Contestaţie la executare. Sentința nr. 2943/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2943/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 2943/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.2943

Ședința publică din data de 20.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-R. P.

GREFIER: F. Ț.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea .. și pe intimata S.C. P. B. Romania S.A.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile, dosarul fiind lăsat la sfârșitul ședinței de judecată, conform dispozițiilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ultima strigare, în ordinea listei, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cererii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța, fiind prima zi de înfățișare, în sensul dispozițiilor art.134 C.pr.civ. (1865), procedează, în conformitate cu dispozițiile art.1591 alin.4 C.pr.civ. (1865), la verificarea, din oficiu, a competenței sale, iar, în acest context, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, față de dispozițiile art.400 raportat la art.373 alin.2 și alin.3 C.pr.civ. (1865) și rămâne în pronunțare pe această excepție.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 28.11.2014, sub nr._, contestatoarea .., în contradictoriu cu intimata S.C. P. B. Romania S.A., a solicitat instanței anularea adresei de poprire din data de 13.11.2014 și a procesului-verbal privind înființarea popririi din data de 11.11.2014, precum și a actelor subsecvente emise de Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești Asociați „I., Serbănescu și P.”, în dosarul de executare nr.48VS/2013, iar în subsidiar, lămurirea cu privire la întinderea titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/07.12.2007.

În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că intimata S.C. P. B. Romania S.A. a pornit executarea silita în baza contractului de credit nr._/07.12.2007 pentru recuperarea creanței de 68.897,46 euro. Intimata a executat imobilul ipotecat de garanții debitori, D. D., N. V. și N. A., iar în urma vânzării silite a imobilului s-a recuperat suma de 52.515,5 euro. Deși la distribuirea sumei au participat mai mulți creditori, în opinia contestatoarei a rămas un rest de executat de 16.381,71 euro, respectiv 72.630 lei, însa intimata a solicitat continuarea executarii silite împotriva contestatoarei pentru suma de 159.831,94 lei. A fost înființată poprire pentru suma de 159.831,94 lei, însă acestă suma este calculată în mod unilateral și depășește valoarea creanței rămasă de executat.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art.711 și urm. C.pr.civ.

În susținerea cererii, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei potrivit dispozițiilor art.10 alin.2 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În data de 09.01.2015, intimata S.C. P. B. Romania S.A.a depus la dosarul cauzeiîntâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată arătând, în esență, că susținerile contestatoarei sunt nefondate și suma datorată rămasă de executat a fost corect determinată.

Urmare a solicitării instanței, la dosarul cauzei s-au depus, în copie certificată conform cu originalul, actele de executare emise de Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești Asociați „I., Serbănescu și P.”, în cadrul dosarului de executare nr.48VS/2013.

Prin sentința civilă nr.274/13.01.2015 a Judecătoriei Sectorului 4 București, pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 25.03.2015, sub nr._ .

La termenul din data de 20.04.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Analizând ansamblul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, prin prisma excepției invocate din oficiu a necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, instanța reține căobiectul cererii îl constituie, pe de o parte, contestație la executarea silită împotriva adresei de înființare a popririi din data de 11.11.2014, iar, pe de altă parte, contestație la titlu, privind lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/07.12.2007, ambele formulate de către contestatoarea .., cu sediul în București, ., nr.2, parter și . 4, București, privind executarea silită care face obiectul dosarului de executare nr.48VS/2013 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești “I., Ș. și P.”.

Or, în condițiile în care, prin ipoteză, cererea creditorului la executorul judecătoresc a fost înregistrată la data de 14.02.2013 (fila 497 din dosarul de executare), deci înainte de . Codului de procedură civilă (2010) – care a avut loc la data de 15.02.2013 –, instanța reține că dosarul prezent a fost înregistrat corect pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București ca dosar pe vechea procedură, în acest sens fiind și dispozițiile art.622 alin.2 C.pr.civ. (2010), conform cărora “în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare (s.n.), potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”, pentru a asigura previzibilitatea legii civile, creditorul întemeindu-se atunci când solicită începerea executării silite pe anumite dispoziții din materia executării silite, în speță, cele vechi, având în vedere, totodată, și dispozițiile art.25 alin.1 C.pr.civ. (2010), potrivit cărora “procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi”.

Pe cale de consecință, fiind aplicabile dispozițiile din codul de procedură civilă (1865), prin raportare la data sesizării organului de executare de către creditor, determinarea instanței competente, și anume, a instanței de executare, se face prin aplicarea dispozițiilor art.400 alin.1 C.pr.civ. (1865), raportat la art.373 alin.2 și alin.3 C.pr.civ. (1865), competentă să soluționeze contestația la executare fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Prin urmare, pentru determinarea instanței de executare trebuie să se țină seama de modalitatea prin care se realizează executarea silită, întrucât numai astfel se poate cunoaște locul în care are loc urmărirea silită. Din acest punct de vedere, instanța constată că s-a început executarea silită împotriva contestatoarei prin toate modalitățile, precum și faptul că executarea silită în legătură cu care s-a formulat prezenta contestație la executare se efectuează prin poprire, cu mențiunea că Trezoreria Sectorului 4, care are, într-adevăr, sediul în sectorul 5, în contra căreia s-a emis adresa de înființare a popririi din data de 11.11.2014 (fila 231 din dosarul de executare), nu a confirmat calitatea sa de terț poprit, neexistând, astfel, dovada conform căreia această entitate este terț poprit și că, astfel, urmărirea ar avea loc, efectiv, în sectorul 5, după cum se întâmplă, în schimb, cu titlu de exemplu, cu privire la terții popriți Reiffeisen B., din sector 1 (fila 282 din dosarul de executare), BRD – Groupe Societe Generale, din sector 1 (fila 293 din dosarul de executare), B.C.R., din sector 3 (fila 305 din dosarul de executare) ș.a.

Mai mult, instanța reține că prin prezenta cerere s-a formulat nu doar o contestație la executare, ci și o contestație la titlu, prin care s-a solicitat lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/07.12.2007, aferent căreia sunt aplicabile dispozițiile art.400 alin.2 C.pr.civ. (1865), raportat la art.373 alin.2 și alin.3 C.pr.civ. (1865), competentă să soluționeze contestația la executare fiind tot judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Or, în condițiile în care executarea silită nu se referă la vreo urmărire care ar urma să se desfășoare în raza Judecătoriei Sectorului 5 București, rezultă că instanța de executare rămâne cea considerată generală (de drept comun în materie de executare), pentru situația în care executarea silită a fost pornită prin toate modalitățile, și anume, judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află situate bunurile mobile sau imobile supuse executării silite. Iar în lipsă de dovadă contrară, bunurile mobile sau imobile supuse executării sunt prezumate a se afla la sediul debitorului, situat în București, ., nr.2, parter și . 4, fiind, deci, în circumscripția Judecătoriei Sectorului 4 București.

Pentru aceste considerente, constatând că executarea silită nu se referă la vreo urmărire ce se desfășoară în raza Judecătoriei Sectorului 5 București, în temeiul art.400 alin.1 și alin.2 raportat la art.373 alin.2 și alin.3 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și, în conformitate cu art.158 alin.1 și art.159 pct.3 C.pr.civ., va declina competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea .., în contradictoriu cu intimata S.C. P. B. Romania S.A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

În acord cu dispozițiile art.20 pct.2 C.pr.civ., instanța constată că s-a ivit un conflict negativ de competență, deoarece două instanțe și-au declinat reciproc competența de soluționare a aceleiași pricini, declarându-se necompetente de a judeca respectiva cauză.

Pe cale de consecință, în acord cu prevederile art.21 C.pr.civ., întrucât prezenta instanță este cea înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență, fiind cea din urmă instanță care și-a declinat competența, va suspenda din oficiu judecata cauzei și va înainta dosarul nr._ instanței competente să soluționeze conflictul, și anume, Tribunalului București – Secția civilă, în conformitate cu dispozițiile art.22 alin.1 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția invocată din oficiu a necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București.

Declină competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea .., cu sediul în București, ., nr.2, parter și ., București, în contradictoriu cu intimata S.C. P. B. Romania S.A., cu sediul în București, ..29-31, sector 1, București, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Constată ivit un conflict negativ de competență între Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Sectorului 5 București, drept pentru care suspendă din oficiu judecata cauzei și înaintează dosarul nr._ instanței competente să soluționeze conflictul, și anume, Tribunalului București – Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-R. P. F. Ț.

Jud., red. și tehn. A.R.P. – 2 ex/04.06.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

București, Splaiul Independenței nr. 5, sector 4

Tel. 319.51.80, 319.51.81, 319.51.83 Fax._

http://www.portal.just.ro, e-mail:_

Operator de date cu caracter personal înreg. sub nr. 2891

Dosar nr._

C Ă T R E

TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr.2943 din data de 20.04.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București, pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea .., în contradictoriu cu intimata S.C. P. B. Romania S.A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, și s-a constatat un conflict negativ de competență între Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Sectorului 5 București, drept pentru care s-a dispus suspendarea din oficiu a judecării cauzei, motiv pentru care, în vederea soluționării acestui conflict, vă înaintăm alăturat dosarul prezent, cusut și numerotat, format dintr-un volum, conținând un număr de ……... file.

Vă mulțumim!

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-R. P. F. Ț.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2943/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI