Pretenţii. Sentința nr. 3457/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3457/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 3457/2014
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI IV BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3457
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.04.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE - C. P.
GREFIER - M.- M. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii formulate de reclamanta DIRECȚIA G. DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 în contradictoriu cu pârâta F. L. având ca obiect anulare pretenții.
Dezbaterile și cuvântul asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 31.03.2014, 07.04.2014 și 14.04.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ * la data de 24.02.2014, în rejudecare, reclamanta DIRECȚIA G. DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 în contradictoriu cu pârâta F. L. a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei la plata sumei de 15.314,34 lei reprezentând prejudiciul cauzat de pârâtă instituției publice reclamante ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor referitoare la efectuarea procedurii de citare la audieri a numitei V. R., ce îi reveneau în calitate de membru al comisiei de disciplină și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii pe rolul instanței de judecată a prezentei acțiuni și până la data efectuării plății.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de membru al comisiei de disciplină, este vinovată de producerea prejudiciului la repararea căruia Direcția G. de Impozite și Taxe Locale a sectorului 1 București a fost obligată prin sentința civilă nr. 2562/09.10.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul_/3/CA/2009, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la data de 12.04.2010, reprezentând despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat numita V. R. de la data de 22.10.2008 și până la soluționarea irevocabilă a cauzei respective.
A precizat reclamanta faptul că în dosarul_/3/CA/2009, Direcția G. de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București a fost chemată în judecată în calitate de comitent pentru faptele săvârșite de angajații săi în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu, iar prin raportul de control intern nr. 129/07.07.2011 s-a constatat care sunt funcționarii vinovați de producerea pagubei, între care este menționată și pârâta.
În drept, reclamanta a precizat ca temei juridic al cererii dispozițiile art. 998 și art. 1003 alin. (3) cod civil din 1864, art. 112 – 114 ind. 1 Cod procedură civilă, și art. 1082 Cod civil ,Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, cu modificările și completările ulterioare.
Inițial, cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IX a de contencios administrativ și fiscal, sub nr._/3/2012, instanță care, prin sentința civilă nr. 400/25.01.2013 a invocat din oficiu și a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, în soluționarea căreia a reținut că pârâta nu mai are calitatea de angajat al reclamantei, astfel că nu mai este posibilă aplicarea prevederilor art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999 nu se mai poate reține existența unor raporturi de drept administrativ care să facă obiectul unei dezlegări date de instanța specializată, în condițiile Legii 188/1999 raportat la Legea 544/2004.
Pârâta F. L. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată (fila 372, volumul II Dosar Tribunal) prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în acest proces.
În fapt, a arătat pârâta, a fost angajată a Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București până la data de 26.08.2010. Cât timp a fost angajată a reclamantei a deținut și calitatea de membru supleant/titular al Comisiei de disciplină, a ceasta fiind o atribuție suplimentară impusă d e conducerea instituției. Susține reclamanta faptul că membrii comisiei de disciplină din care a făcut parte cu ocazia cercetării numitei V. R. au tergiversat în mod nejustificat procedura de cercetare administrativă. Se ignoră aici, cu privire la soluționarea cu celeritate a procedurii de cercetare administrativă a numitei V. R. faptul că, această procedură nu se putea desfășura decât cu respectarea normelor legale în vigoare care impun urmarea întocmai a procedurilor și a termenelor instituire de norma specială Prevederile imperative ale legii speciale, Hotărârea nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționar e a Comisiilor de disciplină impun, sub sancțiunea nulității absolute respectarea tuturor normelor privind procedura administrativă.
Solicită pârâta a se observa din actele depuse la dosar, faptul că termenele acordate în desfășurarea procedurii nu au tins către tergiversarea procedurii ci au fost pe deplin argumentate, succesiunea lor fiind extrem de rapidă la un interval cuprins între 10 zile și 3 săptămâni, termene normale pentru efectuarea procedurilor de citare. Mai mult, restul motivelor care nu au ținut de citare, respectiv demisia/concediul președintelui comisiei nu au fost de asemenea motive care să țină de voința membrilor comisiei, planificare a concediilor de odihnă făcându-se anticipat în cursul lunii decembrie a anului anterior. Membrii comisiei de disciplină au efectuat cu elocvență procedurile prevăzute de lege și în deplin acord cu prevederile art. 36 din HG 1344/2007, efectuând citarea cu confirmare de primire și ulterior întocmind procese verbale în conformitate cu alin. 4 din articolul indicat.
Este inexplicabil, a arătat pârâta, cum s-a considerat de către echipa de control că se impune promovarea acțiunii civile în sensul aplicării dispozițiilor art. 998 – 1003 și atragerea răspunderii civile delictuale având în vedere faptul că se apreciată că sunt întrunite elementele răspunderii civile în solidar cu ceilalți membri ai comisiei.
A precizat pârâta faptul că numita V. R. a obținut o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă privind anularea Deciziei de eliberare din funcția publică și recâștigarea drepturilor bănești, însă în promovarea acestei acțiuni în justiție reclamanta ignoră elemente esențiale, și anume: pârâta în calitate de membru al Comisiei în exercitarea atribuțiilor a avut în conformitate cu art. 2 din HG 1344/2007 împreună cu ceilalți membri doar competența de a analiza faptele numitei V. R. în calitate de funcționar public și de a propune modul de soluționare prin înaintarea unui raport; pe cale de consecință, aceasta împreună cu membrii Comisiei a procedat la transmiterea raportului către persoana care avut competența de a aplica sancțiunea, așa cum prevăd dispozițiile art. 49 alin. 3 din HG 1344/2007 și numai acea persoană avea calitatea de a superviza raportul comisiei și de a lua în funcție de propunerea Comisiei decizia pe care o considera oportună; raportul Comisiei de disciplină nu este un act administrativ sau un act care să producă efecte juridice prin el însuși, este doar o propunere formulată de către membrii Comisiei și supusă analizei și deciziei forului decizional al instituției; pe cale de consecință, singurul act care produce efecte juridice a fost Decizia de destituire din funcția publică emisă de forul decizional; mai mult decât atât, forul decizional are obligația și competența de a verifica în integralitate lucrările și îndeplinirea procedurilor de către membrii Comisiei de disciplină, acesta fiind un atribut esențial al funcției deținute; raportat la aceasta, atribuțiile sale, a arătat pârâta, care în calitate de membru al Comisiei putea doar propune soluții nu poate conduce la stabilirea culpei delictuale.
Referitor la fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, a învederat pârâta, este orice faptă prin care sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane, principiul de drept obiectiv care este încălcat fiind acela că nimănui nu-i este permis să aducă prin fapta sa vreo vătămare unei alte persoane. În prezenta cauză, se susține că fapta ilicită săvârșită de aceasta a constat în manifestarea exterioară culpabilă a acesteia prin aceea că în calitate de membru în Comisia de disciplină care ancheta lipsa nejustificată a acesteia de la locul de muncă, nu a avut obiecțiuni la modalitatea de citare a numitei V. R. și prin mica publicitate. I se impută împrejurarea că a aprobat împreună cu ceilalți membri ai Comisiei și citarea prin mica publicitate a persoanei cercetate disciplinar, însă alegerea acestei modalități s-a făcut nu pentru a încălca dispozițiile HG 1344/2007 ci, în dorința membrilor Comisiei de a îndeplini cât mai complet sarcinile impuse de această calitate cât și pentru a sigura și garanta dreptul de apărare al persoanei cercetate, în virtutea dispozițiilor art. 24 din Constituția României și a art. 6 din CEDO. Apare ca aberant să li se opună și cu atât mai mult să li se impute chiar buna credință în exercitarea atribuțiilor prin efectuarea de procuri ce exced normelor tocmai pentru ca procedura să nu fie niciodată viciată.
În ceea ce privește vinovăția, necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale, pârâta solicită a constata că nu se face vinovată de încălcarea culpabilă a vreunei obligații și nici de săvârșirea vreunei fapte ce i-ar putea fi imputată în legătură cu procedura de citare a persoanei cercetate disciplinar. Ținând seama de raporturile de subordonare și atribuțiile limitate avute de aceasta în calitate de membru al Comisiei de disciplină, aceea de a efectua propuneri, o elimină din sfera culpei delictuale, aceasta incumbându-i în mod direct persoanei care a luat hotărârea și a dispus sancționarea persoanei cercetate disciplinar prin emiterea Deciziei de eliberare din funcția publică. Rezultă de altfel, fără putință de tăgadă, că atitudinea subiectivă a sa a fost profesionistă, plină de abnegație și excesiv de formalistă, atât în ceea ce privește respectarea obligațiilor ce îi reveneau în calitate de membru al Comisiei de disciplină cât și în ceea ce privește garantarea dreptului esențial la apărare al numitei V. R..
Cu privire la existența prejudiciului, condiție sine qua non pentru angajarea răspunderii civile delictuale, a arătat pârâta, raportat la prevederile legale, nu există o faptă culpabilă a sa, astfel că reclamanta nu este îndreptățită în nici un fel a pretinde reparații pentru faptul că instituția a pierdut procesul intentat de persoana cercetată disciplinar și a fost nevoită să –i plătească o sumă de bani. Față de circumstanțele reale ale prezentei spețe, solicită a constata c ă prejudiciul nu este cert, nu este persona, nici direct și nu rezultă din probele administrate de reclamantă că activitatea sa d e membru al Comisiei de disciplină ar fi adus vreo atingere patrimoniului reclamantei.
Referitor la legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, necesar ca o condiție esențială a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, solicită a se constata că nu există, deoarece nu există nici prejudiciu.
Repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 998 Cod civil, în termeni preciși și cuprinzători, ce invocă neîndoielnic ideea de reparații daunei în totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia. Toate acestei criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și fictiv produs.
În primul ciclu procesual, cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 București sub nr._ . Conform sentinței civile nr._/05.11.2013 instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sector 4 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr._ . Prin sentința civilă nr. 162/22.01.2014 a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4 București.
În dovedirea cererii și în apărare, părțile depus la dosar înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 2562/09.10.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul_/3/CA/2009, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la data de 12.04.2010 (fila 185 din dosarul Tribunalului București) a fost anulată decizia nr. 1018 /16.10.2008 a Directorului Executiv al Direcției Impozite și Taxe Locale Sector 1 București privind sancționarea numitei V. R. cu destituirea din funcția publică deținută, Direcția G. de Impozite și Taxe Locale a fost obligată în calitate de pârâtă în acel proces, emitentă a actului administrativ, la plata către numita V. R. reprezentând despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 22.10.2008 și până la soluționarea irevocabilă a cauzei respective.
Decizia de sancționare contestată s-a stabilit că este afectată de nulitate derivată, instanțele reținând desfășurarea actelor de cercetare administrativă în lipsa reclamantei și cu încălcarea dispozițiilor legale imperative privind citarea persoanei cercetate disciplinar pentru data de 25.08.2008, întrucât nu a existat vreuna din ipotezele prevăzute de art. 94 pentru citarea prin publicitate, ci cazul destinatarului care nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței care nu este de natură a atrage aplicarea prevederilor art. 95 Cod de procedură civilă, deoarece acest caz este reglementat expres de norma specială (art. 36 alin. 4 din HG 1344/2007) prin instituirea unei prezumții legale de comunicare întemeiată pe existența dovezii avizării trimiterii scrisorii recomandate cu confirmare de primire, ceea ce nu justifică îndeplinirea procedurii de citare prin publicitate pentru următorul termen stabilit de Comisie. Instanțele au stabilit că se impunea reluarea procedurii în modalitatea convocării persoanei cercetate disciplinar prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire potrivit prevederilor art. 36 alin. 1 din HG 1344/2007.
Această obligație a fost adusă la îndeplinire de Direcția G. de Impozite și Taxe Locale a sectorului 1 București, conform ordinelor de plată nr. 418/26.10.2010 pentru suma de 14.270 lei și nr.417/26.10.2010 pentru suma de 4.072 lei (filele 44 și 45 din dosarul Tribunalului București).
Ulterior, reclamanta, considerând că hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele de contencios administrativ nu au avut ca temei răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, a efectuat o cercetare internă pentru a stabili care sunt persoanele răspunzătoare de prejudiciul cauzat instituției, finalizată prin raportul de control intern nr. 129/07.07.2011 efectuat de Direcția G. de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București (filele 26-41) care a stabilit faptul că, pârâta F. L., în calitate de membru al comisiei de disciplină care a emis raportul nr. 166/06.10.2008 pe baza căruia a fost emisă decizia nr. 1018/16.10.2008 a Directorului Executiv al Direcției de Impozite și Taxe Locale sector 1 București pentru sancționarea disciplinară cu destituirea din funcția publică a numitei V. R. începând cu data de 22.10.2008, a aprobat împreună cu ceilalți membri și citarea prin publicitate a persoanei cercetate disciplinar, alegerea acestei modalități fiind în scopul încălcării dispozițiilor HG 1344/2007 i-a cauzat instituției un prejudiciu de 15.314,34 lei, respectiv 1/3 din totalul de 45.943 lei despăgubiri achitate de reclamantă conform sentinței sus menționate.
