Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 7969/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7969/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 7969/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7969
Ședința publică din data de 04.11.2015.
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. A. T.
GREFIER – C. S.-M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul M. R. și pe pârâții ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, G. ROMÂNIEI și P. BUCUREȘTI – RAHOVA, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.11.2015, când a hotărât următoarele:
Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.02.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamantul M. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. Rahova, Administrația Națională a Penitenciarelor și G. României obligarea acestora la plata către reclamant a sumei de 112.270 lei reprezentând daune materiale și morale, precum și obligarea Administrației Naționale a Penitenciarelor la respectarea drepturilor prevăzute de lege a persoanelor private de libertate.
În motivare, reclamantul a arătat că este încarcerat în P. Rahova, iar la data de 05.12.2014 a formulat plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul locului de deținere, învederând faptul că i se încalcă mai multe drepturi referitoare la executarea pedepsei. Acesta a susținut că suprafața locului în care este deținut este de 24,59 mp, din care 2,10 mp sunt anexe. Reclamantul a arătat că în acel loc sunt deținute 12 persoane, deși raportat la spațiul efectiv ar trebui cazate maxim 5 persoane, în baza OMJ 433/2010. Reclamantul a susținut că acest aspect este constatat și de judecătorul de supraveghere în cuprinsul încheierii 1078/18.12.2014. De asemenea, acesta a învederat că în camera unde este deținut este foarte frig, salteaua este veche și deteriorată, nu are pătură, ferestrele nu se închid și încăperea prezintă igrasie și mucegai. Judecătorul a venit personal să inspecteze camera, dar s-a bazat pe constatările făcute de comandatul de secție. Reclamantul a mai arătat că programul de distribuire a apei calde este insuficient, având acces la aceasta 12 persoane timp de 1:30 ore de două ori pe săptămână, fiind discriminat față de alte persoane care locuiesc câte 3-4 în cameră. Acesta a susținut că a încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, dar a primit doar soluții de compromis sau amenințări voalate din partea Penitenciarului Rahova.
În drept, reclamantul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 20 C.pr.pen., art. 281 C.pen., art. 3 CEDO, art. 20 alin. 2 și art. 22 alin. 2 Constituție, Legea 109/2009, art. 5 din Legea nr. 254/1013, art. 1 alin. 3, art. 4, art. 5 din OMJ 433/2010.
La data de 03.03.3015, reclamantul a depus la dosarul cauzei un înscris intitulat „cerere de chemare în judecată” prin care a arătat că solicită despăgubiri materiale și morale ca urmare a supunerii sale la rele tratamente și tortură psihică, reiterând motivele învederate în cuprinsul cererii introductive. Acesta a arătat că solicită suma de 10.000 lei, câte 2.500 lei/lună pentru perioada 07.08._14, sumă pe care Administrația Națională a Penitenciarelor și P. Rahova o încasează pentru fiecare deținut și suma de 112.270 lei, câte 1758lei/ zi pentru perioada 05.12._15. De asemenea, a arătat că în perioada august 2014-februarie 2015 i s-a încălcat dreptul la hrană în zilele în care a fost citat la instanță și i s-a pus viața în pericol în timpul transportării către aceasta întrucât mașinile nu erau dotate cu centuri de siguranță, iar capacitatea maximă de persoane a fost depășită. Reclamantul a mai susținut că în data de 14.01.2015 a fost amenințat de Administrația Națională a Penitenciarelor cu scopul intimidării sale în vederea retragerii prezentei cereri. A mai învederat că a fost obligat să conviețuiască cu persoane bolnave de hepatita C, aflate sub tratament, și cu persoane bolnave psihic.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1, 4, 5, 6, 46, 48, 50, 80 din Legea nr. 254/2013, Legea nr. 157/2005, Legea nr. 109/2009, OMJ 433/2010, art. 2 alin. 3 C.pen., art. 22 din Constituție, art. 13, art. 14, art. 17 CEDO, art. 4, art. 5 alin. 2, art. 8 din Anexa OMJ 433/2010, art. 3, art. 4, art. 21 C.pr.civ.
În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu martorii N. T. și N. M. și a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: încheiere nr. 1078/18.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate a Penitenciarului Rahova (f.12-13), adresă_/SIP/03.02.2015 (f.14-15), comunicare extras penală nr. 156/2015 din 23.01.2015 (f. 16).
Prin încheierea din data de 25.03.2015 (f. 26), instanța a dispus scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.370,38 lei.
La data de 21.04.2015, pârâtul P. București Rahova a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 36-38), prin care a invocat excepția netimbrării cererii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare, pârâtul a susținut că reclamantul a fost cazat în camere de 19,58 mp/60,7 mc și 24,59 mp/76,23 mp, camere prevăzute cu maxim 8 paturi camera de 19,58 mp/60,7 mc și maxim 10 paturi camera de 24,59 mp/76,23 mp. Dimensiunile camerelor sunt astfel cum au fost proiectate în perioada în care P. Rahova a fost construit, respectiv 1991-1997, anterior OMJ 433/2010. De asemenea, a învederat instanței că pe parcursul timpului s-a produs fenomenul de supraaglomerare din cauza faptului că numărul persoanelor private de libertate a avut o creștere semnificativă, iar la acest moment administrația locului de deținere nu poate îndeplini condițiile minime de cazare privind suprafața camerelor de deținere. În ceea ce privește starea saltelei astfel cum a fost invocată de reclamant, pârâtul a susținut că aceasta nu este deteriorată, fiind într-o stare bună. De asemenea, pârâtul a susținut că datorită faptului că penitenciarul nu are amenajate săli de mese, servirea hranei se realizează în camerele de deținere, fiind puse la dispoziție în acest sens obiecte de mobilier. În privința hranei din ziua transferurilor la instanță, pârâtul a afirmat că reclamantul avea posibilitatea de a opta pentru acordarea hranei reci în loc de cea caldă, iar în acest sens trebuia să formuleze o cerere în scris. Transportul persoanelor private de libertate se realizează cu respectarea numărului maxim admis privind capacitatea de locuri, precum și prin asigurarea ventilației atât în sezonul cald, cât și în sezonul rece. De asemenea, pârâtul a arătat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale întrucât nu este probată comiterea unei fapte ilicite a Penitenciarului București Rahova și nici existența unui prejudiciu, simplul fapt că reclamantul este deținut în cadrul acestui penitenciar nefiind suficient pentru angajarea răspunderii pârâtului.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 1, art. 2, art. 9 din OMJ 433/2010, prevederile Legii nr. 254/2013, art. 249 C.pr.civ..
În probațiune, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 24.04.2015, Administrația Națională a Penitenciarelor a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 40-42) prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor și pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâta a susținut că reclamantul a fost cazat în camere de 19,58 mp/60,7 mc și 24,59 mp/76,23 mp, camere prevăzute cu maxim 8 paturi camera de 19,58 mp/60,7 mc și maxim 10 paturi camera de 24,59 mp/76,23 mp. Dimensiunile camerelor sunt astfel cum au fost proiectate în perioada în care P. Rahova a fost construit, respectiv 1991-1997, anterior OMJ 433/2010. De asemenea, a învederat instanței că pe parcursul timpului s-a produs fenomenul de supraaglomerare din cauza faptului că numărul persoanelor private de libertate a avut o creștere semnificativă, iar la acest moment administrația locului de deținere nu poate îndeplini condițiile minime de cazare privind suprafața camerelor de deținere. Aceasta a mai arătat că supraaglomerarea este o situație obiectivă care se datorează constrângerilor bugetare și situației economice actuale la nivel național care nu au permis mărirea numărului de locuri în spațiile de deținere prin construcția unor noi penitenciare sau extinderea celor existente. În ceea ce privește starea saltelei astfel cum a fost invocată de reclamant, pârâta a susținut că aceasta nu este deteriorată, fiind într-o stare bună. De asemenea, pârâta a susținut că datorită faptului că penitenciarul nu are amenajate săli de mese, servirea hranei se realizează în camerele de deținere, fiind puse la dispoziție în acest sens obiecte de mobilier. În privința hranei din ziua transferurilor la instanță, pârâta a afirmat că reclamantul avea posibilitatea de a opta pentru acordarea hranei reci în loc de cea caldă, iar în acest sens trebuia să formuleze o cerere în scris, dar că în majoritarea cazurilor transferul la instanță și revenirea în unitate se încadrează în programul de servire a mesei. Transportul persoanelor private de libertate se realizează cu mijloace de transport omologate de Registrul Auto Român și îndeplinesc toate condițiile prevăzute de legislația în vigoare, prin respectarea inclusiv a numărului maxim admis privind capacitatea de locuri, precum și prin asigurarea ventilației atât în sezonul cald, cât și în sezonul rece
Pârâta a mai arătat că normele instituite de OMJ 433/2010 nu vizează penitenciarele construite cu mult înainte de . acestui act normativ, cum este cazul Penitenciarului București Rahova. De asemenea, a afirmat că nivelul de supraaglomerare nu conduce automat la un tratament inuman sau degradant astfel cum susține reclamantul, ci trebuie privit prin prisma modului în care poate fi afectată libertatea de mișcare prin producerea unor consecințe nefaste asupra sănătății sau producerea de suferințe fizice. Pârâta a mai învederat că nu poate fi probată existența vinovăției și nici existența vreunui prejudiciu care să fi fost cauzat reclamantului de natură să justifice plata unor daune, fiind vorba despre o situație obiectivă.
În drept, pârâta s-a întemeiat pe dispozițiile art. 36 C.pr.civ., art. 10 alin. 3 din HG nr. 1849/2004, dispozițiile OMJ 433/2010, art. 48 alin. 8 din Legea nr. 254/2013.
La data de 30.04.2015, G. României a depus la dosarul cauzei întâpinare (f. 44-47) prin care a invocat excepția indamisibilității
În motivare, G. României a arătat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale deoarece între reclamant și G. României nu există nici un raport juridic de natură civilă care să determine obligarea acestei autorități publice la plata despăgubirilor către reclamant. De asemenea, a invocat faptul că dispozițiile art. 1349-1350 C.civ. nu pot fi incidente în cazul autorităților publice, răspunderea acestora fiind reglementată prin norme proprii dreptului administrativ, iar nu dreptului comun. Pârâtul a invocat că este un organ colegial, fără personalitate juridică, care poate sta în justiție în calitate de pârât numai în litigiile de contencios administrativ, raporturile juridice la care participă G. fiind strict de natură administrativă, iar nu de natură civilă.
În drept, pârâtul a invocat prevederile art. 1349-1350 C.civ., dispozițiile Legii nr. 90/2001, art. 102, art. 108, art. 109 din Constituție, dispozițiile Legii nr. 554/2004 și Legii nr. 115/1999.
La data de 19.05.2015, reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (f.61-68) prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâți. Reclamantul a solicitat instanței să constate existența prejudiciului suferit ca urmare a stării sale de sănătate, întrucât în P. Rahova a dobândit două afecțiuni cronice, inexistente la începutul încarcerării.
În probațiune, reclamantul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adresa ANP nr._/16.12.2013 (f. 69), adresa ANP nr._/SIP/03.02.2013 (f. 70-71), meniu din 10.02.2015 (f. 72), caracterizare Primăria Moreni (f. 73), adresa nr. 3645/03.04.2015 (f. 74), încheiere nr. 1078/18.12.2014 (f. 75-77), raport de primă expertiză medicalo legală nr. A_ 9 (f. 78-80), fișă medicală (f. 81-86), scrisoare medicală-epicriză (f. 87), foaie de prezentare (f. 88-89), buletin ecografic (f.90), consult (f. 91-92).
La termenul din data de 30.09.2015, instanța a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de pârâții P. București Rahova și Administrația Națională a Penitenciarelor, ca neîntemeiată. De asemenea, la același termen a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor și Guvernului României, invocate de pârâți și a calificat excepția inadmisibilității invocată de pârâtul G. României ca fiind o apărare pe fondul cauzei. Prin aceeași încheiere, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de părți.
La același termen, reclamantul, prin avocat, a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: model de contract de locațiune (f. 115-117), sentința penală nr. 1162/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ (f. 118-123), încheiere nr. 317/01.04.2015 (f. 124-125), adresa nr. III/7640/PBRB/31.07.2015 (f. 126), adresa nr. 2045/26.02.2015 (f. 127) și raport de expertiză medico legală (f. 128-130).
La data de 07.10.2015, reclamantul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: model contract de locațiune (f. 135-137), bonuri fiscale (f. 138-139), adresa nr. 2749/DSDRP (f. 140), caracterizare emisă de Primăria Orașului Moreni (f. 141), încheiere nr. 315/01.04.2015 (f. 143).
La data de 23.10.2015, pârâtul P. București Rahova a depus la dosarul cauzei note scrise (f. 148-149) prin care a învederat instanței că reclamantul e cazat în camera E 4.38, având suprafața de 19.58 mp, în care sunt cazați la data de 21.10.2015 patru deținuți, respectând astfel prevederile OMJ 433/2010. De asemenea, pârâtul a arătat că reclamantul a fost prezentat la consulturi de specialitate și a primit tratament conform recomandărilor medicale, inclusiv regim alimentar pentru diabet. Pârâtul a susținut că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
La dosarul cauzei, pârâtul a depus următoarele înscrisuri: adresa_/PBRB/21.10.2015 (f. 150), referat medical (f. 151), fișă medicală (f. 152, 153).
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost încarcerat în P. București Rahova, fiind cazat în camera nr. E 3.34 împreună cu alți 11 deținuți. Suprafața camerei de deținere era de 24,59 mp, dispunând de iluminat natural, de instalațiile necesare asigurării iluminatului artificial, de ventilație naturală, fiind dotată cu instalații de încălzire și grup sanitar. Aceste aspecte rezultă din încheierea 1078/18.12.2014 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Rahova (f. 12-13). Ulterior, reclamantul a fost cazat în camera E 4.38, în această cameră fiind cazați un număr de 4 deținuți la data de 21.10.2015, spațiul având o suprafață de 19,58 mp, astfel cum rezultă din adresa nr._/PBRB/21.10.2015 (f. 150).
Din fișa medicală atașată dosarului cauzei la f. 81, instanța reține că în data de 31.10.2012, anterior încarcerării, reclamantul era clinic sănătos. La data de 25.03.2015, reclamantul avea diagnosticul de discopatie toraco-lombară secundară artrozei intervertebrale, scolioză toraco lombară, diabet zaharat de tip 2, eczemă cronică diseminată și presbiopie, astfel cum rezultă din raportul de primă expertiză medico legală emis de INML (f. 128-130).
Instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 1349 alin.(1) C.civ., conform cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar potrivit art. 1357 alin.(1) C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Aceste dispoziții instituie condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv să existe o faptă ilicită, aceasta să fie săvârșită cu vinovăție, să se producă un prejudiciu, iar între fapta ilicită și producerea prejudiciului să existe o legătură de cauzalitate.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 2 din Constituție, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar alin. 1 al aceluiași articol instituie în sarcina statului roman obligația de a îndeplini întocmai și cu bună credință îndatoririle ce-i revin din tratatele la care este parte. De asemenea, art. 20 alin.1 din Constituție prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că în caz de neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În acest sens, instanța constată că art. 3 din Convenția Europeană a drepturilor Omului consacră una dintre cele mai importate valori ale societăților democratice, interzicând în termeni categorici tortura sau tratamentele și pedepsele inumane sau degradante. Pentru a fi incident art. 3 CEDO, tratamentele aplicate trebuie să îndeplinească un prag minim de gravitate. În acest context, statului îi revin două tipuri de obligații: una negativă, generală, de a nu supune o persoană aflată sub jurisdicția sa la tratamente contrare art. 3 și o obligație substanțială pozitivă, de a lua măsuri preventive pentu asigurarea integrității corporale și morale a persoanelor private de libertate, precum acordarea condițiilor minime de detenție și a tratamentului medical adecvat.
Astfel cum a statuat Curtea în cauza I. S. împotriva României, cererea nr._/05, par. 166, măsurile privative de libertate aplicate persoanei pot implica uneori un element inevitabil de suferință sau umilire dar, cu toate acestea, suferința și umilirea implicate nu trebuie să depășească acel inevitabil element de suferință sau umilire legat de o anumită formă de tratament sau pedeapsă cu caracter legitim.
Referitor la persoanele private de libertate, Curtea a subliniat deja în cauzele anterioare că un deținut nu pierde, prin simplul fapt al încarcerării sale, apărarea drepturilor sale garantate prin convenție. Din contră, persoanele aflate în detenție au o poziție vulnerabilă, iar autoritățile au obligația să le apere. În temeiul art. 3, statul trebuie să se asigure că o persoană este deținută în condiții compatibile cu respectarea demnității sale umane, că modul și metoda de executare a măsurii nu o supun la stres sau greutăți care depășesc nivelul inevitabil de suferință inerent în detenție și că, date fiind nevoile practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea sa sunt asigurate în mod adecvat.
Pentru evaluarea condițiilor de detenție, se ține seama de efectele cumulate ale condițiilor respective, precum și de afirmațiile specifice făcute de reclamant. Se ia în considerare, de asemenea, durata perioadei în care o persoană este deținută în acele condiții speciale. Lipsa acută a spațiului în celulele penitenciarului are o pondere sporită ca aspect ce trebuie luat în considerare la soluționarea întrebării dacă condițiile de detenție care fac obiectul prezentei cauze au fost degradante din perspectiva art. 3.
Potrivit art. 48 alin. 5 din Legea 254/2013, normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin al ministrului justiției. Conform art. 1 alin. 1 din Anexa OMJ nr. 433/2010, spațiile destinate cazării persoanelor private de libertate trebuie să respecte demnitatea umană și să întrunească standardele minime sanitare și de igienă, ținându-se cont de condițiile climate și, în special, de suprafața de locuit, volumul de aer, iluminare, sursele de încălzire și ventilație. În ceea ce privește suprafața de locuit, art. 3 lit. b din același act normativ prevede că în camerele de cazare din penitenciarele existente trebuie să se asigure cel puțin 4 metri pătrați pentru fiecare persoană privată de libertate, încadrată în regimul închis sau de maximă siguranță.
Instanța constată că în perioada în care a fost încarcerat în camera E 3.34 din cadrul Penitenciarului București Rahova (07.08.2014– 11.02.2015), reclamantul a beneficiat de o suprafață de 2,03 mp, întrucât suprafața totală a camerei avea 24,59 mp, iar în aceasta erau cazați 12 deținuți în total.
În jurisprudența sa (I. S., par. 168), Curtea a statuat că în cauzele în care reclamanții au avut la dispoziție mai puțin de 3 m² de spațiu vital, aceasta a constatat că supraaglomerarea era suficient de gravă încât să justifice, de la sine, constatarea încălcării art. 3 din convenție. Având în vedere că suprafața aferentă reclamantului din acea încăpere se situează sub pragul minim de 4 mp, instanța reține că acestuia i-a fost încălcat dreptul indicat în cuprinsul art. 3 lit. b din Anexa OMJ nr. 443/2010.
De asemenea, din încheierea nr. 1078/18.12.2014 (f.12) instanța reține că în camera în care a fost cazat reclamantul exista igrasie și mucegai, motiv pentru care încăperea a fost supusă cu prioritate acțiunii de igienizare.
În ceea ce privește starea de sănatate invocată de reclamant, instanța reține că în baza art. 3 din convenție, statul are obligația de a proteja bunăstarea fizică a persoanelor private de libertate, iar aceasta este interpretată în sensul că include obligația de a le asigura asistența medicală necesară. Cu privire la acest aspect, instanța reține din înscrisurile atașate la f. 81,82 că reclamantul era clinic sănătos la data de 31.10.2012, data încarcerării în Penitenciar, iar ulterior, în data 25.03.2015, reclamantul a fost diagnosticat cu discopatie toraco-lombară secundară artrozei intervertebrale, scolioză toraco lombară, diabet zaharat de tip 2, eczemă cronică diseminată și presbiopie, astfel cum rezultă din raportul de primă expertiză medico legală emis de INML (f. 128-130). Cu toate acestea, instanța nu poate reține din cuprinsul înscrisurilor medicale depuse la dosar că reclamantul s-a îmbolnăvit ca urmare a condițiilor de detenție, prin prisma naturii bolilor de care acesta suferă. Se mai constată că pârâții și-au îndeplinit obligația de a respecta dreptul la asistență medicală în sensul că reclamantul a fost supus investigațiilor medicale de specialitate și i s-a recomandat tratament corespunzător și controale medicale ulterioare, care au fost efectuate.
Referitor la transportul efectuat la instanță, instanța constată că nu sunt dovedite susținerile reclamantului în sensul că i-a fost periclitată viața și siguranța, întrucât din probatoriul administrat nu a rezultat că mașinile puse la dispoziție în acest scop nu au respectat normele legale. De altfel, instanța constată că împrejurarea invocată de reclamant nu întrunește condiția minimă de gravitate pentru a intra sub incidența art. 3 din Convenție.
Cât despre hrana cuvenită reclamantului în zilele în care în care era transportat în afara locului de deținere, instanța reține că acesta avea posibilitatea formulării unei cereri scrise prin care să solicite acordarea hranei reci, în locul celei calde, demers care nu reiese că ar fi fost întreprins de către reclamant. Pe cale de consecință, nu poate reține faptul că reclamantului i-a fost încălcat dreptul la hrană în zilele în care a fost transportat în afara locului de deținere.
Totodată, instanța nu va acorda relevanță susținerilor reclamantului în sensul că hrana oferită în detenție este necorespunzătoare, câtă vreme din cuprinsul meniului atașat dosarului la f. 72 rezultă că hrana este diversificată și există un meniu special pentru persoanele bolnave de diabet.
Referitor la presiunea psihică pe care reclamantul susține că o resimte ca urmare a practicării în incinta penitenciarului a unor prețuri mai mari decât cele existente pe piața locală, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât acest considerent nu este de natură să conducă la o suferința din punct de vedere psihic.
De asemenea, în ceea ce privește lipsa activităților socio-culturale invocată de reclamant, instanța reține din înscrisul atașat la f. 15 că acesta a participat în cursul anului 2014 la 10 activități de reintegrare socială. Deși reclamantul a susținut că acestea nu au fost efectuate efectiv, nu există nicio dovadă în acest sens.
Având în vedere cele ce preced, instanța reține că a fost săvârșită o faptă ilicită, această condiție fiind îndeplinită prin prisma faptului că reclamantului nu i-au fost asigurate condițiile minime pe durata încarcerării în camera E 3.34 din P. București Rahova.
În ceea ce privește vinovăția, instanța reține că potrivit art. 1357 alin. 2 C.civ., autorul răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 254/2013, Administrația Națională a Penitenciarelor este instituția publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiției, având ca scop coordonarea și controlul activității unităților care se organizează și funcționează în subordinea sa. Administrația Națională a Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creșterea progresivă a numărului spațiilor de cazare individuală, iar reamenajarea spațiilor de deținere existente și construirea spațiilor de deținere noi se fac cu respectarea prevederilor alin. 1 și a recomandărilor internaționale, în special ale Comitetului European pentru prevenirea torturii și tratamentelor sau pedepselor inumane ori degradante, astfel cum rezultă din prevederile art. 48 alin. 1 și 2 din Legea nr. 254/2013.
Dacă capacitatea legală de cazare a penitenciarului este depășită, directorul acestuia are obligația de a informa directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor în vederea transferării persoanelor condamnate în alte penitenciare. Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor stabilește dacă transferul se impune, cu precizarea penitenciarelor în care se transferă persoanele condamnate, potrivit art. 48 alin. 8 din Legea nr. 254/2013. În plus, art. 2 din Anexa OMJ 433/2010 prevede că Administrația Națională a Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creșterea progresivă a numărului spațiilor de cazare individuală, precum și reamenajarea spațiilor existente.
Astfel, instanța reține că Penitenciarului București Rahova și Administrației Naționale a Penitenciarelor le poate fi imputată lipsa condițiilor minime de detenție în ceea ce privește suprafața spațiului în care a fost cazat reclamantul, întrucât aceștia puteau lua măsuri în vederea transferării acestuia.
Nu poate fi reținută drept o cauză exoneratoare de răspundere faptul că în P. București Rahova există fenomenul de supraaglomerare cauzat de numărul crescut de persoane deținute, întrucât acest fapt putea fi remediat prin găsirea unor soluții în vederea transferului reclamantului în penitenciare care pot asigura condițiile minime de detenție.
Pe cale de consecință, instanța reține culpa în producerea faptei ilicite atât în sarcina pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor, cât și în sarcina pârâtului P. București Rahova. Conform art. 1382 C.civ., cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți în solidar la reparație față de cel prejudiciat
În ceea ce privește vinovăția imputată de reclamant Guvernului, instanța reține că acesta nu are culpă în săvârșirea faptei ilicite, Administrația Națională a Penitenciarelor fiind în subordinea Ministerului Justiției, astfel cum reiese din prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 254/2013, iar nu în subordinea directă a Guvernului. Potrivit art. 48 din Legea nr. 254/2013, obligația asigurării condițiilor de cazare revine Administrației Naționale a Penitenciarului și Penitenciarului București Rahova, pe cale de consecință acești pârâți sunt cei aflați în culpă pentru săvârșirea faptei ilicite.
În ceea ce privește producerea prejudiciului, instanța constată că orice prejudiciu dă naște la reparație, drept care se naște din ziua cauzării acestuia, conform art. 1381 alin. 1 și 2 C.civ.. Potrivit art. 1385 alin. 1 C.civ., prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Din cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, instanța reține că reclamantul solicită acordarea de despăgubiri materiale și morale în cuantum de 10.000 lei pentru perioada 07.08._14, respectiv în cuantum de 112.270 lei pentru perioada 05.12._15, pentru că nu i-au fost respectate drepturile în această perioadă de detenție. Instanța constată că prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a nerespectării condițiilor minime de detenție este de ordin moral, acesta nefăcând dovada unui prejudiciu material.
În ceea ce privește acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin nerespectarea condițiilor minime de detenție, instanța apreciază că trebuie să existe un echilibru între cuantumul despăgubirilor acordate și suferința efectiv produsă reclamantului, astfel încât acesta din urmă să nu se îmbogățească fără just temei, ci doar să se realizeze o compensare echitabilă între acestea. Instanța reține că încarcerea unei persoane într-o încăpere în care îi revin 2,03 mp afectează demnitatea umană și este de natură a-i cauza acesteia suferințe de ordin psihic.
Având în vedere durata cazării reclamantului în camera E 3.34 pentru care acesta solicită acordarea de despăgubiri, instanța apreciază că suma de 5.000 de lei este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat acestuia ca urmare a nerespectării de către pârâți a condițiilor minime de detenție.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat reclamantului rezultă din materialitatea faptei și anume cazarea unei persoane într-un spațiu de 24,59 mp împreună cu alte 11 persoane pe o durată de aproximativ 6 luni.
Luând în considerare cele ce preced, instanța constată că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și pe cale de consecință, va admite în parte acțiunea și va obliga pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și P. București Rahova în solidar la plata sumei de 5.000 de lei către reclamant, cu titlu de daune morale. De asemenea, instanța va respinge cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva Guvernului României, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei Administrația Națională la respectarea drepturilor prevăzute de lege, instanța constată că în prezent reclamantul este cazat în camera E 4.38, în această cameră fiind cazați un număr de 4 deținuți, spațiul având o suprafață de 19,58 mp, astfel cum rezultă din adresa nr._/PBRB/21.10.2015 (f. 150). Pe cale de consecință, instanța constată că în prezent reclamantului îi sunt respectate drepturile în ceea ce privește condițiile minime de detenție referitoare la suprafața spațiului de cazare. De asemenea, instanța constată că nu sunt temeinice încălcările celorlalte drepturi invocate de reclamant, astfel cum instanța a reținut deja în cele ce preced. Pe cale de consecință, instanța urmează să respingă capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor la respectarea drepturilor prevăzute de lege, ca neîntemeiat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că potrivit art. 18 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale, iar partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume. Având în vedere că reclamantul a fost scutit de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.370,38 lei și luând în considerare că instanța urmează să admită în parte cererea reclamantului, instanța va obliga pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și P. București Rahova în solidar la plata către Statul Român a sumei de 355 lei, reprezentând parte din ajutorul public judiciar și va lăsa ajutorul public, în rest, în sarcina Statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul M. R., CNP_, deținut în P. București Rahova, în contradictoriu cu pârâții P. BUCUREȘTI RAHOVA, CUI RO25040906, cont bancar RO77TREZ_X008849 deschis la Trezoreria sector 5, cu sediul în București, ., sector 5 și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, CUI_, cu sediul în București, .. 47, sector 2, în parte.
Obligă pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 5000 de lei, cu titlu de daune morale.
Respinge restul pretențiilor formulate în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, ca neîntemeiate.
Respinge cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu G. ROMÂNIEI, C._, cont bancar RO98TREZ__ deschis la ATCPMB, cu sediul în București, Piața Victoriei nr. 1, Palatul V., sector 1, ca neîntemeiată.
Obligă pârâții P. BUCUREȘTI RAHOVA și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, în solidar, la plata către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a sumei de 355 de lei cu titlu de parte a ajutorului public judiciar încuviințat reclamantului. Lasă ajutorul public judiciar, în rest, în sarcina Statului.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul de depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7919/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 7968/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|
