Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3948/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3948/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 3948/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentinta civila nr. 3948/2015
Ședința din camera de consiliu din data de_
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: A. M. S.
Grefier: D. E. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâtii ., A. G., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:
Instanța, verificându-și din oficiu competența conform dispozițiilor art. 131 N.C.proc.civ, în temeiul dispozițiilor art. 1027 alin. 1 și 2 N.C.proc.civ. raportat la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j) N. C.proc.civ. coroborat cu art. 107 N.C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța constată că cererea de chemare in judecată este legal timbrată, dovada achitarii taxei judiciare de timbru in cuantum de 200 lei fiind atasata la dosar, f. 21.
Instanța, apreciind ca probele solicitate sunt admisibile potrivit legii si de natura sa duca la solutionarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 coroborat cu art. 255 C.proc.civ., urmeaza a le încuviința/incuviinteaza pentru reclamanta proba cu inscrisurile aflate la dosar.
Instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 N. C.proc.civ., declară încheiată cercetarea procesului și constatând cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei de fata, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 5 Bucuresti la data de 10.04.2015 sub nr._, reclamanta . a solicitat instanței in contradictoriu cu pârâtii ., A. G., obligarea acestora, in solidar, la plata:
- sumei de 3394,18 lei, reprezentand valoarea obligatiei principale;
- a dobanzii contractuale (penalități de întârziere de 2% pe zi de intarziere) calculate incepand cu data de 11.10.2013 pentru suma de 535,68 lei (contravaloarea FF ROXY 3166) si pana la plata integrala a debitului principal si incepand cu data de 11.10.2013 pentru suma de 2858,50 lei (contravaloarea FF ROXY 3167) si pana la plata integrala a debitului principal;
- a cheltuielilor de judecata in cuantum de 200 lei – taxa judiciara de timbru.
In motivare, reclamanta a aratat, in esenta, ca intre parti a fost semnat contractul de consignatie . nr. 312/18.03.2013, avand ca obiect comercializarea produselor din oferta vanzatorului - ., in baza caruia au fost emise facturile fiscale FF ROXY 3166 si FF ROXY 3167.
In ceea ce il priveste pe pârâtul A. G., reclamanta a precizat ca a inteles sa se judece in contradictoriu si cu acesta conform art. 8.6 teza II-a din contractul incheiat intre parti, coroborat cu art. 1443 si urm. NCC.
In ceea ce priveste penalitățile de întârziere, reclamanta arata ca acestea au fost solicitate si calculate conform art. 9.3 din contractul incheiat intre parti.
In drept, reclamanta a indicat disp. art. 1025-1032 Ncpc, art. 1270 NCC, art. 1447, art. 6 NCC.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsa conform art. 411 si 223 C..
In sustinere, reclamanta a depus la dosar inscrisuri, in copii certificate pentru conformitate cu originalul, f. 7-13.
Cererea de chemare in judecată a fost legal timbrată, dovada achitarii taxei judiciare de timbru in cuantum de 200 lei fiind atasata la dosar, f. 21.
Pârâtii nu au răspuns pretențiilor solicitate de către reclamantă prin completarea formularului de răspuns sau prin alt mijloc adecvat.
Sub aspectul probatoriului, instanța a incuviintat si administrat pentru reclamanta proba cu inscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei.
Analizând cererea formulată în raport de materialul probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
Cererea de valoare redusă este în parte întemeiată.
În temeiul dispozițiilor conținute de Titlul X, cu denumirea marginală „Procedura cu privire la cererile de valoare redusă”, din Cartea a VI-a „Proceduri speciale” Codul de procedură civilă, creditorii pot obține obligarea debitorilor la executarea obligațiilor prin parcurgerea unei proceduri judiciare simplificate, ce se caracterizează, în principal, prin caracterul scris al procedurii, celeritate în soluționarea cererii și caracterul executoriu al sentinței pronunțate în primă instanță.
Prezenta cerere îndeplinește condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 1.025 C.. referitoare la domeniul de aplicare, cuantumul creanței fiind sub 10.000 lei, iar izvorul obligației nu se circumscrie materiilor excluse de la aplicarea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă.
În continuare, instanța reține că între părțile litigante s-au derulat raporturi juridice de natură contractuală, în temeiul contractului de consignație . nr. 312 din data de 18.03.2013 (fila 8 - 11).
În baza contractului mai sus amintit, reclamanta a emis factura fiscală . nr. 3168 din data de 8.10.2013 și factura fiscală . nr. 3167 din data de 8.10.2013 (fila 12 -13).
Potrivit art. 1.270 C.civ. „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, text de lege care dincolo de a fi o metaforă încorporează un principiu de bază al materiei contractuale, și anume forța obligatorie a contractelor, astfel cum rezultă și din denumirea marginală a articolului.
În temeiul acestei reguli de drept instanța va reține caracterul întemeiat al pretențiilor formulate de reclamantă.
Din punct de vedere probatoriu, instanța reține că în materie contractuală sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că reclamantul are sarcina de a proba existența convenție, moment în care se prezumă, în temeiul art. 1.548 C.civ., faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul fie prin actul juridic al plății, în conformitate cu dispozițiile art. 1.469 și urm. C.civ. sau un alt mod de stingere a obligațiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract ori o cauză justificativă de neexecutare, conform art. 1.557 C.civ.
Pârâta . datorează suma de 3.394,18 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate.
Debitoarea va fi obligată și la plata penalităților convenționale de întârziere, în cuantum procentual de 2% pe zi, începând cu data scadenței obligațiilor de plată, până la plata totală și efectivă a debitului principal. Penalitățile convenționale au fost stabilite prin art. 9.3 din contract (fila 10).
Cererea va fi însă respinsă cu privire la pârâtul A. G.. În partea introductivă a contractului, pârâtul persoană fizică este consemnat ca având funcția de administrator al societății comerciale consignatare. Ulterior, în partea finală a clauzei conținută art. 8.6 din contract se menționează că „semnatarul se obligă să răspundă solidar cu consignatarul (…)”. În final, se menționează că pârâtul persoană fizică are calitatea de „Semnatar”.
Instanța reține că persoana fizică nu are calitatea de codebitor solidar ori de garant. În adevăr, clauzele contractuale nu sunt clare cu privire la asumarea obligației persoanei fizice de a garanta personal executarea contractului.
Instanța reține că părțile au încheiat un contract de adeziune, clauzele esențiale ale contractului fiind propuse (și impuse) de reclamantă. Acest aspect rezultă din ansamblul clauzelor contractuale, care sunt în favoarea reclamantei și în defavoarea pârâtei.
În drept, instanța reține incidența regulii de interpretare conținută de art. 1.269 C.civ. raportat la art. 1.175 C.civ., în sensul că neclaritatea clauzei se interpretează în favoarea părții care se obligă și în defavoarea părții care a stipulat clauza. Neclaritatea clauzei derivă din faptul că reclamanta nu a folosit o terminologie juridică consacrată, precum „fideiusor” ori „garant”, ci a folosit o terminologie atipică, respectiv sintagma de „semnatar”. Or, nu este clar dacă pârâtul persoană fizică a înțeles pe deplin faptul că semnează contractul în dublă calitate, respectiv acea de reprezentant legal al . (administrator), cât și în calitate de fidejusor/garant.
În fine, conform art. 2.282 cu denumirea marginală „Forma fideiusiunii” din Codul civil „fideiusiunea nu se prezumă, ea trebuie asumată în mod expres printr-un înscris (…)”.
Analizând cererea accesorie a reclamantei, prin care solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri, instanța reține că aceasta este întemeiată. În adevăr, dispozițiile conținute de art. 1.031 C.. prevăd „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată”. Obligația de plată a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtei . este în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru aceste considerente instanța va admite în parte cererea, cu cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, cererea de valoare redusă formulata de reclamanta ., CUI RO_, J_, cu sediul in Iasi, ., ., . in contradictoriu cu pârâtii ., CUI_, J_, cu sediul in sector 5, București, . si A. G., CNP_, cu domiciliul in sector 5, București, Calea Ferentari, nr. 72, ., .> Obligă pârâta . la plata către reclamantă a sumei de 3.394,18 lei, reprezentând debit principal.
Obligă pârâta . la plata penalităților convenționale de întârziere, în cuantum procentual de 2% pe zi, începând cu data scadenței obligațiilor de plată, până la plata totală și efectivă a debitului principal.
Obligă pârâta . la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.05.2015.
P. GREFIER
A. M. S. D. E. M.
D.M. 12 Iunie 2015
A.S. 9.07.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 4781/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3871/2015. Judecătoria... → |
|---|








