Contestaţie la executare. Sentința nr. 3296/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3296/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 3296/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

Secția a II-a civilă

Sentința civilă nr. 3296

Ședința publică de la 30.04.2015

Instanța constituită din:

P. – D. A.

GREFIER – M. M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și pe intimata C. E. LEASING IFN SA, avand ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns intimata, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare, iar SCPEJ D., Cosoreanu & Asociații a depus copia dosarului de executare nr. 84/2015, după care:

Instanța invocă excepția necompetenței teritoriale și acordă cuvântul asupra acesteia.

Apărătorul intimatei lasă la aprecierea instanței.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2015 pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatoarea A. J. A FINANTELOR PUBLICE TELEORMAN (C.I.F. -_), cu sediul în municipiul A., ., județul Teleorman, în contradictoriu cu intimata S.C. C. E. LEASING IFN S.A., înregistrată la O.R.C. sub nr. J._, având C.U.I. –_, cu sediul în București, ., Anchor Plaza, ., sectorul 6, a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite împotriva contestatoarei în dosarul de executare silită nr. 84/2015 al SCPEJ D., Cosoreanu & Asociații, a actelor de executare emise de executor în acest dosar de executare, solicitând anularea acestora. Totodată, a solicitat să se constate inadmisibilitatea executării silite, precum și suspendarea executării silite.

In motivare, contestatorul arată, în esență, că intimata nu a formulat cerere scrisă pentru a pune în executare titlul executoriu reprezentat prin Sentința civilă nr. 2580 din 8.09.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ *, definitivă prin Decizia civilă nr. 301 din 14.11.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, având ca obiect validare poprire, astfel că, punând în executare acest titlu prin executor judecătoresc, s-a adus atingere dispozițiilor art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 22/2002 („Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate”). De asemenea, mai arată că, în mod greșit, a fost încuviințată executarea silită, întrucât Statul Român, printr-una din instituțiile sale, nu poate fi obligat la plata unei sume pe care Primăria Comunei Frăsinet o datorează, pe motivul că nu sunt disponibilități bănești sau că acestea sunt exceptate prin efectul legii.

In dovedirea contestației, solicita administrarea probei cu înscrisuri.

In drept, își întemeiază contestația pe dispozițiile art. 711 alin. 1 și 2 și art. 718 Cod procedură civilă.

Contestația este scutita de la plata taxei judiciare de timbru, cf.disp. art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

La solicitarea instanței la dosarul cauzei a fost depus, in copie certificată, dosarul de executare nr. 84/2015 al S.C.P.E.J. D., C. & Asociații.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care, pe cale de excepție, invocă autoritatea de lucru judecat, iar pe fond, solicită respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.

În drept, nu au fost invocate dispoziții legale, iar în susținere au fost depuse un set de înscrisuri.

La termenul de judecată de astăzi, 30 aprilie 2015, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată din oficiu.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În baza dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă (Legea nr. 134/2010, republicată la data de 10.04.2015), instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată din oficiu.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 2 alin. 3 Cod procedură fiscală („Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.”) cu cele ale art. 172 alin. 4 Cod procedură fiscală („Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență”), rezultă că, din punct de vedere al competenței de judecată a prezentei contestații la executare, sunt incidente dispozițiile corespunzătoare ale Codului de procedură civilă (Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare).

Astfel, potrivit art. 714 alin. 1 Cod procedură civilă, contestația se introduce la instanța de executare, aceasta fiind determinată, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, în forma impusă prin Legea nr. 138/2014, în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului, instanța de executare astfel determinată fiind aceea care soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Competența astfel stabilită este de ordine publică, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă.

Având în vedere că, la data sesizării organului de executare (29.01.2015 – f. 56), sediul debitoarei A. J. A FINANTELOR PUBLICE TELEORMAN se află în municipiul A., județul Teleorman, rezultă că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul acestei instituții, respectiv Judecătoria A., județul Teleorman.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale și să dispună declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei A., județul Teleorman, căreia i se va înainta dosarul.

Văzând și dispozițiile art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea A. J. A FINANTELOR PUBLICE TELEORMAN (C.I.F. -_), cu sediul în municipiul A., ., județul Teleorman, și pe intimata S.C. C. E. LEASING IFN S.A., înregistrată la O.R.C. sub nr. J._, având C.U.I. –_, cu sediul în București, ., Anchor Plaza, ., sectorul 6, în favoarea Judecătoriei A., județul Teleorman.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 aprilie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

Bucuresti, Splaiul Independenței nr.5, sector 4 (Palatul de Justiție)

Tel. 319.51.80,319.51.81, 319.51.83 Fax._

http://www.portal.just.ro, e-mail:_

Operator de date cu caracter personal înreg. sub nr.2891

Dosar nr._

Către

JUDECĂTORIA A., JUDEȚUL TELEORMAN

Avand in vedere dispozițiile sentinței civile nr. 3296/30.04.2015, potrivit căreia s-a admis exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 5 și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind privind pe contestatoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și pe intimata C. E. LEASING IFN SA, avand ca obiect contestație la executare, în favoarea dumneavoastră, vă înaintăm alăturat, in vederea solutionării, dosarul nr._, cusut și numerotat, conținând .......file.

PREȘEDINTE GREFIER

D. A. M. M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3296/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI