Acţiune în constatare. Sentința nr. 2687/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2687/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 2687/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr.2687
Ședința publică de la 08.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. A. M.
GREFIER: A. N.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. C. și pe pârâții B.-B. COMERCIALA R. SA, S. R. REPREZ PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, F. N. DE GARANTARE A CREDITELOR IPOTECARE PENTRU INTREPRINDERILE M. SI MIJLOCII SA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la dosar și pârâta B. prin avocat care depune împuternicire avocațială aflată la dosar, lipsind ceilalți pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 5, pe motiv că prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect acțiune in constatare neevaluabilă patrimonial, neîncadrându-se în enumerarea limitativă de la art. 94 C., fiind aplicabil art. 95 pct. 1 C., competența revenindu-i Tribunalului Bucureși ca instanța de drept comun și acordă cuvântul părților asupra acesteia.
Reclamanta, prin avocat, apreciază că Judecătoria Sectorului 5 este competentă.
Pârâta B., prin avocat, solicită admiterea excepției invocate din oficiu.
Instanța reține excepția spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.10.2014 sub nr._ reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că în mod nelegal B. a declarat exigibilă întreaga sumă acordată conform contractului de credit ipotecar pentru persoane fizice nr._/12.08.2011 și să dispună obligarea băncii să execute contractul de credit conform regulilor aplicabile înainte de declararea exigibilă a întregii sume împrumutate; să constate că în mod nelegal F. N. De Garantare A Creditelor Ipotecare Pentru Întreprinderile M. Si Mijlocii SA a solicitat aprobarea B. de efectuare a plății garanției de 50% din valoarea sumei împrumutate; în subsidiar, să constate abuzivă clauza 5.10 din Condițiile Generale de Creditare Anexa la Contractul de credit și să dispună eliminarea acestui text sau modificarea lui în sensul eliminării posibilității de declarare a scadenței anticipate atâta vreme cât există disponibil care acoperă sumele scadente.
În motivarea cererii, reclamanta arată că urmare a declarării scadenței anticipate a contractului de credit este urmărită silit de Fisc, urmează să fie executată silit și de către B., apartamentul său de 2 camere din Popești Leordeni, cumpărat prin programul „Prima Casă” urmează să fie vândut, iar aceasta evacuată, pentru că nu a plătit 40 Eurocenți despre care nu știa că îi datorează.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială, interogatoriu și expertiză.
La dosarul cauzei reclamanta a depus în dovedire: înscrisuri aflate la filele 11-54 din dosar.
La data de 23.12.2014 pârâtul S. R. reprezentat prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finantelor Publice pe capetele de cerere 1 și 2, respectiv cu privire la solicitările reclamantei ce au la bază contractul de credit nr._/12.08.2011 precum și condițiile generale de creditare, încheiat între reclamantă și B.. De asemenea, invocă și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului F. N. DE GARANTARE A CREDITELOR IPOTECARE PENTRU INTREPRINDERILE M. SI MIJLOCII SA, acesta neavând atribuții de reprezentare a statului.
La data de 09.01.2015 pârâta B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta arată că la data de 29.06.2014 reclamanta înregistra o întârziere de 45 de zile la plata creditului și un sold restant în cuantum de 193,69 euro, de asemenea aceasta a fost informată prin Notificarea nr._/29.06.2014.
La data de 04.02.2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de B. prin care arată că aceasta a trimis notificările la o adresă la care reclamanta nu mai locuia, cu toate că a informat în mai multe rânduri banca cu privire la noua adresă și de asemenea, arată că nu este relevant faptul că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a respins plângerea pe care reclamanta a formulat-o împotriva B.. Totodată, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând respingerea celor două excepții invocate, convenția de credit încheiată având ca semnatari F. N. De Garantare A Creditelor Ipotecare Pentru Intreprinderile M. Si Mijlocii Sa în calitate de mandatar al Statului Român.
