Întoarcere executare. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 11294/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - G. L.

GREFIER - D. C.

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul I. G. AL JANDARMERIEI ROMÂNE în contradictoriu cu pârâții B. P. C., M. I. ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, Z. F., B. G. Z. A., D. A. I. F., M. G. I., P. G. G.-D.-M., N. G. M.-G., P. P. P., A. D. M., G. G. G., N. G. I. D., D. LIONAȘ I., T. C. C., V. M. G., R. C. G., P. A. M., D. C. G.-GENUȚ, R. C. M.-N., O. C. M., N. I. V.-A., O. C. O., L. D. G., T. M. N., I. C. L., D. T. N. F., V. G. O.-S., D. N. G., M. I. A., M. V. I.-I., P. N. V., C. I. Ș.-F., P. E. M.-V., D. S. N. (personal și ca reprezentant legal al minorului Z. D. A.), T. E. I., C. M. C.-C., I. M. I. V., H. D. D., G. Ș. T., R. G. A., A. I. V., M. D.-O., V. N. C. ȘI S. M. C.-I., având ca obiect „întoarcere executare silită”.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 08.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre; având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 22.09.2015, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sector 1 Bucuresti la data de 11.12.2014 sub numar unic de dosar_/299/2014, reclamantul I. G. AL JANDARMERIEI ROMANE i-a chemat în judecată pe pârâtii B. P. C., M. I. ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, Z. F., B. G. Z. A., D. A. I. F., M. G. I., P. G. G.-D.-M., N. G. M.-G., P. P. P., A. D. M., G. G. G., N. G. I. D., D. LIONAȘ I., T. C. C., V. M. G., R. C. G., P. A. M., D. C. G.-GENUȚ, R. C. M.-N., O. C. M., N. I. V.-A., O. C. O., L. D. G., T. M. N., I. C. L., D. T. N. F., V. G. O.-S., D. N. G., M. I. A., M. V. I.-I., P. N. V., C. I. Ș.-F., P. E. M.-V., D. S. N. (personal și ca reprezentant legal al minorului Z. D. A.), T. E. I., C. M. C.-C., I. M. I. V., H. D. D., G. Ș. T., R. G. A., A. I. V., M. D.-O., V. N. C. ȘI S. M. C.-I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună restabilirea situatiei anterioara executarii silite.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat in fapt că a formulat contestatie la executare impotriva somatiei si a procesului verbal de cheltuieli judiciare din data de 29.01.2008 incheiate de B. P. C. in dosarul de executare nr. 15/2008, in urma solicitarilor formulate de paratii din prezenta cauza; obiectul contestatiei la executare l-a constituit onorariul avocatial in cuantum de 35.000 lei, considerat de catre reclamant nejustificat de mare.

Reclamantul a mai aratat faptul ca, prin sentinta civila nr._/11.10.2012 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in dosar nr._/299/2009*, a fost anulat in parte procesul verbal de cheltuieli la executare incheiat la data de 29.01.2008 in cadrul dosarului de executare nr. 15/2008 al B. P. C., in sensul ca au fost reduse cheltuielile de executare reprezentand onorariu de avocat de la suma de 35.000 lei la suma de 5.000 lei.

Reclamantul a mai sustinut faptul ca suma de 30.000 lei a fost achitata in urma somatiei emisa de B. P. C. la data de 03.07.2009 prin infiintarea popririi.

S-a mai sustinut faptul ca paratii nu au restituit suma de bani executata silit.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 722 si art. 723 alin. 3 C.pr.civ.

In dovedirea actiunii au fost depuse la dosarul cauzei, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, urmatoarele inscrisuri: sentinta civila nr._/11.10.2012 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in dosar nr._/299/2009*, somatie din data de 29.01.2008, proces verbal de cheltuieli de executare din data de 29.01.2008, somatie din data de 03.07.2009, instiintare privind masura popririi, note de contabilitate.

Actiunea este scutitat de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.

La data de 19.01.2015, paratul Zdraila F. a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratura al instantei, intampinare, prin care a invocat exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti, exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a B. P. C., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neintemeiata.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 722-723 NCPC.

La data de 28.01.2015, paratul R. C. M.-N. a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratura al instantei, intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive.

