Validare poprire. Sentința nr. 3046/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3046/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 3046/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3046

Ședința publică din data de 10.03.2015

Instanța compusă din:

Președinte: G. L.

Grefier: D. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea . SA în contradictoriu cu debitorul P. D. M. și cu terțul poprit . având ca obiect „validare poprire”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează instanței atașarea înscrisurilor din dosarul de executare nr. 2118/2013 al B. „Aequitas”.

Având în vedere că pricina se află la prima zi de înfățișare cu părțile legal citate, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă rap. la art. 789 alin. 1 și art. 650 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului la aproximativ 30 zile.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, în conformitate cu dispozițiile art. 223 Cod procedură civilă și art. 254 Cod procedură civilă, instanța ia în considerare probele solicitate, sens în care, în temeiul art. 255 rap. la art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, verosimilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei. Totodată, instanța ia act de faptul că debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare în termenul prev. de art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă și, deși au fost legal citați, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii pentru a formula apărări și a propune probe.

Constatând administrată proba cu înscrisuri, prin actele deja depuse la dosarul cauzei, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă instanța declară terminată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin actiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.11.2014 sub nr. unic de dosar_, creditoarea . SA, în contradictoriu cu debitorul P. D. M. și cu terțul poprit ., a formulat cerere de validare a popririi înființate de către B. Aequitas, solicitând obligarea terțului poprit la plata sumei de 1.656,55 lei reprezentand debit restant si cheltuieli de executare.

În motivarea cererii s-a arătat, în esență, faptul că, prin adresa de infiintare a popririi din data de 01.10.2014 si comunicata tertului poprit la data de 08.10.2014 emisa in dosarul de executare nr. 2118/2013, s-a solicitat tertului poprit infiintarea popririi asupra veniturilor salariale ale debitorului pana la concurenta sumei de 1.656,55 lei reprezentand debit restant si cheltuieli de executare, in baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 336/07.05.2009 si a actului aditional ulterior; de la data infiintarii popririi, tertul poprit nu a retin ut si nu a platit in contul executorului sumele datorate conform legii si nici nu a instiintat daca debitorul nu mai este salariat al societatii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 789 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii de chemare în judecată, creditorul a anexat un set de înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

Debitorul și terțul poprit, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare si nu s-au prezentat in fata instantei pentru a formula aparari.

În urma adresei emise de instanță din oficiu, B. Aequitas a comunicat copia certificată a dosarului de executare nr. 2118/2013.

Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:

Creditorul . SA a solicitat B. Aequitas executarea silită împotriva debitorului P. D.-M., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 336/07.05.2009, formându-se în acest sens dosarul de executare nr. 2118/2013.

În cadrul acestui dosar de executare, la data de 01.10.2014 executorul a emis o adresă către terțul poprit .” SRL, prin care a dispus înființarea popririi asupra veniturilor datorate debitorului de către acest terț poprit, până la concurența sumei de 1.656,55 lei reprezentand debit si cheltuieli de executare.

Adresa de infiintare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 08.10.2014.

Terțul poprit nu a comunicat executorului judecătoresc confirmarea de poprire, indisponibilizarea vreunei sume de bani datorate debitorului sau faptul că acesta nu mai are raporturi juridice cu societatea terț poprit, în raport de dispozițiile art. 786 alin. 1 C.pr.civ.

Conform art. 789 alin. (1) C.proc.civ., în caz de neîndeplinire de către terțul poprit a obligației de a consemna la dispoziția creditorului sumele de bani datorate debitorului poprit, creditorul poate solicita validarea popririi pentru aceste sume.

Totodată, conform alin. (4) al aceluiași articol, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.

Astfel cum rezultă din interpretarea art. 789 C.pr.civ., instanța de validare verifică atât existența raporturilor juridice dintre creditor și debitor, în condițiile stabilite prin titlul executoriu și dispozițiile legale aplicabile, cât și existența raporturilor juridice dintre debitor și terțul poprit.

Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.

În cauza de față, instanța reține că debitorul datorează creditorului suma de 1.656,55 lei în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 336/07.05.2009 si a titlul executoriu reprezentat de incheierea nr. 1/28.01.2014 emisa in dosarul de executare privind cheltuielile de executare.

Totodată, instanța reține că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 789 alin. 4 C.pr.civ., întrucât debitorul este angajat la terțul poprit, astfel cum rezulta din adresa ITM din data de 09.09.2014.

Instanța reține de asemenea că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de a plăti creditorului sumele pentru care s-a emis adresa de înființare a popririi, având în vedere că acesta nu a consemnat nicio sumă de bani și nu a înștiințat executorul judecătoresc despre luarea măsurii popririi.

Având în vedere că debitorul obține venituri de la terțul poprit, instanța constată faptul că, în baza raporturilor juridice preexistente de muncă, terțul poprit îi va datora în continuare sume de bani debitorului, precum și faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 728 alin. 1 lit. b C.pr.civ. care prevad că aceste sume pot fi urmărite până la 1/3 din venitul lunar net, în situația existenței numai a acestei urmăriri silite.

În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța va admite cererea de validare a popririi, va valida poprirea înființată de B. Aequitas la data de 01.10.2014 în dosarul de executare nr. 2118/2013 și va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței de 1.656,55 lei, suma datorată debitorului.

Totodată, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de validare a popririi formulată de creditoarea . SA, cu sediul în București, Calea Dorobanților nr. 237B, sector 1, în contradictoriu cu debitorul P. D. M., cu domiciliul în București, .. 16, ., ., sector 2, și cu terțul poprit ., cu sediul în București, ., ., ., camera 1, sector 2.

Validează poprirea înființată de B. Aequitas la data de 01.10.2014 in dosarul de executare nr. 2118/2013.

Obligă terțul poprit să plătească creditoarei, în limita creanței de 1.656,55 lei, suma datorată debitorului.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Dact./Jud. G.L./5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 3046/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI