Întoarcere executare. Sentința nr. 9777/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9777/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 9777/2014
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9777
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.11.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. F.
GREFIER: S. O. A.
Pe rol, pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatorul V. D. E., în contradictoriu cu intimata D. I. III AG, și cu terții popriți A. B., A. B., . SA, B. C. FEROVIARĂ, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, V. B. SCPA, B. R., B. T., B., B. OF C., B. B. FRANCE, B.-G. BUCUREȘTI, C. B., C. E. PLC, C. E., C. A., E. BUCUREȘTI, G. I. N.V. BUCUREȘTI, I. B. BUCUREȘTI, . SA, L. B., L. B., M. B. (R.), M. B., N. B., O. B., P. B., P. B., R. B. - D.P.T.-C.O.P., R. R., R. I. B., U. T. B. SA și V. R. SA, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.10.2014 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat succesiv pronunțarea la 05.11.2014 și 12.11.2014.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.03.2013 sub nr._, astfel cum a fost precizată la datele de 07.04.2014 (f. 34) și 22.09.2014 (f. 102-103), contestatorul V. D. E., în contradictoriu cu intimata D. I. III AG, și cu terții popriți A. B., A. B., . SA, B. C. FEROVIARĂ, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, V. B. SCPA (fostă ”B. Italo Romena”), B. R., B. T., B., B. OF C., B. B. FRANCE, B.-G. BUCUREȘTI, C. B., C. E. PLC, C. E., C. A. (fostă ”Emporiki B.”), E. BUCUREȘTI, G. I. N.V. BUCUREȘTI, I. B. BUCUREȘTI, . SA, L. B., L. B., M. B. (R.), M. B., N. B., O. B., P. B., P. B., R. B. - D.P.T.-C.O.P., R. R., R. I. B., U. T. B. SA și V. R. SA, a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 23/2013 al B.E.J. Tarean C. și întoarcerea executării silite pentru suma de 1.352,97 lei.
În motivare, contestatorul a susținut în esență că executarea este desfășurată de un executor care acționează în afara ariei sale de competență, invocând în acest sens prevederile art. 8 și 9 din Legea nr. 188/2000 și arătând că executarea este realizată de un executor care are sediul în Municipiul Ploiești, aflându-se în raza Curții de Apel Ploiești, deși locul executării este în Municipiul București, ce se află în raza de competență a Curții de Apel București.
Acesta a mai făcut referire și la prevederile art. 373 indice 1 V.C.pr.civ. și a susținut că nu există încuviințarea de executare silită pronunțată de instanța de executare, conform art. 373 alin. 2 V.C.pr.civ.
Totodată, a mai adăugat că nu s-a înscris în mod corect domiciliul debitorului în actele de executare, domiciliul său fiind în București, iar înscrierea eronată a domiciliului debitorului este sancționată de către art. 388 pct. 5 V.C.pr.civ.
De asemenea, contestatorul a mai invocat și că nu există un titlu executoriu al creditorului D. I. III AG împotriva sa, întrucât acesta a încheiat contractul de credit cu U. T. B. și nu s-a depus vreun act prin care eventuala creanță rezultată din contractul de credit să fi fost transmisă către D. I. III AG. Mai mult, legea română nu recunoaște calitatea de titlu executoriu decât contratelor de credit încheiate de o instituție de credit (art. 120 din Ordonanța de Urgență 99/2006), iar în cazul de față DM I. III AG invocă o creanță pe care a dobândit-o printr-o modalitate de transformare a obligațiilor și trebuia să se adreseze mai întâi instanței de judecată pentru a obține un titlu executoriu după verificarea temeiniciei creanței sale, în condițiile în care nu este instituție de credit pentru a se bucura de beneficiul legal înscris în art. 120 din O.U.G. 99/2006. Deoarece titlul executoriu lipsește, este încălcată dispoziția art. 632 alin. 1 NCPC. și prin urmare executarea este nulă în mod absolut.
Contestatorul a mai susținut că nici nu există o creanță exigibilă, față de faptul că nu i s-a notificat cesiunea, și nici o creanță certă, față de faptul că nu rezultă din titlul executoriu cuantumul creanței, fiind astfel încălcate prevederile art. 3731 alin. 1 pct. 4 V.C.pr.civ.
În cele din urmă, a mai arătat că i s-au urmărit venituri care depășesc 1/2 din totalul veniturilor salariale, întrucât i s-a blocat contul la B. Feroviară, unde i se varsă salariul lunar, iar depășirea acestui plafon este sancționată de art. 409 alin. 2 V.C.pr.civ.
În dovedire, contestatorul a depus la dosar înscrisuri.
Contestația la executare a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei (f. 33), iar cererea de întoarcere a executării silite cu suma de 119 lei (f. 98).
La data de 26.08.2014, terțul poprit M. B. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale de terț poprit (f. 47).
La data de 27.08.2014, terțul poprit Nexte B. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive (f. 52), susținând că reclamantul nu are conturi deschise la acesta.
La data de 08.10.2014, terțul poprit C. B. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes (f. 111), susținând în esență că reclamantul nu are conturi deschise la acesta.
La data de 10.10.2014, terțul poprit B. T. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsa calității sale procesuale pasive (f. 148), susținând că reclamantul nu este client al său.
Intimata și restul terților popriți nu au formulat întâmpinare în cauză.
La termenul de judecată din data de 29.10.2014, instanța a respins excepția lipsei de interes invocate de terțul poprit C. B..
În urma adresei emise de instanță, a fost atașat dosarul de executare silită nr. 23/2013 al B.E.J. Tarean C., în copie certificată.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În urma cererii intimatei creditoare D. I. III AG înregistrate la executorul judecătoresc la data de 25.01.2013, pe rolul B.E.J. Tarean C. s-a format dosarul de executare nr. 23/2013 pentru punerea în executare a contractului de credit nr._-1/11.07.2008 (încheiat de către V. D.-E. cu banca U. Ț. B. SA), împotriva debitorului contestator V. D.-E., în vederea recuperării unei creanțe de 15.317,03 euro.
La data de 08.02.2013, prin încheierea emisă de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a încuviințat executarea silită în acest dosar de executare împotriva contestatorului și în baza titlului mai sus menționat (f. 27, dosar de executare).
La data de 25.02.2013 executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal prin care a stabilit cheltuielile de executare la suma de 7.741,91 lei (f. 27, dosar de executare), iar la aceeași dată a emis somația de plată prin care a pus în vedere contestatorului să își îndeplinească obligația de plată (f. 29, dosar de executare).
La aceeași dată executorul judecătoresc a dispus și înființarea popririi asupra conturilor contestatorului deținute la terții popriți B. C. Feroviară, B. C. Română, B., R. B., R. R., U. T. B. SA, A. B., A. B., . SA, B. V. SCPA Italia Montebelluna, B. R., B. T., B. of C., B. B. France, B.-G. București, C. B., C. E. PLC, C. E., C. A., E. București, G. I. N.V. București, I. B. București, . SA, L. B., L. B., M. B. (R.), M. B., N. B., O. B., P. B., P. B., R. I. B. și V. R. SA, până la concurența sumei de 15.317,03 euro + 7.741,91 lei (f. 31, dosar de executare). Din răspunsurile comunicate de către terții popriți executorului judecătoresc rezultă că debitorul deținea conturi numai la terții popriți B. C. Feroviară, B. C. Română, B., R. B., R. R. și U. T. B. SA, neavând astfel de raporturi juridice cu restul.
Astfel cum rezultă din dovezile depuse la dosarul de executare, dar și din extrasele de cont depuse la dosar de către contestator (a se vedea filele nr. 35-41), instanța constată că în urma executării silite i s-a reținut contestatorului ca urmare a popririlor înființate o sumă totală de 1.352,97 lei.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a terților popriți A. B., A. B., . SA, B. V. SCPA Italia Montebelluna, B. R., B. T., B. of C., B. B. France, B.-G. București, C. B., C. E. PLC, C. E., C. A., E. București, G. I. N.V. București, I. B. București, . SA, L. B., L. B., M. B. (R.), M. B., N. B., O. B., P. B., P. B., R. I. B. și V. R. SA, instanța constată că din dosarul de executare silită nu rezultă că debitorul cu privire la care s-a înființat poprirea avea conturi deschise la aceste unități bancare și nici alte raporturi juridice în baza cărora să datoreze sume de bani debitorului.
În aceste condiții, având în vedere că acești terți popriți nu sunt părți la raportul juridic execuțional dedus judecății față de împrejurarea că poprirea înființată este lipsită de obiect în raport cu aceștia, instanța reține că aceștia nu au calitate procesuală în cadrul prezentei contestații la executare, mijloc procedural prin care instanța de executare hotărăște cu privire la legalitatea actelor de executare efectuate.
