Pretenţii. Sentința nr. 9606/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9606/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 9606/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9606
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. - M. P.
GREFIER: V. H.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanții V. M. - C. și V. V. în contradictoriu cu pârâții S. I. și S. M., având ca obiect „Pretenții”.
Dezbaterile și cuvântul asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 15.07.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București, sub numărul_, precizată la data de 04.03.2015 (fila 16), reclamanții V. M.-C. și V. V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. I. și S. M., ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 30.000 euro, reprezentând împrumut nerestituit.
În motivare, reclamanții au arătat în esență că au acordat pârâților un împrumut în valoare totală de 30.000 euro în patru tranșe și deși termenul scadent al împrumutului a fost la data de 30.12.2014, pârâții nu au înțeles să restituie această sumă nici până în acest moment, deși au fost notificați prin executor judecătoresc.
În dovedirea acțiunii, întemeiată în drept pe disp. art. 1350 N.C.Civ., reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și martori, precum și orice alt mijloc de probă ce ar fi pertinent și util cauzei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 3771,04 lei.
La data de 08.04.2015, pârâții au depus întâmpinare, fila 25, prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivare, pârâții au susținut în esență că suma de bani de care fac vorbire reclamanții nu a reprezentat un împrumut, ci a fost acordată conform unei înțelegeri pe care aceștia au semnat-o personal, cu martori, însă nu au respectat-o.
În drept pârâții au invocat dispozițiile art. 205 N.C.pr.civ.
În apărare pârâții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, fila 47, prin care a solicitat instanței să respingă apărările pe fondul cauzei invocate de către pârâți ca neîntemeiate.
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 13.07.2012, intitulat ”Chitanță”, pârâții S. I. și S. M. au încheiat cu reclamanții V. M.-C. și V. V. un contract de împrumut, prin care reclamanții au acordat pârâților suma de 30.000 euro – sumă care a fost acordată în 4 tranșe, respectiv: la data de 30.09.2011, suma de 2500 euro, la data de 11.10.2011 suma de 5000 euro, la data de 10.12.2011 suma de 10.000 euro și la data de 13.07.2012 suma de 12.500 euro – iar pârâții s-au obligat să restituie suma împrumutată până la data de 30.12.2014 (filele 3-6).
Potrivit celor consemnate de părți, cele trei tranșe de împrumut au constituit, la datele respective, avans din contravaloarea imobilului teren și construcții, proprietatea împrumutaților, promisiunea de vânzare fiind înscrisă în chitanța din data de 30.09.2011.
Potrivit art. 1270 alin. 1 N.C.civ., aplicabil litigiului de față, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Contractul de împrumut este constatat prin înscrisul sub semnătură privată intitulat “Chitanță”, scris în întregime și semnat de pârâtul S. I., fiind astfel îndeplinită formalitatea prevăzută de art. 275 C.pr.civ. pentru înscrisurile care constată obligația unilaterală de a da o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile.
Reclamanții dovedind creanța lor, pârâții ar fi trebuit sa facă dovada executării obligației, în speță, să facă dovada returnării sumelor luate cu împrumut, dovada care le revenea potrivit principiului general potrivit căruia “cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească” (art. 249 C.pr.civ.).
Pârâții nu au contestat faptul că au primit suma de 30.000 euro de la reclamant, însă au susținut că suma nu a fost acordată cu titlu de împrumut.
Sub acest aspect, instanța constată că așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și din susținerile părților în fața instanței, la termenul de judecată din data de 24.06.2015, reclamanții au avut într-adevăr o înțelegere cu pârâții pentru a cumpăra o parte din imobilul proprietatea acestora, înțelegere care nu s-a mai finalizat, însă prin semnarea înscrisului din data de 13.07.2013, pârâții debitori au contractat o obligație nouă față de creditorul reclamant, care a înlocuit astfel și a stins obligația inițială. S-a realizat practic o novație prin schimbare de obiect sau cauză (art. 1609 alin. 1 N.C.civ.), pârâții recunoscând și asumându-și sub semnătură obligația de a restitui reclamantului suma de 30.000 euro acordată cu titlu de împrumut până la data de 30.12.2014.
Față de cele expuse mai sus și față de neexecutarea obligației de restituire a sumei împrumutate, în raport de dispozițiile art. 2158 alin. 1 și art. 2164 N.C.civ., instanța va admite acțiunea reclamanților și va obliga pârâții la restituirea sumei de 30.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, primită cu titlu de împrumut.
Având în vedere că pârâții au căzut în pretenții, potrivit art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3771,04 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de reclamanți în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea precizată, formulată de reclamanții V. M. – C., CNP_, cu domiciliul în București, sector 4, .. 25 și V. V., CNP_, cu domiciliul în București, sector 4, ., nr. 17 în contradictoriu cu pârâții S. I., CNP_ și S. M., CNP_, ambii cu domiciliul în București, sector 4, ..
Obligă pârâții la plata sumei de 30.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând debit restant.
Obligă pârâții la plata sumei de 3771,04 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. - M. P. V. H.
Red. CMP/VH/6ex./2015
← Pretenţii. Sentința nr. 9395/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 06-08-2015,... → |
---|