Instanța constată că în sentința civilă nr. 2562/09.10.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul_/3/CA/2009, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la data de 12.04.2010 prin care a fost anulată decizia nr. 1018 /16.10.2008 a Directorului Executiv al Direcției Impozite și Taxe Locale Sector 1 Buc0urești privind sancționarea numitei V. R., nu a fost analizată cererea în pretenții din perspectiva prepușilor care ar fi fost vinovați de neregularitățile privind desfășurarea cercetării disciplinare, nu a analizată fapta ilicită care i-a cauzat persoanei cercetate disciplinar un prejudiciu, prin raportare la persoanele care au avut atribuții administrative în legătură cu acea cercetare disciplinară, ci a fost analizată răspunderea patrimonială a autorității publice pentru emiterea unui act administrativ nelegal care nu este condiționată de culpa vreunui funcționar public .
Pe baza reportului de control întocmit în urma unei cercetări intern, reclamanta, a formulat prezenta cerere, invocând ca temei dispozițiile art. 998-999 Cod civil și art. 1003 alin. 3 Cod civil din 1864, apreciind divizibilă obligația de restituire și respectiv acțiunea în restituire, fiecare prepus fiind chemat în regres printr-o acțiune distinctă.
Astfel, cu privire la aceeași situație, prin sentința civilă nr. 4292/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a contencios administrativ și fiscal în dosarul_/3/2012 într-o cauză similară, având ca obiect obligarea unui alt membru al aceleiași comisii de disciplină la plata unei alte cote de 1/3 din despăgubirile achitate de reclamantă către V. R., cererea reclamantei a fost analizată în raport de dispozițiile Legii 554/2006, dispozițiile art. 84 din Legea 188/1999 –răspunderea civilă a funcționarului public și dispozițiile Codului de procedură fiscală, cererea fiind respinsă ca inadmisibilă cu motivarea că pârâta în acel proces, F. A., este funcționar public în cadrul aceleiași autorități publice, îi sunt aplicabile prevederile Legii 188/1999, iar reclamanta nu a emis un ordin sau o dispoziție de imputare în sarcina funcționarului public și nu are drept de opțiune între incidența normei speciale -Legea 188/1999 și cele cu caracter special privind angajarea răspunderii în temeiul art. 998-999 Cod civil din 1864.
De asemenea, pretențiile formulate de aceeași reclamantă în calitate de comitent împotriva unui alt membru al aceleiași comisii în calitate de prepus vinovat de producerea prejudiciului în sumă de 15.314,33 lei plus dobânda legală calculată de la data de 12.07.2012 și până la data plății efective, C. A., au fost analizate prin sentința civilă nr. 2053/16.04.2013 pronunțată în dosarul_/3/2012 și admise la instanța de fond.
Se reține faptul că la data de 26.08.2010 a încetat raportul de serviciu al pârâtei cu autoritatea publică reclamantă, astfel că reclamanta nu a emis un ordin sau o dispoziție de impunere. În acest caz, reclamanta în calitate de comitent, plătind despăgubirea persoanei păgubite prin emiterea actului administrativ nelegal, are acțiune în regres împotriva pârâtei.
În drept, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea 287/2009 în vigoare din 01.10.2011, constată aplicabile dispozițiile Cod civil din 1864, respectiv art. 998-999 și art. 1000 (3) Cod civil.
Privind procedura civilă, se constată incidente dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865, în raport de prevederile art. 24 din Legea 134/2010 (r1) și data înregistrării plângerii pe rolul instanței.
Pentru recuperarea de la pârâtă în calitate de prepus a sumelor plătite de reclamantă victimei în calitate de comitent, ca despăgubire, trebuie să facă dovada următoarelor elemente: existența prejudiciului, existența unei fapte ilicite a prepusului, existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; existența vinei prepusului în comiterea faptei ilicite, cât și condițiile speciale pentru angajarea răspunderii comitentului în temeiul art. 1000 alin. (3) Cod civil, existența raportului de prepușenie la momentul săvârșirii faptei ilicite și, prepusul să fi săvârșit fapta în „funcțiile ce i s-au încredințat” .
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, poate fi orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. De asemenea, inacțiunea poate constitui faptă ilicită ori de câte ori norma legală obligă pe o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod iar cerința legală nu a fost respectată.
În speță, nu este stabilită printr-o hotărâre judecătorească existența unei fapte ilicite săvârșită de pârâtă ori existența vinovăției acesteia.
În ceea ce privește vinovăția, ca element al răspunderii civile, reprezintă atitudinea psihică pe care pârâta a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite, cât și față de urmările faptei. Art. 998 Cod civil se referă la răspunderea pentru ’’greșeală’’, iar art. 999 Cod civil precizează că răspunderea este angajată nu numai pentru ’’faptă’’ (în înțelesul de intenție) care și pentru ’’neglijență și imprudență’’. Rezultă față de dispozițiile legale enunțate că răspunderea civilă delictuală este angajată pentru culpa cea mai ușoară.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să existe un prejudiciu patrimonial/moral provocat de fapta ilicită. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite următoarele condiții: să fie cert, ceea ce presupune că acesta este sigur atât în privința existenței cât și a posibilității de evaluare (poate fi și viitor dar cert) și să nu fi fost reparat încă.
Art. 2 din HG 1344/2007 stabilește referitor la Comisiile de disciplină competența de a analiza faptele funcționarilor publici sesizate ca abateri disciplinare și de a propune modul de soluționare, prin individualizarea sancțiunii disciplinar aplicabile. La finalizarea procedurii cercetării administrative, comisia de disciplină are obligația de a întocmi un raport cu privire la sesizarea în cauză în condițiile art. 49 din același act normativ, referitor la care are obligația de a aduce la cunoștința persoanei care are competența legală de aplicare a sancțiunii disciplinare, persoanei care a formulat sesizarea și funcționarului public a cărui faptă a fost sesizată.
Potrivit art. 84 din Legea 188/1999, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, norme aplicabile având în vedere calitatea pârâtei de funcționar public la data emiterii deciziei de sancționare contestate, precum și dispozițiile sentinței civile nr. 162/22.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul_ .
În speță, pârâta în calitate de membru al comisiei de disciplină a respectat aceste obligații. Aspectele privind realizarea necorespunzătoare, defectuoasă ori păgubitoare pentru autoritatea publică reclamantă trebuiau sesizate de persoana care are competența legală de a analiza raportul comisiei de disciplină și de a aplicare a sancțiunii disciplinare, care, în cazul acestei comisii nu a formulat astfel de obiecțiuni. În acțiunea judiciară promovată de persoana căreia i s-a aplicat sancțiunea disciplinară și care a condus la anularea deciziei de sancționare, reclamanta prin reprezentantul său legal, a avut convingerea și a susținut faptul că au fost respectate de către comisia de disciplină normele legale privind citarea persoanei cercetate. Mai mult, prin plângerea prealabilă înregistrată sub nr._.10.2008, persoana sancționată disciplinar a solicitat directorului autorității publice revocarea deciziei atacate ulterior în instanță, însă prin adresa nr._/20.11,2008 i s-a comunicat că pentru motivele arătate în cuprinsul deciziei atacate, sancțiune a aplicată se menține. Față de faptul că pârâta a avut calitatea de funcționar public, angajată în subordinea autorității publice reclamante până la data de 26.08.2010, reclamanta avea posibilitatea în raport de dispozițiile art. 84 și art. 85 din Legea 188/1999 de a emite o decizie de imputare pârâtei a sumelor pretinse prin prezenta acțiune în termen de 30 de zile de la data producerii pagubei (12.04.2010) demers pe care nu l-a inițiat.
Instanța constată că nu se identifică prin probatoriul administrat, fapte ilicite ale pârâtei, săvârșite de aceasta în funcțiile încredințate de autoritatea publică. Autoritatea publică reclamantă a înregistrat un prejudiciu egal cu despăgubirea acordată persoanei sancționate disciplinar, însă hotărârile judecătorești anterioare au reținut cu autoritate de lucru judecat „de principiu, referitor la actele îndeplinite de comisia de disciplină că au valoarea unor operațiuni tehnico administrative, care nu produc efecte juridice prin ele însele” iar prejudiciul este un efect al dispoziției de sancționare.
Rezultă că, deși reclamanta a avut un prejudiciu reprezentat de lipsa sumelor achitate victimei acestui act, nu există un raport de cauzalitate între actele înfăptuite pârâtă în calitate de membru al comisiei de disciplină, al căror caracter nu s-a dovedit a fi de natură ilicită și această pierdere a reclamantei.
Față de considerente arătate, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea.
În temeiul dispozițiilor art. 274-276 Cod procedură civilă instanța va lua act de declarația reprezentantului pârâtei privind intenția de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 cu sediul în București, sector 1, .. 21-23 în contradictoriu cu pârâta F. L. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat R. C. cu sediul în București, sector 3, Calea V., nr. 21, ., ca neîntemeiată.
Ia act de intenția pârâtei de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 14.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. P. M.-M. P.
Red. Jud. PC
Tehnored. MMP/ 4 ex./
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 909/2014. Judecătoria... | Reexaminare taxe de timbru. Sentința nr. 5145/2014.... → |
|---|
