Pretenţii. Sentința nr. 5506/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5506/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 5506/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5506
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
GREFIER: R. N.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul M. V. N. în contradictoriu cu pârâții P. J., ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, S. R. PRIN REPREZENTANT MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect pretenții – răspundere civilă delictuală.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9.04.2015 când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv la 24.04.2015 și 30.04.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 25.06.2014, reclamantul M. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. J., Administrația Națională a Penitenciarelor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâților la plata sumei de_ Euro, echivalentul a_ lei, reprezentând despăgubiri morale pentru supunerea la tratamente degradante în perioada 31.07._13.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost supus la rele tratamente de către P. J. în sensul că nu i s-au asigurat condițiile minime obligatorii de cazare în sensul spațiului, iar plângerea formulată de reclamant a fost soluționată definitiv prin sentința penală nr. 3331/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013. Reclamantul a susținut că soluția instanței penale are autoritate de lucru judecat, conform art. 28 alin. 1 C.proc.pen. în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanelor care au săvârșit-o și a vinovăției acestora. Reclamantul a mai susținut că nici până în prezent nu i se asigură 4mp ca spațiu util și nici alte prevederi legale privind condițiile minime obligatorii de cazare a persoanelor private de libertate.
Fapta ilicită a Penitenciarului J. constă în detenția reclamantului în condiții degradante, încălcând prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și a sentinței penale sus-menționate. Fapta ilicită a Administrației Naționale a Penitenciarelor este că, fiind comitentul Penitenciarului J., nu ia măsurile necesare pentru a controla în mod eficient și efectiv respectarea condițiilor de detenție a deținuților în sensul prevederilor CEDO. Fapta ilicită a Statului este că nu supraveghează îndeaproape activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor și nu îi impune acestuia controale mai riguroase asupra penitenciarelor în sensul respectării în penitenciar a drepturilor omului și nealocarea fondurilor suficiente pentru ca să se poată respecta drepturile omului în penitenciare din România.
Referitor la prejudiciu, s-a arătat că acesta constă în stresul, umilința și extenuarea fizică și psihică, urmare a supunerii sale la condiții degradante de detenție. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este directă, iar vinovăția este stabilită prin sentința penală nr. 3331/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013, care are autoritate de lucru judecat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1349 și 1373 C.civ., art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 11 și 20 din Constituția României, art. 28 C.proc.pen., Legea nr. 275/2006 și HG nr. 1897/2006.
În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosar copia încheierii judecătorului delegat nr. 1065/02.09.2013 pronunțată în dosarul nr. 941/2013 și a sentinței penale nr. 3331/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013.
La data de 29.10.2014, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că reclamantul invocă faptele ilicite ale angajaților Penitenciarului J. și ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, care au personalitate juridică și răspund în limitele obligațiilor ce le incumbă potrivit legii, pentru faptele cu caracter ilicit săvârșite prin organele sale. În plus, între S. R. și P. J. și Administrația Națională a Penitenciarelor nu există nici un fel de raport de prepușenie, care să justifice angajarea răspunderii acestuia pentru faptele prepușilor săi. Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că niciuna dintre condițiile răspunderii civile delictuale nu este întrunită în privința acestuia.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 224 alin. 1 C.civ., art. 52 alin. 3 din Constituția României, art. 35 alin. 2 și 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 1349, 1357-1371 C.civ.
La data de 05.11.2014, pârâtul P. J. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Pe fond, pârâtul a arătat că reclamantul este persoană condamnată, aflată în executarea unei pedepse cu închisoarea de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Camera în care petentul a fost deținut în perioada 31.07._13 are o suprafață de 12,78 mp și un volum de 38,35 mc, având instalate 9 paturi și un efectiv, în perioada de referință, între 5 și 8 deținuți. Camera este destinată cazării temporare a persoanelor private de libertate individualizate în regimul închis, până la transferul acestora la un penitenciar de profil. Camera este dotată cu un raft metalic triplu etajat pentru depozitarea bagajelor, o masă fixă, un scaun și dispune de un grup sanitar dotat cu un wc, o chiuvetă de fontă, cu rafturi pentru obiectele de igienă personală.
A fost renovată în 2009, prin înlocuirea tâmplăriei la uși și ferestre, prin placare cu gresie și faianță în baie, prin înlocuirea instalațiilor termice, electrice și sanitare, prin zugrăveli interioare și aducerea unor paturi și saltele noi, dispune de grup sanitar racordat la apa rece, înăuntrul căruia se află două chiuvete de inox, două vase WC din fontă, compartimentate, cuier pentru prosoape, etajeră și o pubelă cu capac pentru depozitarea resturilor menajere, care se ridica de 3 ori pe zi. Grupul sanitar este separat de încăperea destinată cazării printr-un zid de beton prevăzut cu ușa de acces.
Referitor la supraaglomerare, este de observat că această situație a nerespectării spațiulu de 4 mp, deși regretabilă, nu este imputabilă administrației penitenciarului, care a făcut și face eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție în pofida subfinanțării cronice din partea bugetului de stat, însă nu a depășit un nivel suportabil, având în vedere și intervalul scurt de 5 zile, cât reclamantul a fost cazat în camera respectivă.
P. București J., a arătat pârâtul, în ultima perioadă de timp, a întreprins o . măsuri care au îmbunătățit considerabil condițiile de detenție (canalizare, centrală termică, salubrizarea camerelor, bucătăria este în plin proces de modernizare), efectuând îmbunătățiri la mare parte din camerele de deținere, prin lucrări de tencuieli, gletuiri, montat gresie și faianță, înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, schimbat tâmplăria la geamuri și uși interioare, existând permanent preocupare de a elimina neajunsurile ce derivă din vechea arhitectură și concepție a camerelor de detenție.
Ordinul Ministrului Justiției, nr. 433/2010, a specificat pârâtul, stabilește diferențiat norme minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate după cum urmează:
Ipoteza A. pentru camerele de cazare din penitenciarele existente la data emiterii ordinului (art. 1 alin. 3 din Anexa la ordin )
Ipoteza B. pentru camerele de cazare din locurile de deținere care urmează să se construiască, precum și cele care urmează a fi supuse unor reparații capitale. (Art. 9 din Anexa la ordin)
În sprijinul acestei interpretări, pârâtul a invocat prevederile art. 2 din O.M.J. nr. 433/2010.
P. București J., a arătat pârâtul, în ultima perioadă de timp, a întreprins o . măsuri care au îmbunătățit considerabil condițiile de detenție (canalizare, centrală termică, salubrizarea camerelor, bucătăria este în plin proces de modernizare), efectuând îmbunătățiri la mare parte din camerele de deținere, prin lucrări de tencuieli, gletuiri, montat gresie și faianță, înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, schimbat tâmplăria la geamuri și uși interioare, existând permanent preocupare de a elimina neajunsurile ce derivă din vechea arhitectură și concepție a camerelor de detenție.
Pârâtul a învederat că, datorită lucrărilor de îmbunătățire a condițiilor de detenție și reabilitare desfășurate în P. J., precum și a numărului mare de persoane private de libertate depuse în penitenciar, numărul de paturi montate în camere de deținere a oscilat, urmărindu-se atât capacitatea legală, cât și asigurarea unui pat individual fiecărei persoane private de libertate.
În anul 2012, au fost demarate lucrări de reparații curente pe tronsonul 2 al blocului de detenție (secțiile 4-6), astfel au fost executate lucrări de înlocuire a instalațiilor electrice, sanitare, termice, alimentări cu apă, atât pentru consum, cât și pentru băi. S-au înlocuit ferestrele și ușile din lemn cu ferestre și uși termopan, finisaje interioare-zugrăveli, vopsitorii, placări gresie și faianță, etc. Toate aceste lucrări de reabilitare au necesitat indisponibilizarea unor spații de cazare, astfel că în perioada ianuarie 2012 – septembrie 2013, în permanență, 8-10 camere de cazare s-au aflat în proces de reparații curente.
Prin urmare, pârâtul a menționat că se poate lesne observa nu există vreo o faptă culpabilă imputabilă Penitenciarului București J., solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, susținând că existența unor privațiuni inerente stării privative de libertate, nu conduce automat la crearea unui prejudiciu susceptibil a fi reparat conform legislației civile.
Constatarea de către Judecătoria Sectorului 4 București în cuprinsul sentinței penale nr. 3331/27.11.2013, că nu s-a asigurat un spațiu util de 4 mp și că nu au fost respectate condițiile de păstrare a bunurilor și obiectelor personale, pentru servirea mesei, în condițiile precizate mai sus, reprezintă o reparație morală suficientă pentru reclamant, mai ales că acesta nu a stat în camera respectivă decât 5 zile.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 206 C.pr.civ., art. 998-999 C.civ., O.M.J. nr. 433/2010, O.M.J. 1676/C/2010.
La data de 13.11.2014, pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâta a arătat că nu are calitatea de titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic dedus judecății, în condițiile în care reclamantul pretinde prejudicii morale cauzate prin cazarea în P. J. pentru perioada 31.07._13, iar potrivit art. 10 alin. 3 din Hg nr. 1849/2004, unitățile de penitenciare au personalitate juridică. Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că, camera în care reclamantul a fost repartizat în perioada 31.07._13 este destinată cazării temporare a persoanelor private de libertate individualizate în regimul închis, până la transferul acestuia într-un penitenciar de profil. În acea cameră există un grup sanitar dotat cu un wc și o chiuvetă cu fontă, racordate la rețeaua de apă curentă. În dotarea camerei sun 9 paturi, dispuse pe trei rânduri, un raft triplu etajat, o masă fixă și un scaun. Reclamantului i s-a asigurat accesul neîngrădit la grupurile sanitare care sunt amenajate în camera de deținere, iar aerisirea camerei de deținere se realizează în mod natural, ferestrele permițând iluminatul natural. Pârâta a mai arătat că la nivelul Penitenciarului J. au fost întreprinse măsuri permanente pentru eliminarea fenomenului supraaglomerării din penitenciar, iar administrația penitenciarului a avut o preocupare constantă pentru desfășurarea de activități cu deținuții în afara camerelor de deținere. Pârâta a mai susținut că nerespectarea condițiilor de detenție de către penitenciar nu poate fi interpretată strict sub aspectul suprafeței camerei de detenție, că P. J. dispune de o bază materială care asigură persoanelor încarcerate condiții minime pentru traiul zilnic, iar pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada că nu îi sunt asigurate condițiile minime specifice unui sistem privativ de libertate. Pârâta a mai prezentat în mod detaliat descrierea camerelor în care reclamantul a fost deținut în P. J..
Prin încheierea din data de 27.02.2015, instanța a admis în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul M. N. și a acordat acestuia asistență juridică gratuită prin avocat în cadrul prezentului dosar, fiind stabilit un onorariu provizoriu de 400 lei.
La termenul din 09.04.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii, invocată de pârâtul Administrația Națională a Penitenciarelor, a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Administrația Națională a Penitenciarelor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu fondul cauzei și a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 3331/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013 a fost admisă în parte contestația petentului M. N., a fost desființată în parte încheierea nr. 1065/02.09.2013 pronunțată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la P. București – J. în dosarul nr. 941/2013, și rejudecând, s-a constatat încălcarea cu privire la petentul M. N. de către Administrația Penitenciarului București – J. a normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate în sensul că în camera E 1.31 pe toată perioada cât a fost cazat petentul (31.07.2013 – 05.08.2013), nu i s-a asigurat acestuia un spațiu util de 4 m2, nu au fost respectate condițiile pentru păstrarea bunurilor și a obiectelor personale, pentru servirea mesei, totodată respingând celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.
În considerentele acestei sentințe, s-au reținut următoarele: „Așa cum rezultă din relațiile depuse la dosarul cauzei, petentul condamnat a fost cazat în perioada 31.07.2013 – 05.08.2013 la camera E 1.31, cameră destinată cazării temporare a p.p.l. individualizate la regim închis.
Instanța constată că potrivit art.4 alin.1 din Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate adoptate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.433/2010 (publicat în monitorul Oficial nr. 103 din 15 februarie 2010): „camerele de cazare sunt dotate cu mobilier, astfel încât să ofere persoanelor private de libertate condiții pentru dormit, păstrarea bunurilor și obiectelor personale, servirea mesei, precum și pentru desfășurarea unor activități de educație”.
Art.5 din aceleași Norme prevede că: „Grupurile și instalațiile sanitare din camerele de deținere trebuie să asigure accesul permanent la apă potabilă și să permită fiecărei persoane private de libertate să își satisfacă nevoile fiziologice ori de câte ori este necesar, în condiții de igienă și intimitate.
Grupurile sanitare se dotează cu instalații sanitare și se amenajează astfel încât să se asigure cel puțin o chiuvetă, un WC și un duș pentru maximum 10 persoane private de libertate.
Amenajarea camerelor de deținere trebuie să asigure fiecărei persoane private de libertate condiții de folosire a surselor de apă curentă și a articolelor de toaletă pentru menținerea igienei”.
De asemenea, potrivit art.82 alin.2 din H.G. nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, „camerele de cazare sunt dotate cu mobilier, astfel încât să permită persoanei private de libertate păstrarea bunurilor și obiectelor personale, precum și desfășurarea unor activități de educație”, iar potrivit alin.3 al aceluiași articol 82, „grupurile și instalațiile sanitare din camerele de deținere trebuie să permită fiecărei persoane private de libertate să își satisfacă nevoile fiziologice, ori de câte ori este necesar, în condiții de igienă și intimitate”.
În ceea ce privește condițiile de cazare din camera E 1.31, instanța reține, potrivit adresei Penitenciarului București – J., că aceasta are un volum total de aer de 38,35 metri cubi și o suprafață de 12,78 metri pătrați. În această cameră în acea perioadă au fost cazați între 5 și 8 deținuți.
Instanța constată că potrivit art. 1 alin.3 din Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate adoptate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.433/2010 (publicat în monitorul Oficial nr. 103 din 15 februarie 2010) camerele de deținere unde sunt cazați deținuții ce execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis trebuie să asigure acestora asigură un număr de 6 m3 de aer pentru fiecare. De asemenea, se arată că camerele de deținere unde sunt cazați deținuții ce execută pedeapsa doar în regimurile închis și de maximă siguranță trebuie să asigure acestora asigură un număr de 4 metri pătrați pentru fiecare dintre aceștia.
Instanța va lua în calcul și jurisprudența Curții EDO și Concluziile Comitetului European pentru prevenirea torturii (CPT), rezultate în urma vizitelor efectuate în penitenciarele din România, precum și diferite observații, care sunt cuprinse în cauzele soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului B. vs. România sau Branduse contra Romaniei.
Comitetul European pentru prevenirea torturii a avut o atitudine constantă cu privire la lipsa spațiului vital pentru deținuți arătand că aceasta reprezintă o problemă constantă și foarte serioasă întâlnită nu numai în penitenciarele vizitate ci și la nivel național. Comitetul a solicitat mereu luarea unor măsuri de anvergură în scopul rezolvării acestei situații inacceptabile. CPT recomandă autorităților române să ia măsurile necesare în vederea respectării normei de 4 m² de suprafață pentru fiecare deținut.
De asemenea instanța reține din probele administrate că spațiul vital al petentului în cauza de față a fost în mod clar mai mic de 2 m2, ceea ce nu corespunde evident standardelor impuse de jurisprudența Curții EDO prin deciziile pronunțate contra Romaniei sau altor state precum cauza Orchowski împotriva Poloniei, Curtea EDO a constatat, de nenumărate ori, o încălcare a art. 3 din Convenție privind lipsa de spațiu personal alocat deținuților.
Instanța observă că deși normele interne acordă petentului dreptul la beneficia de un spațiu de minim 4 metri pătrați acest lucru nu s-a întâmplat.
Chiar dacă a fost vorba despre un interval relativ mic de timp OMJ 433/2010 nu distinge în acest sens cu privire la perioadă ci numai impune acea suprafață minimă de 4 m/2 pentru deținuții încadrați la regim închis, chiar aflate temporar în acel loc de deținere.
Este adevărat că situația penitenciarelor nu poate fi imputată în totalitate neglijenței ANP-ului sau Administrației Penitenciarului București J., aceste instituții nefiind susținute corespunzător de bugetul de stat, însă această situație nu poate avea relevanță asupra încălcării drepturilor unui deținut. Dreptul acordat acestuia prin convenții internaționale la care statul roman este parte trebuie fără îndoială respectat în condițiile impuse de aceste convenții și de art. 11 și 20 din Constituția Romaniei.
Supraaglomerarea penitenciarului nu poate justifica încălcarea dispozițiilor legale, nici măcar temporar, trebuind găsite soluții la nivelul ANP și a persoanelor cu putere de decizie din cadrul Ministerului Justiției și a Guvernului României pentru descongestionarea unor locuri de deținere sau crearea altora noi.
De asemenea un raft triplu etajat, o masă fixă, un scaun nu asigură cerințele minime pentru condiții decente de servire a mesei de 5-8 deținuți sau de păstrare a obiectelor personale.
În ceea ce privește existența insectelor sau a rozătoarelor instanța reține că administrația locului de deținere a depus la dosarul cauzei dovezi că se încearcă eradicarea acestora prin toate măsurile, nefiind suficiente dovezi în sens contrar.
Față de acest aspect instanța consideră că nu există suficiente probe pentru a considera încălcarea drepturilor petentului sub aceste din urmă aspecte.”
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța reține că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Pentru ca o persoană să fie parte în proces trebuie îndeplinită condiția ca acea persoană să aibă calitate procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății. În acest sens, conform art. 36 C.proc.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății
Întrucât reclamantul este cel care declanșează procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâților (a se vedea art. 194 C.pr.civ.). Pentru că instanța este interesată în pronunțarea unei soluții legale, temeinice, este datoare să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de fond, peremptorie și absolută, putând fi invocată de oricare dintre părți și de instanță din oficiu, întrucât vizează lipsa unei condiții de fond a exercițiului dreptului la acțiune. În măsura în care această excepție este admisă, face de prisos cercetarea în fond a pretențiilor formulate de reclamant împotriva pârâtului.
Analizând cererea formulată, din perspectiva condițiilor generale pe care trebuie să le îndeplinească cererea adresată instanței de judecată, verificând calitatea procesuală pasivă a pârâtului prin prisma circumstanțelor de fapt ale speței, dispozițiilor legale incidente și considerațiilor teoretice expuse la începutul acestor considerente, instanța constată că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finațelor Publice nu are calitate procesuală activă, excepția invocată de instanță din oficiu fiind întemeiată.
Astfel, instanța are în vedere faptul că în speță acțiunea în răspundere civilă delictuală pentru nerespectarea condițiilor minime obligatorii de cazare în penitenciar nu este întemeiată pe o faptă ilicită proprie pretins săvârșită de pârâtul S. R., iar în speță nu poate fi incidentă răspunderea comitentului pentru fapte prepușilor, reglementată de art. 1373 C.civ., S. R. neavând calitatea de comitent față de P. J. și Administrația Națională a Penitenciarelor, instituții cu personalitate juridică proprie.
În plus, instanța reține că potrivit art. 224 alin. 1 C.civ., ”dacă prin lege nu se prevede altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligațiilor organelor, autorităților și instituțiilor publice care sunt persoane juridice și niciuns dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului”. Aplicând acest text de lege în prezenta cauză, s-ar putea pune problema angajării răspunderii statului pentru pretinsul prejudiciu cauzat reclamantului prin condițiile necorespunzătoare cazare în penitenciar doar în situația în care o imposibilitate sau o limitare a angajării răspunderii celorlalți pârâți, ceea ce nu este cazul în speță.
Prin urmare, în raport de obiectul cauzei, calitatea procesuală pasivă nu aparține pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care instanța urmează să admită excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către acest pârât, cu consecința respigerii cererii de chemare în judecată formulată împotriva sa, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că această instituție are atribuții în ceea ce privește organizarea activității de executare a pedepselor și în asigurarea drepturilor deținuților, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 275/2006. Prin urmare, această instituție are calitate procesuală pasivă în speță, raportat la obiectul cauzei, motiv pentru care va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța reține că, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a cărei reglementare se regăsește în prevederile art. 1349 alin. 1 C.civ., potrivit cărora „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane", ale art. 1349 alin. 2 C.civ., conform cărora ”cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", și ale art. 1357 C.civ., potrivit cărora „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”, se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții, și anume: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În ceea ce privește existența faptei ilicite cauzatoare a unui prejudiciu cert în patrimoniul persoanei care solicită angajarea răspunderii civile delictuale, instanța reține că fapta ilicită constă în acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Pentru a exista faptă ilicită, este necesar așadar, ca acțiunea sau inacțiunea să fie contrară ordinii sociale și reprobată de societate, să fie consecința unei comportări interzise sau contrare unei norme juridice.
Pornind de la faptul ca ilicitul reprezintă ceea ce este interzis de lege, oprit sau care încalcă fie anumite dispoziții legale, principii ori reguli, ajungem la fapta ilicită, adică acea faptă care declanșează răspunderea materială.
Totodată, este necesar ca acțiunea sau inacțiunea să fie săvârșită cu vinovăție de către cel ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. În caz contrar, adică atunci când fapta nu este săvârșită cu vinovăție, este de la sine înțeles că răspunderea materială este exclusă.
Potrivit art. 3 din Convenția E.D.O. „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”.
În jurisprudența sa constantă referitoare la aplicarea art. 3 din Convenție (printre altele, P. c. împotriva României, plângerea nr. 4792/03, Hotărârea 29 aprilie 2008, B. c. României, plângereanr._/04, Hotărârea din 6 decembrie 2007, M. c. României, plângereanr._/03, Hotărârea din 26 mai 2009, cauza D. c. României, cererea nr._/04,Hotărârea din 14 decembrie 2010, Aharon Schwarz c. României, plângerea nr._/02, Hotărârea din 2 ianuarie 2010) Curtea E.D.O. a statuat că art. 3 din Convenție impune statelor părți la Convenție să se asigure că orice prizonier este deținut în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, că modalitățile de executare nu supun persoana în cauză unei suferințe sau unei încercări de o intensitate care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, ținând seama de cerințele practice din închisoare, sănătatea și confortul prizonierului sunt asigurate în mod corespunzător.
În primul rând, în ceea ce privește analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delcituale, instanța nu va avea în vedere și sentința penală nr. 3816/04.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2014 (f. 71-72), întrucât aceasta a fost depusă după închiderea dezbaterilor, fiind incidente dispozițiile art. 394 alin. 3 C.proc.civ., potrivit cărora „după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă”. De altfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat acordarea daunelor morale doar pentru încălcările aduse drepturilor sale din perioada 31.07.2013 – 05.08.2013.
În cauză, fapta ilicită, reprezentată de încălcarea cu privire la petent, de către administrația Penitenciarului București-J., a normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate în sensul că în camera E 1.31 pe toată perioada cât a fost cazat petentul (31.07.2013 – 05.08.2013), nu i s-a asigurat acestuia un spațiu util de 4 m2, nu au fost respectate condițiile pentru păstrarea bunurilor și a obiectelor personale, pentru servirea mesei, a fost constatată, cu putere de lucru judecat prin sentința penală nr. 3331/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană. Prejudiciul poate fi de ordin material, dacă este susceptibil de apreciere bănească ori moral (nepatrimonial), dacă nu poate fi evaluat în bani.
În speță, prin încălcarea drepturilor garantate de lege, reclamantul a suferit un prejudiciu, fiind îndeplinite și celelalte două condiții ale răspunderii civile delictuale, legătura de cauzalitate și vinovăția pârâtului, aceasta din urmă, deopotrivă constată prin sentința penală amintită mai sus, ce se impune cu putere de lucru judecat instanței civile.
Cât privește posibilitatea reparării prejudiciului moral în prezent, aceasta nu mai reprezintă o controversă, cu atât mai mult dispozițiile art. 253 alin. 4 și 1391 C.civ., evocă posibilitatea reparării prejudiciului nepatrimonial.
Este recunoscut în doctrină faptul că prejudiciul moral nu poate fi apreciat direct în bani, întrucât nu există criterii sau repere legale și obiective, pentru a stabili care este valoarea suferinței de natură morală, produsă de o faptă ilicită unei persoane determinate.
Prejudiciul moral nu poate fi probat prin probe materiale, de aceea, la stabilirea cuantumului daunelor solicitate, pot fi avute în vedere criterii variabile, precum: circumstanțele în care s-a produs fapta ilicită, consecințele negative, suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, durata acțiunilor ori inacțiunilor ilicite, intensitatea acestora, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
În speță, instanța reține că fapta ilicită s-a produs în mediul penitenciar, instanța penală reținând în considerentele sentinței nr. 3331/27.11.2013 că starea penitenciarelor nu poate fi imputată în totalitate neglijenței Administrației Naționale a Penitenciarelor sau Administrației Penitenciarului J..
Astfel, inacțiunile autorului faptei ilicite nu sunt consecința unei atitudini de rea-credință, ci se subscriu dificultăților întâmpinate în prezent de întregul sector bugetar, privitoare la lipsa fondurilor necesare achiziționării și dotării conform standardelor minime a locurilor de detenție.
Instanța mai reține durata scurtă de timp a încălcărilor aduse drepturilor reclamantului, de 6 zile, perioadă în care reclamantul a fost cazat temporar în camera E 1.31, ca urmare a schimbării regimului de detenție, aspect care este de natură să determine și o intensitate redusă a consecințelor negative ale încălcărilor aduse drepturilor reclamantului cu privire la neasigurarea spațiului util de cazare de 4 m2. În plus, în privința faptei pârâtei de a nu asigura spațiul de 4m2, deși reprobabilă, totuși în circumstanțele concrete ale speței, instanța nu reține existența unor elemente distinctive, care să conducă la constatarea că aceasta a avut drept consecință o degradare morală a persoanei reclamantului, o umilire a acestuia într-o astfel de măsură care să impună repararea financiară a prejudiciului creat.
În ceea ce privește consecințele negative ale faptei ilicite reprezentate de neasigurarea spațiului pentru păstrarea bunurilor personale și servirea mesei, instanța reține că acestea constau mai degrabă într-un disconfort practic, astfel încât, la fel ca în cazul celeilalte fapte, nu a rezultat că au fost de natură să conducă la o degradare morală a persoanei reclamantului sau la o umilire a acestuia, așa cum s-a susținut.
În acest cadru, instanța pornește de la principiul potrivit căruia acest tip de despăgubiri trebuie să fie subordonate unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, în acord cu jurisprudența Curții E.D.O., care statuează în echitate atunci când decide cuantumul daunelor acordate cu titlu de reparație morală, în aplicarea art. 41 din Convenția E.D.O.
În raport de aceste criterii, ținând cont de toate circumstanțele speței, instanța apreciază că simpla constatare a încălcării drepturilor reclamantului prin sentința penală nr. 3331/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013, reprezintă, în sine, o reparație echitabilă suficientă pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamant.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte cerere de chemare în judecată formulată de reclamantul M. N., în contradictoriu cu pârâții P. J. și Administrația Națională a Penitenciarelor, și va constata că recunoașterea încălcării drepturilor reclamantului reprezintă în sine o reparație suficientă pentru prejudiciul de natură morală adus acestuia.
DISPUNE
Admite excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în sector 5, București, . și cu sediul ales în București, ., sector 2, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Administrația Națională a Penitenciarelor, cu sediul în ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. V. N. (fiul lui V. și al lui C., născut la 04 Februarie 1968) deținut în P. București J. în contradictoriu cu pârâții P. J. cu sediul în J., ., J. Ilfov și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, cu sediul în București, .. 47, sector 2.
Constată că recunoașterea încălcării drepturilor reclamantului reprezintă în sine o reparație suficientă pentru prejudiciul de natură morală adus acestuia.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare apel care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER, B. M. N. R.
Red. M.B./Dact. M.B. și N.R./6 ex./10.06.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5298/2015.... → |
|---|
