Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3206/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3206/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 3206/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința civilă nr. 3206

Ședința publică din data de 28.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - F. F.

GREFIER – V. S.

Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe reclamanta . SA și pe pârâta M. F., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.

Stadiul judecății: repunere pe rol din oficiu, în vederea discutării perimării cererii de chemare în judecată.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează îndeplinirea procedurii de citare.

Instanța rămâne în pronunțare asupra perimării cererii de chemare în judecată.

INSTANȚA

Potrivit art. 416 alin. 1 C. pr. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”.

Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței - vreme îndelungată - în judecată.

Or, în speță, din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12.03.2014, când s-a dispus suspendarea judecății, în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ.

Întrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut o perioadă mai mare de 6 luni, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă reclamantei și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența niciunei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 417 și 418 C. pr. civ.), instanța apreciază că devine aplicabilă dispoziția art. 416 alin. 1 C. pr. civ.

Pe cale de consecință, având în vedere și art. 420 alin. 1 teza I C. pr. civ., instanța va constata perimată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . SA, cu sediul procesual ales în București, .. 41-43, sector 1, J40/_/2008, CUI_, în contradictoriu cu pârâta M. F. - decedată.

Cu recurs, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.04.2015.

Președinte,Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3206/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI