Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1124/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1124/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 1124/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI -SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1124
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-O. PUȚINTEI
GREFIER: A. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect ordonanță președințială – stabilire termene de restituire împrumuturi, formulată de reclamanții P. A. și T. S. în contradictoriu cu pârâtul S. V.-Ș..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au răspuns reclamanții, prin avocat C. A., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei (fila 1), lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul reclamanților depune la dosar originalul chitanței de plată a taxei judiciare de timbru.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților prezente asupra propunerii de probe:
Având cuvântul, avocatul reclamanților solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Deliberând, în temeiul art. 255 din Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamanți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, considerând această probă ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei. Totodată, instanța ia act că pârâtul nu a formulat întâmpinare și că, deși legal citat, nu s-a prezentat nici în fața instanței pentru a propune probe în apărare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților prezente cuvântul în cadrul dezbaterilor:
Având cuvântul, avocatul reclamanților solicită admiterea acțiunii și stabilirea pe calea ordonanței președințiale a termenelor de restituire pentru împrumuturile acordate pârâtului de către reclamanți. Susține că părțile s-au aflat în imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris constatator al împrumuturilor acordate pârâtului, dar că aceste împrumuturi au fost dovedite cu ordinele de plată depuse la dosar, coroborate cu corespondența purtată de părți prin intermediul poștei electronice și cu declarația olografă prin care pârâtul a recunoscut datoria. Învederează că potrivit art. 2161 din Noul Cod Civil, în cauza de față nu trebuie analizate condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale. Arată că reclamanții solicită cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 16.01.2015, reclamanții P. A. și T. S. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. V.-Ș., stabilirea pe calea ordonanței președințiale a termenelor de restituire pentru împrumuturile acordate pârâtului de către reclamanți, respectiv a împrumutului în cuantum de 30.000 lei acordat pârâtului de către reclamantul P. A. la data de 21.02.2012 și a împrumutului în cuantum de 1.500 Euro (6.747,30 lei) acordat pârâtului de către reclamantul T. S. la data de 28.02.2012; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că la începutul lunii februarie 2012 pârâtul le-a solicitat acordarea unui împrumut în cuantum de aproximativ 10.000 euro, pentru inițierea unei afaceri privind vânzarea de autoturisme second-hand.
Au susținut reclamanții că la data de 21.02.2012, reclamantul P. A. a remis pârâtului suma de 30.000 lei, cu titlu de împrumut, prin transfer bancar, pentru a acorda acest împrumut reclamantul P. A. lichidând un depozit bancar la termen, precum și că la data de 28.02.2012, reclamantul T. S. a remis la rândul său pârâtului, cu titlu de împrumut, suma de 1.500 euro, de asemenea prin transfer bancar.
Reclamanții au învederat că întrucât la data acordării împrumutului, pârâtul era ginerele reclamantului P. A., respectiv cunoștința reclamatului T. S., aceștia s-au aflat în imposibilitate morală de a preconstitui un înscris. Au mai arătat reclamanții că potrivit înțelegerii verbale dintre părți, pârâtul urma să restituie sumele de bani împrumutate la data la care va avea resursele necesare, părțile neconvenind un termen cert de restituire a împrumutului.
Reclamanții au menționat că reclamantul P. A. a încercat să îl contacteze pe pârât pentru a proceda la soluționarea amiabilă a problemei restituirii datoriei, însă în ciuda promisiunilor făcute, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația înapoierii sumelor de bani împrumutate. Au mai arătat reclamanții că între reclamantul P. A. și pârât s-a purtat o corespondență electronică privind restituirea sumelor de bani împrumutate de către aceștia și că la data de 14.09.2012 pârâtul a transmis reclamantului P. A. o declarație sub forma unui înscris sub semnătură privată, declarație semnată de pârât, prin care acesta a recunoscut în mod expres că datorează suma de 10.000 euro.
Reclamanții au învederat că în ciuda solicitărilor de restituire a sumelor de bani împrumutate, adresate pârâtului, acesta nu și-a îndeplinit obligația asumată, motiv pentru care la data de 15.01.2015 au introdus pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București o acțiune de drept comun, având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea sumei totale de 36.747,30 lei.
Au susținut reclamanții că acțiunii de stabilire a termenului de restituire a împrumutului i se aplică exclusiv procedura de judecată prevăzută la art. 996 din Noul Cod de procedură civilă, această acțiune nepresupunând verificarea îndeplinirii condițiilor clasice de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, ci numai o analiză sumară a temeiniciei dreptului. În acest sens, reclamanții au învederat că declarația redactată și semnată de către pârât echivalează cu o mărturisire extrajudiciară în sensul recunoașterii datoriei. Au mai arătat reclamanții că actul încheiat de părți este un contract real, împrumutul de consumație fiind valabil prin simplul acord de voință al părților, însoțit de remiterea bunului împrumutat.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 2162 și următoarele din Noul cod civil și ale art. 59 și art. 996 din Noul Cod de procedură civilă.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei taxă judiciară de timbru.
În dovedire, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și au depus la dosar, în copie, cartea de identitate a pârâtului S. V.-Ș., cartea de identitate a reclamantului P. A., cartea de identitate a reclamantului T. S., foaie de vărsământ din data de 21.02.2012 eliberată de Raiffeisen Bank S.A., cerere pentru lichidare depozit formulată de numita P. V. la data de 21.02.2012, foaie de vărsământ din data de 28.02.2012 eliberată de Raiffeisen Bank S.A., mesaj transmis prin intermediul poștei electronice la data de 14.09.2012, declarație olografă, mesaj transmis prin intermediul poștei electronice la data de 20.11.2013, mesaj transmis prin intermediul poștei electronice la data de 23.11.2012, somație adresată pârâtului și dovada comunicării acesteia și exemplar cerere de chemare în judecată introdusă potrivit dreptului comun.
Pârâtul S. V. Ș. nu a formulat întâmpinare.
La primul termen de judecată, de la 28.01.2015, instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri și a luat act că pârâtul nu a solicitat probe în apărare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București la data de 15.01.2015, sub nr._, reclamanții P. A. și T. S. au solicitat, pe calea dreptului comun, obligarea pârâtului S. V.-Ș. la restituirea sumelor de bani împrumutate acestuia, respectiv a sumei de 30.000 lei împrumutată pârâtului de reclamantul P. A. la data de 21.02.2012 și a sumei de 1.500 Euro împrumutată pârâtului de reclamantul T. S. la data de 28.02.2012.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București la data de 15.01.2015, sub nr._, reclamanții P. A. și T. S. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. V.-Ș., stabilirea pe calea ordonanței președințiale, în condițiile art. 2162 din Noul Cod civil, a termenelor de restituire pentru împrumuturile acordate pârâtului de către reclamanți, respectiv a împrumutului în cuantum de 30.000 lei acordat pârâtului de către reclamantul P. A. la data de 21.02.2012 și a împrumutului în cuantum de 1.500 Euro acordat pârâtului de către reclamantul T. S. la data de 28.02.2012.
Potrivit art. 2158 alin. 1 (Noțiune. Capacitate) din Noul Cod civil, „Împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.”
Conform art. 2161 (Termenul de restituire stabilit de părți) din Noul Cod civil, „Termenul de restituire se prezumă a fi stipulat în favoarea ambelor părți, iar dacă împrumutul este cu titlu gratuit, numai în favoarea împrumutatului.”
Potrivit art. 2162 (Termenul de restituire stabilit de instanță) din Noul Cod civil,
„(1) Dacă nu a fost convenit un termen de restituire, acesta va fi stabilit de instanță, ținându-se seama de scopul împrumutului, de natura obligației și a bunurilor împrumutate, de situația părților și de orice altă împrejurare relevantă.
(2) Dacă însă s-a stipulat că împrumutatul va plăti numai când va avea resursele necesare, instanța, constatând că împrumutatul le deține sau le putea obține între timp, nu va putea acorda un termen de restituire mai mare de 3 luni.
(3) Cererea pentru stabilirea termenului de restituire se soluționează potrivit procedurii prevăzute de lege pentru ordonanța președințială.”
Conform art. 2163 (Restituirea împrumutului) din Noul Cod civil, „(1) În lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora.
(2) În cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel.
(3) Dacă nu este posibil să se restituie bunuri de aceeași natură, calitate și în aceeași cantitate, împrumutatul este obligat să plătească valoarea lor la data și locul unde restituirea trebuia să fie făcută.”
Așa cum rezultă din dispozițiile legale anterior citate, în situația prevăzută de art. 2162 din Noul Cod civil, legiuitorul a dispensat pe reclamantul îndreptățit să se prevaleze de acest text de lege de obligația dovedirii îndeplinirii cerințelor impuse de art. 996 din Noul Cod de procedură civilă pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială, existența tuturor acestora (aparența dreptului în favoarea reclamantului; urgența; caracterul vremelnic; neprejudecarea fondului) fiind prezumată de legiuitor.
Pentru ca această dispensă să se aplice, art. 2162 din Noul Cod civil impune însă ca situație premisă existența unui contract de împrumut de consumație dovedit în condițiile prevăzute de lege. Prin urmare, în cadrul cererii de stabilire a termenului de restituire a împrumutului, la care se referă art. 2162 din Noul Cod civil, existența contractului de împrumut nu poate fi pusă sub semnul îndoielii, aceasta rezultând cu certitudine din înscrisul constatator al actului juridic în discuție, întocmit de părți în condițiile art. 309 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, potrivit cu care dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare mai mare de 250 lei se face cu înscrisul constatator al acestora, precum și cu respectarea cerințelor art. 275 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, articol conform căruia „Înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să-i plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel puțin ca, în afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa "bun și aprobat pentru...", cu arătarea în litere a sumei sau a cantității datorate.”
Or, în cauza de față, pretinsele contracte de împrumut pe care reclamanții susțin că le-au încheiat individual cu pârâtul S. V. Ș. nu sunt dovedite, neexistând un înscris constatator al acestora.
În plus, pe lângă faptul că imposibilitatea morală de preconstituire a unor înscrisuri constatatoare a împrumuturilor acordate, invocată de reclamanți, nu a fost dovedită de aceștia, astfel încât contractele în discuție să poată fi probate cu alte mijloace de probă, înscrisurile depuse de reclamanți la dosar nici nu sunt suficiente pentru a proba existența acestor contracte. Astfel, deși este adevărat că potrivit foilor de vărsământ eliberate de Raiffeisen Bank S.A., aflate la dosarul cauzei (filele 11 și 13), reclamantul P. A. a virat în contul pârâtului S. V.-Ș. la data de 21.02.2012 suma de 30.000 lei, iar reclamantul T. S. la data de 28.02.2012 suma de 1.500 Euro, totuși reclamanții nu au probat că predarea sumelor de bani menționate către pârât s-a făcut cu titlu de împrumut.
Instanța nu poate reține ca fiind reală corespondența pe care reclamantul P. A. pretinde că a purtat-o cu pârâtul S. V.-Ș. prin intermediul poștei electronice cu privire la împrumut acordat acestuia, neexistând nici o dovadă că adresa de poștă electronică de la care s-au transmis mesaje către reclamantul menționat ar aparține pârâtului. Tot astfel, nu există nici o dovadă că declarația olografă pe care reclamantul P. A. pretinde că ar fi primit-o anexat mesajelor de poștă electronică transmise de pârât la data de 14.09.2012 și 23.11.2012, depusă de reclamanți la dosarul cauzei (filele 15 și 18), emană de la pârâtul S. V.-Ș., fiind scrisă și semnată de acesta. Chiar și presupunând că această declarație nedatată ar aparține pârâtului, instanța constată că declarația în discuție nu permite a se stabili vreo legătură a sa cu împrumuturile ce formează obiectul prezentei cauze. În acest sens, instanța reține că în conținutul acestei declarații se vorbește despre o datorie în cuantum de 10.000 Euro pe care pârâtul ar avea-o față de reclamantul P. A., fără a se indica când și în ce condiții această datorie a fost contractată și fără a se face nici o referire la reclamantul T. S.. Or, suma de bani pe care reclamantul P. A. susține că personal a împrumutat-o pârâtului este în cuantum de 30.000 lei, diferit deci de cel al sumei de bani menționate în declarația anterior amintită.
Față de toate cele arătate anterior, contractele de împrumut pe care reclamanții pretind că le-au încheiat cu pârâtul la data de 21.01.2012 și respectiv la data de 28.02.2012 nefiind dovedite de aceștia, instanța constată că prevederile art. 2162 din Noul Cod civil nu pot fi aplicate în cauză, motiv pentru care va respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
În baza art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va lua act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea având ca obiect ordonanță președințială - stabilire termene de restituire împrumuturi, formulată de reclamanții P. A., CNP_, domiciliat în Municipiul Cluj-N., ., . și cu domiciliul ales la S.C.P. „D. & Asociații”, din București, . nr. 55, vila nr. 6, sector 1, și T. S., CNP_, domiciliat în Municipiul Cluj-N., .-7, județul Cluj și cu domiciliul ales la S.C.P. „D. & Asociații”, din București, . nr. 55, vila nr. 6, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul S. V.-Ș., CNP_, domiciliat în București, ., ., ., sector 4, ca neîntemeiată.
Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Numai cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Apelul se depune la Judecătoria sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 Ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Dact./ Jud. P.M.O./7ex./2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 1108/2015. Judecătoria SECTORUL... | Pretenţii. Hotărâre din 28-01-2015, Judecătoria SECTORUL 4... → |
|---|
