Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 12220/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 08.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. C. RĂIEANU
GREFIER - T. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București și pe intimata S. P., având ca obiect: contestație la executare suspendarea executarii silite - dosar de executare nr. 155/2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ambele strigări ale cauzei nu au răspuns părțile, contestatoare solicitând judecata în lipsă, în temeiul art. 223 alin. 3 Cod de procedură civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că nu a fost îndeplinită de către contestatoare obligația stabilită în sarcina sa de a depune la dosar dovada achitării cheltuielilor de fotocopiere în cuantum de 27 lei, după care:
Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 4 București, invocată de intimată, prin întâmpinare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.07.2015 sub nr._, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a formulat, în contradictoriu cu intimata S. P., contestație la executare cu privire la dosarul de executare nr. 155/2015 al B. T. A. M. ȘI T. N. V. împotriva executării silite, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare și a adresei de înființare a popririi din data de 09.07.2015.
În motivare, în esență, s-a învederat faptul că nu au fost respectate dispozițiile O.G. nr. 22/2002 în ceea ce privește suportarea cheltuielilor de executare de către debitor. A mai învederat dispozițiile OMFP nr. 2033/2013, precum și faptul că actele de executare emise în dosarul nr. 155/2015 nu respectă prevederile OG 22/2002.
S-a mai susținut că suma reprezentând cheltuieli de executare nu este calculată potrivit Legii nr. 188/2000.
În drept, au fost invocate prevederile OG 22/2002.
În dovedirea cererii, contestatorul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a cauțiunii potrivit art. 7 din OG 22/2002.
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației la executare sa neîntemeiată, precum și respingerea cererii de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
În esență, intimata a învederat faptul că au fost respectate prevederile OG 22/2002, iar cheltuielile de executare sunt calculate în mod corect.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Astfel, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale absolute - invocată din oficiu, pe care o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 714 alin. 1 C.proc.civ. „Contestația se introduce la instanța de executare.”
Totodată, potrivit art. 651 alin. 1 C.proc.civ., republicat la data de 10.04.2015, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afară cazurilor în care legea dispune altfel, iar potrivit art. 651 alin 11 C.proc.civ. schimbarea domiciliului sau sediul debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.
Așadar, din economia textelor precitate, rezultă faptul că, în ceea ce privește contestația la executare, competența se stabilește prin raportare la instanța de executare care este reprezentată de instanța de la domiciliul sau sediul debitorului.
În acest sens, instanța reține că, în speță, executarea silită a început la data de 07.07.2015, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014, odată cu sesizarea organului de executare, așa cum prevede art. 622 C.proc.civ. (fila 24).
Demararea procedurii de executare silită a fost încuviințată prin încheierea pronunțată la data de 07.07.2015 de B. T. A. M. ȘI T. N. V.(fila 38).
La momentul sesizării executorului judecătoresc debitorul contestator Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București avea sediul în Mun. București, ., Sector 5 (f. 38).
Prin raportare la data sesizării organului de executare, instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta contestație la executare Judecătoria Sectorului 5 București, în circumscripția căreia se afla la data începerii executării sediul debitorului.
Prin urmare, reținând că sediul debitorului contestator Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, se afla, la data sesizării organului de executare, în Mun. București, Sector 5, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1) și alin. (3) C.proc.civ, va admite excepția necompetenței Judecătoriei Sectorului 4 București și va declina cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată de intimată.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, cu sediul în București, ., sector 2 și pe intimata S. P., cu domiciliul în București, Calea V. nr. 180, sector 1, în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2015.
Președinte, Grefier,
T. C. R. T. I.
Red.jud.T.C.R./teh.T.I./4 ex./
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1531/2014.... → |
---|