Contestaţie la executare. Sentința nr. 3736/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3736/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 3736/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.3736
Ședința publică din data de 18.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-R. P.
GREFIER: F. Ț.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimata M. F..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile, dosarul fiind lăsat la sfârșitul ședinței de judecată, conform dispozițiilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ultima strigare, în ordinea listei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsa părților.
Instanța, fiind primul termen de judecată, în acord cu dispozițiile art.131 alin.1 C.pr.civ., procedează la verificarea, din oficiu, a competenței sale și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform dispozițiilor art.714 alin.1 raportat la art.651 alin.1 și alin.3 C.pr.civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr.138/2014 (având în vedere că executarea silită a început ulterior intrării în vigoare a acestor dispoziții legale).
Instanța, în baza dispozițiilor art.258 alin.1 raportat la art.255 alin.1 C.pr.civ., încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, considerându-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării prezentei cauze.
Instanța, fiind lămurită, în temeiul art.394 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 28.01.2015, sub nr._, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimata M. F., a solicitat instanței admiterea contestației la executare formulate și anularea în tot a actelor de executare emise în dosarul de executare nr.32/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc „U. B.”, solicitând, totodată, și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că în data de 16.01.2015, a primit actele de executare emise de către Biroului Executorului Judecătoresc „U. B.”, prin care se solicita plata sumei de 24.782,45 lei, compusă din suma de 18.718,41 lei reprezentând debit, suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată și suma de 4.064,04 lei reprezentând cheltuieli de executare (dintre care suma de 2.568,04 lei reprezentând onorariu executor, 496 lei reprezentând cheltuieli de executare silită și suma de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat în faza executării silite).
A mai arătat că înțelege să conteste actele de executare emise in dosarul de executare nr.289/2014, având in vedere ca acestea nu respecta dispozițiile O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Astfel, potrivit art.2 din O.G. nr.22/2002, "Daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului."
F. de dispozițiile legale mai sus menționate, apreciază ca executorul judecătoresc nu a luat in considerare termenul de gratie de 6 luni, prevăzut de către O.G. nr.22/2002, privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr.92/2011, in conformitate cu care instituția contestatoare are posibilitatea legala sa efectueze plata voluntar. În consecință, in termenul de gratie de 6 luni, executorul judecătoresc nu are dreptul sa emită decât o somație (notificare) prin care sa aduca la cunostinta debitorului (institutie publica) faptul ca are de achitat un anumit debit, lucru realizat in cauza prin notificarea institutiei si efectuarea plații către creditor . fara a proceda si la stabilirea cheltuielilor de executare, înțelegând astfel să conteste suma de 4.064,04 lei, reprezentând cheltuieli de executare stabilita in dosarul de executare nr.32/2015, întrucât depășește baremul maximal prevăzut de art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată.
Totodată, se apreciază că nu putea fi inclus in cheltuielile de executare onorariul de avocat, in condițiile in care in faza de executare silita demersurile sunt făcute de către executor si nu de către avocat si prin urmare stabilirea de către executorul judecătoresc si a plații altor cheltuieli neprevăzute in hotararile judecătorești este total nelegala si netemeinica fiind necesar ca acest onorariu sa fie cenzurat de către instanta de judecata in temeiul art.451 alin. 2 Cod procedura civila, invocând în acest sens si practica CEDO prin care s-a statuat (C. impotriva României) faptul ca “în conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor."
In susținerea cererii de suspendare, contestatorul a arătat că prin continuarea executării silite, instituția este grav prejudiciata, atată vreme cat in disprețul dispozițiilor art.2 din O.G. nr.22/2001, exista riscul executării silite in ceea ce privește cheltuielile de executare, desi legiuitorul a stabilit un termen de gratie de 6 luni pentru plata debitului, in interiorul caruia se pot lua masurile necesare pentru a-și îndeplini obligația.
În drept, contestatorul a invocat prevederile art.622 și urm., art.713 alin.2, art.714 pct.1 si 4 C.pr.civ. și O.G. nr.22/2002.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art.30 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În dovedirea cererii sale, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.
În data de 02.02.2015, contestatorul a depus la dosarul cauzei o cerere completatoarea, arătând că înțelege să solicite și anularea adresei de înființare a popririi emisă în dosarul de executare nr.32/2015 la data de 20.01.2015. Totodată, a solicitat și restabilirea situației anterioare executării, respectiv restituirea sumelor anulate de instanță ca urmare a admiterii contestației la executare, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, la care se va adăuga dobânda legală de la data plății și până la restituirea efectivă.
În data de 04.03.2015, intimata M. F. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, precum și respingerea cererii de suspendare a executării silite, având în vedere că motivele invocate nu sunt de natură a evidenția o îndoială serioasă asupra legalității actelor de executare, ori, în subsidiar, doar admiterea în parte a contestației, cu privire la suma de 496 lei.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a arătat că termenul de 6 luni invocat este aplicabil doar în situația în care executarea nu începe sau nu continuă din lipsă de fonduri, însă în această situație nu poate fi vorba despre o lipsă de fonduri, având în vedere că nu a fost informat executorul judecătoresc în acest sens, iar o eventuală lipsă de fonduri nu a fost dovedită.
Cu privire la onorariul executorului judecătoresc, a menționat că acesta se încadrează în baremul maximal prevăzut de Legea nr.188/2000, iar referitor la onorariul de avocat, apreciază că acesta este unul normal, în raport de activitatea depusă. În ceea ce privește suma de 496 lei, intimata arată cu nu are cunoștință de ceea ce reprezintă, neavând nicio culpă în stabilirea acesteia.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.205 C.pr.civ.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.
Urmare a solicitării instanței, la dosarul cauzei s-au depus, în copie certificată conform cu originalul, actele de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc “U. B.”, în cadrul dosarului de executare nr.32/2015.
În data de 13.05.2015, intimata a depus la dosarul cauzei note de ședință cu privire la cererea completatoare, solicitând respingerea cererii de repunere în situația anterioară, indifierent de soluția dată pe fondul cauzei, arătând că, deși s-a instituit poprirea, debitul nu a fost încasat.
La termenul din data de 18.05.2015, instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, considerându-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării prezentei cauze și a rămas în pronunțare pe cererea de chemare în judecată.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că la data de 15.01.2015, intimata A. F., în calitate de creditor, a înregistrat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc “U. B.” o cerere de executare silită împotriva contestatorului Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de debitor, în temeiul titlului executoriu constând în sentința civilă nr.970/13.02.2014 a Judecătoriei Sectorului 5 București, pronunțată în dosarul nr._/302/2013, definitivă urmare a respingerii apelului, prin decizia civilă nr.1776 A/13.11.2014 a Tribunalului București – Secția a IV-a civilă, pronunțate în dosarul nr._/302/2013, în vederea recuperării sumei de 18.718,408 lei reprezentând dobânda legală, calculată pentru perioada 18.06.2011 – 28.01.2012, pentru plata cu întârziere a sumei stabilite în cuantum de 496.560 lei prin setința civilă nr.294/20.01.2010, definitiv[ prin respingerea apelului, prin decizia civilă nr.571A/17.06.2011, precum și a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, executorul judecătoresc admițând cererea de executare silită a creditorului, deschizând dosarul de executare nr.32/2015 și încuviințând executarea silită în temeiul titlului executoriu sus-arătat, toate acestea prin încheierea din data de 15.01.2015, existentă la filele 42-43 din dosar.
Totodată, instanța constată că prin încheierea din data de 15.01.2015, emisă în cadrul dosarului de executare nr.32/2015, de către Biroul Executorului Judecătoresc “ U. B.”, s-a stabilit suma de 4.064,04 lei cu titlu de cheltuieli de executare, din care 2.568,04 lei onorariu de executor judecătoresc (T.V.A. inclus), 1.000 lei onorariu avocat și 496 lei cheltuieli de executare silită.
Instanța reține că tot la data de 15.01.2015, a fost emisă somația în contra debitorului (contestator), prin care i s-a pus în vedere că are obligația de a plăti, în termen de o zi, suma totală de 24.782,45 lei reprezentând debit, respectiv cheltuieli de executare, somație primită de către debitor la data de 16.01.2015, conform dovezii de înmânare de la fila 49 din dosar, debitorului fiindu-i comunicate, totodată, o înștiințare (fila 47), încheiere înregistrare dosar, încheierea de încuviințare a executării silite, încheirea de stabilire cheltuieli și titlul executoriu, conform dovezii de înmânare de la fila 48 din dosar.
În drept, potrivit dispozițiilor art.662 alin.1 C.pr.civ., executarea silită nu se poate realiza decât în condițiile existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, condiții ce trebuie să fie îndeplinite cumulativ.
Raportând situația de fapt la dispozițiile legale incidente, instanța reține că executarea silită împotriva contestatoarei se desfășoară legal, fiind neîntemeiate apărările formulate prin prezenta contestație la executare, cu o excepție, după cum se va arăta în continuare.
I. Astfel, în susținerea contestației la executare, contestatorul a învederat că somația ar fi fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.2 din O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii (în continuare, O.G. nr.22/2002).
Or, potrivit dispozițiilor art.2 din O.G. nr.22/2002, “dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar conform prevederilor art.3 din același act normativ, “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Instanța constată că executorul judecătoresc a emis somația prin care a pus în vedere contestatoarei să se conformeze titlului executoriu în termen de o zi, ceea ce este corect, în condițiile în care prevederile art.2 din O.G. nr.22/2002 sunt incidente doar în cazul lipsei de fonduri dovedite. Or, contestatoarei îi incumba sarcina probei din acest punct de vedere, și anume, în privința lipsei de fonduri care face imposibilă executarea silită, pentru a fi incidente dispozițiile invocate. Cu toate acestea, contestatoarea nu a depus nici la dosarul de executare, nici la dosarul prezent vreo situație contabilă cu privire la fondurile sale, apărarea sa privind lipsa de fonduri nefiind astfel întemeiată.
Această apărare formulată de către contestator este neîntemeiată, dispozițiile art.622 alin.1 C.pr.civ. nefăcând decât să stabilească că regula este îndeplinirea de către debitor de bunăvoie a obligațiilor stabilite printr-un titlu executoriu, în lumina principiului legalității și a principiului bunei-credințe, legiuitorul afirmând că subiecții de drept trebuie să aibă o conduită conformă cu cele stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau pintr-un alt titlu executoriu și să execute de bunăvoie obligația care îi revine.
În caz contrar, creditorul este nevoit să recurgă la executarea silită, astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art.622 alin.2 C.pr.civ., care începe odată cu sesizarea organului de executare, creditorul având dreptul de a obține executarea silită în termenul de prescriție prevăzut de lege, conform dispozițiilor art.706 și urm. C.pr.civ., dreptul fiind, astfel, al creditorului de a acționa în acest termen, iar nu al debitorului, după cum susține în mod neîntemeiat contestatorul.
Pe cale de consecință, în această situație dificilă în care se află, creditorul nevoit a recurge la executarea siltă nu mai are nicio obligație de eventuală somare a debitorului anterior momentului sesizării organului de executare, ci acesta din urmă este obligat a proceda potrivit dispozițiilor art.667 și art.668 C.pr.civ., ceea ce s-a întâmplat, în mod legal, și în prezenta cuază, după cum rezultă din cele sus-arătate, la situația de fapt reținută de instanță.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.667 C.pr.civ., “dacă cererea de executare a fost încuviințată, executorul judecătoresc va . de pe încheierea dată în condițiile art.666, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu și, dacă legea nu prevede altfel, o somație” (alin.1), iar “comunicarea titlului executoriu și a somației, cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării” (alin.2).
Totodată, potrivit dispozițiilor art.668 C.pr.civ., “debitorul va fi somat să își îndeplinească obligația, de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz contrar, se va proceda la continuarea executării silite”.
Instanța nu poate să nu atragă atenția asupra consecințelor pe care le poate avea comportamentul contestatorului-debitor, constând în aceea de a nu plăti intimatului sumele de bani care i se cuvin în virtutea titlului executoriu. Instanța nu va reține motivele invocate de contestator, în sensul că este instituție bugetară, fapt ce ar scuza întârzierea la plată, pentru cele ce urmează.
Astfel, în cauza Hornsby c. Greciei, Curtea a reamintit jurisprudența sa constantă, conform căreia articolul 6 par.1 din Convenție garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil; el consacră în acest fel „dreptul la o instanță”, unul dintre aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza o instanță în materie civilă (cauza Philis c. Greciei). Totuși, a spus Curtea, acest drept ar fi iluzoriu dacă ordinea judiciară internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă (fără efect) în detrimentul uneia dintre părți.
Hotărârea dată în cauza Hornsby c. Greciei stabilește două aspecte importante, și anume, că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunțarea hotărârii, ci până la executarea acesteia; Statul (incluzând instituțiile publice) are obligația de a se „plia” unei hotărâri judecătorești pronunțate în contra lui (lor). În caz contrar, este încălcat articolul 6 par. 1 din Convenție, prin lipsirea lui de un efect util (cauza V. I. c. României, cauza Immobiliare Saffi c. Italiei, cauza Ș. c. României).
De asemenea, în cauza Ș. c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, a spus Curtea că dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi.
În plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinței. Curtea a amintit că nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
II. Instanța constată că prin prezenta contestație la executare, contestatorul este nemulțumit de aspectul care ține de cheltuielile de executare constând în onorariu de executor judecătoresc de 2.568,04 lei onorariu de executor judecătoresc (T.V.A. inclus), respectiv de onorariul de avocat, de 1.000 lei, conform dovezii de la fila 35 din dosar (chitanța din data de 23.12.2014), pentru reprezentantul convențional al creditorului, conform împuternicirii avocațiale de la fila 36 din dosar.
Astfel, cu privire la cheltuielile de executare, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.670 alin.3 C.pr.civ., “sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite; 2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3. onorariul avocatului în faza de executare silită; 4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului; 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită; 6. cheltuielile de transport; 7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite”, pentru ca în cuprinsul prevederilor art.670 alin.4 să se prevadă că “sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta (s.n.)”.
Or, prin confruntarea onorariului de executare silită cu Anexa din Ordinul Ministerului Justiției nr.2250/2006 pentru aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești (în continuare, Ordinul nr.2550/2006), se observă că acest onorariu, prin raportare la debitul de recuperat, se încadrează în limitele prevăzute de acest act normativ și de art.39 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești (în continuare, Legea nr.188/2000), iar aceasta dat fiind faptul că obiectul executării silite (indirecte, prin poprire) îl reprezintă o obligație de a plătii o sumă de bani, iar onorariul pentru activitatea prestată de executorul judecătoresc este inclus la pct.4 lit.d din Anexa I la Ordinul M.J. nr.2550/2006, indicându-se că “pentru creanțe în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite”, la această din urmă sumă adăugând și TVA-ul, de 24%, rezultând un total de 2.568,04 lei.
Totodată, includerea TVA-ului în onorariul de executare ce se solicită a-l rambursa este legală, în condițiile în care Ordinul nr.2250/2006 nu prevede că limita maximă a onorariului ce poate fi perceput de executor trebuie să cuprindă și taxa pe valoare adăugată. Executorii judecătorești sunt ținuți a respecta Ordinul nr.2250/2006 și a stabili onorariile în limitele acolo prevăzute. La onorariile astfel calculate, unii executori judecătorești au obligația calculării și reținerii TVA-ului, taxă ce este suportată, potrivit Codului fiscal, de destinatarul final, în cazul de față: debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanța constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, în procentul impus de Ordinul nr.2250/2006, la acest onorariu calculând și percepând TVA, întreaga această sumă (onorariu cumulat cu TVA) urmând a fi suportată de contestatoarea-debitoare, în condițiile în care TVA-ul reprezintă o cheltuială de executare, separată de onorariul executorului, încadrându-se la dispozițiile art.670 alin.3 pct.7, reprezentând “alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite”.
Mai departe, cu privire la onorariul de avocat, instanța constată că acesta este rezonabil, astfel încât nu se justifică reducerea cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de avocat, date fiind aceleași dispoziții legale sus-arătate, și anume, ale art.670 alin.2-4 și alin.6 C.pr.civ., în condițiile în care această cheltuială efectuată de creditor cu onorariul de avocat avansat la data sesizării executorului judecătoresc, onorariu reținut prin încheierea de cheltuieli de executare ce constituie titlu executoriu, îi este imputabil debitorului și va fi recuperat din patrimoniul acestuia care, prin culpa sa, constând în refuzul de a executa de bunăvoie obligația conținută în titlul executoriu, a determinat sesizarea executorului judecătoresc și începerea executării silite.
Or, pentru ca debitorul urmărit să datoreze cheltuielile de executare reprezentate de onorariul de avocat, trebuie ca acesta să îndeplinească condițiile de a fi: real (1), necesar (2) și rezonabil (3), toate acestea în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie.
Analizând onorariul de avocat, în valoare de 1.000 lei, instanța constată că acesta îndeplinește caracterele mai sus enunțate, în condițiile în care onorariul este unul real, din moment ce la dosarul de executare există dovada suportării lui de creditor (fila 35), este necesar, din moment ce asistența judiciară este permisă creditorului și în cadrul executării silite, chiar în cuprinsul Constituției României, la art. 24 Dreptul la apărare, prevăzându-se că dreptul la apărare este garantat; în tot cursul procesului (n.n. iar executarea silită constituie o fază a procesului civil), părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau din oficiu, onorariul fiind, totodată, și rezonabil – atât sub aspectul valorii pricinii, cât și sub aspectul muncii îndeplinite de avocat. Din această perspectivă, trebuie subliniat că, ținând seama de munca avocatului în faza executării silite, aceasta nu poate fi redusă numai la formularea cererii, căci trebuie avută în vedere și consultanța juridică specifică acestei faze a procesului civil – privind alegerea modalității de executare, competența executorului judecătoresc, caracterul executoriu al hotărârii etc.
Așadar, instanța apreciază că, în lipsa unui tablou cu onorarii minimale, un onorariu de avocat de 1.000 lei nu poate fi considerat ca fiind disproporționat ci, dimpotrivă, ținând seama de circumstanțele speței, are un caracter rezonabil, având în vedere, totodată, inclusiv valoarea creanței de recuperat de la debitor, precum și cuantumul său aflat sub cel stabilit de către executorul judecătoresc, reprezentând, totodată, mai puțin de 10% din debitul de recuperat de la debitor.
În lumina celor de mai sus, instanța constată că nu există niciun motiv de diminuare a cheltuielilor de executare (reprezentate onorariul de avocat), imputabile debitorului în virtutea art.670 alin.2-4 C.pr.civ. și, în consecință, nu se justifică cererea contestatorului sub acest aspect.
În schimb, în ceea ce privește cheltuielile de executare reprezentând “cheltuieli de executare silită” de 496 lei, instanța reține că executorul judecătoresc nu a indicat, în concret, ce reprezintă cheltuielile de executare de 496 lei reprezentând “cheltuieli necesare desfășurării executării silite”, după cum corect a indicat restul cheltuielilor de executare, care, într-adevăr, sunt necesare desfășurării executării silite, și anume, onorariul executorului judecătoresc și onorariul de avocat.
Astfel, cheltuielile de executare de 496 lei reprezentând “cheltuieli de executare silită”, prin modalitatea în care au fost stabilite, sunt de natură a eluda dispozițiile legale în materie de onorariu de executare stabilit în favoarea organului de executare, care trebuie să se încadreze între anumite limite maximale și minimale reglementate de lege, prin Anexa din Ordinul Ministerului Justiției nr.2250/2006 pentru aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești (în continuare, Ordinul nr.2550/2006) coroborat cu dispozițiile art.39 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești (în continuare, Legea nr.188/2000).
Or, instanța reține că executorul judecătoresc a stabilit deja, cu titlu de onorariu de executare, suma de 2.568,04 lei (TVA inclus), aferent unei executări indirecte, prin poprire, astfel încât orice alte sume de bani, cu denumiri generice precum “ cheltuieli de executare silită”, reprezintă o completare, peste limita legală, a cuantumului onorariului executorului judecătoresc, acesta din urmă fiind apt, în concepția legiuitorului, prin instituirea unei limite legale maximale, a acoperi inclusiv cheltuielile privind eventuala consultanță acordată pentru întocmirea dosarului de executare silită, ca serviciu prestat de către organul de executare, conform art.39 alin.1 din Legea nr.188/2000, aferent atribuției acestuia, prevăzută la art.7 alin.1 lit.a din același act normativ, și anume, “de punere în executare a dispozițiilor civile din titlurile executorii”.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte contestația la executare, formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimata M. F. și va anula în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc “U. B.”, în data de 15.01.2015, în dosarul de executare nr.32/2015, urmând a se îndrepta în acest sens toate actele de executare subsecvente, în ceea ce privește cheltuielile de executare reprezentând “cheltuieli de executare silită” de 496 lei, pe care le înlătură, respingând ca neîntemeiată contestația la executare, în rest.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, având în vedere cursul soluționării dosarului, instanța rămânând în pronunțare la același termen de judecată pe toate capetele de cerere, atât pe fondul contestației la executare, cât și pe cererea de suspendare a executării silite, observând dispozițiile art.719 alin.1 C.pr.civ., potrivit cărora se poate dispune suspendarea executării, pentru motive temeinice, însă doar până la soluționarea contestației la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Totodată, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, față de lipsa depunerii la dosarul cauzei a dovezii acestora, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.452 C.pr.civ., “partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare, formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, din București, ., sector 2, București, în contradictoriu cu intimata M. F., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat “Parota V. M.”, din București, ..3, ., sector 2, București.
Anulează în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc “U. B.”, în data de 15.01.2015, în dosarul de executare nr.32/2015, urmând a se îndrepta în acest sens toate actele de executare subsecvente, în ceea ce privește cheltuielile de executare reprezentând “cheltuieli de executare silită” de 496 lei, pe care le înlătură.
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare, în rest.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept numai de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-R. P. F. Ț.
Jud., red. și tehn. A.R.P. – 5 ex./10.08.2015
Se vor efectua 3 . judecătoresc
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3843/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3787/2015. Judecătoria... → |
|---|
