Pretenţii. Sentința nr. 1753/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1753/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 1753/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1753
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: CLARA - MARIA POPESCU
GREFIER: V. H.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul C. L. AL SECTORULUI 4 PRIN PRIMARUL SECTORULUI 4 în contradictoriu cu pârâta P. M., având ca obiect „Pretenții”.
Dezbaterile și cuvântul asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.02.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 24.07.2014, reclamantulConsiliul L. al sectorului 4 prin Primarul sectorului 4 București a chemat în judecată pe pârâta P. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 8036,43lei lei, reprezentând restanță întreținere în sumă de 7040,79lei pentru perioada august 2011-aprilie 2014, 631,54 lei penalități de întârziere, 67,17 lei chirie pentru perioada iunie 2013-august 2013, 67,17 lei penalități chirie pentru perioada iunie 2013-august 2013 în baza contractului de închiriere nr._/01.08.2008, 223,90 lei, contravaloarea lipsă folosință calculată la nivelul chiririei aferente perioadei septembrie 2013-iunie 2014 și 6,51 lei dobândă legală chirie pentru septembrie 2013-iunie 2014.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că între C. L. al sectorului 4, prin Primarul sectorului 4 și pârâta P. M. s-a încheiat contractul de închiriere nr._/01.08.2008 având ca obiect folosința spațiului situat în București, .-12, ., sector 4. Deși prin sentința civilă nr. 1969/06.03.2012 contractul menționat a fost reziliat și s-a dispus evacurea pârâtei din locuință și obligarea acesteia la plata debitului restant, acesta a continuat să ocupe spațiul respectiv, fără să își îndeplinească obligațiile de plată a chiriei și a cotelor de întreținere datorate în baza contractului de închiriere.
În drept reclamanta a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1357, 1381 N.C.civ., art. 1033-1048 C.pr.civ.
Pârâta a fost prezentă la judecată, dar nu a depus întâmpinare.
În dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.
Instanța a încuviințat probele propuse de reclamantă apreciind că sunt utile, pertinente și concludente cauzei.
Analizând probatoriul administrat instanța reține următoarele:
Pentru închirierea spațiului cu destinație de locuință situat în .-12, ., sector 4 în baza HCL sector 4 nr. 80/30.10.2008, reclamantul a încheiat cu pârâta P. M. contractul de închiriere nr._/01.08.2008, conform căruia pârâta s-a obligat să execute obligațiile contractuale asumate conform capitolului IV și V din contract, între care și obligația de a plăti chiria la termenele scadente și cotele aferente cheltuielilor comune ce-i revin lunar administratorului imobilului.
Părțile au stabilit la art. 12 privind răspunderea contractuală, posibilitatea pentru locator de a cere rezilierea contractului de închiriere pentru neexecutarea de către locatar a obligației de plată a chiriei cel puțin trei luni consecutiv. Totodată, pentru neplata chiriei la termenele scadente, chiriașul s-a obligat să plătească o penalizare de 0, 5 % pe zi întârziere, începând cu prima zi care urmează aceleia când suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante, iar în ceea ce privește cotele aferente cheltuielilor comune, chiriașul s-a obligat să suporte penalități de 0,02% pe zi din suma datorată(filele 4 și 8).
Prin sentința civilă nr. 1969/06.03.2012 pronunțată de Judecătoria sector 4 București în dosarul nr._/4/2011 contractul menționat a fost reziliat și s-a dispus evacurea pârâtei din locuință și obligarea acesteia la plata sumei de 3002,29 lei, reprezentând întreținere pentru perioada martie 2010-iulie 2011 și penalități de 131,44 lei calculate la 25.08.2011, 246,29 lei chirie pentru perioada august 2010-iunie 2011 și penalități de 200,28 lei calculate la 11.07.2011.
Conform celor susținute în fața instanței, pârâta a locuit în imobilul aflat în administrarea instituției reclamante și după pronunțarea sentinței de evecuare, însă aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată aferente.
La termenul din data de 04.02.2015, pârâta a declarat că este de acord cu plata debitului restant.
Din evidențele reclamantei reiese neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor contractuale privind plata chiriei aferente perioadei iunie 2013-august 2013 la termenele scadente, a majorărilor de întârziere calculate în raport de această întârziere, precum și a cotelor de întreținere aferente perioadei august 2011-aprilie 2014 și a penalităților de întârziere datorate pentru această perioadă, astfel cum rezultă din adiționarea sumelor înscrise în listele de întreținere depuse la dosar și din calculul efectuat de reclamantă(filele 11-15), sume necontestate de către pârâtă. În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata lipsei de folosință calculată la nivelul chiriei aferente perioadei septembrie 2013-iunie 2014 și a dobânzii legale aferente, instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 16 din contractul de închiriere semnat de părți, evacuarea chiriașului se face pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, chiria prevăzută în contract și cotele aferente cheltuielilor comune fiind datorate de către chiriaș până la data eliberării(evacuării) definitive a locuinței. De asemenea, potrivit art. 1381 alin. 2 C.civ., chiriașul este obligat la plata chiririei prevăzute în contract până la data eliberăă efective a locuinței, precum și la repararea prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului până la acea dată.
Având în vedere că pârâta s-a declarat de acord cu soluționarea amiabilă a cauzei și a achiesat expres și în totalitate la acțiunea formulată, în temeiul art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1357, 1381 Cod civil, apreciază întemeiată cererea, urmând a obliga pârâta să achite reclamantei suma de 8036,43 lei, reprezentând debit restant.
Având în vedere că pârâta nu a făcut dovada împrejurărilor care să justifice plata eșalonată a debitului, cuantumul debitului restant, în temeiul art. 397 alin. 3 Cod pr.civ., va fi respinsă cererea acesteia de eșalonare a debitului, instanța considerând că această modalitate de plată nu constituie o soluție echitabilă pentru reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul C. L. AL SECTORULUI 4 PRIN PRIMARUL SECTORULUI 4,cu sediul înBucurești, sector 4, .. 6-16 în contradictoriu cu pârâta P. M., CNP_, cu domiciliul înBucurești, sector 4, .. 2-12, ., . în București, . – 12, ., ..
Obligă pârâta la plata sumei de 8036,43 lei, reprezentând debit restant.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. - M. P. V. H.
Red. CMP/VH/4ex./2015
← Validare poprire. Sentința nr. 1767/2015. Judecătoria SECTORUL... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1748/2015. Judecătoria... → |
---|