Contestaţie la executare. Sentința nr. 8399/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

1. În ceea ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită a sumelor menționate în facturile contestate, emise pentru onorariu fix – pe care instanța o apreciază drept apărare în cadrul contestației la executare, iar nu o veritabilă excepție procesuală, se rețin următoarele:

Potrivit art.705 NCPC, dreptul de a cere executarea silită a unui drept de creanță se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, termen care începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, iar prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.

Cazurile de suspendare și de întrerupere a executării silite sunt prevăzute de art.707 și art.708 NCPC.

Transpunând aceste dispoziții legale la speța de față, instanța reține că aceste facturi au fost emise, în baza contractelor de asistență juridică anterior menționate, la data de 08.04.2014. Or, potrivit prevederilor contractuale agreate de părți, achitarea facturilor se face în 5/10 zile de la data primirii facturii de către client, aceasta trebuind mai întâi să fie emisă – pentru a stabili o creanță, pentru a începe să curgă termenul de prescripție, neputându-se lua ca punct de reper data încheierii contractelor de asistență juridică.

Nu pot fi reținute susținerile contestatoarei potrivit cărora termenul curge de la data înregistrării cererilor pe rolul instanțelor judecătorești, în sensul art.2 din contractele de asistență juridică, din chiar textul invocat rezultând că factura trebuie mai întâi să fie emisă de către intimată pentru a deveni exigibilă.

Faptul că facturile în discuție au fost emise cu încălcarea dispozițiilor contractuale și după mai mult de 3 ani de la data formulării cererilor introductive în dosare înregistrate pe rolul instanțelor în anii 2010 și 2011 afectează caracterul cert al creanțelor stabilite în afara raporturilor contractuale, prescripția acestora fiind verificată prin raportare la termenul de plată menționat în facturi, care corespunde, în mod formal, cu cel stabilit prin contractele de asistență juridică.

Din acest motiv nu pot fi reținute susținerile contestatoarei potrivit cărora termenul de prescripție curge de la data înregistrării cererilor pe rolul instanțelor judecătorești, în sensul art. 2 din contractele de asistență juridică, din clauza contractuală invocată rezultând că factura trebuie mai întâi să fie emisă de către intimată și primită de contestatoare, pentru a deveni exigibilă.

Având în vedere că facturile fiscale menționate mai sus au fost emise la data de 08.04.2014, iar cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul B. la data de 14.05.2014 apărarea privind prescripția dreptului de a cere executarea silită este neîntemeiată, astfel că acest motiv de contestație nu poate fi primit.

2. În ceea ce privește lipsa caracterului cert si lichid al sumelor ce fac obiectul acestor facturi, instanța reține că facturile fiscale contestate, respectiv nr._,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_, , au fost emise pentru diferențe de onorarii fixe, intimata susținând în cuprinsul întâmpinării faptul că aceste diferențe de onorarii fixe au fost calculate ca urmare a faptului că prin cererile de chemare în judecată au fost solicitate pe lângă debitul principal și dobânzi legale sau penalități de întârziere, care se calculau până la data achitării efective a debitului principal solicitat prin cererea introductivă de instanță.

Intimata a mai susținut că aceste sume de bani au fost acordate prin hotărâri judecătorești definitive/irevocabile, iar facturile pentru diferențele de onorariu fix au fost emise tocmai în considerarea faptului că după soluționarea definitivă/irevocabilă a dosarelor din instanță, putea fi evaluat întregul cuantum al dobânzilor/penalităților de întârziere, facturile privind diferența de onorariu fix fiind emise tocmai în considerarea diferențelor de dobânzi/penalități de întârziere.

Contestatoarea a considerat că onorariul fix poate fi solicitat și este circumstanțiat pretențiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată și nu poate fi solicitat în legătură cu sumele acordate în baza hotărârii judecătorești și cu atât mai mult nu poate fi solicitat în legătură cu dobânda acumulată după pronunțarea hotărârii judecătorești până la o eventuală achitare integrală a respectivei sume de către debitor.

Practic, debitoarea contestatoare consideră că onorariul fix trebuie să aibă în vedere doar pretențiile care au fost cerute prin cererea introductivă, simpla solicitare a dobânzii/penalității nefiind de natură să îndreptățească intimata la solicitarea unui supliment de onorariu și pentru acestea.

Instanța constată că această motivare a contestatoarei este întemeiată având în vedere următoarele:

Facturile contestate, respectiv_,_,_, au fost emise în baza contractului de asistență juridică numărul_/2010.

Așa cum rezultă din cuprinsul clauzelor contractuale din contractul_/2010, onorariul fix agreat de părți este procentual (la care se adaugă TVA) raportat la valoarea pretențiilor.

Interpretând această clauză contractaulă, în conformitatea și cu celelate clauze contractuale, instanța constată că este vorba de debitul determinat din cererea introductivă de instanță, la acel moment putând fi calculat onorariul fix, această interpretarea rezultând și din coroborarea cu clauza care prevedea plata onorariului fix se va face după introducerea cererii de chemare în judecată sau depunerea întâmpinării, intimata creditoarea fiind obligată să emită factura pentru onorariu fix la acel moment.

Totodată, instanța constată că în contractele de asistență juridică părțile au prevăzut și un onorariu de succes de 15 % +TVA din valoarea pretențiilor aferente hotărârilor definitive și irevpcabile favorabile clientului, facturat semestrial ( conform contract_ din data de 30.06.2010), astfel că pentru valoarea pretențiilor admise, inclusiv pentru dobânzile și penalitățile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile, intimatei i se cuvenea onorariul de succes și nu diferența de onorariu fix așa cum a facturat aceasta în facturile contestate în prezentul dosar, aceasta fiind interpretarea corectă a cluazelor contractuale din contractul_/2010, conform principiilor stabilite de vechiul cod civil aplicabil contractului de asistență juridică_/2010.

Potrivit art. 982 din C.civ. "Toate clauzele conventiei se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din actul intreg", iar potrivit art. 983 din C.civ. atunci cand exista indoiala, clauzele se interpreteaza in favoarea celui care se obliga, adica a debitorului.

Aplicând aceste principii, instanța constată că interpretarea clauzelor contractului_/2010 este că părțile au prevăzut un onorariu fix procentual calculat la valoarea pretențiilor din cererea introductivă și un onorariu de succes calculat la valoarea pretențiilor admise din hotărâri judecătorești irevocabile, în care sunt incluse și eventualele dobânzi și penalități care au curs după data introducerii cererii și până la rămânerea definitivă a hotărârii, astfel că nu s-a realizat o îmbogățire fără just temei a clientului în favoarea avocatului.

În ceea ce privește contractul de asistență juridică nr._ /2012 în baya căruia au fost emise facturile _,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_, instanța constată că onorariu fix este de 97 euro pentru pretenții între 100 lei-5500 lei pentru un număr de dosare cuprins între 150-300 dosare/ lună și procentual din valoarea pretențiilor pentru dosare ce depășesc limita a 5500 lei pentru toate fazele procesuale, prevăzându-se de asemenea, un onorariu de succes.

Aplicând principiile de interpretare a clauzelor contractului prevăzute de art. 1266 alin. 2, 1268 alin.2 și 1269 din Noul Cod Civil aplicabil acestui contract, instanța constată că termenul de pretenții se referă la pretențiile determinate din cererea de chemare în judecată debit și accesorii, urmând ca intimata să primească și un onorariu de succes prevăzut în art. 2.1.5.2 care se caluculează la valoarea pretențiilor admise, pretenții care includ și eventualele dobânzi și penalități care au curs după data introducerii cererii și până la rămânerea definitivă a hotărârii. Și în acest contract părțile au prevăzut cum se plătește și se facturează onorariu fix și cel de succes, respectiv după data introducerii cererii sau a depunerii întâmpinării și semestrial, astfel că aceeași interpretare a clauzelor contractuale se dă și contractul de asistență juridică nr._/2012.

Prin urmare, emiterea unor facturi pentru diferențele de onorariu fix în facturile _,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_ și_,_,_ nu este în conformitate cu clauzele contractuale convenite de părți.

O condiție esențială pentru începerea executării silite este cea prevăzută de art. 662 Cod procedură civilă, conform căruia executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă. Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, iar creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.

Creanța în cuantum de_,38 lei, pentru care intimata a emis facturile contestate și enumerate mai sus, nu are caracter cert, întrucât obligația de plată a diferenței de onorariu fix a fost stabilită în mod unilateral de către avocat, cu încălcarea clauzei stabilite prin art. 2.1.1, conform căreia onorariul fix se aplică o singură dată pentru toate fazele procesuale, inclusiv contestații la executare, recursuri, suspendări, precum și a clauzei cuprinse la art. 2.1.5.3, conform căreia onorariul fix urma a fi plătit în lei, după înregistrarea cererii introductive pe rolul instanțelor judecătorești.

Or, emiterea facturilor fiscale după mai mult de 3 ani de la data înregistrării cererilor în dosare constituite în anii 2010 și 2011, contravine înțelegerii părților care, chiar dacă nu au stabilit un termen exact, au menționat că onorariul se va aplica o singură dată și se va plăti după introducerea cererii de chemare în judecată. Totodată, din cuprinsul facturilor fiscale emise pentru „diferență onorariu fix”, instanța constată că acestea survin altor facturi de onorariu emise în anul introducerii cererii de chemare în judecată, neexistând nicio clauza în contractele de asistență juridică în baza căreia avocatul să pretindă un onorariu suplimentar. Fix, ci, așa cum s-a arătat mai sus, acestuia i se cuvenea un onorariu de succes care probabil a și fost facturat distinct.

Susținerile intimatei în sensul că aplicarea onorariului „o singură dată” se referă numai la căile de atac sunt vădit neîntemeiate, având în vedere că mențiunile din clauza 2.1.1 includ orice cereri în legătură cu litigiul în care a fost achitat onorariul fix, inclusiv contestațiile la executare și cererile de întoarcere a executării silite. Este de neconceput ca voința părților să fi fost în sensul că, în baza onorariului fix primit la introducerea cererii, avocatul desfășoară activitățile complexe specifice căilor de atac sau executării silite, fără a avea dreptul să perceapă o diferență de onorariu, dar că poate emite facturi pentru diferențe de onorariu ca urmare a acumulării debitelor accesorii, asupra cărora nu are nicio influență, fiind suficientă trecerea timpului în care creanța principală nu este achitată.

