Întoarcere executare. Sentința nr. 2659/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2659/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 2659/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 2659
Ședința publică de la data de 02 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. M.-R.
GREFIER: N. A.-M.
Pe rol, se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimații C. I. C., CHIORAȘCU A., S. Z. ȘI B. M. A., având ca obiect: contestație la executare-suspendare executare silită-întoarcere executare.
Dezbaterile și cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 15.07.2014, sub dosar nr._ , contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimații C. I. C., CHIORAȘCU A., S. ZNA și B. M. A., a solicitat instanței suspendarea executării silite și anularea executării silite dispuse în dosarul de executare nr. 1643/2014, al B. D. G., L. G. ȘI M. P., precum și anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 13.06.2014.
În motivarea contestației, s-a arătat că în fapt, la data de 03.12.2013, Instituția Prefectului Municipiul București-Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis pe numele intimaților Hotărârea nr. 1804/2013, prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubiri suma de 260.017, 21 RON.
Prin somația din data de 11.04.2014, executorul judecătoresc, a înștiințat A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților despre obligația de restituire către creditori a sumelor de bani.
A mai precizat contestatoarea că, creanța nu îndeplinește condiția de a fi exigibilă.
Contestatoarea a precizat că modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este prevăzută de art. 18, alin. 5 din HG nr.1120/2006, respectiv ,,Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Având în vedere că Hotărârea nr. 1804/2013 a fost emisă la data de 03.12.2013, data limită până la care ANRP putea dispune plata sumei compensatorii era data de 03.12.2015. Având în vedere că prin încheierea din data de 13.06.2014 a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite, această încheiere este nelegală.
(6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
Prin urmare, potrivit art. 18, alin. 5 din HG nr.1120/2006, achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. Prin folosirea sintagmelor ,,În funcție de disponibilitățile bănești”, sau ,,în limita sumelor aprobate anual cu această destinație prin bugetul de stat legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
În ceea ce privește modalitatea de actualizare cu indicele de inflație, prin art. 18, alin.6 din HG nr. 1120/2006 se prevede faptul că ,,Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
A mai precizat contestatoarea că la data de 12.03.2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG nr.10/2014, potrivit căreia ,, Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
Contestatoarea a mai învederat faptul că au fost încălcate prevederile OG nr.22/2002.
Potrivit art.1 din OG nr.22/2002, ,, Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă”.
Art.2 dispune faptul că ,, Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
În conformitate cu dispozițiile art. 3 din OG nr.22/2002, ,, În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Or, art. 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile care se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii.
S-a solicitat instanței să dispună suspendarea executării silite, față de împrejurarea că, continuarea procedurii de executare silită demarată prin dosarul de executare nr. 1643/2014 poate crea un prejudiciu bugetului de despăgubiri al ANRP.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.711 și urm. C.proc.civilă, Legea nr.290/2013, actualizată prin Legea nr. 171/2006, HG nr.1120/2006, modificată prin HG nr. 57/2008.
Contestatoarea a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 223, alin.3 Noul C.proc.civ.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în baza art. 30 din OUG nr. 80/2013, fiind scutită de plata cauțiunii în baza art. 7 din OG nr.22/2002.
La data de 07.10.2014, contestatoarea a formulat cerere precizatoare, prin care a solicitat anularea încheierii emise la data de 19.09.2014, în dosarul de executare nr. 1643/2014, suspendarea executării silite, precum și restabilirea situației anterioare executării și întoarcerea executării silite pentru suma de 294.679, 06 RON.
În motivarea cererii precizatoare, contestatoarea a arătat că poprirea a fost emisă cu încălcarea prevederilor OG nr.22/2002.
Potrivit art.1 din OG nr.22/2002, ,, Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă”.
Art.2 dispune faptul că ,, Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
În conformitate cu dispozițiile art. 3 din OG nr.22/2002, ,, În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Contestatoarea a mai învederat instanței faptul că onorariul de avocat în cuantum de 24.000 de RON este exagerat de mare față de munca îndeplinită, cu atât mai mult cu cât executarea silită s-a realizat în modalitatea popririi, iar activitatea prestată de avocat constă în depunerea cererii de executare silită și în reprezentarea intimaților în fața executorului judecătoresc, prin urmare, onorariul avocatului este nepotrivit de mare față de împrejurarea că executorul judecătoresc are un rol central.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.711 și urm. C.proc.civilă, Legea nr.290/2013, actualizată prin Legea nr. 171/2006, HG nr.1120/2006, modificată prin HG nr. 57/2008.
Contestatoarea a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 223, alin.3 Noul C.proc.civ.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 10.12.2014, intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
Intimații au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.
În motivarea întâmpinării, intimații au arătat în esență că interpretarea dată de contestatoare art. 10 din Legea nr. 290/2003 și HG nr.1120/2006 este arbitrară, întrucât legiuitorul nu a prevăzut o scadență certă pentru aceste creanțe, ci doar cuantumul procentuale care urmează a fi achitat în fiecare tranșă anuală.
Cu privire la termenul de 6 luni, aceștia au arătat că este un beneficiu acordat statului pentru situația în care executarea silită nu putea începe sau nu putea continua din cauza lipsei de fonduri. Acesta constituie un termen în care instituțiile publice să facă toate demersurile necesare pentru ca în termenul de 6 luni să își procure fondurile necesare executării obligației de plată.
Mai mult, contestatoarei i-a fost comunicată somația prin care i s-a pus în vedere să facă demersurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor impuse prin titlul executoriu, sub sancțiunea dispozițiilor art. 3 din OG nr.22/2002.
S-a solicitat respingerea criticii referitoare la onorariul avocatului, precizând că în privința acestuia se aplică art.1, Protocolul 1 la CEDO.
A fost invocată jurisprudența CEDO în cauzele T. C. României, Bourdov C.Rusiei.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.205 NCPC.
Intimații au solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsă, în baza art. 223 NCPC.
Ca urmare a adresei instanței, au fost înaintate toate actele din dosarul de executare nr. 1643/2014.
Instanța a administrat în soluționarea cererii proba cu înscrisuri.
Analizand actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Hotărârea nr.1804 din data de 03.12.2013, emisă de Comisia Municipiului București aplicarea Legii 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006, au fost acordate compensații bănești în valoare totală de 260.017, 21 RON către C. I. C., CHIORAȘCU A., S. ZNA și B. M. A..
La data de 28.05.2014, creditorii au formulat cerere de executare silită adresată B. D. G., L. G. ȘI M. P., solicitând executarea silită pentru plata despăgubirii bănești de 260.017, 21 RON,fiind format dosarul de executare nr. 1643/2014, dosar care a fost deschis prin încheierea din data de 29.05.2014.
Prin încheierea din data de 13.06.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2014, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu.
În cadrul dosarului de executare a fost întocmit Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară de către domnul expert B. F., prin care a fost calculată suma actualizată cuvenită creditoarei de 19.142, 50 RON, pentru perioada 30.11._14, rezultând suma totală de 20.690 RON.
Prin încheierea din data de 19.09.2014, au fost stabilite cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite în cuantum de 34.661, 85 RON.
La data de 25.06.2014, a fost emisă către ANRP somația, prin care aceasta a fost somată să dispună luarea tuturor măsurilor care se impun pentru îndeplinirea obligației care îi incumbă potrivit titlului executoriu, somația fiind comunicată la data de 30.06.2014.
La data de 19.09.2014, a fost emisă adresa de înființare a popririi către terțul poprit Direcția de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, prin care s-a dispus înființarea popririi până la concurența sumei totale de 294.679, 06 de RON, reprezentând debit, conform titlului executoriu și cheltuieli de executare, contestatoarea fiind înștiințată cu privire la înființarea popririi la data de 29.09.2014.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei în sensul că, creanța nu este exigibilă, astfel încât procedura de executare silită a fost pornită în mod nelegal, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.18, alin.5 din HG nr.1120/2006, ,,Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
(6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.”
Prin urmare, tranșa I din totalul despăgubirilor cuvenite creditorului trebuia a fi achitată în cursul anului 2013, iar tranșa a II-a trebuia a fi achitată în cursul anului 2014.
În subsidiar, instanța reține că până la data soluționării prezentei contestații la executare, contestatoarea nu a făcut dovada plății sumelor prevăzute în titlul executoriu, nu a achitat niciuna dintre tranșe, și nu a făcut nici dovada că a efectuat diligențe în vederea achitării acestor sume, deși a trecut mai mult de 1 an de la data emiterii hotărârii, ceea ce conduce la concluzia că nu există indicii temeinice și rezonabile din care să rezulte că, contestatoarea are intenția de a-și executa obligația de plată a sumelor rezultate in titlul executoriu.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei în sensul că, compensațiile bănești se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, instanța reține că, contestatoarea avea obligația de a solicita ordonatorilor principali de credite virarea unor sume suplimentare în vederea achitării obligațiilor de plată, cu atât mai mult cu cât de la data comunicării hotărârii nr. 1804 din data de 03.12.2013, a avut la dispoziție un interval de timp rezonabil.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din OG nr. 22/2002, ,, Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Contestatoarea nu își poate invoca propria culpă privind neexecutarea obligației de plată, invocând imposibilitatea acesteia de a plăti voluntar într-un termen rezonabil despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite ca urmare a lipsei disponibilităților bănești ale statului. Lipsa fondurilor nu poate fi imputată intimaților, beneficiari ai unui act administrativ care constituie titlu executoriu.
Invocarea lipsei de fonduri pentru a nu executa obligația de plată este de natură a afecta dreptul de proprietate al creditorilor, drept garantat de art.1, Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În temeiul Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 393/2006, statul român s-a obligat să plătească foștilor proprietari și moștenitorilor acestora compensații bănești pentru anumite imobile abandonate pe foste teritorii ale României, în urma modificării granițelor survenite înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fie în hotărârile judecătorești definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanță asupra statului care beneficiază de protecție constituțională, în condițiile art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, dând naștere în patrimoniul persoanelor îndreptățite la despăgubiri, unui "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
În ipoteza în care autoritățile sunt obligate să acționeze în vederea executării unui titlu executoriu și manifestă abstențiune, această conduită este apreciată ca angajând răspunderea statului, obligația statului de a asigura celeritatea procedurilor judiciare fiind una de rezultat.
Pentru deplina protecție a drepturilor creditorului care a obținut o creanță împotriva statului, statul, prin autoritățile sale, trebuie să ia toate măsurile necesare executării, iar sistemul bugetar al statului, lipsa de fonduri sau a altor resurse nu îl pot scuti pe acesta de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unui titlu executoriu într-un interval de timp rezonabil.
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie titlurile executorii, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Nu subzista punctul de vedere al contestatoarei in sensul ca Statul R. beneficiază de un termen rezonabil pentru achitarea compensațiilor bănești ținând cont de circumstanțele date. Este adevărat ca CEDO a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație însa acest principiu trebuie aplicat in funcție de situația particulara.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei privind încălcarea dispozițiilor OG nr. 22/2002, instanța reține că potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002, ,,Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, iar potrivit art. 3 din același act normativ ,,În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Textul legal invocat prevede că doar în cazul lipsei de fonduri, care conduce la neînceperea sau la necontinuarea executării silite de bunăvoie, există un termen de 6 luni în care debitorul are obligația de a găsi resursele financiare necesare acoperirii debitului, termenul de 6 luni neavând natura juridică a unui termen de grație sau a unei proceduri prealabile.
Pentru a beneficia de dispozițiile de favoare ale Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv de termenul de 6 luni pentru efectuarea plății stabilit de art. 2 din actul normativ menționat, contestatoarea trebuia să facă dovada că neexecutarea până în prezent a obligației de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu din cauză s-a datorat lipsei de fonduri, întrucât conform aceluiași articol, procedura specială reglementată de actul normativ în discuție nu se aplică automat tuturor debitorilor instituții publice, ci numai acelor debitori instituții publice care nu au putut începe sau continua executarea obligației de plată din cauza lipsei de fonduri, sarcina probei incumbându-le acestora. Or, în prezenta cauză, deși a primit somația emisă la data de 25.06.2014, contestatoarea nu a făcut această dovadă, nu a invocat lipsa de fonduri, nu a adus la cunoștința executorului judecătoresc, deși avea cunoștință de obligația de plată, despre o eventuală imposibilitate de executare a obligației, ca urmare a lipsei fondurilor, situație în care nu se poate prevala de termenul de grație de 6 luni instituit de legiuitor prin art. 2 din Ordonanța Guvernului nr.22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea art.110/2007. Mai mult decât atât, de la data comunicării somației de plată și până în prezent au trecut mai mult de 6 luni, fără ca, contestatoarea să dovedească executarea obligației de plată și nici demersurile pe care le-a realizat în acest sens, în vederea alocării fondurilor.
Cu privire la invocarea dispozițiilor OUG nr. 10/2014, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 2 din OUG nr.10/2014, în forma în vigoare la data efectuării actelor de executare, ,, Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
Dispoziția legală mai sus enunțată nu se referă la suspendarea executării silite, ci la suspendarea plății.
Este nefondată solicitarea contestatoarei având ca obiect anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2014. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 711, alin.3 Noul Cod de Procedură Civilă ,, De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale”. Încheierea din data de 13.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2014, prin care a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată cu respectarea condițiilor legale prevăzute de art. 665 NCPC.
În ceea ce privește încheierea din data de 19.09.2014, prin care au fost stabilite cheltuielile de executare, instanța reține că onorariul executorului judecătoresc de 9.896, 21 RON a fost în mod legal stabilit, în conformitate cu dispozițiile art. 39, alin.1, lit. d din Legea nr. 188/2000, la care a fost adăugată cota de TVA de 24%.
Celelalte cheltuieli de executare au un cuantum cert, lichid și exigibil și au fost stabilite de executorul judecătoresc printr-o încheiere care constituie titlu executoriu, și, mai mult decât atât, aceste sume sunt incluse în cuantumul cheltuielilor de executare în conformitate cu dispozițiile art. 669, alin.3, pct.5-7 din NCPC.
În ceea ce privește onorariul avocatului, în cuantum de 24.000 de RON, instanța reține că este întemeiat motivul de contestație la executare în sensul că onorariul avocatului este disproporționat față de activitățile efectiv întreprinse de acesta.
Posibilitatea instanței de judecată de a cenzura cheltuielile de executare este expres prevăzută de dispozițiile art. 669, alin.4 NCPC, care prevede că ,, Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.”.Conform dispozițiilor art. 451, alin.2 NCPC, ,, Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”.
Demersurile în această fază sunt realizate de organul de executare, iar avocatului creditorilor nu îi revine sarcina de a efectua în concret actele de executare.
Astfel, onorariul avocatului într-un cuantum ridicat în această fază nu este justificat de specificul activităților de executare silită, în care executorul judecătoresc este cel care instrumentează dosarul de executare cu toate demersurile adiacente: deschidere dosar, înaintarea cererii de executare silită instanței în vederea încuviințării, demersuri pentru aflarea veniturilor debitorului, înființarea popririi, distribuirea sumelor achitate, ridicarea popririi și, în final, închiderea dosarului de executare.
Astfel, ținând seama de activitatea efectiv depusă în cadrul executării silite, de nivelul onorariului executorului, de valoarea creanței, și având în vedere principiile expuse mai sus, instanța urmează să diminueze onorariul avocatului de la suma de 24.000 RON la suma de 6.000 de RON. Această sumă este stabilită având în vedere cu precădere cuantumul onorariului executorului de 9.796, 21 RON, care nu poate fi cu mult inferior celui de avocat, față de argumentele expuse.
Instanța subliniază că această diminuare nu afectează raporturile juridice dintre părțile contractului de asistență juridică, ci doar obligația debitoarei contestatoare de a plăti acest onorariu. De asemenea, instanța arată că argumentele expuse au în vedere strict activitatea desfășurată de avocat pe parcursul derulării executării silite, iar nu și serviciile de asistență juridică oferite clientului în cadrul litigiilor în această fază (validări de poprire, contestații la executare), pentru care partea poate solicita cheltuieli de judecată, chiar în cadrul acestor proceduri, în situația în care contestatorul parte adversă cade în pretenții.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța va admite în parte contestația la executare, urmând a anula în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.09.2014, și adresa de înființare a popririi din data de 19.09.2014, ambele emise de B. D. G., L. G. ȘI M. P. în dosarul de executare nr. 1643/2014, în sensul că suma reprezentând onorariul de avocat se reduce de la suma de 24.000 RON la suma de 6.000 de RON, iar adresa de înființare a popririi are ca obiect suma de totală de 276.679, 06 RON, din care suma de 260.017, 21 RON reprezintă debit, iar suma de 16.661, 85 RON reprezintă cheltuieli de executare.
În ceea ce privește cerere contestatoarei având ca obiect suspendarea executării silite, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 718, alin.1 NCPC ,, Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată”. Executarea silită poate fi suspendată până la soluționarea contestației la executare, și întrucât contestația la executare a fost soluționată prin prezenta sentință, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
Cu privire la cererea contestatoarei având ca obiect întoarcerea executării silite, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 722 NCPC, ,,În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia”. În conformitate cu dispozițiile art. 722, alin.2 NCPC, ,, Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință”.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă concluzia că pentru a se dispune întoarcerea executării silite trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții, și anume condiția desființării titlului executoriu sau a executării silite, și condiția ca sumele care au făcut obiectul adresei de înființare a popririi să fi fost în mod efectiv virate de terțul poprit executorului judecătoresc și distribuite creditorului.
Instanța reține că, contestatoarea, căreia îi revine sarcina probei, în conformitate cu dispozițiile art. 249 NCPC, nu a dovedit faptul că în cadrul dosarului de executare nr. 1643/2014 au fost consemnate sume de bani, care ulterior să fie distribuite și virate creditorilor.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea având ca obiect întoarcerea executării silite, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare, formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, .. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimații C. I. C., CHIORAȘCU A., S. Z. ȘI B. M. A., toți cu domiciliul ales la av. F. F., din București, .. 8, ., ..
Anulează în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.09.2014, și adresa de înființare a popririi din data de 19.09.2014, ambele emise de B. D. G., L. G. ȘI M. P. în dosarul de executare nr. 1643/2014, în sensul că suma reprezentând onorariul de avocat se reduce de la suma de 24.000 RON la suma de 6.000 de RON, iar adresa de înființare a popririi are ca obiect suma de totală de 276.679, 06 RON, din care suma de 260.017, 21 RON reprezintă debit, iar suma de 16.661, 85 RON reprezintă cheltuieli de executare.
Respinge cererea având ca obiect suspendarea executării silite, ca rămasă fără obiect. Respinge cererea având ca obiect întoarcerea executării silite, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi,02.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M.-R. N. A.-M.
Red./Dact. Jud. M.M.R.. / 7 ex./ 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2722/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2684/2015. Judecătoria... → |
|---|
