Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7919/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7919/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 7919/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7919/2015
Ședința publică de la 02.11.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. I. D.
Grefier P. Dobrila
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta E. E. Muntenia SA și pe pârâtul G. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu a răspuns paratul personal, lipsind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanta procedeaza la legitimarea paratului G. A. cu cartea de identitate . nr._.
Nefiind excepții de invocat și nici cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Paratul invedereaza ca nu solicita probe.
Instanța, având in vedere dispozițiile art. 255 rap. la art. 258 Ncp, constatând că proba cu înscrisuri solicitată de reclamanta, este legală, pertinentă și concludentă, putând conduce la soluționarea procesului, o încuviințează ca atare.
In ceea ce priveste proba cu interogatoriul paratului, solicitata de reclamanta, instanta constata ca nu a fost depus interogatoriul de catre reclamanta, care nu s-a prezentat la prezentul termen de judecata, astfel incat este decazuta din proba cu interogatoriul paratului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici probe de administrat, instanța, față de prevederile art.244 alin. 1 rap. la art. 392 Ncpc, constată cercetarea judecătorească finalizată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Paratul recunoaste debitul si solicita ca plata acestuia sa se faca esalonat, respectiv un milion de lei pe luna.
Instanța reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 31.08.2015 sub nr. _ reclamanta E. E. Muntenia SA a chemat in judecata pe pârâtul G. A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 8734.91 ron reprezentand contravaloare servicii prestate, a penalitatilor de intarziere in cuantum de 765.11 ron si a cheltuielilor de judecata in cuantum de 200 ron.
In motivare, reclamanta a aratat ca intre parti s-au derulat raporturi contractuale, in baza carora aceasta a livrat energie electrica catre parat, iar corelativ s-a nascut obligatia de plata a acestuia pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor emise.
Cu toate ca reclamanta si-a indeplinit obligatiile asumate, paratul nu a inteles sa achite contravaloarea serviciilor prestate pentru care au fost emise facturi
In contextul anterior mentionat, reclamanta, conform art.11 alin.2 lit.a din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice a calculat penalitati de intarziere egale cu 0,04 % pana la data de 01.03.2014, iar incepand cu data de 01.03.2014, cu 0,03 %.
In drept, au fost invocate disp.art.150 alin.1 si 2, art.223 alin.3, si urm. Ncpc.
In temeiul art.223 alin.3 C., reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Au fost depuse la dosar, in fotocopii, urmatoarele inscrisuri: situatia facturilor restante, somatia nr.3/29.10.2013 si dovada de comunicare, contractul cadru, factura nr.3 Mf_/25.02.2013 si anexa penalitati.
Paratul, desi legal citat, nu a depus formularul de raspuns prevazut de art.1029 alin.3 din Legea nr.134/2010.
Instanta a incuviintat reclamantei proba cu inscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În temeiul dispozițiilor conținute de Titlul X, cu denumirea marginală „Procedura cu privire la cererile de valoare redusă”, din Cartea a VI-a „Proceduri speciale” Codul de procedură civilă, creditorii pot obține obligarea debitorilor la executarea obligațiilor prin parcurgerea unei proceduri judiciare simplificate, ce se caracterizează, în principal, prin caracterul scris al procedurii, celeritate în soluționarea cererii și caracterul executoriu al sentinței pronunțate în primă instanță.
Prezenta cerere îndeplinește condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 1.025 C.. referitoare la domeniul de aplicare, cuantumul creanței fiind sub 10.000 lei, iar izvorul obligației nu se circumscrie materiilor excluse de la aplicarea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă.
În continuare, instanța reține că la data de 01.03.2015 intre reclamantă, în calitate de furnizor și pârâtă, în calitate de consumator, s-a încheiat contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. 1009-_-02, obiectul acestuia fiind furnizarea energiei electrice la locul de consum al pârâtei: spațiu comercial din București, ., sector 5 si reglementarea raporturilor dintre furnizor si consumator privind furnizarea, conditiile de consum, facturarea si plata energiei electrice.
Conform art. 11 alin. 1 și 2 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999 factura emisă pentru plata contravalorii energiei electrice va fi achitată la termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii și termenul de scadență fiind înscrise pe factură. neachitarea facturilor în termen de 30 de zile de la data scadenței atrăgând, penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței.
Pentru energia electrică furnizată în temeiul contractului mai sus menționat, reclamanta a emis factura fiscală_/25.02.2013 în valoare totală de 9895.20 lei, din care pârâta a achitat partial suma de 389.06 lei rămânând un rest de plată de 9500.02 lei din care 8734.91 valoare energie electri că și 765.11 majorări/penalități (conform situației consumatoarei f.11)
Asupra sumelor ce fac obiectul acestor facturi, reclamanta a calculat în conformitate cu prevederile contractuale și disp. OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, penalități de 0,04% pe zi de întârziere până la 01.02.2014 li 0.03% începânnd cu 01.03.2014.
În consecință în baza art. 969, art. 1073 și art. 1082 din vechiul cod civil (aplicabil în speță în temeiul art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil), instanța va admite cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8734.91 lei cu titlu de contravaloare servicii prestate și neachitate conform și suma de 765.11 lei cu titlu de penalități de întârziere conform ff._/25.02.2013.
Deși în concluziile pe fond pârâta a solicitat eșalonarea debitului, instanța reține că aceasta nu a formulat cerere reconvențională conform art. 1030 alin 5 Cpciv și nici nu a făcut dovada dificultății achitării debitului.
În baza dispozițiilor art. 1031 alin. 1 și art. 453 alin. 1 C., instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta . SA, inregistrata in Registrul Comertului sub nr.J40/_/2008, CUI_, cu sediul procesual ales in București, ..10A,Cladirea C3, etaj 7, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul G. A., CNP_, cu domiciliul in București, ., ., ., sector 5.
Obligă pe pârât să achite reclamantei suma de 8734.91 lei cu titlu de contravaloare servicii prestate și neachitate și suma de 765.11 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Obligă pe pârât să achite reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M.I.D./28.12.2015/4ex
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 6335/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 7969/2015.... → |
|---|








