Contestaţie la executare. Sentința nr. 1228/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1228/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1228/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

Secția a II-a civilă

Sentința civilă nr. 1228

Ședința publică de la 12 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. A.

GREFIER – C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . și pe intimații A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, D. G. ANTIFRAUDA FISCALA, D. G. DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 5.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța pentru ca partea contestatoare să depună concluzii scrise la dosar, a dispus amânarea pronunțării la data de 12.02.2015, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 17.10.2014, sub nr._/300/2014, contestatoarea S.C. O. S.R.L., înregistrată la O.R.C. sub nr. J._, având C.U.I. –_, cu sediul procesual ales la SCA I. și S., cu sediul în București, ., parter, sectorul 3, în contradictoriu cu intimatele A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, cu sediul București, ., sectorul 5, D. G. ANTIFRAUDA FISCALA, cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr. 1, Corp B3, sectorul 1, și D. GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în București, .. 88, sectorul 5, a formulat contestație împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din 1.10.2014 emisă de A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA - D. G. ANTIFRAUDA FISCALA, solicitând anularea acesteia și a actelor de executare subsecvente, restituirea garanției constând în scrisoare de garanție bancară nr._-02-_ emisă de UNICREDIT TIRIAC BANK, precum și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esență, că emiterea deciziei menționate s-a realizat fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute la art. 129 Cod procedură fiscală, astfel că intimatele nu au reușit să învedereze vreun presupus pericol de sustragere, ascundere sau risipire a patrimoniului contestatoarei. De asemenea, contestatoarea a arătat că nu are nicio datorie scadentă care să nu fi fost achitată față de bugetul de stat și nu are niciun creditor, persoană fizică sau juridică.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 172 și următoarele din O.U.G. nr. 92/2003.

În susținere a solicitat probele cu înscrisuri.

La dosar au fost anexate înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1.000 lei.

Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare și menținerea actelor de executare, ca fiind conforme cu dispozițiile legale în baza cărora au fost întocmite.

În drept, a invocat art. 205 Cod procedură civilă și art. 129 din O.U.G. nr. 92/2003.

La termenul de judecată din 5.02.2015, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În baza dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă (Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare), instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată din oficiu.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 2 alin. 3 Cod procedură fiscală („Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.”) cu cele ale art. 129 alin. 6 Cod procedură fiscală („Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător”) și cele ale art. 172 alin. 4 Cod procedură fiscală („Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență”), rezultă că, din punct de vedere al competenței de judecată al prezentei contestații la executare, sunt incidente dispozițiile corespunzătoare ale Codului de procedură civilă (Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare).

Astfel, potrivit art. 650 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16.07.2014, însă, s-a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) Cod procedură civilă sunt neconstituționale. În temeiul art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Față de constatarea neconstituționalității prevederilor art. 650 alin. (1) Cod procedură civilă și față de efectele deciziei Curții Constituționale, menționate mai sus, determinarea instanței de executare nu se mai poate realiza în baza textului de lege neconstituțional. Din contră, ca efect al deciziei Curții, norma de competență teritorială specială instituită de art. 650 alin. (1) Cod procedură civilă a devenit inaplicabilă în prezenta cauză, motiv pentru care instanța va face aplicarea normelor de competență teritorială de drept comun, iar conform art. 107 alin. (1) Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul. De altfel, Curtea Constituțională, în decizia sa, a și arătat că o normă clară de competență ar fi aceea care ar stabili competența teritorială în favoarea judecătoriei de la domiciliul sau sediul debitorului, normă ce avea să fie adoptată, ulterior, prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe care la art. I pct. 21 dispune modificarea art. 60 alin. 1 cod procedură civilă, în sensul că „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Competența astfel stabilită este de ordine publică, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă.

În aceste condiții, având în vedere data emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din 1.10.2014 (f. 20 – 32, vol. I), precum și că debitoarea - contestatoare are sediul social în sectorul 2 București, instanța reține că, din punct de vedere teritorial, competența de soluționare a contestației la executare revine în cauză Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale și să dispună declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, căreia i se va înainta dosarul.

Văzând și dispozițiile art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea S.C. O. S.R.L., înregistrată la O.R.C. sub nr. J._, având C.U.I. –_, cu sediul procesual ales la SCA I. și S., cu sediul în București, ., parter, sectorul 3, și pe intimatele A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, cu sediul București, ., sectorul 5, D. G. ANTIFRAUDA FISCALA, cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr. 1, Corp B3, sectorul 1, și D. GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în București, .. 88, sectorul 5, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1228/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI