Contestaţie la executare. Sentința nr. 8357/2013. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8357/2013 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 22-08-2013 în dosarul nr. 8357/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR.8357
Ședința publică din 22.08.2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: M. R. M.
GREFIER: A. G. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind contestatorul N. M. in contradictoriu cu intimata D. G. DE IMPOZITE SI TAXE BUCURESTI – DGITL SECTOR 4 DE PE L. PRIMARIA SECTORULUI 4, având ca obiect contestatie la executare – suspendare executare silita.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a raspuns intimata prin consilier juridic, lipsa fiind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invedereaza instantei faptul ca s-au depus la dosarul cauzei prin serviciul Registratura la data de 18.06.2013 relatiile solicitate de la Serviciul Public Comunitar – Regimul Permise de Conducere si Inmatriculari, după care,
Consilierul juridic al intimatei depune la dosarul cauzei in sedinta publica imputernicire de reprezentare juridica.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat instanta acorda cuvantul pe probe.
Consilierul juridic al intimatei solicita instantei incuviintarea probei cu inscrisurile de la dosar.
In baza art.167 C. incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisurile de la dosar apreciind ca fiind pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat si probe de administrat instanta acorda cuvantul pe fond.
Consilierul juridic al intimatei solicita instantei respingerea actiunii ca neintemeiata. Arata ca instrainarea autovehiculului trebuia anuntata de catre contestator in termen de 30 de zile de la data vanzarii acestuia, conform codului fiscal. Mai arata ca la momentul intocmirii procesului verbal de contraventie, agentul constatator efectueaza verificari la Serviciul Inmatriculari Auto, astfel actele fiind legal intocmite.
Instanta declara inschise dezbaterile pe fondul cauzei si retine cauza in pronuntare asupra inscrisurilor exeiste la dosar.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 19.09.2012, sub dosar nr._, contestatorul N. M., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE BUCUREȘTI formulat contestația la executare împotriva titlului executoriu nr._/16.07.2012 și a Somației nr._/16.07.2012, în dosarul de executare nr._/2012, solicitând de asemenea și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că la data de 10.09.2012, DITL Sector 4 a emis Somația nr._/16.07.2012, comunicată la data de 10.09.2012, precum și titlul executoriu nr._/16.07.2012, somând contestatorul să achite suma totală de 4849, 51 RON, reprezentând impozit auto și amenzi contravenționale.
Contestatorul a menționat faptul că nu mai posedă nici un autoturism din data de 12.01.2011, întrucât l-a vândut domnului C. S., astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, iar la rândul său, acesta a vândut-o lui D. V., din B., care a promis că va trece autoturismul pe numele său, pentru ca contestatorul să îl poată radia din evidențele fiscale.
Cu privire la titlul executoriu și la somația, niciunul nu cuprinde datele de identificare ale creditorului, respectiv adresa acestuia și numărul de telefon/fax la care să poată fi contactat. De asemenea, nici în somație și nici în titlu nu apar căror ani le aparțin sumele datorate cu titlu de impozit.
În ceea ce privește întinderea titlului executoriu, contestatorul a menționat că nu ar trebui să plătească impozitul aferent anului 2011, întrucât a vândut mașina la data de 12.01.2011, dar nici impozitul aferent anului 2012, întrucât de asemenea nu mai era în posesia autoturismului.
În ceea ce privește amenzile contravenționale de care a aflat cu ocazia primirii titlului executoriu, contestatorul a menționat că nu a primit niciodată vreun proces-verbal de contravenție, iar pe de altă parte, nu acesta a comis contravențiile de vreme ce avea înstrăinată mașina încă din luna ianuarie 2011.
Contestatorul a solicitat scăderea impozitului aferent anului 2011 și 2012, precum și amenzile contravenționale, începând cu amenda contravențională nr._/03.06.2011.
Contestatorul a mai precizat de asemenea faptul că intimata i-a blocat contul pe care îl avea la ING Bank unde avea suma de 220 de lei, iar în aceste condiții, a solicitat băncii să transfere suma aflată în cont către DITL Sector 4.
Prin urmare, din titlul executoriu trebuie să fie scăzută suma de 3378, 59 RON, reprezentând impozit auto și amenzi contravenționale nedatorate, aferente anilor 2011 și 2012, iar la această sumă ar trebui să fie adăugată suma de 220 de lei, pe care a plătit-o pârâtei prin transfer bancar, adică trebuie să fie scăzută suma totală de 3598, 59 RON, pe cale de consecință, suma pe care ar trebui să o plătească contestatorul fiind de 1250, 92 RON.
Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 172-173 din OG nr. 92/2003, art. 401, 401, al. 1/1, 403 C.proc.civ..
Contestatorul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 242 C.proc.civilă.
Contestatorul a anexat cererii somația nr._/16.07.2012, titlul executoriu nr._/16.07.2012, Contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, extras de cont ING Bank.
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 27.05.2013, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, domnul N. M. figurează în evidențele fiscale ca proprietar al autoturismului marca Dacia, model 1304, . 0140B58736, începând cu anul 2009, conform contractului de vânzare întocmit la data de 05.10.2009.
Contestatorul nu s-a prezentat la instituția intimată, pentru a declara înstrăinarea mijlocului de transport în cauză, conform prevederilor art. 264, alin. 4 din Legea nr. 571/2003. Mai mult decât atât, autoturismul figurează în evidențele Poliției înmatriculat pe numele N. M..
Așadar, susținerea contestatorului cu privire la faptul că nu are obligația de plată a impozitului pentru autoturismul în cauză nu este reală, având în vedere prevederile art. 261, alin.1 din Legea nr. 571/2003.
În ceea ce privește procesele-verbale de contravenție, cu care contestatorul figurează în evidențele fiscale ale intimatei, intimata a arătat că acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 360 de lei, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/21.05.2010, emis de către DGPMB, cu suma de 120 de lei, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/18.09.2010, emis de IPJ I., cu suma de 250 de lei, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/03.06.2011, cu suma de 250 de lei, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/03.06.2011, cu suma de 250 de lei, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/12.05.2011, cu suma de 750 de lei prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/18.03.2011, cu suma de 750 de lei prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/18.03.2011, cu suma de 250 de lei prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/07.06.2011, cu suma de 750 de lei, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/12.05.2011, emise de CNADNR.
Având în vedere că acesta are domiciliul pe raza teritorială a sectorului 4, procesele-verbal de constatare a contravenției mai sus precizate au fost comunicate către DGITL Sector în vederea executării amenzilor în valoare de 3730 de lei, conform prevederilor art. 39, alin.2, pct.1 din OG nr. 2/2001.
(2) În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel:
a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică.
Actele de executare silită au fost întocmite în conformitate cu prevederile art. 136, alin.1 și alin.2, art. 141, alin.1 și art. 145 din OG nr. 92/2003.
Susținerile contestatorului în sensul că la data întocmirii proceselor-verbale de contravenție nu mai deținea autoturismul pentru care au fost emise, puteau face obiectul unei plângeri contravenționale în conformitate cu prevederile art. 31, alin.1 din OG nr. 2/2001, iar amenzile contravenționale se aplică contravenientului, și nu autovehiculului.
În ceea ce privește poprirea la care contestatorul face referire, acesta nu s-a făcut în baza unor acte de executare pe care le contestă în prezenta acțiune, ci în baza unor acte de executare făcute anterior, astfel încât este tardiv să se aducă în discuție acest aspect.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 115-118 C.proc.civ., art. 264, alin.4, 261, alin. 1 din Legea nr. 571/2003, art. 39 din OG nr. 2/2001, art. 136, 141, 145 din OG nr. 92/2003.
Intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242, alin. 2 C.proc.civ..
Intimata a depus la dosar toate actele din dosarul de executare.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 29.05.2013, contestatorul a precizat că înțelege să susțină capătul de cerere prin care contestă executarea silită începută împotriva sa, prin somația nr._/16.07.2012, în dosarul de executare nr._/2012, capătul de cerere prin care contestă titlul executoriu nr._/16.07.2012.
Contestatorul a precizat că renunță la judecarea capătului de cerere cu privire la suspendarea executării silite.
Contestatorul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 242, alin.2 C.proc.civ..
Contestatorul a anexat cererii precizatoare copie carte de identitate.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 360 de lei, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/21.05.2010, emis de către DGPMB, cu suma de 120 de lei, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/18.09.2010, emis de IPJ I., cu suma de 250 de lei, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/03.06.2011, cu suma de 250 de lei, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/03.06.2011, cu suma de 250 de lei, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/12.05.2011, cu suma de 750 de lei prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/18.03.2011, cu suma de 750 de lei prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/18.03.2011, cu suma de 250 de lei prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/07.06.2011, cu suma de 750 de lei, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/12.05.2011.
La data de 16.07.2012, a fost emis titlul executoriu nr._/16.07.2012, pentru suma de 4849, 51 RON, reprezentând impozit auto, și amenzi de circulație, iar la data de 16.07.2012, în cadrul dosarului de executare nr._ a fost emisă somația nr._/16.07.2012, prin care contestatorul a fost încunoștiințat că figurează în evidențele fiscale cu suma de plată de 4849, 51 RON, reprezentând impozit auto și amenzi contravenționale, pentru care s-a început executarea silită.
Comunicarea somației și a titlului executoriu s-au realizat prin publicitate, conform procesului-verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nr. IIE/3515/13.09.2012, și a anunțului colectiv privind comunicarea prin publicitate nr. IIE-3515/13.09.2012.
În ceea ce privește critica contestatorului în sensul că nici somația și nici titlul executoriu nu cuprind datele de identificare ale creditorului, respectiv adresa acestuia și numărul de telefon/fax la care să poată fi contactat, instanța reține că în cuprinsul somației depusă la fila 4 din dosar, pe a doua pagină, sunt menționate sediile creditoarei, din .. Olteniței, nr. 37-39, Calea Ș.-V., nr. 43, precum și numărul de telefon la care creditoarea putea fi contactată.
În ceea ce privește apărarea în sensul că în somație și în titlul executoriu nu sunt menționați anii pentru care au fost calculate sumele calculate cu titlu de impozit, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 141, alin. 1 indice 1 din OG nr. 92/2003, privind Codul de Procedură Fiscală, ,, În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii, iar în conformitate cu prevederile art. 141, alin. 4 din OG nr. 92/2003, ,, Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conține, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului”.
Titlul executoriu nr._/16.07.2012 a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, în cuprinsul acestuia fiind menționat cuantumul și natura impozitului, dispoziția legală mai sus enunțată nefăcând referire la menționarea obligatorie a anilor pentru care a fost calculat impozitul auto.
Instanța va respinge susținerea contestatorului în sensul că nu datorează impozitul auto pe anul 2011, și pe anul 2012, întrucât a înstrăinat autoturismul încă de la data de 12.01.2011, având în vedere că, deși susține că autoturismul a fost înstrăinat, contestatorul nu s-a prezentat la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4 pentru a declarat înstrăinarea acestuia, deși această obligație legală îi revenea în conformitate cu dispozițiile art. 264, alin. 4 din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal ,, Orice persoană care dobândește/înstrăinează un mijloc de transport sau își schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligația de a depune o declarație fiscală cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită”.
Contestatorul nu a depus diligențe pentru a-și respecta obligația legală și de a depune o declarație fiscală cu privire la mijlocul de transport înstrăinat în termen de 30 de zile de la data înstrăinării, neputându-și invoca în cadrul contestației la executare propria culpă.
În conformitate cu prevederile art. 261, alin.1 din Legea nr. 571/2003, ,, Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel”.
Având în vedere că din relațiile comunicate de Serviciul Public Comunitar-Regim Permise de Conducere și Înmatriculări rezultă că autoturismul marca Dacia D 1304, cu numărul de înmatriculare_ este înmatriculat din data de 23.11.2005 pe numele domnului N. M., rezultă că acesta are obligația de a achita impozitul anual pentru mijloacele de transport.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 24, alin. 2 din Ordinul MAI nr. 1501/2006, privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor ,,Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data: trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane”.
Prin urmare, contestatorul avea obligația de a solicita radierea autoturismului de pe numele său, în termen de 30 de zile de la data vânzării autoturismului, obligație pe care nu a îndeplinit-o.
În ceea ce privește amenzile contravenționale, pentru care au fost emise titlul executoriu și somația, instanța reține că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prin care au fost aplicate amenzile au fost întocmite pe numele contestatorului N. M., și au fost comunicate la domiciliul acestuia, în termenul legal, iar procesele-verbale nr._/21.05.2010, emis de către DGPMB, și nr._/18.09.2010, emis de IPJ I., au fost chiar semnate de acesta. În cazul în care aprecia că aceste procese-verbale au fost în mod netemeinic și nelegal întocmite, iar acesta nu a săvârșit faptele contravenționale pentru care a fost sancționat, avea posibilitatea de a formula plângere contravențională, în temeiul OG nr. 2/2001, prin care să invoce motivele de nulitate susținute, însă contestatorul nu a formulat plângere contravențională.
În conformitate cu dispozițiile art. 37 din OG nr. 2/2001, ,, Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”.
În consecință, având în vedere că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor nu au fost atacate cu plângere contravențională, acestea au devenit titluri executorii, procedându-se la executarea silită a acestora.
În materia executării silite a proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, sunt aplicabile dispozițiile art. 39 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, care prevede faptul că, ,, Punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel:
a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege”.
(2) În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel:
a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică;
(3) Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale.
(4) Împotriva actelor de executare se poate face contestație la executare, în condițiile legii”.
În ceea ce privește susținerile contestatorului cu privire la poprirea instituită pentru suma de 220 RON, instanța reține că extrasul de cont depus de contestator la fila 8 din dosar se referă la perioada 01.11._11, or, titlul executoriu și somația au fost întocmite la data de 16.07.2012, prin urmare, poprirea la care contestatorul face referire nu a fost emisă în dosarul de executare contestat, ci face referire la acte de executare anterioare.
Instanța reține că actele de executare silită în dosarul de executare nr._/16.07.2012, au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 141 și ale art. 145 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.
Potrivit art. 141 din OG nr. 92/2003 ,,Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Conform art. 145 din OG nr. 92/2003, ,,Executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.
(2) Somația cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum și indicarea consecințelor nerespectării acesteia”.
Instanța reține că titlul executoriu a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 141 din OG nr. 92/2003, iar somația a fost emisă în conformitate cu prevederile art. 145 din OG nr. 92/2003.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus enunțate, având în vedere că actele de executare au caracter legal și temeinic, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge contestația la executare privind contestatorul N. M. cu domiciliul in Bucuresti, Sect.4, . Nr.4, ., ., in contradictoriu cu intimata D. G. DE IMPOZITE SI TAXE BUCURESTI – DGITL SECTOR 4 DE PE L. PRIMARIA SECTORULUI 4 cu sediul in Bucuresti, Sect.4, ..50-54, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.08.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. R. M. A. G. B.
Red: jud. M.M.R. /
Dact. A G.B./ 4 ex/2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6561/2014. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 9887/2013. Judecătoria... → |
---|