Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3885/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3885/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 3885/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3885/2015
Ședința din camera de consiliu de la 21 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. S.
GREFIER: M. – D. I.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta R. & R. SA și pe pârâta Ș. A. A., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Dezbaterile au avut loc in ședința din camera de consiliu din data de 07.05.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării in mod succesiv la datele de 14.05 și 21.05.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București sub nr._, în data de 03.02.2015 reclamanta ..A. a chemat-o în judecată pe pârâta Ș. A. A. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 114 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu data scadenței fiecărei facturi restante și până la plata integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată in cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta în data de 24.11.2009 contractul de furnizare servicii nr._, contract în baza căruia pârâta avea obligația de plată a tarifelor lunare și aferente serviciilor contractate.
Numita Ș. A. A., în calitate de Beneficiar al serviciilor furnizate și-a asumat obligația să achite contravaloarea facturilor până la împlinirea termenului scadent, potrivit art.3 pct. 3.4 din Contract, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o.
Pentru neplată la termenul scadent a debitului principal, pârâta datorează penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi, potrivit art. 3.6 din același contract.
Deși ..A. și-a îndeplinit obligațiile contractuale prestând serviciile solicitate, pârâta nu și-a îndeplinit principala obligație corelativă, și anume aceea de plată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025-1032 din Ncc, precum și ale contractului de prestări servicii.
În temeiul art. 411 alin. 1 reclamanta a solicitat judecarea în lipsă.
Au fost depuse la dosar, in fotocopii următoarele înscrisuri: contractul de furnizare servicii nr._/24.11.2009, facturi fiscale, mod calcul penalități.
Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat la judecată și nici nu a formulat întâmpinare.
La data de 18.02.2015, prin serviciul registratură, partea reclamantă a depus o cerere modificatoare prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata debitului principal in valoare de 114 lei, la care se adaugă suma de 355,26 lei reprezentând clauza penală, echivalentul in lei al sumei de 80 euro (contravaloare echipamente nepredate societății conform procesului verbal de predare primire).
In drept, au fost invocate disp. art. 204 alin. 1 Ncpc.
În cauză, instanța a încuviințat, la solicitarea creditoarei, proba cu înscrisurile depuse la dosar, și proba cu interogatoriul pârâtei, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între părți s-a încheiat contractul nr._/24.11.2009 prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze servicii audiovizuale către pârâtă, iar acesta din urmă s-a obligat să achite facturile emise la tarifele prevăzute în contract.
Conform art. 3.6 din contract s-a stabilit ca, în cazul neplății contravalorii facturilor la scadență, reclamanta poate percepe penalități de 0,2 % pe zi de întârziere calculate asupra cuantumului facturii neachitate. Prin aceeași clauză contractuală s-a stabilit că totalul penalităților de întârziere datorate de pârât poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
De asemenea s-a stabilit, conform art. 5.2 a din contract că, în situația în care abonatul nu plătește orice abonament lunar și/sau orice alte tarife aferente serviciilor furnizate și penalitățile de întârziere în termen de 20 de zile de la scadență, R./R. poate considera contractul ca fiind reziliat de plin drept, fără a fi necesară acordarea unui termen sau intervenția instanței.
În temeiul contractului încheiat între părți, reclamanta a emis facturile fiscale nr._/19.02.2013 și_/30.04.2013, în valoare totală de 114 lei (f.17-18).
Din coroborarea facturilor fiscale depuse la dosar cu atitudinea procesuală a pârâtei, care nu a contestat susținerile reclamantei și nici nu a făcut dovada plății debitului, instanța reține că obligațiile asumate de către reclamantă prin contract au fost îndeplinite, dar pârâta nu a achitat contravaloarea serviciilor prestate.
Prin urmare, față de dispozițiile art. 969 C.cv din 1864 potrivit cărora convențiile au putere de lege între părțile contractante, neexecutarea obligațiilor contractuale făcând să se prezume relativ culpa debitorului în neîndeplinirea obligațiilor asumate, instanța apreciază cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata facturile fiscale în valoare totală de 114 lei ca fiind întemeiată.
În ce privește penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă, instanța constată că acestea sunt prevăzute în art. 3.6 din Contractul încheiat la data de 24.11.2009, care stabilește că „în cazul neplății contravalorii facturilor până la termenul de plată plății la termen, R.&R. poate percepe o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere, calculată asupra sumei facturate, până la data achitării integrale a sumei restante (….).Totalul penalităților de întârziere poate depăși sumele asupra cărora sunt calculate”.
Aceste clauze trebuie interpretate în lumina dispozițiilor Legii 193/2000, cu modificări privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, în vigoare la momentul încheierii convenției între părțile în litigiu. Conform art. 1 alin 3, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în înțelegerile realizate cu consumatorii.
Este considerată clauză abuzivă, potrivit art. 4 din același act normativ, orice prevedere contractuală care nu a fost negociată direct, nedând posibilitatea consumatorului de a influența natura ei și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorului și încălcând principiul bunei-credințe.
Astfel, această dispoziție ocrotește interesele consumatorului, în sensul acordării posibilității de a negocia de pe poziții de egalitate clauzele contractuale, fiind, totodată, o expresie a manifestării efective ( reale ) a libertății de voință.
Or, clauza inserată în art. 3.6 din condițiile generale nu satisface cerințele unei clauze conforme cu dispozițiile legale și principiul bunei credințe. Aceasta, întrucât, pe de o parte, debitorul nu a putut influenta conținutul acesteia, având în vedere că respectiva convenție reprezintă un contract tip, care conține clauze prestabilite, în mod unilateral de creditoare. Pe de altă parte, prevederea în discuție produce un dezechilibru grav între situațiile părților, în defavoarea debitorului, căci stabilește o răspundere unilaterală, obligându-l doar pe debitor la plata de penalități în caz de neexecutare sau executare cu întârziere, însă nu și pe creditor.
În aceste condiții, văzând și dispozițiile literei i din anexa nr. 1 la legea 193/2000, care enumeră cu titlu exemplificativ tipuri de clauze abuzive, printre care și cea privind obligarea consumatorului la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, instanța constată că obligația debitorului de a plăti penalități într-un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, reprezintă o clauză abuzivă ce vatămă interesele consumatorului-debitor. În acest sens, instanța consideră că o clauză penală de 0,2% pe zi de întârziere apare ca fiind disproporționat de mare în raport cu prejudiciul produs, în condițiile în care cuantumul anual al acesteia este de 73% din valoarea debitului, o cotă disproporționat de mare în raport cu dobânda legală, cu dobânzile practicate pe piața bancară, cu penalizările aplicate în relațiile furnizori de servicii publice-consumatori, dar și cu ideea de sancțiune implicată în orice clauză penală, pentru descurajarea neexecutării obligațiilor contractuale
În plus, deoarece reclamanta este cea care stabilește data la care efectuează demersurile pentru recuperarea de la debitor a sumelor restante, nelimitarea cuantumului penalităților, stabilite la un nivel procentual ridicat, conduce la posibilitatea dezvoltării unei practici abuzive de către societatea creditoare, prin lăsarea trecerii unei perioade îndelungate până la momentul în care sunt întreprinse măsurile legale în vederea recuperării creanței cu consecința cumulării unor penalități de întârziere disproporționat de mari în raport cu prejudiciul suferit de către aceasta.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută totală a clauzelor abuzive susmenționate. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, cât și din rațiunea și scopul acesteia.
În același timp, având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C – 240/98).
Din modul de redactare a contractului, care în fapt este un contract de adeziune, partea neavând nici un rol activ în negocierea clauzelor, nu reiese în mod evident că debitorul a avut posibilitatea efectivă de a influența natura clauzelor inserate, inclusiv cele referitoare la modul și cuantumul de percepere a penalităților în caz de întârziere a plății facturilor.
Față de aceste motive, instanța apreciază că art. 3.6 din contract, prin care se prevede că se vor percepe penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, cu posibilitatea ca penalitățile să poată depăși cuantumul debitului principal, reprezintă clauze abuzive, motiv pentru care nu le va reține incidența în cauză.
Referitor la suma de 355,26 lei solicitată de reclamantă cu titlu de contravaloarea a echipamentelor DTH, instanța are în vedere că prin clauza inserată în procesul verbal de predare primire a smartcard-ului și echipamentului digital (f.48), s-a stabilit că la încetarea contractului din orice motiv (reziliere, denunțare unilaterală, anulare), abonatul se obligă să restituie bunurile primite în custodie în termen de 2 zile, în caz contrar abonatul având obligația de a achita furnizorului în termen de 3 zile, echivalentul în lei al sumei de 20 euro pentru nerestituirea fiecărui Smartcard și echivalentul în lei al sumei de 60 euro pentru nerestituirea celorlalte echipamente DTH.
Așa cum reiese din procesul verbal de predare primire din data de 14.03.2010 (f.48) reclamanta a predat abonatei în custodie un smartcard și un echipamentului digital. Reținând că reclamanta a reziliat contractul încheiat cu pârâta ca urmare a neîndeplinirii de către pârâtă a obligației de plată a facturilor iar pârâta nu a făcut dovada că a predat reclamantei bunurile primite în custodie, având în vedere și prezumția dedusă din absența nejustificată a pârâtei la interogatoriu, instanța apreciază că reclamanta este îndreptățită să solicite executarea clauzei penale.
Concluzionând, instanța va admite în parte cererea reclamantei și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 114 lei reprezentând contravaloare servicii și suma de 355,26 lei reprezentând contravaloare echipamente.
În temeiul art. 453 Cod de procedură civilă pârâta urmează a fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, suportate de către reclamantă cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea modificată formulată de reclamanta ., cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building, ., CUI_, inregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/1994 in contradictoriu cu pârâta Ș. A. A.(CNP_), citată la următoarele adrese: București, sector 5, ., nr. 9 și București, sector 5, Al.Pricopan, nr. 1, ., ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 114 lei reprezentând contravaloare servicii și suma de 355,26 lei reprezentând contravaloare echipamente.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M.I. 16 Iunie 2015
| ← Plata lucrului nedatorat. Sentința nr. 3891/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3951/2015. Judecătoria... → |
|---|
