Pretenţii. Sentința nr. 2497/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2497/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2497/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2497

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. - M. P.

GREFIER: V. H.

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. BL._ . UIOARA NR. 11 în contradictoriu cu pârâtul R. V., având ca obiect „Pretenții”.

Cauza a fost reținută spre soluționare la data 18.02.2015, conform încheierii de ședință pronunțate la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.02.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 26.06.2014, precizată la data de 19.12.2014(fila 43) și 17.02.2015(fila 58), reclamanta ASOCIAȚIA DE P. BL._ . UIOARA NR. 11, a chemat în judecată pe pârâtul R. V., pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 6252,32 lei, c-val. cote de întreținere, penalități de întârziere, fond de rulment pentru perioada martie 2012-martie 2014.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul cu rea credință nu dorește să achite cotele de întreținere restante față de Asociație, motiv pentru care aceasta a formulat prezenta acțiune.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 19.12.2014, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 8023,18 lei, reprezentând 3688,57 lei, cote de întreținere aferente lunilor 03._, 150,86 lei fond de rulment, 2844,47 lei penalități de întârziere pentru perioada 03._ și 476,39 lei, reparații țevi aferente apartamentului nr. 44.

La data de 17.02.2015, reclamanta a depus o nouă cerere precizatoare prin care a arătat că pârâtul a achitat suma de 2230 lei conform chitanței din data de 06.01.2015 și suma de 5616,75 lei, conform chitanței cu nr. 1082 din 29.01.2015 și a învederat instanței că acesta figurează în evidențele asociației cu suma de 1496,30 lei. totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu de avocat.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator instanța reține următoarele:

Pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 44 din ., ., sector 4 .

Potrivit art. 12 pct. B lit. c din H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarii au obligația să contribuie la constituirea mijloacelor bănești și materiale ale asociației de proprietari și să achite în termenul stabilit cota de contribuție care le revine în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari,iar în condițiile art. 25 din același act normativ, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.

În temeiul prevederilor art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii de apartamente trebuie să plătească conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, asociația de proprietari având dreptul, conform art. 50 din același act normativ, să acționeze în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Art. 49 alin.1 și 2 din Legea nr. 230/2007 dispune că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Potrivit art. 12 A lit.d din normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 230/2007, aprobate prin HG nr. 1588/2007 să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată. Președintele asociației de proprietari este obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile.

Pârâtul nu a contestat neplata cu întârziere a cotelor de întreținere, neexistând la dosar niciun înscris în acest sens. Pe de altă parte, pârâtul nu a solicitat efectuarea unei expertize contabile (art. 249 C.pr.civ.). În raport de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța are doar facultatea, iar nu obligația de a dispune probe din oficiu, iar administrarea din oficiu a unei expertize contabile nu se impunea – proba nefiind cerută de pârât – în condițiile în care actele prezentate de reclamantă îndeplinesc condițiile de regularitate prevăzute de lege.

La termenul din data de 07.01.2015, pârâtul a declarat că este de acord cu plata debitului restant, solicitând plata eșalonată a sumelor solicitate de Asociație.

Având în vedere că pârâtul s-a declarat de acord cu soluționarea amiabilă a cauzei și a achiesat expres și în totalitate la acțiunea formulată, instanța va admite acțiunea, în temeiul art. 49 și art. 50 din Legea nr. 230/2007, și în raport de plățile efectuate de pârât și de precizarea depusă de reclamantă la data 17.02.2015(filele 58-61) cu privire la care instanța reține ca fiind tardiv formulată pentru cotele de întreținere aferente perioadei noiembrie 2014-decembrie 2014 față de disp. art. 204 alin. 1 C-pr.civ., îl va obliga pe pârât la plata sumei de 476,39 lei, reprezentând c-val reparații țevi august 2014.

Având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada împrejurărilor care să justifice plata eșalonată a debitului, cuantumul redus al debitului restant, în temeiul art. 397 alin. 3 Cod pr.civ., va fi respinsă eșalonarea debitului, instanța considerând că această modalitate de plată nu constituie o soluție echitabilă pentru reclamantă.

Fiind de drept în întârziere, în temeiul art. 453-454 C.proc.civ, va obliga pârâtul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanță nr. 10/24.06.2014(fila 3).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea precizată, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. BL._ . UIOARA NR. 11, cu sediul în București, sector 4, ., ., . cu pârâtul R. V., cu domiciliul în București, sector 4, ., ., .> Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 476,39 lei, reprezentând c-val reparații țevi august 2014.

Obligă pârâtul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sector 4 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. - M. P. V. H.

Red. CMP/VH/4ex./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2497/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI