Servitute. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 10620/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.12.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. - M. P.

GREFIER: V. H.

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta B. (F. T.) M. în contradictoriu cu pârâții M. N. și M. M. A., având ca obiect „Servitute”.

Dezbaterile și cuvântul asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.12.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 30.07.2013, reclamanta reclamanta B. (F. T.) M. a chemat în judecată pe pârâții M. N. și M. M. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la asigurarea servituții de trecere prin terenul acestora situat în București, .. 2, sector 4, în suprafață de 504 mp, înscris în CF_, nr. cadastral_, în favoarea terenului reclamantei situat în București, .. 2, sector 4, în suprafață de 504 mp, nr. cadastral 4451, în vederea lăsării libere a drumului de servitute de trecere pe lungime de 50 m și o lățime de 2,50 m, așa cum s-a stabilit prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr._ din 10.06.1941 de Tribunalul I. – Secția notariat, înscris în Registrul de Transcipțiuni sub nr. 456 din 10.06.1941 iar în subsidiar să dispună obligarea pârâților la refacerea documentației cadastrale a imobilului situat în București, .. 2, sector 4, în suprafață de 504 mp, înscris în CF_, nr. cadastral_, în vederea lăsării libere a drumului de servitute de trecere pe lungime de 50 m și o lățime de 2,50 m, așa cum s-a stabilit prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr._ din 10.06.1941 de Tribunalul I. – Secția Notariat, înscris în Registrul de Transcripțiuni sub nr. 456 din 10.06.1941. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivare, reclamanta a arătat că, în fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1694/12.03.1890, numitul T. P. a cumpărat de la soții G. B. și M. B. o suprafață de teren situată în București, Drumul Luncii Fundătura ce a fost pendinte de Vatra Mănăstirii Văcărești. După moartea numitului T. P., această suprafață de teren a făcut obiectul unui partaj voluntar așa cum reiese din actul de partaj voluntar autentificat sub nr._ din 10.06.1941 de Tribunalul I. – Secția Notariat, înscris în Registrul de Transcripțiuni sub nr. 456 din 10.06.1941, act prin care, autorul reclamantei defunctul T. C. a primit în pașnică posesie și folosință lotul nr. 2 compus din teren în suprafață de 504 mp situat în București, .. 2, sector 4.

În continuare reclamanta precizează că prin Decretul C.S. nr. 143/30.05.1988 acest teren a intrat în proprietatea Statului, pentru ca prin Decizia civilă nr. 115A/18.02.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 273A/21.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IX-a Civilă, să se dispună lăsarea în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, .. 2, sector 4, numitelor T. V., B. M. și I. M..

Pârâții M. N. și M. M. – A. au cumpărat lotul nr. 1 identificat în actul de partaj voluntar autentificat sub nr._ din 10.06.1941 de Tribunalul I. – Secția Notariat, înscris în Registrul de Transcripțiuni sub nr. 456 din 10.06.1941, în suprafață de 504 mp situat în București, .. 2, sector 4, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1666/2003 de BNP T. D., înscris în CF_, nr. cadastral_.

De asemenea, reclamanta arată că pârâții au efectuat documentația cadastrală a lotului nr. 1, fără a lăsa liber drumul de servitute, servitute stabilită de autorii părților prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr._ din 10.06.1941 de Tribunalul I. – Secția Notariat, înscris în Registrul de Transcripțiuni sub nr. 456 din 10.06.1941, motiv pentru care reclamanta consideră că pârâții nu au dreptul la stabilirea vreunei despăgubiri pentru permiterea accesului la calea publică, acea despăgubire reprezentând chiar o îmbogățire fără justă cauză.

Mai mult, reclamanta precizează că a efectuat documentația cadastrală și a depus actele în vederea obținerii nr. poștal însă lucrarea i-a fost respinsă prin procesul-verbal de recepție nr. 109/2012 emis de OCPI București, pe motivul inexistenței accesului la calea publică, acces care a fost ocupat de pârâții M. N. și M. M. – A..

Totodată, reclamanta arată că a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a situației ivite, însăși reprezentanții de la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară propunând o soluție amiabilă, respectiv refacerea documentației cadastrale a imobilului, însă nu s-a ajuns la un acord cu pârâții.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 148-151, art. 194 C.proc.civ., art. 5 alin.(2) din Lg. 287/2009, art. 775-769 N.C.civ.

