Contestaţie la executare. Sentința nr. 2447/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2447/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2447/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2447
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. F.
GREFIER: S. O. A.
Pe rol, pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimații V. S., V. D.-S. și V. E.-V. – în calitate de moștenitori ai lui V. L., I. M. și C. A., având ca obiect contestație la executare - suspendarea executării silite.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.02.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 25.02.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 23.04.2014 sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (în continuare ”A.N.R.P.”), în contradictoriu cu intimații V. L., I. M. și C. A., a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 16/2014 al B.E.J. P. C. G., solicitându-se totodată și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.
În motivare, contestatoarea a arătat că modalitatea de plată a despăgubirilor este prevăzută de art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006, iar achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Astfel, s-a susținut că ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine.
Totodată, contestatoarea a învederat și prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014.
Contestatoarea a mai invocat și nerespectarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, iar învederându-se prevederile art. 1-3 din O.G. nr. 22/2002 s-a susținut că se prevede un termen de 6 luni în interiorul căruia instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plăților, această fază având un conținut atipic și derogator de la dreptul comun.
De asemenea, s-a mai invocat că onorariul de avocat în cuantum de 2.700 lei este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită, precum și că aceste cheltuieli nu pot fi rambursate decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, iar contestatoarea a invocat și prevederile art. 451 alin. 2 V.C.pr.civ.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711 C.pr.civ., Legea nr. 290/2003 și H.G. nr. 1120/2006.
La data de 17.11.2014, intimații au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată (f. 25).
În motivare, intimații au arătat în esență că au respectat dispozițiile H.G. nr. 1120/2006 și s-au adresat executorului judecătoresc, întrucât tranșele nu le-au fost achitate.
De asemenea, au arătat că s-au respectat dispozițiile O.G. nr. 22/2002, precum și că O.U.G. nr. 10/2014 a intrat în vigoare după momentul încuviințării executării silite și nu își are aplicabilitate astfel în speță.
Referitor la dispozițiile O.G. nr. 22/2002, intimații au mai invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și au mai arătat că debitoarea nu a solicitat aprobarea sumelor necesare pentru efectuarea plății.
În ceea ce privește onorariul avocațial, intimații au susținut că acesta nu reprezintă nici 0,5 % din cuantumul debitului, precum și că aceștia nu ar fi putut face demersurile personal, având în vedere vârsta acestora, faptul că locuiesc în trei județe diferite și nu au cunoștințe juridice.
Ca urmare a decesului intimatului V. L. (f. 62) și precizării contestatoarei (f. 65), în cauză au fost introduși moștenitorii acestuia, respectiv V. S., V. D.-S. și V. E.-V..
În urma adresei emise de instanță din oficiu, B.E.J. P. C. G. a comunicat în copie certificată dosarul de executare nr. 16/2014.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În urma cererii creditorilor V. L., I. M. și C. A., B.E.J. P. C. G. a format dosarul de executare nr. 16/2014 pentru punerea în executare a titlului reprezentat de Hotărârea nr. 1040/17.11.2011 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006, împotriva debitoarei contestatoare A.N.R.P.
Prin această hotărâre s-a stabilit valoarea compensațiilor cuvenite creditorilor în temeiul Legii nr. 290/2003 la suma de 876.726,74 lei (f. 46).
În cadrul dosarului de executare nr. 16/2014, la data de 17.04.2014, executorul judecătoresc a întocmit încheierea prin care a procedat la atât actualizarea debitului cu indicele de inflație calculat până în martie 2014, rezultând un debit actualizat în cuantum de 878.977,26 lei, dar și la stabilirea cheltuielilor de executare, din care suma de 2.700 lei reprezintă onorariu de avocat (f. 54).
La aceeași dată a emis somația de plată prin care a solicitat contestatoarei să ia măsurile necesare în vederea realizării obligațiilor înscrise în titlul executoriu, în sensul achitării sumei totale de 899.188,26 lei (f. 55), dar a mai emis și adresa de înființare a popririi asupra conturilor contestatoarei deținute la terțul poprit Trezoreria Municipiului București până la concurența aceleiași sume (f. 56).
Analizând criticile contestatoarei, instanța constată faptul că Ordonanța de urgență nr. 10/2014 a intrat în vigoare la data de 14.03.2014, iar art. 2 din aceasta, astfel cum era în vigoare la momentul emiterii somației de plată și încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, stipula următoarele: ”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006” (s.n.).
Astfel cum reiese din acest text de lege, instanța reține că suspendarea plății privea numai plățile efectuate voluntar, iar nu și cele efectuate ca urmare a executărilor silite.
Mai mult, instanța reține că oricum acest act normativ nu era în vigoare la momentul declanșării procedurii de executare silită, astfel că nu se poate reține caracterul nelegal al acesteia, așa cum a invocat contestatoarea.
Referitor la apărările contestatoarei privind modalitatea de plată a despăgubirilor, instanța constată că, potrivit art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006, astfel cum erau în vigoare atât la momentul emiterii Hotărârii nr. 1040/17.11.2011, dar și la momentul începerii executării silite, plata compensațiilor trebuia efectuată eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
În raport de aceste dispoziții legale, instanța constată că, deși a expirat termenul de plată pentru prima tranșă, contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita despăgubirile.
De asemenea, instanța reține faptul că aceasta avea obligația conform art. 622alin. 1 C.pr.civ. de a-și executa de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu în sarcina sa, iar faptul că aceasta avea conturile blocate ca urmare a altor executări silite și nu avea disponibil pentru plata debitului nu poate constitui un motiv de anulare a executării silite, acest aspect nefiind imputabil creditorului, ci mai degrabă contestatoarei, instituție publică care avea obligația de a-și lua toate măsurile necesare pentru a asigura plata despăgubirilor la care a fost obligată prin titluri executorii.
Referitor la apărările invocate privind nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, instanța constată că art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede următoarele: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Astfel cum rezultă din dosarul de executare, instanța reține că executorul judecătoresc a emis somația de plată în vederea respectării prevederilor O.G. nr. 22/2002, iar numai dacă debitorul înainta dovezi privind lipsa de fonduri către executorul judecătoresc s-ar fi putut pune în discuție posibilitatea acordării unui termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor.
În atare situație, nerespectarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 nu constituie un motiv de anulare a întregii executări silite și anularea actului de executare nelegal emis s-ar fi putut pune în discuție mai degrabă ulterior momentului emiterii somației de plată sau în ceea ce privește adresa de înființare a popririi, care nu a fost însă contestată în cauză.
În consecință, instanța apreciază că în cauză nu pot fi reținute apărările referitoare la prevederile O.G. nr. 22/2002.
În ceea ce privește cheltuielile de executare reprezentate de onorariul de avocat, instanța reține că acest onorariu de avocat reprezintă o cheltuială de executare silită ce este suportată în final de către debitorul urmărit în conformitate cu dispozițiile art. 669alin. 2 și 3 C.pr.civ.
Instanța reține că onorariul de avocat perceput pentru faza de executare silită poate fi redus în conformitate cu prevederile art. 669 alin. 2 teza finală C.pr.civ., în raport de activitatea efectiv îndeplinită, iar instanța apreciază și că, de principiu, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun cu privire la cheltuielile de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. 2 C.pr.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
În ceea ce privește onorariul de avocat în sumă de 2.700 lei inclus în cheltuielile de executare și contestat în prezenta cauză, instanța apreciază că acordarea de asistență juridică în faza de executare silită de către avocat presupune consultanța acordată părții înaintea depunerii cererii sau asistarea acesteia cu ocazia întocmirii actelor de procedură în fața organului de executare, precum și activități legate de obținerea copiilor de pe hotărârile judecătorești și legalizarea acestora, iar nu numai formularea unei simple cereri de executare silită.
În aceste condiții, în cauza de față instanța apreciază că onorariul de avocat în cuantum de 2.700 lei nu este excesiv și disproporționat față de obiectul executării silite, complexitatea acesteia și munca efectiv îndeplinită de avocat, având un cuantum rezonabil, mai ales în condițiile în care acesta reprezintă 3 creditori și acest onorariu include și TVA, iar din această sumă avocatul mai trebuie să plătească contribuțiile și impozitele obligatorii prevăzute de lege, dar și taxele percepute de baroul de avocați din care face parte.
De asemenea, instanța are în vedere și faptul că doi creditori își au domiciliile în alte localități decât București, unde se află sediul biroului executorului judecătoresc ce desfășoară executarea silită, situație în care munca avocatului presupune un efort și o cheltuială suplimentare pentru a lua contact cu acești creditori.
În raport de aceste considerente, întrucât onorariul de avocat are un cuantum justificat și reprezintă o cheltuială de executare silită ce este suportată în final de către debitorul urmărit în conformitate cu dispozițiile art. 669alin. 2 și 3 C.pr.civ., instanța nu îl va reduce sau înlătura.
Pe cale de consecință, față de considerentele mai sus expuse și întrucât nu există nici alte motive de nelegalitate care să fie analizate din oficiu de instanță, în temeiul art. 711 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 718 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Întrucât contestatoarea este în culpă procesuală, în temeiul art. 453 C.pr.civ., instanța o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată către intimați în cuantum de 900 lei, reprezentând onorariul de avocat achitat de către intimați conform chitanței nr. 1/17.11.2014 emise de av. P. A.-M. (f. 23).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimații V. S., V. D.-S. și V. E.-V. – în calitate de moștenitori ai lui V. L., toți cu domiciliul în București, ., nr. 26, .. A, ., sector 2, I. M., cu domiciliul în ., jud. Hunedoara, și C. A., cu domiciliul în ., jud. C.-S..
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Obligă contestatoarea să plătească intimaților suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./8ex./
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2418/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 2426/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