In motivare, paratul a aratat faptul ca nu a imputernicit sau mandatat pe cineva sa execute sentinta civila nr. 637/19.04.2007 pronuntata de Tribunalul Prahova, aspect ce poate fi constatat prin studierea dosarului de executare nr. 15/2008 al B. P. C.; un grup de intimati din prezenta cauza, impreuna cu d-l avocat Zdraila F. au concertat dosarul de executare si au insusit sume de bani necuvenite, paratul afland prima data de onorariul pretins de avocat din somatia primita de la contestatoare, fiind de acord cu recuperarea sumelor de bani de la cei care au luat.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 247 alin. 2 C.p.c.

La data de 23.01.2015, paratii B. A., Patrascioiu G. D. M., N. M., P. P. P., V. M. G., R. C. G., O. C. M., N. I. V. A., O. C. O., V. O. S., D. N. G., T. E. I., C. M. C. C., Hirsch D., Vladoiu N. C., D. A. I. F., T. C. C., P. N. V., G. G., I. L., Garoafa T., M. D. O., T. N. si P. M. au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratura al instantei, intampinare, prin care au solicitat respingerea cererii, ca neintemeiata.

In motivare, paratii au aratat faptul ca nu au primit de la B. P. C. contravaloarea sumei de 30.000 lei reprezentand parte din onorariul d-lui avocat Zdraila F.; pe cale de consecinta, aceasta suma este datorata de B. P. C. si de d-l avocat Zdraila F..

In drept au fost invocate dispozitiile art. 247 alin. 2 C.p.c.

La data de 29.01.2015, paratul B. P. C. a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratura al instantei, intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii, ca neintemeiata.

Din oficiu, instanta a dispus efectuarea unei adrese catre B. P. C. in vederea comunicarii actelor din dosarul de executare nr. 15/2008, fiind depuse la dosarul cauzei relatiile solicitate (filele 207-286).

Prin sentinta civila nr. 1411/29.01.2015 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in dosar nr._/299/2014 a fost admisa exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti si a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sector 4 Bucuresti, ca instanta de executare.

In urma declinarii competentei de solutionare a cauzei s-a constituit pe rolul Judecatoriei Sector 4 Bucuresti dosarul nr._ .

La data de 11.06.2015, paratul O. O. a depus la dosarul cauzei intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neintemeiata.

In motivare, paratul a aratat faptul ca nu au primit de la B. P. C. contravaloarea sumei de 30.000 lei reprezentand parte din onorariul d-lui avocat Zdraila F.; pe cale de consecinta, aceasta suma este datorata de B. P. C. si de d-l avocat Zdraila F..

La data de 11.06.2015, paratul N. V. A. a depus la dosarul cauzei intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neintemeiata.

In motivare, paratul a aratat faptul ca nu au primit de la B. P. C. contravaloarea sumei de 30.000 lei reprezentand parte din onorariul d-lui avocat Zdraila F.; pe cale de consecinta, aceasta suma este datorata de B. P. C. si de d-l avocat Zdraila F..

La data de 15.06.2015, paratii D. N. F. si O. M. au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratura al instantei, intampinare, prin care au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acestora.

In motivare, paratii au aratat faptul ca suma de 35.000 lei cu titlu de onorariu avocat a fost distribuita de catre B. P. C. Cabinetului de Avocatura Zdraila F. si nu a fost remis catre parati, apreciind ca nu au calitatea de parati in aceasta cauza.

La data de 15.06.2015, paratii C. C. C., P. P., Hirsch D., R. G., V. G. si D. G. au depus la dosarul cauzei intampinare, prin care au solicitat respingerea cererii, ca neintemeiata.

In motivare, paratii au aratat faptul ca nu au primit de la B. P. C. contravaloarea sumei de 30.000 lei reprezentand parte din onorariul d-lui avocat Zdraila F.; pe cale de consecinta, aceasta suma este datorata de B. P. C. si de d-l avocat Zdraila F..

La data de 12.06.2015, paratul D. N. F. a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratura al instantei, intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive.

In motivare, paratul a aratat faptul ca suma de 35.000 lei cu titlu de onorariu avocat a fost distribuita de catre B. P. C. Cabinetului de Avocatura Zdraila F. si nu a fost remis catre parati, apreciind ca nu au calitatea de parati in aceasta cauza.

La data de 18.06.2015, paratul A. V. a depus la dosarul cauzei intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neintemeiata.

In motivare, paratul a aratat faptul ca nu a primit de la B. P. C. contravaloarea sumei de 30.000 lei reprezentand parte din onorariul d-lui avocat Zdraila F.; pe cale de consecinta, aceasta suma este datorata de B. P. C. si de d-l avocat Zdraila F..

La data de 01.09.2015, paratul M. I. a depus la dosarul cauzei intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neintemeiata.