Analizând cu prioritate excepția materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca instanța să constate că în mod nelegal B. a declarat exigibilă întreaga sumă acordată conform contractului de credit ipotecar pentru persoane fizice nr._/12.08.2011 și să dispună obligarea băncii să execute contractul de credit conform regulilor aplicabile înainte de declararea exigibilă a întregii sume împrumutate; să constate că în mod nelegal F. N. De Garantare A Creditelor Ipotecare Pentru Întreprinderile M. Si Mijlocii SA a solicitat aprobarea B. de efectuare a plății garanției de 50% din valoarea sumei împrumutate; în subsidiar, să constate abuzivă clauza 5.10 din Condițiile Generale de Creditare Anexa la Contractul de credit și să dispună eliminarea acestui text sau modificarea lui în sensul eliminării posibilității de declarare a scadenței anticipate atâta vreme cât există disponibil care acoperă sumele scadente.
Instanța constată că atât capetele de cerere principale, cât și cel subsidiar, vizând constatarea caracterului abuziv al clauzei 5.10 din condițiile generale ale contractului de credit ipotecar pentru persoane fizice nr._/12.08.2011 cu privire la declararea scadenței anticipate a creditului de către bancă, sunt neevaluabile în bani.
Chiar dacă s-ar aprecia că această clauză și capătul de cerere având ca obiect ca instanța să constate că în mod nelegal B. a declarat exigibilă întreaga sumă sunt evaluabile patrimonial, atunci valoarea lor echivalează cu valoarea creditului, devenit scadent anticipat, care în speță este de 82.423,88 lei, conform clauzei 11 condițiile speciale ale contractului de credit ipotecar pentru persoane fizice nr._/12.08.2011 (f. 20), adică 366.786,26 lei, la un curs euro-leu de 4,45 lei pentru un euro.
Față de dispozițiile art. 94 lit. j si art. 95 din codul de procedură civilă cu privire la competența judecătoriei si a tribunalului, acesta din urmă fiind în prezent instanța de drept comun și având în vedere că obiectului cererii de chemare în judecată este neevaluabil patrimonial, rezultă că Tribunalul București este instanța competentă să judece prezenta cauză, având în vedere și dispozițiile art. 99 alin. 2 C., în speță fiind în prezența mai multor capete de cerere principale întemeiate pe un titlu comun, respectiv contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr._/12.08.2011, astfel încât instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Față de considerentele anterior arătate, având în vedere și caracterul de ordine publică al normei de competență în acest caz față de dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 raportat la art. 130 alin. 2 și art. 131 C. proc. civ., în temeiul art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ., instanța urmează a admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată din oficiu și a declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Municipiului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată de instanța din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. C. cu domiciliul procesual ales la av. C. B. în sector 3, București, .. 12, ., . și pe pârâții B.-B. COMERCIALA R. SA, cu sediul în sector 3, București, .. 5, S. R. REPREZ PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în sector 5, București, ., F. N. DE GARANTARE A CREDITELOR IPOTECARE PENTRU INTREPRINDERILE M. SI MIJLOCII SA, cu sediul în sector 1, București, .. 38, având ca obiect acțiune în constatare, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. M. A. N.
Red. si dact. M.A.M./A.N./6 ex.
SECȚIA CIVILĂ București, Splaiul Independenței nr. 5, sector 4 Tel. 319.51.80, 319.51.81, 319.51.83 Fax. 313.28.16; 311.79.96 http://www.portal.just.ro, e-mail:_ |
Dosar nr._
CĂTRE
Tribunalul București
Având în vedere dispozițiile Sentinței civile nr. 2687 pronunțate la data de 08.04.2015 în acest dosar de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze către Tribunalul București privind pe reclamanta A. C. și pe pârâții B.-B. COMERCIALA R. SA, S. R. REPREZ PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, F. N. DE GARANTARE A CREDITELOR IPOTECARE PENTRU INTREPRINDERILE M. SI MIJLOCII SA, având ca obiect acțiune în constatare, înaintăm în favoarea dumneavoastră alăturat dosarul nr._, cusut și numerotat, conținând 1 volum: ….file.
Vă mulțumim pentru colaborare,
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. M. A. N.
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 2680/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3456/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|








