Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5965/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5965/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 5965/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
București, Sector 4, Splaiul Independenței nr. 5
SECȚIA CIVILĂ
Dosarul nr. _
SENTINȚA CIVILĂ nr. 5965
Ședința din Camera de Consiliu din: 03.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A.-M. P.
Grefier: A.-L. O.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect cerere de valoare redusă (art. 1025 C.pr.civ.), cerere formulată de reclamantul S.C. R. & R. S.A. în contradictoriu cu pârâtul A. C..
La primul apel nominal, au lipsit părțile. În temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, instanța a dispus lăsarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei și al doilea apel nominal al părților, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Cauza se soluționează în ședința din Camera de Consiliu, potrivit art. 1029 C.pr.civ.
Constatând cauza la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, verificându-și competența în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial, prin raportare la dispozițiile art. 30, 1027, 94, 107 C.pr.civ.
În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., constatând că proba solicitată este legală, pertinentă (are legătură cu cauza) și concludentă (fiind de natură să conducă la aflarea adevărului în cauză), instanța încuviințează proba cu înscrisurile din dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, în temeiul art. 394 C.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 21.05.2015, sub numărul de dosar de mai sus, reclamantul a chemat în judecată pârâtul, solicitând în temeiul art. 1025 și următoarele din codul de procedură civilă obligarea pârâtei la plata sumei de 557,80 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale, 1.120 lei, reprezentând contravaloare diferență preț telefoane Samsung S5660, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 938,81 lei, calculate pentru neachitare la scadență a contravalorii serviciilor de internet și telefonie furnizate și facturate, cu cheltuieli de judecată, învederând în esență, că sumele indicate în petitul cererii de chemare în judecată îi sunt datorate de pârât în baza contractului de furnizare servicii nr._/16.08.2012 și actul adițional din data de 16.08.2012.
În temeiul art. 150 C.pr.civ., în susținerea cererii, reclamantul a atașat copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe înscrisurile pe care și-a întemeiat acțiunea.
B. Apărări
Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de apărare, așa cum prevăd dispozițiile art. 205, 1018 C.pr.civ. și nici nu a completat formularul de răspuns reglementat de art. 1029 C.pr.civ. transmis pârâtului odată cu cererea de chemare în judecată.
C. Probe
În prezenta cauză, în acord cu dispozițiile art. 1029 C.pr.civ., instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri.
II. ÎN FAPT
Analizând înscrisurile din dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:
În temeiul contractului de furnizare de servicii nr._ încheiat la data de 16.08.2012 între părțile astăzi litigante, reclamantul a prestat pârâtului serviciile contractate, pentru care a emis facturile fiscale nr._/18.09.2012, nr._/18.10.2012, nr._/19.11.2012, nr._/19.12.2012, nr._/18.01.2013, nr._/19.02.2013, în valoare totală de 557,8 lei.
Pentru întârzierea la plata contravalorii facturilor sus menționate, reclamantul a calculat în temeiul art. 3 din contract penalități de întârziere în procent de 0,2 % pe zi în valoare de 938,81 lei.
În temeiul art. 5 din contract, reclamantul a constatat rezilierea de drept a contractului pentru neplata facturilor sus enumerate, context în care, în temeiul art. 5.5 din contract pârâtul datorează reclamantului suma de 1.120 lei reprezentând contravaloarea diferenței dintre prețul de listă al telefonului și prețul promoțional la care acesta a putut fi achiziționat de către pârât conform ofertei reclamantului.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În soluționarea cauzei, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1025 – 1032 din Codul de procedură civilă, art. 1.270, 1.170, 1.538, 1548 din Codul civil (aplicabil în speță având în vedere data încheierii contractului dintre părți).
B. Soluția instanței
Raportând dreptul incident la situația de fapt reținută în baza înscrisurilor administrate în cauză, instanța constată că cererea reclamantului este întemeiată. Soluția instanței se întemeiază pe următoarele considerente:
Din situația de fapt reținută în cauză, instanța constată că între părțile litigante s-a încheiat contractul pentru furnizarea serviciilor care a născut în patrimoniul ambelor părți contractante deopotrivă drepturi și obligații ce trebuiau respectate întocmai - potrivit art. 1.270 C.civ., conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante - și cu bună-credință, în acord cu dispozițiile art. 1.170 C.civ.
În temeiul acestui contract, obligația principală ce revenea în sarcina pârâtului era aceea de a achita integral și în termenul contractual convenit contravaloarea serviciilor de care a beneficiat din partea reclamantului.
Din moment ce pârâtul nu a probat efectuarea plății ori stingerea obligației prin altă modalitate prevăzută de lege și nici nu a invocat o cauză exoneratoare de răspundere,în temeiul art. 1.548 C.civ., instanța constată culpa contractuală a pârâtului și că acesta datorează reclamantului debitul principal indicat în petitul cererii de chemare în judecată.
Pentru acest motiv, se constată temeinicia capătului de cerere referitor la debitul principal.
În ceea ce privește clauzele penale solicitate de reclamant, observând prevederile art. 1.538 din Codul civil, potrivit cu care, clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale, luând act că părțile au convenit o astfel de clauză penală prin contract, instanța constată temeinicia și a acestui capăt de cerere, urmând ca pârâtul să fie obligat să plătească reclamantului atât penalitățile de întârziere contractuale, cât și contravaloarea diferenței dintre prețul de listă al telefonului și prețul promoțional la care acesta a putut fi achiziționat de către pârât conform ofertei reclamantului.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va admite cererea astfel cum a fost formulată.
Asupra cheltuielilor de judecată
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 453 și 1031 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, reținând culpa procesuală a pârâtului în promovarea prezentului litigiu, instanța va admite și capătul de cerere având ca obiect cheltuieli de judecată, sens în care pârâtul va fi obligat să ramburseze reclamantului cheltuielile de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite cererea având ca obiectcerere de valoare redusă (art. 1025 C.pr.civ.), formulată de reclamantul S.C. R. & R. S.A., cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building, ., sector 5, CUI RO5888716, J40/_/1994, în contradictoriu cu pârâtul A. C., domiciliată în București, .. 72, sector 5, CNP_.
2. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 557,8 lei reprezentând debit principal, 938,81 lei, reprezentând penalități de întârziere contractuale, la care se va adăuga suma de 1.120 lei, contravaloare diferență preț telefoane Samsung S5660.
3. Obligă pârâtul să ramburseze reclamantului cheltuielile de judecata în sumă de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
4. executorie de drept, conform art. 1030 alin. 3C.pr.civ.
5. Cu drept de apel la tribunal, in termen de 30 de zile de la comunicare, conform art. 1032 alin. 1 C.pr.civ., calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București, conform art. XIV din Legea nr. 2/2013.
6. Prezenta hotărâre se va comunica părților în copie, în temeiul art. 427 C.pr.civ.
7. Pronunțată în ședința din Camera de Consiliu astăzi, 03.09.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A.-M. P.A.-L. O.
Redactat: A.-M. PUIUData: 01.10.2015Număr de exemplare printate: 2
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 6089/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5957/2015. Judecătoria... → |
|---|








