Contestaţie la executare. Sentința nr. 1162/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1162/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 1162/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1162
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2015
Instanța constituită din: Președinte - VERONICA SÎRBU Grefier – V. V.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatorul P. I. în contradictoriu cu intimații Biroul Executorilor Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P. și Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, având ca obiect contestație la executare și suspendarea executării silite.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 07.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța – având nevoie de timp pentru a deliera, în temeiul art. 396 alin. 1 din codul de procedură civilă (în continuare C.p.c.), a amânat pronunțarea la data de 22.01.2015 și la data de 29.01.2015, când – în aceeași compunere – a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2014 contestatorul P. I. a formulat în contradictoriu cu intimații Biroul Executorilor Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P. și Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale contestație la executare împotriva executării silite din dosarul nr. 2389/2013 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P., solicitând anularea tuturor actelor de executare, suspendarea a executării silite, obligarea codebitorului la plata sumei de 15.000 euro, conform art. 1456 – art. 1457 C.p.c. și cenzurarea cheltuielilor de executare, potrivit art. 669 alin. 2 C.p.c.
În motivare, contestatorul a invocat, în primul rând, lipsa de procedură ce decurge din necitarea codebitorului P. C. la adresa corectă, conform art. 153 C.p.c. Acesta a precizat că justifică un interes în invocarea acestui motiv, întrucât este obligat în solidar cu celălalt debitor și este interesat în identificarea corectă a acestuia din urmă și a bunurilor sale.
În al doilea rând, s-a învederat că somația de plată a fost comunicată la data de 03.02.2014, respectiv după poprirea conturilor bancare. Contestatorul a precizat că a purtat discuții cu reprezentanții creditoarei, arătând buna sa credință în ce privește achitarea debitului de 15.000 euro; chiar și după poprirea contului, acesta a achitat restul sumei de bani până la 15.000 euro, ceea ce echivalează cu o plată voluntară.
În al treilea rând, privind capătul de cerere referitor la obligarea codebitorului la plata sumei de 15.000 euro, contestatorul a precizat că are dreptul de a exercita acțiunea în regres împotriva codebitorului, datoria între aceștia fiind divizibilă, iar nu solidară, conform art. 1456 din Codul civil.
În drept, contestatorul a invocat art. 711 C.p.c.
Acesta a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată ulterior, ca urmare a dispoziției instanței, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1050 lei (fila 11).
Intimata a depus întâmpinare la data de 07.10.2014, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată. Referitor la capătul de cerere privind cenzurarea cheltuielilor de executare, intimata a arătat că debitorul este ținut să le suporte. Aceasta a adăugat că lipsa de procedură cu P. C. este o cauză de nulitate relativă care poate fi invocată doar de partea vătămată prin această neregularitate, care nu îl privește pe contestator. Intimata a precizat că poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării.
În drept, aceasta a invocat art. 205 C.p.c.
Intimata a solicitat proba cu înscrisuri.
Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare la data de 12.11.2014 prin care a reluat – în esență – argumentele din contestația la executare.
Ca urmare a dispoziției instanței, la data de 18.12.2014 a fost depus dosarul de executare nr. 2389/2013 (vol. II).
La termenul de judecată din data de 07.01.2015 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroul Executorilor Judecătorești Asociați D. G., L. G. și M. P., pe care a unit-o cu fondul.
Analizând lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
În fapt, prin cererea înregistrată la executor sub nr. 2389/2013 (fila 3 vol. II), intimata creditoare a solicitat executorului judecătoresc executarea silită a contestatorului debitor și a debitorului P. C. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1382/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2010/a1.
Prin această sentință civilă (fila 4 și urm. vol. II) a fost admisă cererea formulată de reclamanta creditoare în contradictoriu cu pârâții debitori, aceștia din urmă fiind obligați în solidar la plata către creditoarea intimată a sumei de 30.000 euro în echivalentul în lei la data plății, reprezentând pasivul societății debitoare M&M CONSULT INVEST S.R.L.
Prin încheierea din 28.11.2013 executorul judecătoresc a admis cererea și a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 2389/2013 (fila 10 vol. II).
Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea din camera de consiliu din data de 19.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013 (fila 9 vol. II).
Cheltuielile de executare au fost stabilite prin încheierea din data de 27.01.2014 (fila 11 vol. II) în cuantum total de 11.116,32 lei, din care 8260,88 lei (T.V.A. inclusă) – onorariul executorului judecătoresc.
Prin adresele din data de 27.01.2014 (fila 21 și urm.) executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra conturilor debitorilor P. I. și P. C. deținute la unitățile bancare din București.
Prin încheierea din data de 01.04.2014 (fila 163 vol. II) executorul judecătoresc a dispus eliberarea sumei de 56.329,60 lei către creditoare, reținând 9256,32 lei – cheltuieli de executare.
Prin adresele din 12.06.2014 (fila 219 și urm. vol. II) executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra sumelor datorate debitorului P. C. de către Primăria Caracal, Primăria Municipiului C. și S.C. VIODOR COMPANY S.R.L. De asemenea, s-a înființat poprirea la .. prin adresa din data de 08.09.2014 (fila 244 vol. II).
În drept, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de argumentele invocate de părți, instanța face trimitere la dispozițiile relevante în materie din Codul de procedură civilă:
„Art. 248. (1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Art. 666. (1) Dacă cererea de executare a fost încuviințată, executorul judecătoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea dată în condițiile art. 665, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu și, dacă legea nu prevede altfel, o somație.
(2) Comunicarea titlului executoriu și a somației, cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării.
Art. 711. (1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Art. 718. (1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
Art. 782. (1) Poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 780 alin. (1), împreună cu încheierea de încuviințare a executării. Despre măsura luată va fi înștiințat și debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înființare a popririi, la care se vor atașa, în copie certificată, încheierea de încuviințare a executării și titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate.”
Conform Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești:
„Art. 2. (1) Executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public. (2) Actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competențelor legale, purtând ștampila și semnătura acestuia, precum și numărul de înregistrare și data, este act de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege.”
În speță, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroul Executorilor Judecătorești D. G., L. G. și M. P., asupra căreia instanța se va pronunța mai întâi, conform art. 248 alin. 1 C.p.c., sus-citat, instanța subliniază că în cadrul contestației la executare au calitate procesuală debitorul, creditorul și orice altă persoană vătămată de un act de executare, mai puțin executorul judecătoresc.
Acesta din urmă îndeplinește un serviciu de interes public, astfel cum prevede art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competențelor legale, fiind un act de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege.
Cu alte cuvinte, neavând un interes direct și personal, executorul nu are calitate procesuală pasivă în contestațiile la executare împotriva executării silite demarate de acesta, hotărârea judecătorească fiind opozabilă executorului fără a fi necesar ca acesta să fie parte în litigiu.
Problema unei asemenea calități a organului de executare s-ar putea pune numai atunci când se contestă refuzul organului de executare să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, instanța va admite excepția și va respinge contestația la executare și cererea de suspendare a executării silite formulate în contradictoriu cu acest intimat ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fond, cu privire la motivul contestației referitor la nelegala citare a codebitorului, instanța subliniază că debitorul contestator nu are interesul și calitatea de a formula asemenea apărări, întrucât, obligația ce decurge din titlul executoriu fiind solidară, creditorul are dreptul de a se îndrepta împotriva oricărui debitor pentru întregul debit.
Referitor la argumentul că debitorul a fost somat să achite debitul abia după înființarea popririi, instanța stabilește și acest argument ca fiind neîntemeiat; din coroborarea art. 666 și art. 782 alin. 1 teza I C.p.c. rezultă fără echivoc faptul că în cazul executării silite prin poprire nu este necesară comunicarea somației către debitor. Rațiunea legiuitorului are în vedere evitarea situației în care debitorul încasează sumele datorate de terții popriți sau își închide conturile la unitățile bancare poprite în intervalul cuprins între somarea sa și înființarea concretă a popririi.
Cu toate acestea, în ce privește cheltuielile de executare stabilite prin încheierea din data de 27.01.2014, instanța apreciază onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 8260,88 lei (T.V.A. inclusă) ca fiind disproporționat față de munca depusă.
În acest sens, instanța face trimitere la art. 669 alin. 2 teza finală C.p.c., sus-citat, conform căruia onorariul executorului judecătoresc trebuie să fie proporțional cu activitatea depusă de acesta.
Având în vedere activitatea de recuperare a creanței desfășurată de executorul judecătoresc până în momentul de față, respectiv deschiderea dosarului de executare, emiterea unei adrese către instanță în vederea încuviințării executării silite, somarea debitorului în vederea achitării debitului, înființarea popririi și eliberarea sumelor poprite, instanța apreciază că este necesar, rezonabil și echitabil, ca onorariul executorului să fie stabilit prin raportare la plafonul minim, iar nu cu orientare spre cel maxim cum a fost stabilit prin încheierea sus-menționată.
Față de aceste aspecte, având în vedere dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, instanța stabilește ca fiind rezonabil un onorariu al executorului judecătoresc în cuantum de 4500 lei (T.V.A. inclusă).
În ce privește capătul de cerere privind obligarea codebitorului la plata sumei de 15.000 euro, instanța subliniază că o asemenea cerere nu poate fi formulată decât într-un cadru procesual în care să fie parte și persoana a cărei răspundere civilă se urmărește a fi angajată. Or, în speță, instanța constată că debitorul contestator nu a înțeles să se judece și cu celălalt codebitor, de la care pretinde suma de 15.000 euro.
Pe cale de consecință, instanța va admite în parte contestația la executare și va anula în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 27.01.2014, precum și actele de executare subsecvente, emise în dosarul de executare nr. 2389/2013 al Biroului Executorilor Judecătorești D. G., L. G. și M. P., în sensul că în toate aceste acte de executare suma reprezentând onorariul executorului judecătoresc se reduce la 4500 lei (T.V.A. inclusă).
Referitor la cererea de suspendare a executării silite, având în vedere art. 718 alin. 1 C.p.c., sus-citat, precum și faptul că a fost soluționată contestația la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
În virtutea principiului disponibilității, instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroul Executorilor Judecătorești D. G., L. G. și M. P., invocată de instanță din oficiu.
Respinge contestația la executare și cererea de suspendare a executării silite formulate de contestatorul P. I., cu domiciliul în București, Șoseaua I. nr. 7, ., ., Sector 2, și cu sediul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat Bodirlau M. în București, ..41, ., ., în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorilor Judecătorești D. G., L. G. și M. P., cu sediul în București, ., ., ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimata Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, cu sediul în București, Calea Ș. V. nr. 133, Sector 4.
Anulează în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 27.01.2014, precum și actele de executare subsecvente, emise în dosarul de executare nr. 2389/2013 al Biroului Executorilor Judecătorești D. G., L. G. și M. P., în sensul că în toate aceste acte de executare suma reprezentând onorariul executorului judecătoresc se reduce la 4500 lei (T.V.A. inclusă).
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. S. V. V.
Red. Tehnored. 27.03.2015/V.S./5 Ex./3 Ex.
← Pretenţii. Încheierea nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc.... → |
---|