În probațiune, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (depunând în acest sens la dosarul cauzei, în copie conformă, următoarele: Contract de vânzare-cumpărare nr. 1694/12.03.1890 al Notariatului de Stat al Tribunalului I.; Act de partaj voluntar autentificat sub nr._/10.06.1941 al Notariatului de Stat al Tribunalului I. – filele – 8-9; Plan de situație din 03.06.1941 – fila 10; plan de situație din anul 1941 – fila 32; Decizia civilă nr. 115A/18.02.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ – filele – 11-18; Decizia Civilă nr. 273A/21.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IX-a Civilă – filele – 19-25; Raport de expertiză tehnică judiciară nr. 8218 din 19.11.2007 – filele – 26-31; Extras de CF nr. 51 din 03.01.2013 – fila 33; Proces-verbal de recepție nr. 109/2012 – fila 35; Notă de completare la cererea de recepție nr._/17.08.2012 – fila 36; Fișă de audiență la OCPI nr. 2/21.11.2012 – fila 34; Anexe la dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 4 București – filele 37-39; Plan de amplasament și delimitare a imobilului – fila 40; Adresă OCPI – fila 41; Plan parcelar – fila 42), interogatoriu și expertiză topografică.

La data de 18.04.2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare (filele 48-51, 54-60) prin care a evaluat imobilul și a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei respectiv 771 lei (filele 52-53). Totodată, acesta a depus la dosar în copie conformă, următoarele înscrisuri: Chitanță nr. OCPIB_ din 14.04.2014 – fila 61, Cerere către Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei a Municipiului București din data de 15.04.2014 – fila 62, Extras de CF nr._/14.04.2014 – filele 63-65.

Prin cererea precizatoare reclamanta a arătat că în ce privește capătul subsidiar din acțiune, și anume obligarea pârâților la refacerea documentației cadastrale, acest lucru este posibil întrucât pârâții au efectuat documentația cadastrală, în mod intenționat în forma actuală, pentru a avea o deschidere mai mare la drumul public, nerespectând astfel vechiul amplasament.

De asemenea, la data de 28.04.2014, reclamanta a depus o nouă cerere precizatoare (filele 71-72), împreună cu Adresa OCPI nr._/14.04.2014 (fila 73) iar la data de 12.05.2014 o cerere precizatoare (fila 76) prin care și-a întemeiat capătul de cerere referitor la obligația de a face pe dispozițiile art. 1516, art. 1521, art. 1522, art. 1527 și art. 1528 din N.c.civ.

Deși legal citați, pârâții nu au depus întâmpinare.

Prin încheierea din ședința publică din data de 03.09.2014 (fila 81) instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâților precum și efectuarea unei expertize tehnice specialitatea ”Topografie, cadastru și geodezie”.

La data de 13.10.2013 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză tehnică (topografică) (filele 91-104).

La data de 13.11.2014 a fost depus la dosarul cauzei Avizul tehnic nr. 862/2014 din 30.10.2014, compus din: Proces-verbal de recepție nr. 862/2014 – fila 117, Planul de amplasament și delimitare – fila 119, Plan cadastral scara 1:1000 aferent imobilului – fila 118.

La data de 25.11.2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei, prin serviciul Registratură, Concluzii scrise (filele 123-126) prin care a reiterat cele menționate în cererea de chemare în judecată, subliniind faptul că lipsa de ieșire la calea publică nu îi este imputabilă reclamantei ci pârâților care au ocupat exclusiv dreptul de servitute lipsind-o pe aceasta de posibilitatea de a ajunge la calea publică.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I. – Secția Notariat sub nr. 1694 din data de 12.03.1890 numitul T. P. a dobândit de la numita M. B. dreptul de proprietate asupra unui teren (jumătate de pogon) situat în București, L. Văcărești. La decesul cumpărătorului, terenul a fost partajat prin Actul de partaj voluntar autentificat sub nr._ din 10.06.1941 de Tribunalul I. – Secția Notariat (filele 8-9), în trei loturi în suprafață de 504 mp, care au revenit numiților: I. P. T., C. T. și P. I. T.. Prin acest act de partaj voluntar părțile au stabilit o servitute de trecere pe lungime de 50 m și o lățime de 2,50 m, în favoarea lotului nr. 2, aflat în proprietatea numitului C. T., autorul reclamantei B. M. (Certificat de moștenitor nr. 115/28.12.2005 eliberat de BN ”Lexus”, așa cum rezultă din considerentele Deciziei civile nr. 115A/18.02.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă – fila 13 verso, precum și din raportul de expertiză tehnică judiciară din 17.11.2007 – fila 28).

Prin Decretul C.S. nr. 143/30.05.1988 acest teren a intrat în proprietatea Statului, pentru ca prin Decizia civilă nr. 115A/18.02.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 273A/21.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IX-a Civilă, să se dispună lăsarea în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, ., sector 4, numitelor T. V., B. M. și I. M..

Pârâții M. N. și M. M. – A. au cumpărat lotul nr. 1 identificat în actul de partaj voluntar autentificat sub nr._ din 10.06.1941 de Tribunalul I. – Secția Notariat, înscris în Registrul de Transcripțiuni sub nr. 456 din 10.06.1941, în suprafață de 504 mp situat în București, .. 2, sector 4, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1666/2003 de BNP T. D., înscris în CF_, nr. cadastral_, imobil liber de orice sarcini, așa cum reiese din Extrasul de CF din data de 03.01.2013 (fila 33).

Din ansamblul probelor aflate la dosarul cauzei, instanța constată că pârâții, proprietari ai lotului 1, nu au respectat, cu ocazia refacerii documentației cadastrale, servitutea de trecere instituită prin actul de partaj voluntar în favoarea lotului 2, în prezent aflat în proprietatea reclamantei.

În drept, în ce privește aplicarea în timp a legii civile, așa cum rezultă din dispozițiile art. 6 alin. (6) C.civ. ”Dispozitiile legii noi sunt de asemenea aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiatie, adoptie si obligatia legală de întretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinătate, dacă aceste situatii juridice subzistă după . legii noi.”

În prezenta cauză, servitutea de trecere reprezintă o situație juridică anterioară intrarii în vigoare a N.c.civ. care își produce efecte, însă, și după .. Totodată, servitutea de trecere privește raporturile de vecinătate, astfel încât instanța va reține aplicabilitatea Noului Cod Civil.

Pe fond, potrivit art. 617 alin. (1) C.civ. rezultă că ”Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu”, drept care este imprescriptibil, așa cum se prevede în alin. (3) al aceluiași articol, stingându-se ”în momentul în care fondul dominant dobândeste un alt acces la calea publică”.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expert tehnic M. C. (filele 91-96), depus la dosarul cauzei la data de 13.10.2014, reiese că ”terenul reclamantei (Lotul 2), așa cum este identificat, nu are acces la calea publică” iar ”pârâții încalcă această servitute de trecere în sensul că la data când au întocmit documentația cadastrală și au înscris în cartea funciară terenul (lotul 1) cu suprafață de 504 mp, nu au ținut cont de faptul că terenul era mărginit pe partea de Vest cu un drum de servitute cu lățimea de 2,5 m, care asigura accesul către loturile 2 și 3, conform actului de partaj din 1941”. Totodată, din concluziile raportului de expertiză, rezultă că terenul pârâților, așa cum a fost întocmită documentația cadastrală, este deplasat spre partea de vest față de poziția reală, ocupând spațiul de teren care era servitutea de trecere către celelalte loturi.

În consecință, pentru considerentele de fapt și de drept reținute anterior, instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată și să stabilească o servitute de trecere în favoarea imobilului proprietatea reclamantei B. M., situat în București, .. 2, sector 4, nr. cadastral 4451 în sarcina imobilului proprietatea pârâților, situat în București, .. 2, înscris în CF_, nr. cadastral_, sector 4, pe o suprafața de teren cu lățimea de 2,5 m și lungimea de 41,2 m, delimitată în cuprinsul planului de situație Anexa 1 la raportul de expertiză prin punctele 4,8,7,6,4.

Totodată, instanța urmează să oblige pârâții să permită reclamantei accesul în imobilul în folosul căruia s-a instituit servitutea de trecere, pe drumul de servitute stabilit conform alineatului precedent din prezenta hotărâre.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. (1) din C.proc.civ., pârâții urmeaza a fi obligați la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.970,28 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocat și onorariu expert, cheltuieli dovedite prin chitanța nr. ACC_/17.04.2014 (fila 52), chitanța nr. ACC_/17.04.2014 (fila 53), chitanța nr._/1 din 03.10.2014 (fila 109) și prin chitanța nr. 971/05.11.2014 (fila 122).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea principală formulată de reclamanta B. (F. T.) M., CNP_, cu domiciliul în București, sector 4, . - 4, ., . în contradictoriu cu pârâții M. N., CNP_, cu domiciliul în București, sector 1, .. 52, .>M. M. A., CNP_, cu domiciliul în București, sector 1, .. 52, .> Stabilește o servitute de trecere în favoarea imobilului proprietatea reclamantei, situat în București, .. 2, sector 4, nr. cadastral 4451 în sarcina imobilului proprietatea pârâților, situat în București, .. 2, înscris în CF_, nr. cadastral_, sector 4, pe o suprafața de teren cu lățimea de 2,5 m și lungimea de 41,2 m, delimitată în cuprinsul planului de situație Anexa 1 la raportul de expertiză prin punctele 4,8,7,6,4.

Obligă pârâții să permită reclamantei accesul la imobilul în folosul căruia s-a instituit servitutea de trecere, pe drumul de servitute stabilit conform alineatului precedent din prezenta hotărâre.

Obligă pârâții la plata sumei de 5970,28 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sector 4 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. - M. P. V. H.

Red. CMP/VH/5ex./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Servitute. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI