Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2097/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2097/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 2097/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentinta civila nr. 2097/2015
Ședința din camera de consiliu din data de_
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: A. M. S.
Grefier: D. E. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta N. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a raspuns pentru parata curator special avocat G. M., lipsa fiind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează depunerea la dosar de catre reclamanta a raspunsului la întâmpinare.
Instanța, verificându-și din oficiu competența conform dispozițiilor art. 131 N.C.proc.civ, în temeiul dispozițiilor art. 1027 alin. 1 și 2 N.C.proc.civ. raportat la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j) N. C.proc.civ. coroborat cu art. 107 N.C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța constată că cererea de chemare in judecată este legal timbrată, dovada achitarii taxei judiciare de timbru in cuantum de 50 lei fiind atasata la dosar, f. 59.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.
Parata, prin curator special, solicita incuviintarea probei cu inscrisuri.
Instanța, apreciind ca probele solicitate sunt admisibile potrivit legii si de natura sa duca la solutionarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 coroborat cu art. 255 C.proc.civ., incuviinteaza pentru ambele parti proba cu inscrisurile aflate la dosar.
Instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 N. C.proc.civ., declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul părților în dezbateri asupra fondului cauzei.
Parata, prin curator special, solicita respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata. Referitor la facturile emise de reclamanta pe numele paratei, se arata ca potrivit disp. art. 3.7 din contract, daca beneficiarul nu a efectuat plata in termen, contractul este reziliat de drept fara a fi necesara punerea in intarziere a beneficiarului fara posibilitatea acordarii vreunui termen si fara interventia instantei. Or reclamanta, a incalcat aceasta clauza contractuala si nu a reziliat contractul dupa neachitarea primei facturi si a emis inca 5 facturi. In ceea ce priveste telefonul mobil achizitionat, apărătorul pârâtei arata ca aceasta nu datoreaza suma solicitata intrucat contractul trebuia reziliat dupa scadenta primei facturi. In situatia rezilierii contractului, patile urmau a fi puse in situatia anterioara in sensul ca pârâta trebuia sa predea telefonul deoarece dreptul de proprietate nu s-a transferat in patrimoniul pârâtei decat dupa 24 de luni de la incheierea actului aditional prin care a fost preluat telefonul. Astfel, apărătorul pârâtei apreciaza ca pârâta avea doar calitatea de utilizator al telefonului.
Instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 N.C.proc.civ. declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei de fata, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București sub nr._, în data de 05.12.2014, reclamanta ..A. a chemat în judecată pe pârâta N. C., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 394,08 lei, formata din 159,08 lei contravaloare facturi fiscale si 235 lei contravaloare echipamente; la plata dobanzii contractuale de 0,2% ce ar trebui sa curga de la data scadentei fiecarei facturi precum si la plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de furnizare servicii de comunicatii electronice si de vanzare echipamente de comunicatii nr._/15.05.2013 pe o durata initiala de minim 24 de luni, pârâta având obligația colaterală de plată a tarifelor lunare practicate de societatea reclamanta si a pretului echipamentelor.
Se arata ca potrivit actului aditional din data de 15.05.2013 la contract si a proceselor verbale de predare-primire echipamente incheiate in 15.05.2013, pârâta a achizitionat un pachet de servicii voce Digi Mobil Smart 3, respectiv un telefon model Samsung E3210 ., avand un pret de lista de 240 lei, la un pret subventionat de 5 lei la plata integrala, cu conditia sa ramana in contract 24 de luni, obligatie pe care pârâta nu a respectat-o.
Se arata ca pentru serviciile prestate, s-au emis o . facturi fiscale neachitate de parata..
Reclamanta a mai învederat că, pentru neplata la termenul scadent a debitului principal, pârâta datorează penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi, calculate în baza clauzei 3.6 din Contract asupra cuantumului facturilor neachitate. Astfel, aceste penalitati insumeaza 96,68 lei.