Apărările intimatei în sensul că emiterea acestor facturi este justificată de activitatea prestată sunt vădit neîntemeiate, având în vedere că susținerea unui capăt de cerere accesoriu, care are ca obiect dobânzile și penalitățile solicitate între data introducerii cererii de chemare în judecată și data achitării debitului de către pârâții din acele dosare, nu a presupus o muncă suplimentară din partea avocatului, care să exceadă onorariului stabilit în legătură cu capetele de cerere având ca obiect pretențiile principale și penalitățile calculate până la data introducerii acțiunii.

De asemenea, sunt neîntemeiate susținerile intimatei în sensul că societatea contestatoare își recuperează, pe cale separată, cheltuielile de judecată contând în onorariul de avocat facturat după finalizarea litigiului, raporturile dintre contestatoare și eventualii săi debitori din cererile de chemare în judecată neavând legătură cu interpretarea titlului executoriu din prezenta executare silită, mai ales că pe lângă onorariu fix, părțile au prevăzut și un onorariu de succes care se calculează la valoarea pretențiilor admise, deci și la dobânzile și penalitățile după data introducerii cererii de chemare în judecată.

În concluzie, creanța de_,38 lei pentru care au fost emise facturile numerele _,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_ și_,_,_ nu are caracter cert, întrucât existența ei nu rezultă din înscrisuri însușite de societatea debitoare, respectiv din contractele de asistență juridică încheiate între părți. Această creanță este contestată în mod întemeiat de către debitoare, având în vedere că a fost stabilită în lipsa unei clauze contractuale care să permită emiterea unor facturi pentru o diferență de onorariu calculată prin raportare la pretenții accesorii devenite scadente după formularea cererii de chemare în judecată, cu nesocotirea intenției părților de stabilire a onorariului fix prin raportare la valoarea pretențiilor existente la înregistrarea cererii introductive.

Referitor la legalitatea Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 23.06.2014, instanța are în vedere că, în conformitate cu art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, acesta fiind ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.

Însă, față de faptul că debitul ce urmează a fi executat este mult mai mic decât cel pentru care s-a calculat onorariu, instanța va reduce onorariu executorului de la suma de 6544,31 lei la suma de 4906,99 lei.

Referitor la contestarea facturilor_ și_, instanța constată că motivarea contestatoarei este neîntemeiată, față de faptul că aceasta nu a dovedit faptul că nu a încasat sumele de bani din pretențiile admise prin hotărârile judecătorești și că s-a încercat executarea silită, însă nu s-a încasat nimic, culpa contestatoarei neputând fi imputată creditoarei. Astfel sumele prevăzute în facturile_ și_ reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Referitor la contestarea facturii_ instanța constată că motivarea contestatoarei este neîntemeiată, față de faptul că nu a dovedit nici în acest caz că părțile au prevăzut un alt onorariu decât cel facturat, sarcina probei revenind acesteia conform art. 10 din C.p.civ.

De aceea, instanța va admite în parte contestația la executare.

În ceea ce privește cererea având ca obiect întoarcerea executării silite, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 722, alin. 1 NCPC, ,, În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.

(2) Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință”.

Potrivit dispozițiilor art. 723 NCPC, ,, În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării”.

Instanța reține că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune întoarcerea executării silite, având în vedere că, prin prezenta sentință, instanța va anula în parte actele de executare, astfel că va dispune întoarcerea executării, care, așa cum s-a arătat mai sus, s-a finalizat până la acest moment și va obliga intimata să restituie contestatoarei suma de_,38 lei+ 1637,35 lei.

Fiind în culpă procesuală ca urmare a începerii executării silite pentru realizarea unor creanțe care nu au caracter cert și lichid, stabilite cu încălcarea contractelor de asistență juridică, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, intimata urmează a fi obligată la plata către contestatoare a sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru aferentă contestație la executare, cererii de întoarcere a executării silite și cheltuieli legate de fotocopierea dosarului de executare).

În conformitate cu art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va constata că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare, formulată de contestatoarea . GROUP SA, cu sediul ales în București, .. 23, sector 1, în contradictoriu cu intimatul S. C. & ASOCIAȚII, cu sediul ales la S. C. & Asociații, din București, ., ., mezanin, sector 3.

Anulează în parte actele de executare efectuate în dosarul de executare începută nr. 1515/2014 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P. în sensul că înlătură din debitul principal suma de_,38 lei, rezultând un debit principal de executat de_,29 lei iar onorariul executorului judecătoresc va fi redus de la suma de 6544,31 lei la suma de 4906,96 lei .

Admite cererea de întoarcere a executării silite.

Dispune întoarcerea executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 1515/2014, în sensul că obligă intimata să restituie contestatoarei suma de_,38 lei+ 1637,35 lei.

Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.06.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. CC/Dact. MF 4 ex.