Acţiune în constatare. Sentința nr. 6338/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6338/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 6338/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6338
Ședința publică din data de 16.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. D. S.
GREFIER: O. M. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta P. F. M. și pe pârâtul S. A. F., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta P. F. M., prin apărător, care depune împuternicire avocațială la dosar și pârâtul S. A. F., prin reprezentant, care depune procură la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul registratură, pârâtul a depus o cerere de achiesare la pretențiile formulate de reclamantă, după care,
Instanța pune în discuție cererea de achiesare la pretențiile reclamantei.
Reclamanta, prin apărător, solicită instanței să ia act de cererea de achiesare, fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, din data de 08.12.2014, reclamanta P. F. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul S. A. F., solicitând constatarea vânzării-cumpărării automobilului BMW varianta 318 i, număr identificare WBACA91010KA94553, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că a avut calitatea de proprietară a autovehiculului ce formează obiectul cauzei, iar la data de 05.06.2014, a încheiat cu numitul S. A. un contract de vânzare-cumpărare pentru suma de 2000 lei.
Reclamanta a mai precizat că l-a contactat pe pârât în nenumărate rânduri, acesta refuzând sistematic sub diferite pretexte prezentarea pentru semnarea tipizatului și realizarea formalităților de radiere.
Ca atare, in mod incorect, autoturismul este impus tot pe numele acesteia, achitând impozite pe care nu le datorează.
În drept, au fost invocate prevederile art. 194 și urm. Cod procedură civilă, art. 35 Cod procedură civilă, art. 1178 Cod civil.
La data de 06.08.2015, prin serviciul registratură, pârâtul a depus o cerere prin care a învederat că este de acord total cu acțiunea formulată, în sensul de a constata săvârșită vânzarea autoturismului BMW varianta 318 I.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din copia cărții de identitate a autovehiculului de la filele 11-14 instanța reține că reclamanta a avut calitatea de proprietară a autovehiculului marca BMW, varianta 318i, nr. identificare WBACA91010KA94553, iar la data de 05.06.2014, conform înscrisului de la fila 15, coroborat cu recunoașterea acesteia din cererea de chemare în judecată, în ceea ce privește prețul, și cu achiesarea pârâtului la pretențiile reclamantei, a încheiat cu pârâtul S. A. un contract de vânzare-cumpărare pentru suma de 2000 lei.
Conform art. 436 alin. 1 C., când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoașterii.
Având în vedere cererea de achiesare la pretenții formulată de pârât și depusă la dosar în data de 06.08.2015, instanța urmează a admite cererea și a constata că prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamantă (în calitate de vânzător) și pârât (în calitate de cumpărător) având ca obiect dreptul de proprietate asupra autoturismului marca BMW, varianta 318i, nr. identificare WBACA91010KA94553, pentru prețul de 2.000 lei, achitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta P. F. M., CNP_, cu domiciliul ales în București, .. 3, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâtul S. A. F., CNP_, cu domiciliul în București, ., sector 5.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamantă (în calitate de cumpărător) și pârât (în calitate de vânzător) având ca obiect dreptul de proprietate asupra autoturismului marca BMW, varianta 318i, nr. identificare WBACA91010KA94553, pentru prețul de 2.000 lei, achitat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 5 București, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. D. S. O. M. P.
Red. și tehnored. Jud. D. D.S./06.10.2015/ 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6325/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Întoarcere executare. Sentința nr. 6238/2015. Judecătoria... → |
|---|








