Contestaţie la executare. Sentința nr. 2753/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2753/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 2753/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2753

Ședința publică de la 10 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. C. P.

GREFIER – M. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea V. I. G. și pe intimata C., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 03.04.2015, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi, 10.04.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.09.2014, sub nr._, contestatoarea V. I. G. a formulat, in contradictoriu cu intimata C. SA-CESTRIN, contestație la executare împotriva executării silite demarate de B. R. G. I., în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal . nr._/21.06.2011.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în data de 23.12.2010 autoturismul cu nr. de identificare WVWZZZ9NZ5Y083143 avea rovinietă valabilă pe nr. de înmatriculare_, rovinietă întocmită în data de 03.01.2010 pe nr. de același număr de identificare, însă pe nr. de înmatriculare_ . Menționează contestatoarea că în data de 28.04.2010 autoturismul cu . identificare WVWZZZ9NZ5Y083143 cu rovinietă valabilă pe un an de zile a fost înmatriculat de pe județul V. pe București, neschimbându-se proprietarul, ci doar numerele, întrucât s-a căsătorit.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La data de 22.01.2015 intimata a depus la dosar, prin intermediul Serviciului Registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca nelegală și netemeinică, menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către B. R. G. I. în baza titlului executoriu, arătând, în esență, că emiterea și comunicarea procesului-verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art.13 coroborat cu art.14 din OG nr.2/2001.

În ceea ce privește susținerea contestatoarei că aceasta ar fi avut rovinieta valabilă, menționează faptul că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația legală de a solicita efectuarea modificării în baza de date, în scris, la C.-SA. De asemenea, debitoarea a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului-verbal contestat posibilitatea formulării plângerii conform disp. OG nr.2/2001. Or, debitoarea nu a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal . 11 nr._/21.06.2011 și prin urmare titlul executoriu își menține puterea executorie.

În drept, au fost invocate disp. art.205-208 C.p.c.

La solicitarea instanței au fost atașate la dosar, în copii conforme cu originalul, actele de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 2024/2013 al B. R. G.-I..

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării plângerii, instanța reține următoarele:

În drept, conform disp. art. 714 alin. 1 pct. 3 C.p.c., “contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație”.

În cauză, conform procesului-verbal de înmânare afla la fila nr. 27 din dosar, contestatoarea a primit somația emisă de executorul judecătoresc la data de 12.01.2014.

Cum de la această data și până la data înregistrării acțiunii (03.09.2014) a trecut un termen mai mare de 15 zile, instanța va admite excepția tardiviății și va respinge acțiunea, ca tardiv formulată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității și, în consecință, respinge contestația la executare silită formulată de contestatoarea V. I. G., cu domiciliul în București, ..35, ., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA prin Direcția Regionala de Drumuri și Poduri București, CUI_, cu sediul în București, ..401A, sector 6, ca tardiv formulată.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2753/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI