Contestaţie la executare. Sentința nr. 2796/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2796/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 2796/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2796
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. M.
GREFIER: V. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul M. Justiției și pe intimații B. C. G., C. C., D. V. F., H. C. și R. A., având ca obiect contestație la executare.
Cauza a rămas în pronunțare la data de 07.04.2015, când, instanța, apreciind că mai are nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C., a amânat pronunțarea la data de 14.04.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 13.07.2012, sub nr._/302/2012, contestatorul M. Justiției a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații B. C. G., C. C., D. V. F., H. C. și R. A., să constate nulitatea actelor efectuate de către B. D. și D. în dosarul de executare nr.495/2012 și, pe cale de consecință, să dispună desființarea acestora. De asemenea, s-a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații.
În motivarea cererii de suspendare a executării silite, s-a arătat că această cerere este justificată în prezenta cauză de iminența unei executări silite prin poprire în eventualitatea respingerii contestației la executare, în ciuda dispozițiilor exprese ale OG 22/2002 și OUG 71/2009, acte normative speciale adoptate tocmai pentru a evita crearea de blocaje în activitatea unor instituții angrenate în numeroase proceduri judiciare, expuse oricând unor proceduri de executare silită, care în situația ignorării acestor dispoziții speciale și derogatorii pot duce la afectarea gravă a activității acestor instituții și în ultimă instanță a interesului public pe care acestea îl deservesc.
În motivarea contestației la executare, s-a arătat că prin titlurile executorii anexate popririi nu s-a stabilit solidaritatea debitorilor astfel că nu există temei legal pentru a se executa întreaga obligație din conturile MJ.
S-a mai arătat că în cauză creditoarea nu poate cerere executarea obligației stabilite prin titlu executoriu deoarece creanța nu este exigibilă, nefiind ajunsă la scadență.
A precizat contestatorul că, în susținerea motivelor sale sunt disp. art. 1 alin. 1 OUG nr.71/2009.
Ca atare, executorul judecătoresc nu mai poate cere ori continua executarea silită pe durata suspendării stipulate de actul normativ menționat mai sus.
De asemenea, contestatorul a precizat că, simpla împrejurare că instanțele au încuviințat executarea silită nu duce la concluzia inaplicabilității dispozițiilor OUG nr.71/2009.
Contestatorul a solicitat instanței să aibă în vedere și dispozițiile art. 1 din O.G nr. 22/2002, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 92/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și pentru executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Cartea I, nr. 402 din 08.06.2011.
Astfel, contestatorul a arătat că, în condițiile adoptării OUG nr.71/2009, M. Justiției nu poate avea prevăzut în bugetul aferent anului 2012 sume destinate plății titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale pentru personalul auxiliar din justiției, decât în cuantumul echivalent cu 5% din valoarea creanței, iar angajarea oricăror cheltuieli suplimentare cu această destinație reprezintă o încălcare a Lg. nr.500/2002.
În ceea ce privește conformitatea măsurilor ce au fost stabilite prin OUG nr.71/2009 și OG nr.22/2002, atât cu prevederile constituționale cât și cu principiile dezvoltate în jurisprudența CEDO, din perspectiva deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională cât și a deciziei nr.1/2012 pronunțată de Î.C.C.J., contestatorul a arătat următoarele:
-în ceea ce privește eșalonarea plății sumelor de bani, așa cum a fost stabilită prin OUG nr.71/2009 și compatibilitatea acestor norme cu dispozițiile art.6 din CEDO și art.1 din primul protocol adițional, s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia nr.190/2010;
-prin decizia Curții Constituționale nr.1533/2011 s-a examinat și obiecția de neconstituționalitate a legii prin care a fost aprobată OUG nr.71/2009. Ulterior s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.1/2012 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vizând aplicarea disp. art.1 alin.1 și 2 din OUG nr.71/2009, modificată și completată prin OUG nr.18/2010 și prin OUG nr.45/2010, în procedura de executare silită a titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
De asemenea, s-a mai arătat că în prezenta cauză titlurile executorii ce se doresc a fi executate datează din 22.01.2010 și 13.05.2010, nefiind vorba de o hotărârea pronunțată în anul 2006, ci a unor hotărâri din anii 2007-2008, astfel că nu se poate identifica situația cea mai grea în care s-ar găsi creditorii, respectiv plata integrală a titlului în 10 ani.
Totodată, au mai fost invocate valoarea creanței care este una foarte mare, iar numărul creditorilor este foarte mic în comparație cu aceasta, conduita și situația creditorilor și conduita debitorului.
Față de aceste împrejurări, s-a solicitat a se observa deplina concordanță în concret a OUG 71/2009 cu dispozițiile Convenției și existența unei proporționalități între mijloace, respectiv eșalonarea achitării unor obligații și scopul urmărit, acela al menținerii echilibrelor bugetare.
Invocându-se decizii ale CEDO, contestatorul a apreciat că este evident că prin OUG 71/2009 sunt reglementate termene certe de executare a obligațiilor bănești instituite în sarcina ordonatorilor de credite, termen prin care se garantează executarea hotărârilor judecătorești la nivel individual și mai ales la nivelul întregului sistem judiciar, măsura eșalonării fiind în acord cu cerințele impuse de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
La solicitarea instanței, s-au depus la dosar, în fotocopii, actele efectuate în dosarul de executare nr.495/2012 al B. D. și D..
Prin sentința civilă nr. 303/15.01.2013, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, cauza fiind înregistrată pe rolul acelei instanței la data de 05.03.2012, sub același număr.
Prin sentința civilă nr._/23.10.2013, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul către Tribunalul București pentru soluționarea acestui conflict.
Prin sentința civilă nr. 49/21.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2015, sub nr._ .
Instanța a încuviințat și administrat pentru contestatoare proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Intimații dețin contra debitorului-contestator un drept de creanță, recunoscut prin sentința civilă nr. 561/22.01.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2009 rămasă definitivă și irevocabilă (fila 31 dosar JS5).
În baza titlului executoriu mai sus amintit, creditorii au declanșat procedura executării silite, formându-se în cadrul B. D. și D. dosarul de executare nr. 495/2012.
Prin OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum acest act normativ a fost modificat succesiv prin OUG nr. 8/2010, OUG nr. 45/2010, Legea nr. 228/2011, Legea nr. 229/2011, Legea nr. 230/2011, drepturile de creanță rezultând din drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești au fost eșalonate la plată.
Astfel, art. 1 alin. (1) din OUG nr. 71/2009 dispune „plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”, iar alin. (2) prevede „în cursul termenelor prevăzute la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.
Drepturile de creanță recunoscute creditorilor prin titlul executoriu în temeiul căruia a început executarea silită intră ratione materie sub incidența OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Raportat la claritatea regulilor de drept conținute de art. 1 alin. (1) și alin. (2) din OUG nr. 71/2009 procedura executării silite ar putea începe sau continua doar în temeiul unei reguli de drept superioare, precum cele conținute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea de Justiție a Drepturilor Omului s-a pronunțat relativ recent cu privire la caracterul rezonabil al eșalonării la plată, prin . OUG nr. 71/2009, a drepturilor de creanță recunoscute prin hotărâri judecătorești, prin pronunțarea deciziei D. și alții vs. România (cererea nr._/08).
Instanța internațională a respins cererea petenților, în unanimitate, ca vădit inadmisibilă, reținând conformitatea normei interne cu corpul de reguli conținut de Convenția EDO, relevante pentru dezlegarea pricinii fiind respectarea dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenție, și respectarea dreptului la proprietate, garantat de art. din Protocolul nr. 1, iar, pe de altă parte, marja de apreciere a statului în situația concretă a cauzei.
Argumentul principal ce a fundamentat soluția Curții a constat în recunoașterea dificultăților de natură economică cu care se confruntă statul român, generate de criza economică ce afectează România încă din anul 2009, aspect ce a condus la luarea unor măsuri de asigurarea a echilibrului bugetar, măsuri dispuse în urmărirea unui scop legitim. De altfel, în acest context a fost luată și măsura reducerii salariilor personalului bugetar cu 25% pentru o perioadă mai mare de 1 an, cea ce a reprezentat, în opinia judecătorului cauzei, o limitare mai consistentă a dreptului de proprietate, apreciată însă de Curtea EDO ca fiind, de asemenea, în acord cu standardul minimal de protecție garantat de Convenție. Curtea a reținut, de asemenea, și faptul că statul a respectat, în mare măsură, calendarul de eșalonare, efectuând plăți indexate cu indicele inflației (par. 46-51 din cererea nr._/08).
Relevant este și faptul că, drepturile creditorilor nu au fost negate, ci s-a procedat doar la o eșalonare la plată, pentru un termen de 4 ani, iar în temeiul art. 1 alin. (3) din OUG nr. 71/2009 sumele ce vor fi plătite conform calendarului eșalonării urmează a fi indexate cu indicele inflației, cea ce semnifică faptul că intimații nu vor suporta efectul de scădere a puterii de cumpărare a banilor.
În ipoteza în care contestatorul nu va respecta calendarul eșalonării, nu poate fi exclusă posibilitatea creditorilor de a începe executarea pentru sumele devenite scadente, raportat la procentele anuale, conform dreptului comun.
Pentru judecătorul fondului este greu de acceptat că cele statuate de Curtea EDO în cauza D. și alții vs. România (cererea nr._/08) ar putea fi interpretate per a contrario, în sensul că, în ipoteza în care situația de fapt nu este identică se înlătură de la aplicare legea națională și se aplică Convenția EDO, în condițiile în care argumentele statuate de instanța internațională au un grad ridicat de generalitate, iar jurisprudența Curții se caracterizează prin coerență și predictibilitate.
Pentru aceste argumente, instanța apreciază contestația la executare ca fiind întemeiată, urmând a o admite, cu consecința anulării actelor de executare.
Luând în considerare soluția de admitere a contestației la executare, instanța va dispune respingerea cererii de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimații B. C. G., domiciliat București, sector 3, ..15, ., . C., domiciliată în București, sector 5, Calea 13 Septembrie nr.224, ., . V. F., domiciliată în București, sector 2, Al. D. nr.1, ., . C., domiciliat în București, sector 2, ..11, și R. A., domiciliată în București, sector 6, ., ., .> Dispune anularea actelor de executare întocmite de B. D. și D. în dosarul cu nr. 495/2012.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
red. A.M./20.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2776/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2830/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|