In motivare, paratul a aratat faptul ca nu a primit de la B. P. C. contravaloarea sumei de 30.000 lei reprezentand parte din onorariul d-lui avocat Zdraila F.; pe cale de consecinta, aceasta suma este datorata de B. P. C. si de d-l avocat Zdraila F..

La termenul de judecata din data de 08.09.2015, instanta a dispus unirea cu fondul cauzei a exceptiilor lipsei calitatii procesuale pasive invocate de catre parati prin intampinare, pentru considerentele aratate prin incheierea de sedinta de la acea data.

Instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisuri, considerand-o pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a B. P. C., instanța reține următoarele:

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana paratului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.

Având în vedere faptul că părți în faza de executare silită sunt doar debitorul urmărit și creditorul urmăritor, iar executorul judecătoresc este doar organ de executare, învestit cu autoritate de stat pentru a putea impune debitorului urmărit obligația de a executa dispozițiile din titlul executoriu, instanța constată că executorul judecătoresc P. C. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, acesta acționând la cererea creditorilor.

Față de cele expuse, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului B. P. C. și va cererea formulata impotriva acestuia ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Zdraila F., instanta retine urmatoarele:

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana paratului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.

Având în vedere faptul că paratul Zdraila F. a actionat in cadrul dosarului de executare nr. 15/2008 al B. P. C., in calitate de avocat al paratilor persoane fizice, in baza mandatului si in numele acestora, iar instanta nu poate interveni in raporturile contractuale client-avocat, instanța constată că paratul Zdraila F. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, acesta acționând in numele.

Față de cele expuse, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului B. P. C. și va respinge cererea formulata impotriva acestuia ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de paratii R. C. M. N., D. N. F. si O. M. prin intampinarile formulate in cauza, instanta o considera neintemeiata, avand in vedere ca exista identitate intre persoana paratului si subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecatii, fata de faptul ca toti cei 40 de parati persoane fizice din prezenta cauza au beneficiat de serviciile Cabinetului de Avocat Zdraila F., astfel cum rezulta din delegatia avocatiala aflata la dosarul cauzei.

Pe fondul cauzei, instanta retine urmatoarele:

Prin sentința civilă nr. 637/19.04.2007 pronuntata de Tribunalul Prahova-Sectia Civila in dosar nr._, au fost anulate in parte deciziile de incetare a contractelor individuale de munca ale paratilor persoane fizice, s-a constatat dreptul fiecaruia de abeneficia de plati compensatorii, au fost obligati in solidar mai multi intimati, inclusiv reclamanta din prezenta cauza, sa acorde fiecaruia grupa de munca speciala conform fisei postului, precum si daune morale in suma de 5.000 lei pentru fiecare.

Astfel, in baza cererii formulata de paratii B. A., D. I. F., M. I., P. G.-D.-M., N. M.-G., P. P., A. M., G. G., N. I. D., D. I., T. C., V. G., R. G., P. M., D. G.-Genuț, R. M.-N., O. M., N. V.-A., O. O., L. G., T. N., I. L., D. N. F., V. O.-S., D. G., M. A., M. I.-I., P. V., C. Ș.-F., P. M.-V., Z. M., T. I., C. C.-C., I. I. V., Hirsch D., G. T., R. A., A. V., M. D.-O., V. C. si S. C.-I., prin av. Zdraila F., conform tabelului cu semnaturi aflat la fila 62 din dosar si imputernicirii avocatiale din 28.01.2008 aflata la fila 61 din dosar, in temeiul titlului executoriu mentionat anterior, s-a format pe rolul B. P. C. dosarul de executare nr. 15/2008.

Prin procesul verbal de cheltuieli de executare din data de 29.01.2008 (fila 78) au fost stabilite cheltuieli de executare in suma totala de 44.810,17 lei, din care suma de 35.000 lei reprezenta onorariu avocatial, iar suma de 9.805,87 lei reprezenta onorariu de executare.

Reclamantul a achitat contravaloarea cheltuielilor de executare mentionate, suma de 30.000 lei solicitata prin prezenta cerere fiind consemnata prin recipisa CEC nr._/24.11.2011.

Prin sentinta civila nr._/11.10.2012 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in dosar nr._/299/2009*, a fost admisa contestatia la executare formulata de reclamanta din prezenta cauza in contradictoriu cu paratii persoane fizice si a fost anulat in parte procesul verbal de cheltuieli de executare din data de 29.01.2008 emis de B. P. C. in dosarul de executare nr. 15/2008, in sensul ca au fost reduse cheltuielile de executare reprezentand onorariu de avocat de la suma de 35.000 lei la suma de 5.000 lei.

Potrivit art. 404/1 alin. 1 C.pr.civ., in toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.

De asemenea, potrivit art. 404/2 alin. 1 C.pr.civ., in cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării, iar potrivit alin. 3 al aceluiasi articol, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.

Instanta retine ca prin sentinta civila nr._/11.10.2012 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in dosar nr._/299/2009*a fost desfiintat partial titlul executoriu care fusese pus in executare silita, respectiv procesul verbal de cheltuieli de executare din data de 29.01.2008.

Pe cale de consecinta, constatand ca titlul executoriu, respectiv procesul verbal de cheltuieli de executare din data de 29.01.2008 a fost desfiintat partial, conform celor retinute anterior, iar anterior anularii titlului, reclamantul a platit diferenta de onorariu de aviocat in cuantum de 30.000 lei prin recipisa CEC nr._/24.11.2011, instanta apreciaza ca se impune intoarcerea executarii silite efectuata in dosarul de executare nr. 15/2008 al B. P. C. pentru suma de 30.000 lei.

Referitor la caracterul obligatiei paratilor de restituire a sumei pretinse de reclamant, instanta apreciaza faptul ca acestia nu raspuns solidar fata de reclamant, avand in vedere dispozitiile art. 1041 C.civ., potrivit carora obligatia solidara nu se prezuma, trebuie sa fie stipulata expres, iar aceasta regula nu inceteaza decat atunci cand obligatia solidara are loc de drept, in virtutea legii, ceea ce nu este cazul in speta.

Instanta nu poate retine sustinerile paratilor persoane fizice referitoare la faptul ca nu au solicitat executarea silita, nu au solicitat niciun onorariu avocatial pentru executarea silita si nu au incasat nicio astfel de suma de la executorul judecatoresc, fata de faptul ca, conform delegatiei avocatiale din data de 28.01.2008 emisa pentru dosarul de executare nr. 15/2008 al B. P. C. (fila 61), Cabinetul de Avocat Zdraila F. a fost imputernicit de toti creditorii (respectiv paratii persoane fizice din prezenta cauza), conform tabelului cu semnaturi aflat la filele 62-63 din dosar, pentru a-i asista si reprezenta in faza de executare silita a tilului executoriu, iar in temeiul acestui raport juridic a fost perceput un onorariu de 35.000 lei.

F. de cele expuse anterior, instanta retine ca fiecaruia dintre parati ii revine obligatia de a restitui catre reclamant suma de 750 lei, motiv pentru care va admite in parte cererea si va obliga fiecare dintre paratii B. G. Z. A., D. A. I. F., M. G. I., P. G. G.-D.-M., N. G. M.-G., P. P. P., A. D. M., G. G. G., N. G. I. D., D. Lionaș I., T. C. C., V. M. G., R. C. G., P. A. M., D. C. G.-Genuț, R. C. M.-N., O. C. M., N. I. V.-A., O. C. O., L. D. G., T. M. N., I. C. L., D. T. N. F., V. G. O.-S., D. N. G., M. I. A., M. V. I.-I., P. N. V., C. I. Ș.-F., P. E. M.-V., D. S. N. (personal și ca reprezentant legal al minorului Z. D. A.), T. E. I., C. M. C.-C., I. M. I. V., H. D. D., G. Ș. T., R. G. A., A. I. V., M. D.-O., V. N. C. și S. M. C.-I. la plata catre reclamant a cate unei sume de 750 lei fiecare.

Totodata, instanta va obliga reclamantul sa achite B. P. C. suma de 57 lei reporezentand cheltuieli fotocopiere dosar de executare.

In temeiul art. 274 C.p.c., instanta va lua act de faptul ca reclamantul nu solicita cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Z. F., cu sediul în Ploiești, . nr. 148, ., jud. Prahova.

Respinge actiunea introdusa impotriva acestui parat ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului B. P. C., cu sediul în București, ., parter, ..

Respinge actiunea introdusa impotriva acestui parat ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor R. C. M. N., D. N. F. si O. M., invocata de catre acestia prin intampinare, ca neintemeiata.

