Evacuare. Sentința nr. 5943/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5943/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 5943/2015

Dosar nr._ (nr. format vechi_ )

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

Secția a II-a civilă

Sentința civilă nr. 5943

Ședința publică de la 3 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. A.

GREFIER – M. M. C.

Pe rol fiind cauza civilă privind pe reclamanta H. M. M. și pârâta G. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța retine cauza spre soluționarea excepției perimării.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii deduse judecății, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 13.10.1999, instanța, în baza disp.art.244 pct.1 Cod procedură civilă, a dispus supendarea judecății cauzei, până la judecarea cererii de partaj.

Potrivit art 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței -vreme îndelungată - în judecată.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, instanta constata ca prin incheierea din data de 13.10.1999 s-a dispus suspendarea judecatii cauzei, în conformitate cu disp. art. 244 pct.1 C., până la soluționarea cererii de partaj, cerere soluționată defintiv și irevocabil prin Decizia civilă nr. 334 din 10.03.2005 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 16/2005.

Întrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă reclamantei și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 249 – 251 Cod procedură civilă), instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă.

Pe cale de consecință, având în vedere și art. 252 alin 1 teza I Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza dispozițiilor art. 248 și 252 Cod de procedură civilă, constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta H. M. M., cu domiciliul în București, . nr. 9, ., ., în contradictoriu cu pârâtul G. M., cu domiciliul în București, .. 10, sectorul 1.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 septembrie 2015.

.

P. GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 5943/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI