Validare poprire. Sentința nr. 4693/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4693/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 4693/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCURESTI

București, .. 2-4, sector 4, Tel:_ / Fax:_

operator de date cu caracter personal nr. 2891, prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4693

Ședința publică din data de 20.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. PĂTRASCU

GREFIER: C. N.

Pe rol, soluționarea cererii de validare a popririi formulată de creditorul B. S. în contradictoriu cu pârâtul debitor I.P.J. IALOMIȚA și terțul poprit D.G.F.P. PLOIEȘTI-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ambele strigări ale cauzei, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cadrul căruia se învederează instanței depunerea dosarului de executare nr. 88/A/2014 al B. B. C. și M. A. M..

Instanța, în temeiul art. 131 cod procedură civilă constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta pricină, conform art. 94 cod procedură civilă.

Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 258 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, după care, în temeiul 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept, instanța declara închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 11.12.2014, creditorul B. S. în contradictoriu cu pârâtul debitor I.P.J. IALOMIȚA si terțul poprit D. PLOIEȘTI, a formulat cerere de validare a popririi înființate de B. B. C. si M. A. M. în dosarul de executare nr. 88/A/2014.

În motivarea cererii, s-a arătat că prin . Tribunalului Ialomița, def prin DC din dosarul_ a Curții de Apel București, debitoarea a fost obligata la plata sumei de_ lei drepturi salariale neachitate. Creditorul arată ca nu au fost respectate prev. art. 786 alin. 1 cod.proc.civ. solicitând validarea popririi pana la concurența creanței datorate.

In drept au fost invocate prev. art. 789 cod.proc.civ. creditorii solicitand si judecarea in lipsa conf. art. 223 cod.proc.civ. .

In sustinerea actiunii au fost depuse la dosar in copie acte din dosarul executional.

Cererea a fost timbrata cu suma de 20 lei taxa judiciara de timbru .

Intimata debitoare nu a depus întâmpinare.

Analizand actele dosarului de executare silita instanța reține ca la data de 30.01.2015 executarea silita a incetat in cadrul dosarului 89/A, creanța solicitată de creditor fiind achitată in integralitate, așa cum rezulta din procesul verbal de incetare a executarii depus la dosar.

Prin urmare raportat la acesta situație de fapt instanța reține ca întreaga creanță pretinsă de creditor a fost achitata ca urmare a executării silite derulate prin poprire, astfel ca cererea de validare a popririi a rămas fără obiect. Creditorul nu mai justifica nici un interes in obligarea terțului poprit la plata creanței din moment ce acesta a fost recuperată integral.

În consecință, pentru considerentele expuse, instanța va respinge cererea de validare a popririi ca fiind rămasă fără obiect in urma achitării integrale a creanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge ca rămasă fără obiect acțiunea avand ca obiect validare poprire, formulată de creditorul B. S. domiciliat în .. 353, județ Prahova in contradictoriu cu pârâtul debitor I.P.J. IALOMIȚA cu sediul în Slobozia, .. 13-15, județ Ialomița și terțul poprit D.G.F.P. PLOIEȘTI-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, . Peco nr. 14, județ Ialomița.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 20.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. PĂTRASCU C. N.

Red./dact. Jud.PM/5ex./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 4693/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI