Contestaţie la executare. Sentința nr. 2568/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2568/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 2568/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2568
Ședința publică de la 03 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. C. P.
GREFIER – M. E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul C. DE A. S. A. și pe intimata C., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 06.03.2015, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.03.2015 și ulterior la data de 20.03.2015, respectiv la data de 27.03.2015 și la data de azi, 03.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.09.2014, sub nr._, contestatorul C. DE A. S. A. a formulat, in contradictoriu cu intimata C. SA-CESTRIN, contestație la executare împotriva Încheierii din data de 27.08.2014 dispuse de B. T. B. O., în dosarul de executare nr.1687/2014, prin care s-a constatat și a fost somat să achite suma de 28 euro și 495,26 lei, cheltuieli de executare, solicitând anularea încheierii executorului judecătoresc și implicit anularea executării înseși.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că singura instituție abilitată să dispună recuperarea creanței în speță este Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2, unde are declarat sediul fiscal. Apreciază contestatorul că executorul judecătoresc a încălcat prevederile art.1 din Legea nr.188/2000, actualizată la 01.02.2014, nu a precizat cu exactitate și claritate care anume puncte le invocă de la art.669 alin.3, nu a făcut trimitere și nici nu a indicat la prev. cărui punct din Anexa la Ordinul Ministrului Justiției nr.2550/2006 actualizat în 2012 se încadrează și nici nu a explicat pe baza de dovezi explicative – justificative și analitice pentru fiecare dintre activitățile desfășurate. Precizează contestatorul că nu este de acord să achite o creanță care a fost investită în mod ilegal și abuziv și pe deasupra în loc să plătească eventual contravaloarea sumei de 28 euro, este și somat să achite suma de 495,26 lei, cu 293% mai mare decât debitul inițial, onorariul și cheltuielile executorului judecătoresc fiind într-un cuantum excesiv. Totodată, arată faptul că semnăturile de pe Somația din 27.08.2014 și Încheierea executorului din 27.08.2014, ce par a fi originale, precum și de pe fotocopiile Încheierii de ședință a Judecătoriei Sectorului 5 București și a procesului-verbal emis de C. sunt false, întrucât nu sunt semnături originale, ci sunt aplicate cu ajutorul unei ștampile care doar imită semnătura olografă a executorului judecătoresc.
În drept, au fost invocate disp. art.711 (1) și art.714 pct.3 (2) N.C.p.c.
La data de 04.12.2014 intimata a depus la dosar, prin intermediul Serviciului Registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca nelegală și netemeinică, menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către B. T. B. O. în baza titlului executoriu, arătând, în esență, că emiterea și comunicarea procesului-verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art.13 coroborat cu art.14 din OG nr.2/2001.
Referitor la sumele ce îi revin debitoarei ca obligație de plată prin procesul-verbal de constatare a contravenției, menționează faptul că acestea sunt separate și au beneficiari legali diferiți. Astfel, pe de o parte, contestatoarei îi incumbă o datorie pecuniară reprezentată de amenda contravențională în cuantum de 250 lei, ca și sancțiune principală și care, în virtutea art.39 alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor este supusă regimului creanțelor fiscale. Pe de altă parte, contestatoarei îi incumbă o datorie pecuniară, neachitată în speța de față, reprezentată de sancțiunea complementară în valoare de 28 euro, sumă care reprezintă tariful de despăgubire și care se achită în lei la cursul comunicat de către BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării, în contul C. – SA.
În ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de debitoare, precizează faptul că acestea se încadrează în limitele legale admise de OMJ n.2561/2012.
În drept, au fost invocate disp. art.205-208 C.p.c.
La solicitarea instanței au fost atașate la dosar, în copii conforme cu originalul, actele de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 1687/2014 al B. T. B. O..
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În urma cererii formulate de intimată la data de 13.05.2014, pe rolul B. T. B. O. s-a format dosarul de executare silită nr. 1687/2014, având ca obiect titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/17.06.2011, respectiv creanța reprezentând tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro, aplicat prin procesul-verbal.
În drept, conform disp. art. II din Legea nr. 144/2012, “Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”.
În analiza dispoziției legale anterior menționate, instanța reține că prin aceasta a fost instituită o măsură favorabilă unei categorii de justițiabili, respectiv a aceleia care, fiindu-i impusă, anterior intrării în vigoare a legii, printr-un proces-verbal, obligația achitării unui tarif de despăgubire, a introdus, tot anterior intrării în vigoare a aceleiași legi, o acțiune prin care contestă această obligație.
În aceste condiții, în mod evident dispoziția legală analizată retroactivează, devenind aplicabilă și proceselor-verbale încheiate înainte de ., cu condiția ca acestea să fi fost contestate în instanță tot anterior intrării ei în vigoare.
Pe de altă parte, înlăturarea tarifului de despăgubire nu are loc în cazul contravenienților cărora li s-a aplicat tariful de despăgubire anterior intrării în vigoare a legii, acesta nefiind executat până la această dată, dar care nu au formulat contestație împotriva procesului-verbal înainte de acest moment.
Analizând cele două categorii de persoane, instanța apreciază că acestea se află, în fapt, în aceeași situație, respectiv aceea de a fi fost obligați la plata unui tarif de despăgubire care încă nu a fost executat, tarif ce este în prezent abrogat.
Cu toate acestea, dreptul de a fi exonerate de respectiva obligație există sau nu după cum contestația a fost formulată înainte sau după . legii, în primul caz fiindu-le recunoscut dreptul, în timp ce în cea de-a doua situație nu.
Conform dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație”.
Ca natură juridică, dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din Convenție este un drept subiectiv substanțial, care nu are o existență independentă în sistemul de protecție al convenției, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acesta; el poate însă apărea ca autonom, prin aceea că, într-o situație dată, este posibil ca el să fie încălcat fără a se constata și o încălcare a dreptului în legătură cu care a fost invocat.
În cauza de față, fiind vorba despre un drept patrimonial, devine incident art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, care prevede că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.”
Pe de altă parte, al doilea paragraf al articolului arată că „dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”
Cu alte cuvinte, dreptul statelor de a adopta prin lege măsuri pentru asigurarea plății impozitelor sau altor contribuții nu aduce atingere dreptului de proprietate decât în măsura în care acestea nu sunt justificate de interesul general.
Cu toate acestea, instanța apreciază că și aceste măsuri trebuie să îndeplinească condiția nediscriminării, neputând fi aplicate în mod diferit unor categorii de persoane aflate în situații similare.
Altfel spus, chiar dacă tariful impus prin lege a fost aplicat și este executat în concordanță cu interesul general, respectându-se, astfel, dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, statul trebuie să se asigure că aceasta nu se face în mod discriminatoriu.
Revenind la situația constatată în prezenta cauză, instanța apreciază că principiul nediscriminării nu este respectat, întrucât există o categorie de persoane căreia legea mai favorabilă i se aplică în mod retroactiv, în funcție de un criteriu aleatoriu.
Caracterul aleatoriu al criteriului provine din faptul că persoanele care au atacat procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor anterior intrării în vigoare a legii mai favorabile nu au făcut-o în temeiul dispozițiilor acestei legi (fapt imposibil, dată fiind necunoașterea ei), ci în baza altor motive, străine de aceasta.
Această împrejurare nu justifică nicicum, în opinia instanței, acordarea dreptului de înlăturare a tarifului de despăgubire, în antiteză cu acea categorie de persoane care nu a atacat tariful menționat decât după . legii, și care, astfel, iese din sfera de aplicare a dispoziției legale favorabile.
În cazul acestei din urmă categorii de persoane, faptul necontestării procesului-verbal nu este cauzat de lipsa de diligență, după cum nici în cazul primei categorii nu se pune problema valorificării unui drept recunoscut de lege la data formulării contestației, fiind vorba doar despre hazard.
Or, acordarea unui drept sau, dimpotrivă, menținerea unei obligații ce se circumscrie interesului general nu poate sub nicio formă să depindă de hazard, fiind necesare niște criterii obiective, echitabile și previzibile, astfel cum o impune principiul securității raporturilor juridice.
În aceste condiții, cu atât mai mult ar trebui, în opinia instanței, să poată solicita înlăturarea tarifului aplicat și neexecutat la data intrării în vigoare, cei care invocă dispozițiile legii noi, situație în care am fi tot în prezenta aplicării retroactive a legii, ca și în prima situație, însă criteriul ar fi unul coerent și previzibil, respectiv . și împrejurarea că, la acel moment, tariful nu este încă executat.
Având în vedere argumentele anterior menționate, în temeiul disp. art. 20 din Constituția României, potrivit cărora „dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale”, instanța, apreciind că textul art. II din Legea nr. 144/2012 conține un criteriu discriminatoriu de aplicare a unei dispoziții legale favorabile, ce interesează dreptul de proprietate în sens larg (astfel cum este el reglementat de disp. art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului), apreciază că, pentru apărarea dispozițiilor Convenției, se impune ca și acestora să li se acorde dreptul de a solicita anularea obligației de a achita tariful de despăgubire aplicat și neexecutat la data intrării în vigoare a legii .
D. consecință, va admite contestația la executare și va anula actele de executare silită realizate în prezenta cauză.
În baza disp. art. 453 C.p.c., văzând culpa procesuală a intimatei, va dispune obligarea acesteia la plata către B. T. B. O. a sumei de 39,84 lei, reprezentând contravaloarea copiilor dosarului de executare silită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare silită formulată de contestatorul C. DE A. S. A., cu sediul în București, ..3, ., ., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA prin Direcția Regionala de Drumuri și Poduri București, CUI_, cu sediul în București, ..401A, sector 6.
Anulează actele de executare silită realizate în cadrul dosarului de executare silită nr. 1687/2014 al B. T. B. O..
Obligă intimata la plata către B. T. B. O. a sumei de 39,84 lei, reprezentând contravaloarea copiilor dosarului de executare silită.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2588/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2570/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|
