Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4136/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4136/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 4136/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4136/2015
Ședința din cameră de consiliu de la 28.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. S.
GREFIER: M. – D. I.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta R. & R. SA și pe pârâtul S. S. - N., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința de cameră de consiliu au lipsit părțile.
Cauza se soluționează fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin serviciul registratură, partea reclamantă a depus o cerere modificatoare, după care
Instanța, verificându-și din oficiu competența conform dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 1028 C. proc. civ., raportate la dispozițiile art. 107 C. proc. civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Totodată, având in vedere dispozițiile art. 255 rap. la art. 258 C. proc. civ, constatând că proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă este legală, pertinentă și concludentă putând conduce la soluționarea procesului, o încuviințează ca atare. Instanța respinge proba cu interogatoriul pârâtului solicitată de reclamantă apreciind că nu este utilă soluționării cauzei.
Având in vedere că s-a solicitat judecata in lipsă prin cererea introductivă, reține dosarul in pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București sub nr._, în data de 26.03.2015, reclamanta ..A. a chemat în judecată pe pârâtul S. S.-N. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 184,61 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale emise și neachitate aferente perioadei septembrie 2013 – octombrie 2013, la care se adaugă penalități de întârziere, calculate de la scadența facturilor fiscale și până la plata integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul în data de 11.03.2009 contractul de furnizare servicii de telefonie nr._, contract în baza căruia s-a convenit furnizarea de către ..A. a serviciilor de telefonie, audiovizuale și internet, pârâtul având obligația corelativă de plată a tarifelor lunare aferente serviciilor contractate.
Numitul S. S.-N., în calitate de beneficiar al serviciilor furnizate și-a asumat obligația să achite contravaloarea facturilor până la împlinirea termenului scadent, potrivit art. 3.4 din Contract, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o.
Pentru neplată la termenul scadent a debitului principal, pârâtul datorează penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi, calculată conform anexei atașate, potrivit art. 3.6 din același contract.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025-1032 și urm. Cod procedură civilă.
În temeiul art. 411 alin. 1 reclamanta a solicitat judecarea în lipsă.
Au fost depuse la dosar, in fotocopii următoarele înscrisuri: contractul de furnizare servicii nr._/11.03.2009, facturi fiscale, mod calcul penalități.
Pârâtul nu a formulat răspuns la cererea de chemare in judecată.
La data de 30.04.2015, prin serviciul registratură, partea reclamantă a depus precizări prin care a arătat că pârâtul a achitat debitul principal restant la data de 08.04.2015. Prin urmare, a arătat reclamanta că înțelege să solicite obligarea pârâtului doar la plata penalităților de întârziere in valoare de 177,14 lei și a cheltuielilor de judecată.
Nu s-au depus înscrisuri în susținerea precizărilor.
În cauză, instanța a încuviințat, la solicitarea creditoarei, proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între părți s-a încheiat contractul nr._/11.03.2009 prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze servicii către pârât, iar acesta din urmă s-a obligat să achite facturile emise la tarifele prevăzute în contract (f. 13-16).
Conform art. 3.6 din contract s-a stabilit ca, în cazul neplății contravalorii facturilor la scadență, reclamanta poate percepe penalități de 0,2 % pe zi de întârziere calculate asupra cuantumului facturii neachitate, începând cu cea de-a zece zi a lunii următoare scadenței. Prin aceeași clauză contractuală s-a stabilit că totalul penalităților de întârziere datorate de pârât poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
În temeiul contractului încheiat între părți, reclamanta a emis facturile fiscale nr._/18.09.2013 și_/18.10.2013, în valoare totală de 184,61 lei (f.22-24).
Prin urmare, față de dispozițiile art. 969 C.cv din 1864 potrivit cărora convențiile au putere de lege între părțile contractante, pârâtul avea obligația de a achita suma de 184,61 lei.
Instanța reține însă că potrivit susținerilor reclamantei debitul în valoarea mai sus arătată, reprezentând contravaloare servicii, a fost achitat de pârât la data de 08.04.2015 (f.25), motiv pentru care reclamanta și-a modificat acțiunea, restrângând pretențiile la suma de 177,14 lei reprezentând contravaloarea penalităților calculate la debitul principal achitat cu întârziere.
În ce privește însă aceste penalități de întârziere, instanța reține că în privința art. 3.6 din contract, care prevede plata unor penalități de întârziere de 0,2% pe zi, sunt incidente dispozițiilor Legii 193/2000, cu modificări privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, în vigoare la momentul încheierii convenției între părțile în litigiu. Conform art. 1 alin 3 din Legea 193/2000, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în înțelegerile realizate cu consumatorii.
Este considerată clauză abuzivă, potrivit art. 4 din același act normativ, orice prevedere contractuală care nu a fost negociată direct, nedând posibilitatea consumatorului de a influența natura ei și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorului și încălcând principiul bunei-credințe.
Astfel, această dispoziție ocrotește interesele consumatorului, în sensul acordării posibilității de a negocia de pe poziții de egalitate clauzele contractuale, fiind, totodată, o expresie a manifestării efective ( reale ) a libertății de voință.
Or, clauza inserată în art. 3.6 din condițiile generale nu satisface cerințele unei clauze conforme cu dispozițiile legale și principiul bunei credințe. Aceasta, întrucât, pe de o parte, debitorul nu a putut influenta conținutul acesteia, având în vedere că respectiva convenție reprezintă un contract tip, care conține clauze prestabilite, în mod unilateral de creditoare. Pe de altă parte, prevederea în discuție produce un dezechilibru grav între situațiile părților, în defavoarea debitorului, căci stabilește o răspundere unilaterală, obligându-l doar pe debitor la plata de penalități în caz de neexecutare sau executare cu întârziere, însă nu și pe creditor.
În aceste condiții, văzând și dispozițiile literei i din anexa nr. 1 la legea 193/2000, care enumeră cu titlu exemplificativ tipuri de clauze abuzive, printre care și cea privind obligarea consumatorului la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, instanța constată că obligația debitorului de a plăti penalități într-un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, reprezintă o clauză abuzivă ce vatămă interesele consumatorului-debitor. În acest sens, instanța consideră că o clauză penală de 0,2% pe zi de întârziere apare ca fiind disproporționat de mare în raport cu prejudiciul produs, în condițiile în care cuantumul anual al acesteia este de 73% din valoarea debitului, o cotă disproporționat de mare în raport cu dobânda legală, cu dobânzile practicate pe piața bancară, cu penalizările aplicate în relațiile furnizori de servicii publice-consumatori, dar și cu ideea de sancțiune implicată în orice clauză penală, pentru descurajarea neexecutării obligațiilor contractuale.
În plus, deoarece reclamanta este cea care stabilește data la care efectuează demersurile pentru recuperarea de la debitor a sumelor restante, nelimitarea cuantumului penalităților, stabilite la un nivel procentual ridicat, conduce la posibilitatea dezvoltării unei practici abuzive de către societatea creditoare, prin lăsarea trecerii unei perioade îndelungate până la momentul în care sunt întreprinse măsurile legale în vederea recuperării creanței cu consecința cumulării unor penalități de întârziere disproporționat de mari în raport cu prejudiciul suferit de către aceasta.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută totală a clauzelor abuzive susmenționate. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, cât și din rațiunea și scopul acesteia.
În același timp, având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C – 240/98).
Din modul de redactare a contractului, care în fapt este un contract de adeziune, partea neavând nici un rol activ în negocierea clauzelor, nu reiese în mod evident că debitorul a avut posibilitatea efectivă de a influența natura clauzelor inserate, inclusiv cele referitoare la modul și cuantumul de percepere a penalităților în caz de întârziere a plății facturilor.
Față de aceste motive, instanța apreciază că art. 3.6 din contract, prin care se prevede că se vor percepe penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, cu posibilitatea ca penalitățile să poată depăși cuantumul debitului principal, reprezintă clauze abuzive, motiv pentru care nu le va reține incidența în cauză, context în care cererea reclamantei de obligarea a pârâtului la plata unor penalități de 177,14 lei apare ca neîntemeiată.
Totodată va fi respinsă ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru de 50 lei achitată în cauză (f.1), reținându-se atât că pârâtul a achitat debitul principal anterior primului termen de judecată iar din actele dosarului nu reiese că ar fi fost pus în întârziere cu privire la acest debit anterior introducerii acțiunii, caz în care pârâtul este exonerat de plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 454 C.pr cv, cât și că pretențiile reclamantei privind plata penalităților urmează a fi respinse ca neîntemeiate, caz în care, față de prevederile art. 454 alin. 1 C.pr.cv, pârâtul nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea modificată formulată de reclamanta ., cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building, ., CUI_, înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/1994 in contradictoriu cu pârâtul S. S.-N., CNP_, cu domiciliul in București, sector 5, .. 11, ., ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M.I. 06.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4056/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3844/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|