In ceea ce priveste caluza penala de 235 lei, reclamanta arata ca aceasta reprezinta contravaloarea diferentei dintre pretul de lista al telefonului de 240 lei si pretul subventionat la care acesta a putut fi achizitionat de 5 lei, astfel cum prevede art. 5.5 pct. 5.5.2 din contract.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1270 N.c.civil, art. 1516 N.c.civil, art. 1530 si urm. N.c.civil.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsa conform art. 411 alin. 1 C..
Cererea de chemare in judecata a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 50 lei (f. 59).
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, in copii certificate pentru conformitate cu originalul, f. 5-52.
La termenul de judecată din data de 16.01.2015, instanța a facut aplicarea disp. art. 58 alin. 3 C., desemnand in acest sens drept curator special pentru pârâta pe doamna avocat G. M..
La data de 13.02.2015, pârâta, prin curator special, a depus la dosar formularul de raspuns, f. 72, completat conform art. 1029 alin. 3 C. si întâmpinare f. 74,, solicitand instanței respingerea actiunii.
La data de 06.03.2015, reclamanta a depus la dosar raspuns la întâmpinare, f. 86.
Sub aspectul probatoriului, instanța a incuviintat si administrat pentru ambele parti proba cu inscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei.
Analizând ansamblul materialului probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:
În temeiul dispozițiilor conținute de Titlul X cu denumirea marginală „Procedura cu privire la cererile de valoare redusă” din Cartea a VI-a „Proceduri speciale” Codul de procedură civilă, creditorii pot obține obligarea debitorilor la executarea obligațiilor prin parcurgerea unei proceduri judiciare simplificate, ce se caracterizează, în principal, prin caracterul scris al procedurii, celeritate în soluționarea cererii și caracterul executoriu al sentinței pronunțate în primă instanță.
Prezenta cerere îndeplinește condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 1.025 C.. referitoare la domeniul de aplicare, cuantumul creanței fiind sub 10.000 lei, iar izvorul obligației nu se circumscrie materiilor excluse de la aplicarea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă.
În continuare, instanța reține că între părțile litigante s-au derulat raporturi juridice de natură contractuală, în temeiul contractului de furnizare servicii nr._/15.05.2013 (fila 18 - 42).
În baza contractului cadru mai sus amintit, reclamanta a emis facturile aflate la dosarul cauzei, aferente perioadei 18.06.2013 – 19.11.2013 (fila 6 - 17).
Potrivit art. 1.270 C.civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, text de lege care dincolo de a fi o metaforă încorporează un principiu de bază al materiei contractuale, și anume forța obligatorie a contractelor, astfel cum rezultă și din denumirea marginală a articolului.
În temeiul acestei reguli de drept instanța apreciază pretențiile reclamantei ca fiind întemeiate.
Din punct de vedere probatoriu, instanța reține că în materie contractuală sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că reclamantul are sarcina de a proba existența convenție, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul fie prin actul juridic al plății sau un alt mod de stingere a obligațiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract ori o cauză justificativă de neexecutare.
Pârâtul datorează suma de 159,08 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie prestate de societatea comercială reclamantă.
De asemenea, pârâtul va fi obligat la plata sumei de 235 lei, reprezentând contravaloarea echipamentelor puse la dispoziție de reclamantă, conform contractului (fila 42).
Instanța reține caracterul neîntemeiat al argumentului expus de curatorul special, numit în cauză pentru reprezentarea intereselor pârâtei. Astfel, conform art. 1.549 din Codul civil rezoluțiunea/rezilierea convențională este un drept al creditorului, iar nu o obligație. În alte cuvinte, în mod legal reclamanta nu a reziliat unilateral contractul la data scadenței primei facturi, optând pentru continuarea relațiilor contractuale.
Debitorul nu va fi însă obligat la plata penalităților convenționale de întârziere în considerarea caracterului abuziv (nul) al acestei clauze.
Legea nr. 193/2000 definește noțiunea de clauză abuzivă ca fiind o dispoziție contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților – art. 4 alin. (1) din lege.
Așadar, clauza abuzivă se caracterizează prin trei elemente definitorii: 1. nu a fost negociată direct cu consumatorul 2. creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților 3. profesionistul nu a respectat cerințele bunei-credințe.
Cu privire la prima cerință, a lipsei negocierii directe, art. 4 alin. (2) stabilește că o clauză se consideră a nu fi negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, indicându-se ca exemplu cazul contractelor standard preformulate. O importanță practică deosebită o prezintă și regula conținută de art. 4 alin . (3) teza finală din Legea nr. 193/2000, care prevede: „dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens ”.
Efectul constatării/declarării ca abuzive a unei clauze contractuale a unei clauze contractuale este nulitatea absolută parțială sau totală, cu consecința lipsirii dispoziției contractuale abuzive de efecte juridice.
Art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 prevede textual „clauzele cuprinse în contract (…) nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului (nr. cazul nulității parțiale), numai dacă după eliminarea mai poate continua (nr. cazul nulității totale)”.
Astfel, noțiunea de nu creează obligații pentru consumator conținută de art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii („Member States shall ley down that unfair terms (…) not be binding on the consumer (…) ” – varianta în limba engleză), a fost receptată în dreptul intern ca reprezentând un motiv de nulitate parțială sau totală a contractului.
Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-618/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 267 TFUE de Audencia Provincial de Barcelona (Spania), în procedura Banco Espanol de Credito SA vs. Joaquin Calderon Camino, a marcat o evoluție a jurisprudenței instanței europene în materia efectelor generate de constatarea caracterului abuziv al unei clauze conținută de un contract încheiat între un profesionist și un consumator.
Problema de drept supusă analizei instanței europene se referea, în esență, la posibilitatea instanțelor naționale de a modifica clauzele abuzive, în sensul unei recalibrări a efectelor produse de aceste dispoziții contractuale, în scopul eliminării caracterului abuziv al clauzei.
CJUE a reiterat că, principial, sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiilor redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea influența asupra conținutului acestora (fiind amintite hotărârile Oceano Grupo Editorial si Salvat Editores, Mostaza Claro, Asturcom Telecomunicaciones).
De asemenea, instanța europeană reamintește că instanțele naționale sunt obligate să analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale și să suplinească dezechilibrul existent între consumator și vânzător sau furnizor (par. 42).
Prin argumentele expuse în cadrul par. 65 și urm., Curtea stabilește că instanțele naționale nu pot modifica clauzele contractuale, în vederea eliminării caracterului abuziv, ci clauzele urmează a fi eliminate integral, iar contractul va continua să producă efecte doar dacă legislația internă permite acest lucru.
Raportat la date concrete ale speței, instanța reține că: 1. pârâtul are calitatea de consumator, iar societatea comercială reclamantă are calitatea de profesionist; 2. contractul încheiat de părți intră în sfera de reglementare a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind protecția consumatorilor; 3. contractul nu a fost negociat direct de părți, ci este un contract preformulat la care pârâtul a aderat; 4. clauza referitoare la penalitățile convenționale de întârziere în cuantum procentual de 0,2% pe zi de întârziere (art. 3.6 din contract) generează un dezechilibru economic semnificativ, în considerarea faptului că penalitățile de întârziere sunt mult peste dobânda legală stabilită de BNR, iar dispozițiile contractuale nu prevăd nicio limitare a acestor penalități.
Analizând cererea accesorie a reclamantei, prin care solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri, instanța reține că aceasta este întemeiată. În adevăr, dispozițiile conținute de art. 1.031 C.. prevăd „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată”. Obligația de plată a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtului este în cuantum de 25 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, redusă proporțional cu partea din cerere respinsă.
Pentru aceste considerente instanța va admite în parte cererea, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de valoare redusă formulata de ., CUI RO_, J40/_/1994, cu sediul in București, ..75,Forum 2ooo Building, etaj 2,Faza I, sector 5 in contradictoriu cu pârâta N. C., CNP_, cu domiciliul/sediul în sector 5, București, Ale. Imasului, nr. 7, .. 4, ., citata si prin publiciate si prin curator special avocat G. M. din București, sector 5, ., ., .> Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 159,08 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie prestate și a sumei de 235 lei reprezentând contravaloarea echipamentelor.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.03.2015.
P. GREFIER
A. M. S. D. E. M.
D.M. 26 Martie 2015
A.S. 12.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2086/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2140/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|
