Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Sentința nr. 855/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 855/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 855/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 855

Ședința publică de la data de 26 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: MĂNESCU MARIA-RAMONA

GREFIER: P. C.

Pe rol, se află soluționarea cauzei civile formulată de petentul S. O. T. VINCENȚIU în contradictoriu cu intimatul B. E. JUDECĂTORESC E. L., având ca obiect: plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.

Dezbaterile și cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.01.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.10.2014, sub dosar nr._, petentul S.-O.-T. V., în contradictoriu cu intimatul SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE executare SILITĂ E. L. ȘI ASOCIAȚII, a formulat plângere față de refuzul nejustificat al executorului judecătoresc de a continua executarea silită, refuz formulat prin procesul-verbal din data de 26.09.2014 din dosarul de executare nr. 46/2010, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună admiterea plângerii și obligarea executorului judecătoresc la continuarea executării în dosarul nr. 46/2010.

În motivarea cererii, petentul a arătat că în fapt, a solicitat continuarea executării silite în dosarul de executare nr. 46/2010, motivat de faptul că a considerat că sechestrul instituit de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București prin Ordonanța nr. 1808/P/2009 asupra imobilului situat în București, .. 126, ., sectorul 1 nu își mai produce efectele, sechestrul nefiind menținut la judecarea dosarului pe fond.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 56, alin.2 din Legea nr. 188/2000, republicată.

Petentul a anexat cererii un set de înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 RON.

Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Contractul de împrumut autentificat sub nr. 5/13.01.2009 de BNP A. L., împrumutătorul S.-O.-T. V. a acordat debitorilor I. C. și I. N. un împrumut în valoare de 31.240 de Euro, acest contract de împrumut fiind garantat cu o ipotecă instituită asupra imobilului situat în București, .. 126, ., ., sectorul 1.

La data de 03.01.2010, creditorul S.-O.-T. V. a formulat cerere de executare adresată B. E. L., solicitând punerea în executare a titlului executoriu reprezentat prin Contractul de împrumut autentificat sub nr. 5/13.01.2009 de BNP A. L., fiind format dosarul de executare nr.46/2010.

În cadrul dosarului de executare nr. 46/2010, a fost pronunțată încuviințarea executării silite, de către Judecătoria Sectorului 1 București.

În cadrul dosarului de executare nr.46/2010 au fost întocmite procesul-verbal de situație imobiliară, precum și raportul de evaluare imobiliară.

La data de 08.06.2010, a fost întocmită somația imobiliară nr. 46/2010, prin care debitorii au fost somați ca în baza titlului executoriu să achite creditorului suma de 31.240 de Euro reprezentând debit și suma de 6.800 de RON, reprezentând cheltuieli de executare, iar în cazul în care debitorii nu se vor conforma obligației de plată, se va proceda la executarea silită prin vânzarea la licitație publică a imobilului situat în București, .. 126, ., ., sectorul 1, somația fiind comunicată debitorilor la data de 28.06.2010.

La data de 06.06.2014, creditorul S.-O.-T. V. a solicitat către SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTARE SILITĂ E. L. ȘI ASOCIAȚII (fost B. E. L.) emiterea unei adrese către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, prin care să solicite relații cu privire la sechestrul instituit asupra imobilului prin Ordonanța nr. 1808/P/2009.

La datele de 11.06.2014, respectiv la data de 18.07.2014, SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTARE SILITĂ E. L. ȘI ASOCIAȚII a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București să îi comunica dacă sechestrul instituit de acesta prin Ordonanța nr. 1808/P/2009 mai este de actualitate.

La data de 05.08.2014, creditorul a solicitat executorului judecătoresc continuarea executării silite prin vânzarea imobilului proprietatea debitorilor situat în București, .. 126, ., ., sectorul 1, întrucât apreciază că sechestrul instituit de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București nu mai produce efecte juridice.

La data de 18.09.2014, creditorul a formulat o nouă cerere de continuare a executării silite.

Prin procesul-verbal din data de 26.09.2014, SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTARE SILITĂ E. L. ȘI ASOCIAȚII a consemnat că refuză continuarea executării silite asupra imobilului proprietatea debitorilor situat în București, .. 126, ., sectorul 1, motivat de faptul că în cartea funciară nr._/18.06.2010, este înscris de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București în baza Ordonanței nr. 1808/P/11.05.2009 sechestrul asupra acestui imobil, iar în urma demersurilor efectuate la parchet nu a putut afla dacă sechestrul instituit asupra acestui imobil mai produce sau nu efecte juridice.

Împotriva răspunsului executorului judecătoresc, petentul creditor S.-O.-T. V. a formulat plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc, adresată Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 01.10.2014, cu respectarea termenului legal de 5 zile.

În drept, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 188/2000, ,, Refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini atribuțiile prevăzute la art. 7 lit. b)-i) se motivează, dacă părțile stăruie în cererea de îndeplinire a acestora, în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului. cazul refuzului nejustificat de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute la alin. (1), partea interesată poate introduce plângere, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc. Judecarea plângerii se face cu citarea părților. Hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului. executorul judecătoresc este obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămase definitivă”.

Instanța reține că din extrasul de carte funciară pentru informare comunicat de OCPI București-BCPI Sectorul 1 la data de 11.11.2014, rezultă că, asupra imobilului este instituit un sechestru asigurator în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, prin Ordonanța nr. 1808/P/2008 din data de 11.05.2009, emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București.

Totodată, din relațiile comunicate de către Direcția Națională Anticorupție prin adresa din data de 16.01.2015 rezultă că asupra apartamentului situat în București, .. 126, ., ., sectorul 1, a fost instituit sechestrul asigurator prin Ordonanța nr. 1808/P/2008 din data de 11.05.2009.

Totodată, prin Ordonanța din data de 12.01.2015, emisă de Direcția Națională Anticorupție-Secția de Combatere a Infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție în dosarul nr. 923/P/2014, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului situat în București, .. 126, ., ., sectorul 1.

În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 163 din Codul de Procedură Penală în vigoare la data înființării sechestrului asigurator ,, Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii”.

Potrivit art. 249 din Noul Cod de Procedură Penală, ,, Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune”.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

Prin urmare, întrucât sechestrul asigurator instituit asupra imobilului situat în București, .. 126, ., ., sectorul 1 este în ființă și produce efecte juridice, instanța reține că nu există un refuz nejustificat al executorului judecătoresc de a proceda la continuarea executării silite imobiliare.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța va respinge plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc, formulată de petentul S. O. T. VINCENȚIU, cu domiciliul în București, Calea Ferentari, nr.72, ., ., sector 5, în contradictoriu cu intimatul B. E. JUDECĂTORESC E. L., cu sediul în București, ..19, ., ., sector 4, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. M.-R. P. C.

Red./Dact. Jud. M.M.R../4 ex./ 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Sentința nr. 855/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI