Obligaţie de a face. Sentința nr. 2544/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2544/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 2544/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2544
Ședința publică de la 26.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte –M. B.
Grefier – R. N.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta C. M. INDIVIDUAL - CMI DR. P. C. E. în contradictoriu cu pârâții G. I., P. V. și O. A., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, fila 5, și pârâtele prin avocat P. G. A., cu împuternicire avocațială la dosar, fila 107.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța acordă cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, invocată de acestea.
Apărătorul pârâtelor solicită admiterea excepției, pentru toate pârâtele, și respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Arată că pârâtele sunt membrii fondatori ai asociației Medica Sud iar conform art. 31 din Legea nr. 230/2007, și art. 18 din normele de aplicare, cea care răspunde în litigiile privind situația cotelor de întreținere este asociația Medica Sud, prin președinte. Solicită obligarea reclamantei la plata de cheltuieli de judecată.
Apărătorul reclamantei solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, arătând că reclamanta s-a adresat instanței și în justiție este necesar să stea președintele asociației, administratorul și cenzorul asociației, cele trei pârâte din cauză, întrucât ele au emis documentele care se contestă, toate hotărârile privind asociația fiind luate de acestea.
Pârâtele, prin avocat, arată că a solicitat reclamantei prin întâmpinare, să precizeze cu cine se judecă și aceasta a arătat că nu se judecă cu asociația prin președinte, ci cu cele trei pârâte, în calitate de persoane fizice. Arată că modul de calcul al cotelor de întreținere se face de Adunarea Generală a asociației.
Apărătorul reclamantei arată că s-a încercat concilierea încă din decembrie 2012 și că pârâtele sunt reprezentantele legale ale Asociației Medica Sud.
Instanța reține spre soluționare excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, invocată de acestea.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 15.05.2014 sub nr._, reclamantul Cabinetul M. Individual – CMI Dr. P. C. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții G. I., președintele Asociației Medica Sud, P. V., administratorul Asociației Medica Sud și O. A., cenzorul Asociației Medica Sud, obligarea pârâtelor la îndeplinirea obligației de a face, respectiv de a calcula în mod corect și legal cotele de întreținere pe care le datorează reclamantul începând cu luna august 2012 și până în prezent, precum și obligarea pârâtelor la stornarea sumelor abuzive sau compensarea acestora.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este membru al Asociației Medica Sud și își desfășoară activitatea în cadrul asociației, funcționând în baza contractului de concesiune nr. 847/13.10.2011 încheiat cu Primăria Municipiului București, cu privire la spațiul în suprafață de 17,51 mp și cota parte din spațiile comune în suprafață de 25,57 mp. Conform art. 2.1 din contract, reclamantei îi revine obligația de plată a redevenței anuale către primărie și a cotelor de întreținere datorate către Asociația Medica Sud. Reclamantul a susținut că începând cu luna august 2012 sumele la întreținere datorate de acesta au fost dublate față de toate celelalte cabinete, motiv pentru care a adus la cunoștința reprezentanților legali ai asociației acest aspect, procedând și la convocarea la conciliere a acestora, fără rezultat. Reclamantul a precizat că suma calculată abuziv de asociație este în cuantum de 6684 lei, pe care a achitat-o conform chitanțelor anexate pentru a nu avea probleme cu concesiunea încheiată cu Primăria Municipiului București. Reclamantul a mai susținut că pârâtele refuză prezentarea documentelor justificative și recalcularea corectă și legală a cotelor de întreținere pe care le datorează reclamantul.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 254, 1350, 1357, 1381 alin. 1, 1382, 1528 alin. 1 C.civ.
În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul (f. 6-76, 82-100).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.
La data de 24.11.2014 pârâtele au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că în anul 2005 s-a înființat de către membrii fondatori Asociația Medica Sud, în baza OG nr. 26/2000, în scopul administrării spațiilor cu destinația de cabinete medicale, a spațiilor comune și a dependințelor aferente acestora situate în imobilul din București, .. 2-4, sector 4, iar reclamanta prin semnarea statutului asociației și-a luat angajamentul respectării hotărârilor adunării generale prin care s-a stabilit ca fiecare sumă ce se cheltuiește să se împartă proporțional cu ponderea dată de numărul de persoane sau suprafața utilă, cu excepția cheltuielilor la care se poate determina exact consumul individual. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, au susținut că Asociația Medica Sud are atribuțiile stabilirii modalității de calcul al întreținerii, conform art. 5 și 6 din Statut, Legea nr. 230/2007 și normele de aplicare. Pe fondul cauzei, au susținut că asociația calculează corect și legal cotele de întreținere pentru fiecare cabinet medical, conform Legii nr. 230/2007 și normelor de aplicare a acesteia, Statutului Asociației Medica Sud, contractului de concesiune și hotărârilor Adunării Generale, precum și că hotărârile adunării generale sunt obligatorii membrilor acesteia, cât și celor care nu sunt membrii ai asociației.
În susținerea întâmpinării, pârâtele au depus la dosar un set de înscrisuri (f. 112-155).
La data de 23.12.2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că hotărârile și deciziile Asociației Medica Sud aparțin pârâtei G. I., președintele asociației, iar calculul cotelor de întreținere legal datorate de fiecare cabinet aparține prin mod de calcul aprobat și avizat de președinte, pârâtelor P. V. – cenzor și O. A. – cenzor. Reclamantul a mai susținut că listele de întreținere sunt emise de cele trei pârâte reprezentante legale ale Asociației Medica Sud, iar cele trei pârâte răspund pentru modul defectuos și cu rea credință de calcul al cotelor de întreținere pentru fiecare cabinet medical și nu pot sta în judecată cei 22 membrii fondatori care reprezintă Asociația Medica Sud.
În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Analizând, cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, invocată de acestea, instanța reține că aceasta este întemeiată, urmând a o admite pentru următoarele motive:
Pentru ca o persoană să fie parte în proces trebuie îndeplinită condiția ca acea persoană să aibă calitate procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății. În acest sens, conform art. 36 C.proc.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Întrucât reclamantul este cel care declanșează procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâților (a se vedea art. 194 C.pr.civ.). Pentru că instanța este interesată în pronunțarea unei soluții legale, temeinice, este datoare să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de fond, peremptorie și absolută, putând fi invocată de oricare dintre părți și de instanță din oficiu, întrucât vizează lipsa unei condiții de fond a exercițiului dreptului la acțiune. În măsura în care această excepție este admisă, face de prisos cercetarea în fond a pretențiilor formulate de reclamant împotriva pârâtului.
Analizând cererea formulată, din perspectiva condițiilor generale pe care trebuie să le îndeplinească cererea adresată instanței de judecată, verificând calitatea procesuală pasivă a pârâtului prin prisma circumstanțelor de fapt ale speței, dispozițiilor legale incidente și considerațiilor teoretice expuse la începutul acestor considerente, instanța constată că pârâtele G. I., președintele Asociației Medica Sud, P. V., administratorul Asociației Medica Sud și O. A., cenzorul Asociației Medica Sud, nu au calitate procesuală pasivă, excepția invocată de acestea fiind întemeiată.
Astfel, instanța reține că reclamantul Cabinetul M. Individual P. C. E. este membru al Asociației Medica Sud, ce a dobândit personalitate juridică în baza dispozițiilor OG nr. 26/2000, prin încheierea nr. 1/04.01.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 106/A-PJ/2005.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din OG nr. 26/2000, cu privire la asociații și fundații, „(1) Persoanele fizice și persoanele juridice care urmăresc desfășurarea unor activități de interes general sau în interesul unor colectivități ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociații ori fundații în condițiile prezentei ordonanțe. (2) Asociațiile și fundațiile constituite potrivit prezentei ordonanțe sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.”, iar potrivit art. 5 alin. 1 din același act normativ „Asociația dobândește personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție își are sediul”.
De asemenea, potrivit art. 218 alin. 1 C.civ., „actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseși”.
În același timp, potrivit preambulului Statutului Asociației Medica Sud, scopul acesteia constă în administrarea spațiilor cu destinație de cabinete medicale, a spațiilor comune și a dependințelor aferente acestora, situate în imobilul din București, .. 2-4, sector 4. Totodată, potrivit art. 5 alin. 2 lit. e din Statut, Asociația Medica Sud are ca atribuție asigurarea achitării către furnizori a cheltuielilor necesare bunei funcționări și exploatări a spațiilor, prin încasarea cotelor aferente spațiului deținut de fiecare membru al asociației.
Prin urmare, în raport de obiectul cauzei – recalcularea corectă și legală a cotelor de întreținere pe care le datorează reclamantul începând cu luna august 2012 și stornarea sau compensarea sumelor percepute abuziv – calitatea procesuală pasivă aparține Asociației Medica Sud, al cărei membru este și reclamantul, iar nu persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul acestei asociații, respectiv președinte, cenzor și administrator. Deși listele de întreținere depuse la dosar sunt semnate de pârâte, ca reprezentante ale asociației, totuși listele de întreținere, la fel ca și Hotărârile Adunării Generale, reprezintă acte emise de Asociația Medica Sud, ca subiect de drept distinct, cu personalitate juridică, astfel cum rezultă inclusiv din dispozițiile art. 218 alin. 1 C.civ., coroborate cu prevederile OG nr. 26/2000 și Statutul Asociației Medica Sud. De asemenea, potrivit art. 5 alin. 2 lit. e din Statutul Asociației Medica Sud, atribuțiile privind calcularea cotelor de întreținere datorate de fiecare membru și încasarea acestora în vederea achitării către furnizorii de utilități revin Asociației Medica Sud, al cărei scop este administrarea spațiilor cu destinație de cabinete medicale și a spațiilor comune din imobilul respectiv, scop asemănător cu cel al asociațiilor de proprietari reglementate de dispozițiile Legii nr. 230/2007.
Prin urmare, trebuie constatat că în speță se stabilește un raport juridic între fiecare membru al asociației, pe de o parte care are atât drepturi, dar și obligații constând în plata cotelor de întreținere și asociația, pe de altă parte, care în baza mandatului primit de la membrii săi, are ca obligație calcul corect al cotelor de întreținere pentru fiecare spațiu și ținerea unei evidențe corecte cu privire la sumele datorate de proprietari cu titlu de cote de întreținere și alte fonduri și la plățile efectuate.
Așadar, reținând că într-un astfel de litigiu calitatea procesual pasivă este stabilită prin dispozițiile legale și statutare prezentate anterior ca aparținând persoanei juridice Asociația Medica Sud, subiect de drept distinct de persoanele ce ocupă funcții de conducere în cadrul acesteia, reținând și că reclamantul a înțeles să cheme în judecată ca pârâți persoanele fizice ce ocupă funcțiile de președinte, administrator și cenzor în cadrul asociației, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor G. I., P. V. și O. A., invocată de acestea și va respinge cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de pârâți, în temeiul art. 451-453 din C.proc.civ., constatând culpa procesuală a reclamantului ca urmare a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, instanța urmează să admită cererea pârâților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată și să oblige reclamantul la plata către pârâți a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial, conform chitanțelor nr. 229/02.12.2014, 230/02.12.2014 și 231/02.12.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, invocată de acestea.
Respinge cererea de chemare în judecată, reclamanta C. M. INDIVIDUAL - CMI DR. P. C. E. cu sediul în sector 4, București, la sediul Asociației Medica Sud, .. 1 în contradictoriu cu pârâții G. I., P. V. și O. A., citate în sector 4, București, la sediul Asociației Medica Sud, .. 1, având ca obiect obligație de a face, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Obligă reclamantul la plata către pârâte a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. N. R.
Red. M.B./Dact. M.B. și N.R./6 ex./.2015
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 27-02-2015,... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2555/2015. Judecătoria... → |
---|