. C. suma de 64 lei cheltuieli pentru fotocopierea dosarului de executare
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul M. EDUCATIEI NAȚIONALE cu sediul in Bucuresti, .. 28-30, sector 1 în contradictoriu cu intimatul P. E. I. cu domiciliul ales in Targoviște, ., ., Judetul Dambovita .
Anulează întreaga executare silită din dosarul de executare 1155/2014 al B. M. C..
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Obligă contestatoarea să achite B. M. C. suma de 64 lei cheltuieli pentru fotocopierea dosarului de executare.
Cu apel în 10 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. CC/Dact. FM- 4 ex
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 05/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2201/2015. Judecătoria... → |
|---|