În consecință, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la acești terți popriți și va respinge contestația la executare în contradictoriu cu aceștia ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, analizând criticile contestatorului, instanța reține că, încă din data de 11.07.2012, contestatorul V. D.-E. își avea domiciliul în București, ., ., ., așa cum reiese din actul de identitate al acestuia, valabil atât la momentul formulării cererii de executare silită, dar și la momentul efectuării actelor de executare contestate în cauză (f. 104).
Cu toate acestea, în actele de executare emise de către executorul judecătoresc domiciliul debitorului este indicat ca fiind în B., Cart. Broșteni, ., ..
În raport de data înregistrării cererii de executare silită și prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură de la 1865 (în continuare ”V.C.pr.civ.”).
Potrivit art. 373 alin. 1 din codul de procedură civilă de la 1865 (în continuare ”V.C.pr.civ.”), aplicabil prezentului litigiu, “dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea”, iar conform art. 8 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești își îndeplinesc atribuțiile în circumscripția curții de apel pe lângă care funcționează, dacă prin lege nu se dispune altfel. Conform art. 453 alin. 1 V.C.pr.civ., poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.
Având în vedere aceste prevederi legale, faptul că domiciliul debitorului se afla în Sectorul 4 București chiar la momentul formulării cererii de executare, iar nici unul dintre terții popriți cu privire la care s-a înființat poprirea nu își aveau sediul în raza de competență a Curții de Apel Ploiești, instanța reține faptul că executorul judecătoresc Tarean C., care face pare din Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a procedat în mod nelegal la efectuarea actelor de executare în circumscripția Curții de Apel București, cu încălcarea limitelor de competență expres prevăzute de lege.
Sub acest aspect, instanța mai are în vedere și faptul că în raza de competență a executorului judecătoresc nu s-a făcut nici un act de executare și nici nu rezultă că ar fi existat bunuri care să fie urmărite silit, iar instanța apreciază că executarea silită a fost demarată de către acel executor judecătoresc în considerarea domiciliului eronat al debitorului contestator, ca fiind în localitatea B..
În consecință, instanța reține că executarea silită contestată a fost efectuată de către un executor judecătoresc necompetent teritorial.
Mai mult, instanța reține că această executare silită efectuată în raza de competență a Curții de Apel București s-a efectuat și în lipsa încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate de către instanța de executare.
Potrivit art. 3731 V.C.pr.civ. „cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv”.
Potrivit art. 373 alin. 2 V.C.pr.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.
În raport acest text de lege, de domiciliul debitorului (unde se prezumă totuși că acesta deține bunuri) și de popririle înființate, instanța reține că instanța de executare era fie cea de la domiciliul debitorului sau cea de la sediul terților popriți, iar nicidecum Judecătoria B., care a încuviințat executarea silită.
Cu toate acestea, din dosarul de executare silită nu reiese că s-ar fi solicitat și încuviințat executarea silită la Judecătoria Sectorului 4 București sau la o altă judecătorie din Municipiul București.
Dispozițiile art. 373¹ V.C.pr.civ. sunt norme imperative, edictate în vederea protejării interesului general, astfel încât încălcarea lor se sancționează cu nulitatea absolută, în conformitate cu art. 399 alin. 2 V.C.pr.civ.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța reține că executarea silită contestată este nelegală, motiv pentru care, în temeiul art. 399 alin. 1 V.C.pr.civ. rap. la art. 404 alin. 1 V.C.pr.civ., va fi admisă contestația la executare și va fi anulată executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 23/2013 al B.E.J. Tarean C..
În raport de această soluție, instanța apreciază că nu mai este necesar a se pronunța și cu privire la restul apărărilor formulate în cauză de către contestator.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, instanța reține că, potrivit art. 404 1 V.C.pr.civ., ,,în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit”.
Astfel, instanța reține că, urmare a anulării actelor de executare mai sus menționate, conform celor mai sus expuse, contestatorul are dreptul la întoarcerea executării silite prin restituirea sumei de 1.352,97 lei, executate silit în cadrul dosarului de executare mai sus menționat, urmând a fi obligată intimata să restituie această sumă de bani contestatorului.
În temeiul art. 274 alin. 1 V.C.pr.civ., întrucât intimata este în culpă procesuală prin admiterea contestației, aceasta va fi obligată să plătească contestatorului cheltuielile de judecată reprezentate de onorariu de avocat, ce a fost achitat de către acesta conform chitanțelor nr. 858/30.08.2013 (f. 177), nr. 851/01.08.2013 (f. 179) și nr. 851/02.07.2013 (f. 181), emise de C.. Av. M. C. Esterka.
Referitor la cuantumul onorariului de avocat, instanța reține că potrivit art. 274 alin. 3 V.C.pr.civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În acest sens, instanța constată că cererea de chemare în judecată a fost soluționată după trei termene de judecată, iar onorariul avocațial în cuantum total de 4.960 lei solicitat de către contestator în cauză apare ca fiind disproporționat în raport cu natura pricinii, complexitatea cauzei, valoarea litigiului și munca efectiv îndeplinită de avocat, astfel că onorariul va fi redus la suma de 2.500 lei, urmând a fi obligată intimata la plata acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată.
Această soluție nu contravine art. 34 din Legea nr. 51/1995, deoarece nu se intervine în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții îndreptățite trebuie suportat de partea care a căzut în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a terților popriți A. B., A. B., . SA, B. V. SCPA Italia Montebelluna, B. R., B. T., B. of C., B. B. France, B.-G. București, C. B., C. E. PLC, C. E., C. A., E. București, G. I. N.V. București, I. B. București, . SA, L. B., L. B., M. B. (R.), M. B., N. B., O. B., P. B., P. B., R. I. B. și V. R. SA.
Respinge contestația la executare formulată în contradictoriu cu terții popriți A. B., cu sediul în București, .. 197, sector 6, A. B., cu sediul în București, Calea Griviței, nr. 82, ., . SA, cu sediul în Sibiu, ., J. Sibiu, B. V. SCPA Italia Montebelluna, cu sediul în București, .. 2-4, . 2, B. R., cu sediul în București, ., sector 3, B. T., cu sediul în Cluj N., .. 8, J. Cluj, B. OF C., cu sediul în București, Calea D., nr. 187B, sector 1, B. B. FRANCE, cu sediul în București, ., ., B.-G. BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 1-7, . 1, C. B., cu sediul în București, Calea V., nr. 11-13, sector 3, C. E. PLC, cu sediul în București, Calea V., nr. 145, sector 1, C. E., cu sediul în București, ., sector 6, C. A., cu sediul în București, ., sector 1, E. BUCUREȘTI, cu sediul în București, B. Ș. D., nr. 6A, sector 1, G. I. N.V. BUCUREȘTI, cu sediul în București, . (Novo Park 3), nr. 5, . 2, I. B. BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., nr. 48, Cod postal_, sector 1, . SA, cu sediul în A., ., J. A., L. B., cu sediul în București, ., sector 1, L. B., cu sediul în București, ., sector 6, M. B. (R.), cu sediul în București, .. 90-92, sector 1, M. B., cu sediul în București, . -Clădire City Gate), nr. 3-5, .. p,13-17, sector 1, N. B., cu sediul în Târgu M., ., nr. 93, J. M., O. B., cu sediul în București, .-68, sector 1, P. B., cu sediul în București, .. 34-36, sector 2, P. B., cu sediul în București, ., secto 4, R. I. B., cu sediul în București, ., ..1 și 2, sector 3, și V. R. SA, cu sediul în București, ., . 2, ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul V. D.-E., cu domiciliul în București, ., ., ., și cu domiciliul procesual ales la SCA ”J. și Asociații” (fost C.. Av. M. C. Esterka), în București ., ., sector 1, în contradictoriu cu intimata D. I. III AG, cu sediul în Elveția, Schochenmuhlestrasse 4, 6340 Baar, prin reprezentant în România - CEE COLLECT R. SRL, cu sediul în București, .. 11, ., și cu terții popriți B. C. FEROVIARĂ, cu sediul în București, .. 62A, . 1, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, cu sediul în București, .. 5, sector 3, B., cu sediul în București, .. 6, sector 2, R. B., cu sediul în București, .. 9-9A, sector 2, R. R., cu sediul în București, . Lakeview), nr. 301-311, ., și U. T. B. SA, cu sediul în București, ., sector 1.
Anulează executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 23/2013 al B.E.J. Tarean C..
Dispune întoarcerea executării silite și obligă intimata să restituie contestatorului suma de 1.352,97 lei.
Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, astfel cum a fost redus de instanță.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./37 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9329/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 9443/2014. Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|