Pretenţii. Sentința nr. 3456/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3456/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 3456/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II –A
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3456/2015
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. S.
GREFIER: M. – D. I.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta A. F. IMOBILIAR și pe pârâții P. F., B. C. E. și B. A., având ca obiect acțiune in răspundere delictuala.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 30.04.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 07.05.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.11.2014, sub nr._, reclamanta A. F. IMOBILIAR a solicitat obligarea pârâtei P. F. la plata sumei de 15.108,56 lei din care suma de 7.554,28 lei reprezentând contravaloare chirie restantă, iar suma de 7.554,28 lei reprezentând majorări de întârziere calculate la chiria restantă, aferente perioadei 01.02._13. Totodată, reclamanta a solicitat obligare pârâtelor P. F., B. A. și B. C. E., în solidar, la plata sumei de 3.417,4 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului și majorările aferente perioadei 11.09.2013 – 30.09.2014 inclusiv sau, în subsidiar, contravaloarea lipsei de folosință aferente perioadei 11.09.2013 – 30.09.2014 plus dobânda legală începând cu data de 11.09.2013 și până la data plății efective.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că la data de 17.08.1999, a încheiat cu pârâta P. F. contractul de închiriere nr. 2167 care, ulterior, prin sentința civilă nr. 840/30.01.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 814A/11.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, a fost reziliat.
Din cauza faptului că pârâtele nu au înțeles să evacueze spațiul in litigiu, pretențiile reclamantei reprezintă, pe de o parte contravaloarea chiriei pentru perioada 01.02._13 datorată de titulara contractului - P. F. și contravaloarea lipsei de folosință începând cu 11.09.2013 – data rămânerii definitive a sentinței prin care a fost reziliat contractul de închiriere și până la 30.09.2014.
Cu privire la cuantumul majorărilor de întârziere aferente lipsei de folosință, s-a arătat faptul că acestea sunt datorate în baza art. 124 ind. 1 alin. 2 din OG nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală), conform căruia în cazul creanțelor fiscale datorate bugetelor locale, majorările de întârziere sunt în cuantum de 2% din suma datorată.
În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale începând cu data de 11.09.2013 și până la data plății efective a sumei ce reprezintă lipsa de folosință, cu mențiunea că pârâtele sunt de drept în întârziere întrucât în materia răspunderii civile delictuale, aplicabilă în cauză, nu este necesară o punere prealabilă în întârziere..
In drept, au fost invocate disp. art. 1349, 1357 și urm. coroborate cu art. 563 alin. 1 NCC, precum și ale art. 194 și urm. Ncpc.
În susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri – filele 4-22.
Pârâtele, deși legal citate, nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezenta în instanță pentru a formula apărări.
La termenul de judecată din data de 30.04.2015 s-a dispus atașarea la prezentul dosar a dosarului nr._/302/2011 al Tribunalului București.
Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul nr. 2167/17.08.1999, pârâta P. F. a devenit locatar al apartamentul nr. 3 din blocul situat în București, Sector 5, Splaiul Independenței nr.54.
Prin Sentința civilă nr. 840/30.01.2012 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 5 București, în cadrul dosarului nr._/302/2011, definitivă și irevocabilă, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere și evacuarea pârâtelor P. F., B. C. E. și B. A. din imobilul susmenționat. Prin aceeași hotărâre pârăta P. F. a fost obligată să plătească reclamantei contravaloarea chiriei aferente perioadei ianuarie 2010- ianuarie 2011 (f. 5-6).
Pârâtele au continuat să ocupe spațiul deținut de reclamanta, fără însă a plăti reclamantei despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului.
Soluționând cu prioritate excepția prescripției dreptului de a solicita contravaloarea chiriei aferente perioadei februarie 2011 – septembrie 2011 și a majorărilor de întârziere calculate la sumele reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei februarie 2011 – septembrie 2011, excepție invocată din oficiu, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată, reținând că în cauza s-a făcut dovada întreruperii termenului de prescripție a dreptului creditoarei de a solicita plata acestor sume.
Astfel, făcând aplicarea art. 201 din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia prescripțiile începute și neîndeplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, se reține că în cauză sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 privitoare la prescripția extinctivă.
Conform art. 16 alin. 1 lit. a din Decretului nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Din practicaua sentinței civile nr. 840/30.01.2012 rezultă că pârâta P. F., fiind prezentă personal la termenul de judecată din data de 30.01.2012 stabilit în dosarul nr._/302/2011, cauză ce a avut ca obiect, între altele, și obligarea aceleași pârâte la plata chiriei aferente aceluiași imobil, însă datorată pentru perioada ianuarie 2010- ianuarie 2011, pârâta a recunoscut atât debitul ce făcea obiectul dosarul nr._/302/2011, cât și faptul că nu a mai făcut alte plăți ale chiriei între timp și și-a luat verbal angajamentul de a achita chiria. Având în vedere regula înscrisă în art. 1113 alin. 2 teza I din C.cv.1864, conform căreia plata se impută cu prioritate asupra datoriilor mai vechi și mărturisirea pârâtei în sensul că nu a plătit chiria datorată pentru perioada ianuarie 2010- ianuarie 2011 și nu a mai efectuat nici alte plăți între timp, se reține că aceste susțineri ale pârâtei reprezintă o recunoaștere tacită a faptului că datorează reclamantei și chiria scadentă până la data de 30.01.2012 (data mărturisirii). Prin urmare, făcând aplicarea art. 17 alin. 2 din Decretului nr. 167/1958, se constată că de la data de 30.01.2012 a început să curgă pentru reclamantă un nou termen de prescripție de 3 ani în care aceasta poate solicita plata chiriei datorate pentru perioada februarie 2011 – septembrie 2011, astfel că dreptul reclamantei nu este prescris prin raportare la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată (14.11.2014).
În ceea ce privește majorările de întârziere aferente chiriei datorate pentru perioada februarie 2011 – septembrie 2011, sunt incidente prevederile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. Astfel, prescrierea acțiunii privind un drept accesoriu intervine odată cu cea care se refera la dreptul principal, ca o aplicație a principiului accesorium sequitur principale. Cum în cauză prescripția creanței principale a fost întreruptă prin recunoașterea dreptului, astfel cum mai sus s-a arătat, se concluzionează că nici dreptul de a solicita majorările de întârziere (accesorii ale creanței vizând chiria) nu este prescris.
În ceea ce privește temeinicia pretențiilor reclamantei, în speță sunt incidente prevederile art. 969 și art. 1429 alin. 2 din Codul civil 1864, pârâta P. F. fiind ținută să plătească reclamantei contravaloarea chiriei calculate până la data rezilierii contractului, reziliere dispusă prin sentința civilă nr. 840/30.01.2012, definitivă la data de 11.09.2013 prin anularea apelului declarat împotriva acestei sentințe (f. 49-50 dosar_/302/2011 al Tribunalului București).
Potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între reclamant și pârât, în sensul că mai întâi reclamantul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp pârâtul nu dovedește executarea. Constatând că pârâta nu a dovedit executarea obligației de plată a chiriei aferente perioadei 01.02._13, se apreciază întemeiate aceste pretenții ale reclamantei, urmând a fi obligată pârâta P. F. la plata sumei de 7.554,28 lei reprezentând contravaloare chirie restantă aferente perioadei 01.02._13.
În privința majorărilor de întârziere în sumă de 7.554,28 lei calculate pentru neplata chiriei datorate pentru perioada 01.02._13, se reține că și acestea sunt datorate de pârâta P. F., fiind aplicabile art. 969 și 1069 din Codul civil 1864. În acest sens se are în vedere că în contractul de închiriere părțile au inserat clauza penală potrivit căreia neplata la termen a chiriei atrage obligația pârâtei de a achita o penalizare asupra sumei datorate de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, fără ca majorarea să poată depăși cuantumul chiriei restante.
Cu privire la capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 11.09.2013 – 30.09.2014, se constată că aceasta a fost calculată de reclamantă (f. 7) prin raportare la cuantumul chiriei lunare pe care statul ar fi încasat-o dacă pârâtele nu ar fi ocupat acest imobil ( 237,32 lei conform fișei de calcul aflate la fila nr.10) și se ridică la suma totală de 3.417,40 lei.
Ocuparea imobilului reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate manifestată prin împiedicarea de a exercita atribute esențiale ale acestui drept precum posesia și folosința, în virtutea cărora reclamantul ar fi putut realiza venituri considerabile în ipoteza închirierii. Această situație a fost, așadar, una prejudiciabilă pentru reclamant și, în mod, corelativ, imputabilă pârâtelor în calitate de posesori de rea credința, astfel încât acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință este pe deplin justificată. Prejudiciul creat constă în lipsirea reclamantului de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru imobilul în litigiu, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularilor dreptului, astfel încât acesta este îndreptățit la contravaloarea lipsei de folosință, pârâții urmând a fi obligați, în temeiul art. 1382 C.cv. actual, să suporte în solidar contravaloarea lipsei de folosință.
Va fi însă respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata majorărilor de întârziere aferente lipsei de folosință de 0,2% pe zi, reținându-se că dispozițiile art. 124 indice 1 alin 2 din O.G. nr.92/2003 nu sunt incidente în speță, întrucât privesc majorările care se aplică creanțelor bugetare, în condițiile Codului de procedură fiscală, or contravaloarea lipsei de folosință izvorâtă din angajarea unui raport de răspundere civilă delictuală nu reprezintă creanță bugetară, în accepțiunea art.1 din Codul procedura fiscală.
Prin raportare la prevederile coroborate ale art. 1381 alin 2 și 1535 alin 1 din Codul civil actual, instanța le va obliga pe pârâte să plătească în solidar reclamantei și dobânda legală aferentă sumei de 3.417,4 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, dobândă ce va fi calculată până la data plății efective a acestui debit.
În final, va fi respinsă ca neîntemeiată solicitarea reclamantei din cadrul concluziilor pe fond privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, reținându-se că în cauză reclamanta nu a probat efectuarea unor cheltuieli cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a solicita contravaloarea chiriei aferente perioadei februarie 2011 – septembrie 2011 și a majorărilor de întârziere calculate la sumele reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei februarie 2011 – septembrie 2011, excepție invocată din oficiu.
Admite în parte cererea formulată de reclamanta A. F. IMOBILIAR, cu sediul in București, sector 3, .. 16 in contradictoriu cu pârâții P. F., B. C. E. și B. A., toate cu domiciliul in București, sector 5, Splaiul Independentei, nr. 54, ..
Obligă pe pârâta P. F. să plătească reclamantei suma de 15.108,56 lei din care suma de 7.554,28 lei reprezentând contravaloare chirie restantă, iar suma de 7.554,28 lei reprezentând majorări de întârziere calculate la chiria restantă, aferente perioadei 01.02._13.
Obligă pe pârâtele P. F., B. A. și B. C. E., în solidar, să plătească reclamantei suma de 3.417,4 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 11.09.2013 – 30.09.2014 și dobânda legală calculată începând cu data de 11.09.2013 și până la data plății efective.
Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M.I. 25 Mai 2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2687/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3496/2015. Judecătoria... → |
|---|
