Pretenţii. Sentința nr. 2592/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2592/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 2592/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2592
Ședința publică din data de 06 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-M. M.-L.
GREFIER: G. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin avocat cu împuternicire la fila 9 din dosar, lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în baza art. 94 pct. 1 lit. j) și art. 112 alin. (1) C. proc. civ.
Instanța acordă cuvântul reclamantei, prin reprezentant, asupra posibilității unirii cu fondul cauzei a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată de către pârât prin întâmpinare.
Apărătorul reclamantei este de acord cu unirea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice cu fondul cauzei.
Instanța unește cu fondul cauzei excepția invocată de Ministerul Finanțelor Publice.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.
Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar, apreciind că acestea sunt admisibile și de natură să ducă la soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe excepție și pe fond.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Arată că reclamanta a achitat amenda în termen de 48 de ore, însă agentul constatator a trecut greșit numărul de cont. Reclamanta s-a conformat celor consemnate de agentul constatator, dar a trebuit să plătească din nou suma de 5000 lei. Apreciază că reclamanta a fost executată nelegal, nefiind culpa acesteia.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 București sub nr._ , în data de 24.11.2014, reclamanta . i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, solicitând obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 19.000 lei, sumă reținută din conturile societății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 28.03.2014 s-a emis către Direcția Generală Antifraudă Fiscală procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ prin care s-au aplicat sancțiuni în sumă de 24.000 lei, care dacă erau plătite în 48 de ore erau în cuantum de 5000 lei. În data de 31.03.2014, reclamanta a achitat suma de 5000 lei prin ordin de plată către Trezorerie în contul RO92TREZ_1XXX, conform procesului-verbal de contravenție. În data de 04.04.2014, suma s-a întors în contul societății, iar în urma verificărilor reclamanta a constatat faptul că banii au fost restituiți deoarece contul indicat în procesul-verbal de contravenție nu era cel corect. Prin urmare, reclamanta a retransmis suma în contul corect în data de 07.04.2014.
Reclamanta a menționat faptul că atât prima oară, când s-a plătit într-un cont eronat, cât și a doua oară, când s-a efectuat plata în contul corect, suma de 5000 lei a fost virată în 24 de ore de la . procesului-verbal, respectiv a extrasului de cont cu suma returnată.
Reclamanta a adăugat în acest context că suma de_ lei a fost reținută din conturile societății și nu a fost restituită.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1516 Cod civil.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a atașat în fotocopii următoarele înscrisuri: proces-verbal . nr._ de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat la data de 28.03.2014, fișa sintetică totală referitoare la reclamantă editată în data de 14.10.2014, extrase de cont.
Cererea reclamantei a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 1055 lei.
Prin întâmpinarea din data de 12.01.2015, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea excepției, pârâtul a învederat că procesul-verbal de contravenție a fost emis de Direcția generală antifraudă fiscală, iar administrarea creanțelor fiscale se realizează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia.
La data de 06.02.2015, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 28.03.2014, emis de Direcția Generală Antifraudă Fiscală București, reclamanta . a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 24.000 lei, cu posibilitatea de achitare în termen de 48 de ore doar a jumătate din minimul amenzii, adică suma de 5000 lei. Contul în care trebuia realizată plata a fost consemnat în actul sancționator, acesta fiind RO92TREZ_1XXX.
La data de 31.03.2014, reclamanta a achitat suma de 5000 lei în contul menționat în procesul-verbal de contravenție. Suma respectivă a fost returnată în contul reclamantei la data de 04.04.2014. La data de 07.04.2014, reclamanta a efectuat din nou plata sumei de 5000 lei, în contul RO70TREZ_1XXX. Ulterior, la data de 07.10.2014, din contul reclamantei a fost executată silit suma de_ lei.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, instanța constată că suma de 19.000 lei executată din contul reclamantei a fost încasată, conform mențiunilor din extrasul de cont de la fila 8, de „afpcm”, care este prescurtarea de la Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii. În ceea ce îl privește pe Ministerul Finanțelor Publice, acesta nu a avut calitatea de organ de executare și nici pe aceea de beneficiar al plății, prin urmare nu este justificată chemarea sa în judecată în calitate de pârât. Instanța apreciază că singura instituție care ar putea fi chemată în judecată este aceea care a încasat suma a cărei returnare se solicită, aceasta fiind în speță Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii. Pentru aceste motive, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța constată că reclamanta solicită restituirea unei sume de bani care a fost executată din conturile sale în urma unei proceduri de executare silită a creanțelor fiscale. Reclamanta nu a depus la dosar dovezi din care să reiasă că ar fi contestat executarea respectivă, iar ceea ce solicită reclamanta la acest moment este să i se restituie suma executată silit. Or, instanța constată că restituirea sumelor executate silit se poate realiza doar pe calea întoarcerii executării, ca urmare a desființării titlului executoriu, a executării silite sau a actului de executare în baza căruia suma de bani a fost încasată. În speță, însă, nu se poate proceda la întoarcerea executării, deoarece nu există la dosar nicio dovadă din care să reiasă că poprirea conturilor reclamantei a fost desființată ca urmare a unei contestații promovate de aceasta. Instanța reține că nu este posibilă restituirea sumei de bani nici în baza altui motiv de drept decât întoarcerea executării, cum ar fi spre exemplu plata nedatorată sau orice altă construcție juridică ce ar putea fi propusă pentru recuperarea banilor, deoarece, atât timp cât actul în baza căruia s-a realizat executarea nu a fost anulat de o instanță de judecată sau revocat chiar de emitentul său, el își produce pe deplin efectele juridice, pe care instanța nu le poate ignora.
Prin urmare, cererea reclamantei de obligare a pârâtei Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii la plata sumei de_ lei nu este întemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta ., având CUI RO_, nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J_, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, cu sediul în București, .. 13, sector 2, ca neîntemeiată.
Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-M. M.-L. G. D.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2444/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Pretenţii. Sentința nr. 2457/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|