Admite in parte actiunea formulată de către reclamantul I. G. al Jandarmeriei Române, cu sediul în București, .-11, sector 1, în contradictoriu cu pârâții B. G. Z. A., cu domiciliul în Ploiești, ., jud. Prahova, D. A. I. F., cu domiciliul în Ploiești, ., jud. Prahova, M. G. I., cu domiciliul în . S., ., jud. Prahova, P. G. G.-D.-M., cu domiciliul în com. Jugureni, ., jud. Prahova, N. G. M.-G., cu domiciliul în Ploiești, Int. Castor nr. 5, ., ., jud. Prahova, P. P. P., cu domiciliul în Ploiești, ., jud. Prahova, A. D. M., cu domiciliul în com. Jirlău, ., G. G. G., cu domiciliul în com. M., ., jud. Prahova, N. G. I. D., cu domiciliul în Ploiești, . nr. 11, ., D. Lionaș I., cu domiciliul în Ploiești, ., ., T. C. C., cu domiciliul în M., ., jud. Prahova, V. M. G., cu domiciliul în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova, R. C. G., cu domiciliul în com. Sălciile, ., jud. Prahova, P. A. M., cu domiciliul în com. Aricestii Rahtivani, ., ., ., D. C. G.-Genuț, cu domiciliul în Ploiești, ., ., ., R. C. M.-N., cu domiciliul în Ploiești, ., ., O. C. M., cu domiciliul în .. 515, jud. Prahova, N. I. V.-A., cu domiciliul în Ploiești, Al. Arnăuți, nr. 2, ., O. C. O., cu domiciliul în Ploiești, ., ., ., L. D. G., cu domiciliul în com. C., ., jud. Prahova, T. M. N., cu domiciliul în ., jud. Prahova, I. C. L., cu domiciliul în ., jud. Prahova, D. T. N. F., cu domiciliul în Ploiești, Ale. Ciucului nr. 3, ., ., jud. Prahova, V. G. O.-S., cu domiciliul în com. Bărcănești, ., J. Prahova, D. N. G., cu domiciliul în . S., ., J. Prahova, M. I. A., cu domiciliul în Ploiești, .*, J. Prahova, M. V. I.-I., cu domiciliul în com. Dumbrăvești, ., J. Prahova, P. N. V., cu domiciliul în M., .. 117, J. Prahova, C. I. Ș.-F., cu domiciliul în ., .. 187, J. B., P. E. M.-V., cu domiciliul în com. Bărcănești, ., J. Prahova, D. S. N. (personal și ca reprezentant legal al minorului Z. D. A.), cu domiciliul în com. Gura Vitioarei, .. 189, jud. Prahova, T. E. I., cu domiciliul în Ploiești, Ale. G., nr. 1, ., ., J. Prahova, C. M. C.-C., cu domiciliul în ., ., jud. Prahova, I. M. I. V., cu domiciliul în com. Drăgănești, ., J. Prahova, H. D. D., cu domiciliul în com. Ariceștii Rahtivani, ., J. Prahova, G. Ș. T., cu domiciliul în Boldești Scăeni, C.. Unirii, nr. 49, ., ., R. G. A., cu domiciliul în Ploiești, ., J. Prahova, A. I. V., cu domiciliul în com. Ariceștii Rahtivani, ., M. D.-O., cu domiciliul în Ploiești, Ale. G., nr. 8, ., ., J. Prahova, V. N. C., cu domiciliul în Ploiești, ., J. Prahova, și S. M. C.-I., cu domiciliul în Ploiești, . A., nr. 5, ., ..

Obliga fiecare dintre paratii B. G. Z. A., D. A. I. F., M. G. I., P. G. G.-D.-M., N. G. M.-G., P. P. P., A. D. M., G. G. G., N. G. I. D., D. Lionaș I., T. C. C., V. M. G., R. C. G., P. A. M., D. C. G.-Genuț, R. C. M.-N., O. C. M., N. I. V.-A., O. C. O., L. D. G., T. M. N., I. C. L., D. T. N. F., V. G. O.-S., D. N. G., M. I. A., M. V. I.-I., P. N. V., C. I. Ș.-F., P. E. M.-V., D. S. N. (personal și ca reprezentant legal al minorului Z. D. A.), T. E. I., C. M. C.-C., I. M. I. V., H. D. D., G. Ș. T., R. G. A., A. I. V., M. D.-O., V. N. C. și S. M. C.-I. la plata catre reclamant a cate unei sume de 750 lei fiecare.

Obliga reclamantul sa achite B. P. C. suma de 57 lei reporezentand cheltuieli fotocopiere dosar de executare.

Ia act de faptul ca reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 22.09.2015.

PRESEDINTEGREFIER

Red./Dact./Jud. G.L./45 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI