Contestaţie la executare. Sentința nr. 5043/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5043/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 5043/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
Secția a II-a civilă
Sentința civilă nr. 5043
Ședința publică de la 25 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – D. A.
GREFIER – M. M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, debitoarea DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE T. (succesoare a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE C. S.), prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimata T. E., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către, după care:
Instanța ia act că întâmpinarea depusă de debitoare a fost comunicată celorlalte părți.
Instanța pune in discuție excepția de netimbrare si a necompetenței materiale invocate de intimată prin întâmpinare.
În ce privește excepția necompetenței materiale invocată de intimată prin întâmpinare, instanța o respinge, întrucât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare are caracter accesoriu în raport cu cererea privind anularea adresei de înființare a popririi și a celorlalte forme de executare întreprinse de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare, ceea ce înseamnă că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 17 Cod procedură civilă, potrivit cărora competența de judecată a cererilor accesorii aparține instanței competente să judece cererea principală, în cauză, aceasta fiind instanța de executare, respectiv Judecătoria Sectorului 5 București.
În ce privește excepția netimbrării contestației la executare invocate de intimată prin întâmpinare, instanța o respinge, întrucât potrivit art. 7 din O.G. nr. 22/2002, toate cererile formulate de către instituții și autorități publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora, ipoteză incidentă în cauză, sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și a sumelor cu titlul de cauțiune.
Cu privire la excepțiile autorității de lucru judecat și a prescripției dreptului de a solicita executarea silită, invocate de contestator și debitor in baza disp. art.137 al.2 C., instanța le califică ca fiind apărări de fond, întrucât analiza lor presupune însăși analizarea condițiilor necesare pentru validarea popririi, adică o statuare asupra fondului cauzei, astfel că vor fi avute în vedere la analiza pe fond a cauzei.
In baza dispozițiilor art. 167 alin.1 Cod procedură civilă, încuviințează părților proba cu înscrisuri și constată administrat probatoriul.
Instanța rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 23.11.2012, sub nr. dosar _ , contestatoarea Agenția Natională de Administrare Fiscală a formulat contestație la executare împotriva adresei de înființare a popririi și a procesului verbal din 15.11.2012 emise de către B. „Casagranda S. A.”, în dosarul de executare nr. 919/2012, la cererea intimatei Bjian F. M. solicitând instanței admiterea contestației și desființarea tuturor formelor de executare silită întocmite împotriva sa în dosarul execuțional nr. 919/2012 al B. „Casagranda S. A.”, inclusiv procesul verbal de cheltuieli de executare.
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că la data de 19.11.2012 a fost înregistrată la ANAF, adresa de înființare poprire întocmită în dosarul de executare mai sus menționat, însoțită de procesul-verbal de cheltuieli, ca urmare a cererii formulate de intimata T. E., prin care se solicită executarea silită a Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ . În raport cu art. 456-457 C. s-a solicitat consemnarea sumei de 31.918 lei, indisponibilizate pe seama și la dispoziția executorului judecătoresc în contul indicat. În continuare, arată că în sarcina ANAF nu este instituită nicio obligație de plată, instituția neavând calitatea de angajator pentru intimată și nici calitatea de terț poprit pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..
Pe cale de excepție, contestatoarea invocă prescripția dreptului de a cere executarea silită în baza art. 399 alin. 1 și art. 405 alin. 1 și alin. 2 C.., arătând că la data emiterii adresei de înființare a popririi, dreptul intimatei de a cere executarea silită era prescris, mai mult decât atât dreptul era prescris inclusiv la data pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite.
Pe fondul cauzei, contestatoarea învederează că instanța de judecată a reținut în sarcina pârâtei DGFP C.-S. obligația de plată către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 22.03._08, corespunzător perioadei lucrate de fiecare funcționar public.
Arată că instanța nu a stabilit în sarcina ANAF nicio obligație și nu a indicat niciun raport juridic obligațional între ANAF și DGFP C.-S., precum și faptul că instanța nu a cuantificat suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare. În continuare, învederează că instanța de control a reținut irevocabil că este corectă soluția de a respinge recunoașterea drepturilor solicitate pentru viitor, față de împrejurarea că este vorba de o creanță care nu este certă și care nu poate fi acordată.
Prin contestația formulată, ANAF arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c și d din legea 188/1999 privind statul funcționarilor publici, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei salariale.
În drept, au fost invocate prevederile art. 399 – 403 (1) lit. b C., art. 7 din O.G. nr.22/2002.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin serviciul registratură intimata a depus la dosar la data de 29.04.2013 întâmpinare (f.37-38) prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare și a cererii de suspendare a executării silite, în temeiul art.403 alin. 1 Cod procedură civilă.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp.art.115-118 C.p.c și nu a avut atașate înscrisuri în sustinere.
La dosar a fost atașat, în copie, dosarul de executare silită nr.919/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc Casagranda-S. A..
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Prin Sentința civilă nr. 5687 din 13.06.2013, Judecătoria Sectorului 5 a respins ca neîntemeiată contestația la executare și cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București secția a V-a civilă.
Prin Decizia civilă nr. 3087R din 24.10.2014, Tribunalul București Secția a V-a civilă a admis recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 5687 din 13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În urma trimiterii spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 11.12.2014, sub nr. _ .
Prin Încheierea din 15.01.2015, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art.1551 al.1 C., întrucât contestatoarea nu a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa.
La data de 14.04.2015, prin serviciul registratură, contestatoarea a formulat cerere de reluare a judecății, precizând totodată că înțelege să se judece în contradictoriu și cu debitoarea DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE T. (fostă DIRECȚIA GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE C. S.).
La data de 11.05.2015, prin serviciul registratură, debitoarea a depus întâmpinare, prin care solicită admiterea contestației la executare formulată de contestatorul Agenția Națională de Administrare Fiscală în contradictoriu cu creditoarea T. E. și, pe cale de consecință, să se dispună anularea actelor de executare emise de B. „Casagranda S. A.” pentru punerea în executare a Sentinței civile nr. 1843/28.10.2008.
În motivare, a arătat că prin actele de executare contestate, creditoarea a apreciat că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 460 Cod procedură civilă, pentru executarea silită a debitorului D.G.F.P. C. S. prin poprirea instituită asupra terțului poprit Agenția Națională de Administrare Fiscală(A.N.A.F.), în baza Sentinței civile nr. 1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
În acest sens, prin actele de executare emise, creditoarea-funcționar public pretinde că suma de 27.414 lei invocată cu titlu de debit-drepturi salariale(suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare) ar rezulta din Sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ .
În primul rând, solicită să se constate că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.460 Cod procedură civilă, întrucât Sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 nu cuprinde în dispozitivul său obligația stabilită în sarcina debitorului D.G.F.P. C. S., prin actele de executare contestate în prezenta cauză, de a-i plăti creditoarei suma de 27.414 lei cu titlu de drepturi salariale, astfel că această sumă nu are un temei legal și nici nu se regăsește în Sentința civilă nr. 1843/28.10.2008, întrucât pretinsul titlu executoriu nu cuprinde o creanță certă și lichidă.
Asupra acestor caracteristici ale pretinsei creanțe s-au pronunțat mai multe hotărâri judecătorești, cu caracter irevocabil,
- Decizia civilă nr. 519/02.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, irevocabilă;
- Sentința penală nr. 311/PI/16.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara in dosarul nr._, definitivă;
- Sentința civilă nr. 2136/30.09.2013 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ *. Definitivă și irevocabilă;
- Decizia civilă nr.67/05.03.2014 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr_ *, irevocabilă; . .
- Decizia civilă nr.4689/30.05.2013pronunțată deCurtea de Apel Timișoara in dosarul nr_ *, irevocabilă;
- Sentinta civilă nr. 383/04.03.2014 pronunțatădeJudecătoria Reșița in dosarul nr._, definitvă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 12/11.02.2015 pronunțata de Tribunalul C. S. în dosarul nr._ **.
Prin urmare, respectând puterea de lucru judecat a acestor hotărâri judecătorești, apreciază că debitorului D.G.F.P. C. S. nu îi revine obligația de plata a sumei de_ lei în favoarea intimatei, care să poată face obiectul unei acțiuni subsecvente, de executare silita prin poprire față de terțul poprit Agenția Națională de Administrare Fiscala.
În al doilea rând, solicită să se constate că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu are calitatea de terț poprit față de debitorul D.G.F.P. C. S., astfel cum a fost atribuită această calitate, în mod nelegal, la cererea creditoarei, prin actele de executa emise de B. ,,Casagranda S. A. .
În al treilea rând, solicită să se observe că prin actele de executare emise de executorul judecătoresc au fost create în mod artificial raporturi juridice care nu sunt reglementate de dispozițiile legale în vigoare.
În al patrulea rând, solicită să se constate inexistența creanței pretinse prin actele de executare raportat la dispozitivul Sentinței civile nr. 1843/28.10.2008, precum și in raport de puterea de lucru judecat ce rezultă din Sentința civilă nr.2136/30.09.2013 pronunțata de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ *.
Prin actele de executare este menționată doar în mod formal intenția creditoarei de a pune în executare Sentința civilă nr. 1843/28.10.2008, întrucât ceea ce se urmărește a fi executat silit sunt o . înscrisuri, fără valoare juridica și fara aptitudinea de a crea în sarcina debitorului o obligație de plată a vreunei sume de bani astfel consideră ca prin actele de executare emise la cererea creditoarei, împrejurările de fapt și de drept ale cauze fost eronat prezentate.
În acest sens, face cunoscut instanței că, de la data la care a fost înregistrata contestația la executare formulată de A.N.A.F. pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, constituindu-se dosarul nr._ și până la data prezentei, au fost pronunțate o . hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, in legătură directa cu pretinsele drepturi salariale cu titlu de suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, in litigii creditoarea a avut calitatea de parte și a fost reprezentată de Sindicatul Direcției Financiare C. S., sens în care solicită ca instanța să dea eficiență juridică puterii de lucru judecat de care se bucură aceste hotărâri judecătorești, după cum urmează.
1 în temeiul art.166 Cod procedură civilă, invocă, pe cale de excepție absolută, puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr.2136/30.09.2013 pronunțata în dosarul nr._ * de Judecătoria Reșița, definitivă și irevocabilă prin decizia nr.67/05.03.2014 pronunțată de Tribunalul C. S..
În raport de dezlegările de drept intrate în puterea lucrului judecat rezultate din Sentința civilă nr 2136/30.09.2013, executarea silită prin poprire, derulata de B. Casagranda S. A. în continuarea executării silite începută de B. „N. N. in dosarul de executare nr. 123/2012, a încetat de drept, așa cum rezulta din procesul verbal încheiat la data de 12 03 2014 emis de B. „N. N.”, prin care se constată că atât pentru cheltuielile de executare, cât, mai ales, pentru creanța totala un suma de 13 547 774 lei - din care face parte și suma de 27.414 lei invocata cu titlu de debit in cauza, potrivit dispozițiilor art. 404 alin.(l) și alin.(1 ind.1) Cod procedură civilă, executorul a dispus dispus încetarea oricărei forme de executare silita, prin trimiterea cauzei la arhiva, dosarul execuțional fiind terminat din punct de vedere execuțional.
În aceste condiții, solicită să se constate că executarea silită a sentinței civile nr.1843/28.10.2008 a încetat de drept, aflându-se în situația în care prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă instanța de judecată a constatat că debitorul SGFP C. S. nu datorează creditoarei suma de bani invocată cu titlu de debit-27.414 lei drepturi salariale, pretinse a fi datorate în baza sentinței civile nr.1843/28.10.2008.
Prin sentința civilă nr.2136/30.09.2013 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ * au fost anulate actele de executare emise în dos.de ex. nr.123/2012 prin admiterea contestației la executare formulată de Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru DGFP C. S., în calitate de debitor, împotriva actelor de executare emise în dosarul de executare nr.123/2012 al B. „N. N.” în contradictoriu cu Sindicatul Direcției Financiare C.-S., prin urmare și în contradictoriu cu creditoarea din prezenta cauză.
Apreciază că această soluționare se impune cu putere de lucru judecat întrucât vizează nelegalitatea executării silite a aceluiași pretins titlu executoriu cu cel invocat în cauză-sentința civilă nr.1843/28.10.2008.
Astfel, prin sentința civilă nr.2136/30.09.2013, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr,_ *, instanța investită cu soluționarea contestației la executare formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C.-S., prin Ministerul Finanțelor Publice, analizând actele de executare emise de B. „N. N.” în dosarul de executare nr.123/2012, emise în vederea punerii în executare silită a sentinței civile nr.1843/28.10.2008, a constatat următoarele:
- prin actul de executare contestat, cuantumul creanței stabilite prin hotărârea judecătorească - sentința civilă nr.1843/28.10.2008 a fost stabilit la suma de 13.547.774,00 lei;
- din verificările efectuate, instanța reține că nici până la această dată puterea executivă nu a identificat procentul aferent acestor drepturi și nici criteriile de determinare a acestor drepturi prevăzute de art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată (mai mult, aceste dispoziții au fost abrogate de legiuitor, anterior datei la care s-a început executarea silită și în prezenta cauză):
- în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază se află în prezența unui drept virtual, astfel că suplimentele salariale la plata cărora contestatoarea a fost obligată sunt imposibil să fie calculate, iar hotărârea pronunțată în aceste condiții nu este susceptibilă de executare;
- potrivit disp.art.372 Cod procedură civilă executarea silită se va efectua numai în termenul unui înscris care constituie titlu executoriu și care se referă la o creanță certă, lichidă și exigibilă;
- analizând sentința civilă nr.1843/28.10.2008, pronunțată de Tribunalul C. S., ce face obiectul și prezentei executări silite, instanța a constatat că acest titlu executoriu nu cuprinde o creanță certă și lichidă;
- instanța a avut în vedere, considerându-le relevante sub aspectul raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată și considerentele Deciziei nr.20/21.09.2009, dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe în temeiul art.329 alin.3 Cod procedură civilă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, dar și potrivit art.330 ind.7 alin.4 Cod procedură civilă;
- potrivit acestor considerente, în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul al suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare, se află în prezența doar a unei intenții a legiuitorului de a acorda funcționarilor publici două drepturi de natură salarială, intenție materializată prin instituirea drepturilor, dar nefinalizată deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criterii pe baza cărora pot fi calculate. În atare situație, nefiind creat cadrul funcțional de acordare a drepturilor, acestea rămân doar drepturi „virtuale”.
În raport de aceste considerente, instanța a dispus admiterea contestației la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C.-S. și anularea actelor de executare emise în cadrul dosarului execuțional nr.123/2012 al B. „N. N.”.
Raportat și la această soluție, consideră că rezultă, o dată în plus nelegalitatea actelor de executare emise în executarea silită derulată prin B. ,.Casagranda S. A.” cu cât, față de debitorul D.G.F.P. C.-S. s-a constatat nelegalitatea executări silite a Sentinței civile nr. 1843/28.10.2008 din dosarul de executare nr. 123/2012, motivat de faptul că s-a reținut cu caracter IREVOCABIL că această hotărâre judecătorească nu cuprinde o creanță certă și exigibilă, susceptibilă de executare silită.
Executarea silită derulată prin B. ,,Casagranda S. A.” valorifică Somația nr. 123/2013, pentru executarea silită a aceleiași Sentințe civile nr.1843/28.10.2008, chiar dacă, ulterior primei executări silite a sumei de 13.547.774 lei invocată cu titlu de debit, s-a solicitat executarea silită a fiecărei sume componente a sumei de 13.547.774 lei, cum este si cazul de față, reprezentând așa-zisa cuantificare a suplimentului gradului și suplimentului treptei de salarizare.
Din punct de vedere juridic există așadar, identitate, nu numai de părți și cauză, dar și de obiect și atunci când este vorba de partea cuprinsă într-un întreg(pars est in toto), întrucât, odată realizată verificarea jurisdicțională cu privire la întreg, nu se poate pretinde contrariul pentru parte din acesta și, prin urmare, atâta timp cât debitorul- fosta Direcție a Finanțelor Publice a județului C. S.(în prezent, Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara, potrivit art. 11 alin.(3) din O.U.G. nr.74/2013, precum și în baza H.G. nr.520/2013) nu datorează suma de 13.547.774 lei, cu atât mai puțin, nu datorează nici suma de 27.414 lei, rezultată din același centralizator nr.4/16.02.2012, parte componentă din suma de 13.547.774 lei.
De altfel, asupra cuantumului pretins cu titlu de suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare, este necesară clarificarea din partea creditoarei a sumei ce se pretinde a fi executată silit, ținând seama că în centralizatorul nr.4/16.02.2012, valorificat și de B. „Casagranda S. A.”, prin preluarea în actele de executare a sumelor individuale ale fiecărui funcționar cu titlu de debit, este menționată o altă sumă, care oricum nu are corespondent în nicio hotărâre judecătorească.
Pe cale de consecință, absența pretinsei creanțe invocată față de debitor-D.G.F.P. C.-S., conduce la inexistența raportului juridic obligațional, artificial instituit, între debitor- fosta Direcție a Finanțelor Publice a județului C. S.(în prezent, Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara) și terțul poprit Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Sentința civilă nr.2136/30.09.2013, definitivă și irevocabilă, devine cu atât mai mult obligatorie și se impune în privința constatării nelegalității oricărei executări silite a Sentinței civile nr.1843/28.10.2008, în absența unei creanțe certe și lichide, întrucât în cadrul executării silite prin B. Casagranda S. A.” nu au fost emise alte acte de executare anterioare adresei de validare poprire, ci B. ..Casagranda S. A. s-a prevalat de Somația nr.123/2012 emisă de B. ..N. N.”. respectiv de executarea silită începută în dosarul de executare nr. 123/2012.
În concluzie, întrucât asupra inexistenței creanței ce se pretinde a fi datorată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C.-S., în sumă totală de 13.547.774 lei, s-a pronunțat deja o instanță de judecată, prin hotărâre DEFINITIVĂ, IREVOCABILĂ și EXECUTORIE, solicită să se constate că asupra câtimii pretinse cu titlu de debit-27.414 lei din suma totală de 13.547.774 lei, intervine puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr.2136/30.09.2013, irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr._ *.
Sentința civilă nr.2136/30.09.2013, definitivă și irevocabilă, este, în mod nemijlocit, cunoscută, prin urmare, opozabilă creditoarei, fiind pronunțată în contradictoriu cu Sindicatul Direcției Financiare C.-S., care a asigurat reprezentarea sa și a tuturor celorlalte persoane fizice ce se regăsesc în Sentința civilă nr. 1843/28.10.2008, în calitate de reclamanți.
Ca urmare a pronunțării Sentinței civile nr.2136/30.09.2013, apreciază că debitorul nu mai poate fi supus executării silite, iar actele de executare emise sunt nelegale, deoarece s-a statuat cu putere de lucru judecat faptul că și creditoarea din prezenta cauză nu deține o creanță determinată sau determinabilă, care să poată face obiectul unei executări silite, în condițiile dispozițiilor art. 379 Cod procedură civilă.
2. Tot cu putere de lucru judecat se impune și Decizia civilă nr.67/R/05.03.2014, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr._ *, prin care instanța de recurs a menținut, pentru legalitate, Sentința civilă nr.2136/30.09.2013 pronunțată de Judecătoria Reșița, intrând în puterea lucrului judecat statuarea instanței în sensul că, în speță, nu suntem în prezenta unei creanțe certe și lichide, susceptibilă de executare silită, deci, nu poate fi executată silit prin poprire.
3. Cu aceeași statuare, invocă și Sentința penală nr.311/PI/16.12.2013, pronunțată în dosarul nr._, prin care Curtea de Apel Timișoara, secția penală a reținut printre altele, și faptul că ,.procentul de 25% aplicat pentru calculul acestor sporuri a fost cerut de sindicat iar în răspunsul întocmit se consemnează într-una din adrese că acea situație (s.n.- Centralizatorul care atestă suma totală de 13.547.774 lei, din care face parte și suma invocată de recurentul din prezenta cauză), nu reprezintă un document administrativ oficial si nu poate sta la baza executării silite, dovadă fiind faptul că acele drepturi salariale nu au fost nici în acest moment executate”, per a contrario, conducând la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de ..conflict de interese”:
„Este necesară dovedirea producerii unui folos material pentru sine, soț, rudă sau altă persoană cu care s-a aflat într-un raport comercial ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură ori în cauză prin actul semnat de către intimați nu s-a produs un folos material pentru sine sau pentru cei cu care s-a aflat în raporturi de muncă, drepturile salariale fiind stabilite prin hotărâre judecătorească și nu prin documentul semnat de intimați.
Se mai constată că procentul de 25% aplicat pentru calculul acestor sporuri a fost cerut de sindicat, iar în răspunsul întocmit se consemnează într-una din adrese că acea situație nu reprezintă un document administrativ oficial și nu poate sta la baza executării silite, dovadă fiind faptul că acele drepturi salariale nu au fost nici în acest moment executate”.
Dacă, prin reducere la absurd, s-ar considera că o astfel de executare silită, în care sindicatul ar indica un cuantum, de 25%, este legală și, instanța de recurs ar valida poprirea inclusiv asupra terțului poprit ANAF, așa cum solicită creditoarea ar rezulta că în baza actelor de executare întocmite în dosarul de executare de B. ,,Casagranda S. A.”, conform centralizatorului nr.4/16.02.2012, funcționarii publici din cadrul Sindicatului Direcției Financiare C. S. ar încasa debitele individuale astfel ,,calculate”, ceea ce ar conduce în mod direct și nemijlocit la întrunirea laturii obiective a infracțiunii de ,,conflict de interese”, întrucât ar deveni astfel posibilă executarea pretinsei creanțe.
Ținând seama de dezlegările de drept rezultate din Sențința penală nr.311/PI/16.12.2013, solicită să se constate că și această hotărâre judecătorească se impune în cauză, în sensul că procentul de 25% nu are temei legal, pe de o parte, iar pe de altă parte, în sensul că nu este în prezența unui document administrativ oficial care să poată sta la baza executării silite derulate prin B. ,,Casagranda S. A.”.
Face precizarea că atât Decizia civilă nr.67/R/05.03.2014, pronunțată în dosarul nr._ * de Tribunalul C. S., cât și Sentința penală nr.311/PI/16.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, sunt binecunoscute creditoarei, întrucât, pe de o parte, în privința primei hotărâri, creditoarea, prin Sindicatul Direcției Financiare C. S. a formulat revizuire-respinsă prin Decizia civilă nr. 125/23.05.2014, iar pe de altă parte, în privința celei de-a doua hotărâri, aceasta i-a fost comunicată chiar de către apărătorul ales al Sindicatului (domnul avocat A. P.), în dosarul nr._ * în fața Tribunalului C.-S., cu ocazia dezbaterilor care a precedat pronunțării Deciziei civile nr.67/R/05.03.2014.
4.În cauză se solicită validarea de poprire pentru o sumă care nu se regăsește in dispozitivul pretinsului titlu executoriu, urmărindu-se ca prin executare silita sa se obțină pretențiile ce au fost respinse irevocabil de instanța de încălcarea puterii de lucru judecat a Sentinței civile nr.1843/28.10.2008 pronunțata de Tribunalul C. S. lămurită prin Decizia nr.4689/30.05._ pronunțata de Curtea de Apel Timișoara și a Deciziei nr.519/02.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
5.Creditoarea nu mai poate pretinde în prezenta cauză recunoașterea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare în cuantum de 25% fiecare, întrucât statuarile instanței cu privire la respingerea unei astfel de cuantificări, au intrat in puterea lucrului judecat fiind lipsite de relevanță situațiile particulare invocate, prin trimiteri la hoțarari judecătorești pronunțate înainte de Decizia RIL nr.20/2009, prin care instanțele au dispus in mod expres, prin dispozitiv o anumită formă de cuantificare a celor doua suplimente, spre deosebire de dispozitivul Sentinței civile nr.1843/28.10.2008, prin care instanța a respins irevocabil cuantificarea invocată de creditoare.
6 Solicită să se rețină incidența în cauză a Deciziei RIL nr 20/2009 pronunțata de înalta Curte de Casație și Justiție tocmai pentru unificarea practicii neunitare in privința acordarii pe cale judecătorească a drepturilor salariale pretinse de funcționari publici.
În cauză, se urmărește să se treacă prin filtrul altor instanțe de judecată (respectiv cele din faza unei executări silite), ceea ce instanțele anterioare, care au judecat fondul litigiului au respins irevocabil și astfel să determine pronunțarea unor hotărâri judecătorești care sa eludeze dispozițiile obligatorii ale Deciziei RIL nr.20/2009, ce se impune inclusiv in prezenta cauza raportat la art 330 ind.7 alin (4) Cod procedură civilă, ținând seama că la data înregistrării prezent cauze pe rolul instanței. Decizia RlL nr.20/2009 era publicată în Monitorul Oficial al Românie și produce efectele obligatorii pentru instanțe.
Este adevărat că Decizia RIL nr.20/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial după data pronuntării Sentintei civile nr. 1843/28.10.2008 și a Deciziei civile nr. 519/02.04.2009, cu toate acestea, atât instanța Tribunalului C. S., cât șl instanța Curtude Apel Timișoara i-au retinut în mod identic cu înalta Curte de Casație și Justiție, atat împrejurările de fapt, cat și cele de drept generate de o lege(art.31 alin.1 lit.c si d din Legea nr. 188/1999) care reglementa doar dreptul funcționarilor publici la drepturi de natură salarială, fără ca legiuitorul sa prevada și cuantumul acestor drepturi, dar și de faptul că drepturile salariale ale funcționarilor publici din România nu se pot stabili decât prin lege.
Or, în prezenta cauză tocmai acest lucru se urmărește, ca suma pretinsă cu titlu de debit-drepturi salariale să fie validată de instanța de executare și astfel sa fie ignorate litigiile anterior soluționate irevocabil, prin care s-a respins acordarea sumei pretinse cu titlu de suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare.
Apreciază că nu poate fi primită susținerea, în sensul că Decizia RIL nr.20/2009 nu ar fi aplicabilă cauzei, de vreme ce litigiul ce face obiectul prezentul dosar a fost înregistrat pe rolul instantei de judecată la data de 23.11.2012, după data publicarii deciziei in Monitorul Oficia nr 880/16 12 2009, are ca obiect „contestație la executare" și nu fondul cauzei deja solutionat irevocabil -,,drepturi salariale”, precum și motivat de faptul ca in prezenta cauzase contes a leqalitatea actelor de executare emise pentru punerea in executare a Sentinței civile nr.1843/28.10.2008, la cererea creditoarei, prin care se urmărește ca pe cale judecătorească sa fie stabilite drepturi salariale în favoarea funcționarului public(in aceasta calitate fiind purtat litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._, soluționat prin Sentința civila nr.1843/28.10.2008).
7. În aceeași practică unitară a modului în care au fost cenzurate încercările de a obține în etapa executării silite ceea ce instanțele de judecată au respins în mod irevocabil pe fondul pretențiilor și ceea ce nu s-a solicitat de către creditoare pe calea unui recurs promovat împotriva Sentinței civile nr. 1843/28.10.2008, se înscrie și Decizia nr.125/25.03.2014 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr._, prin care a fost respinsă cererea de revizuire a Deciziei nr.67/05.03.2014, precum și Sentința civilă nr.383/04.03.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, prin care a fost admisă contestația la executare formulată de Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea D.G.F.P.C. S., în contradictoriu cu un număr de 37 de persoane din cele 444 nominalizate în centralizatorul nr.4/16.02.2012.
Nerespectarea puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătorești irevocabile invocate în precedent, prin care instanțele legal învestite au respins, în mod unitar, cererea intimatei de a i se acorda și de a obține drepturi salariale în afara cadrului legal, precum și nerespectarea Deciziei RIL nr.20/2009, atrage încălcarea ordinii juridice (confirmată inclusiv prin jurisprudența CEDO) și încălcarea dreptului nostru la un proces echitabil: câtă vreme există un litigiu deja soluționat irevocabil prin care s-a constatat inexistența creanței pretinse, a se dispune contrariul, într-un nou litigiu (dosarul nr._ ), care nu mai vizează fondul pretențiilor, ci este generat de executarea silită declanșată cu încălcarea dispozițiilor legale și ale Sentinței civile nr. 1843/28.10.2008), reprezintă, în opinia noastră, o încălcare flagrantă a ordinii de drept.
Apreciază că, prin actele de executare emise pentru obligarea debitorului la plata sumei de 27.414 lei, intimata urmărește să obțină, prin intermediul instanței de judecată de la nivelul Judecătoriei sectorului 5 București, așadar, prin norme create pe cale judiciară, o hotărâre contradictorie față de Sentința civilă nr.2136/30.09.2013 a Judecătoriei Reșița-definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr.67/05.03.2014, pronunțată tot în cadrul unei executări silite a aceluiași debitor, în baza aceluiași pretins titlu executoriu: Sentința civilă nr. 1843/28.10.2008.
Conform Deciziei RIL nr.20/2009, pentru cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existenta unor dispoziții date în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie Parlamentului, in cazul promovării unei legi, fie Guvernului, prin delegare legislativ sau prin adoptarea unei hotărâri date în aplicarea acestor prevederi legale”, fără ca aceasta prerogativă să fie în prezent atribuită instanței de judecată(inclusiv instanței de executare), intimatei, executorului judecătoresc sau debitorului D.G.R.F.P. Timișoara.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.
În susținerea întâmpinării, debitoarea a anexat în copie, înscrisuri (filele 25-75).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1843 din 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă la data de 2.04.2009 prin respingerea recursului, învestită cu formulă executorie, a fost admisă acțiunea formulată de intimat împreună cu alți reclamanți, având calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției generale a finanțelor publice C.-S., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. fiind obligată la plata către intimat și ceilalți reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 22.03._08, corespunzător perioadei lucrate.
Creditorul intimat a formulat cerere de executare silită a sentinței menționate pe care a depus-o la B.E.J. Casagranda – S. A., prin care a solicitat ca executarea silită să se realizeze prin poprire asupra sumelor de bani datorate debitoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, continuatoare în drepturi și obligații a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S., conform O.U.G. nr. 74/2013 și a H.G. nr. 520/2013) de către Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală (în continuare A.N.A.F.), formându-se, astfel, dosarul de executare nr. 919/2012.
Prin Încheierea din 4.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1843 din 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr._ .
În baza acestei încheieri, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani, a titlurilor de valoare și a altor bunuri mobile incorporale datorate de A.N.A.F. debitorului D.G.R.F.P. – Timișoara, până la concurența sumei de 31.918 lei. Adresa de înființare a popririi a fost comunicată contestatoarei la data de 15.11.2012.
În ceea ce privește excepția prescripției executării silite invocată de contestatoare, instanța reține că, prin dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, s-a prevăzut o procedură specială, derogatorie de la normele procedurale execuționale de drept comun, prin care executarea silită a creanțelor având ca obiect drepturi de natură salarială se realizează în mod eșalonat, instituindu-se, astfel, termene suspensive legale de executare, care își produc efectul nu numai asupra exigibilității creanței, ci și asupra cursului prescripției dreptului de a cere executarea silită, prelungindu-l în mod corelativ, potrivit dispozițiilor art. 4051 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă („Cursul prescripției se suspendă: … b) pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanță sau de alt organ jurisdicțional competent;”). Prin urmare, în baza acestor dispoziții, instanța apreciază ca neîntemeiată excepția menționată și, pe cale de consecință, va dispune respingerea ei.
Pe fondul cauzei, instanța apreciază că, din perspectiva dispozițiilor art. 452 alin. 1 Cod procedură civilă („Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.”), la momentul înființării popririi de către executorul judecătoresc, este necesar ca, între persoana care are calitate de terț poprit și cea care are calitate de debitor urmărit silit, să existe un raport juridic obligațional de natură civilă, generator al unei creanțe exigibile sau care va deveni exigibilă ulterior, raport în cadrul căruia debitorul urmărit silit să aibă calitatea de creditor al terțului poprit.
În cauză, pe de o parte, între A.N.A.F., ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, și D.G.R.F.P. – Timișoara, la rândul ei instituție publică cu personalitate juridică, nu există un astfel de raport juridic obligațional de natură civilă, ci unul de drept administrativ, cea din urmă funcționând în subordinea celei dintâi (art. 13 alin. 1 din H.G. nr. 520/2013).
Pe de altă parte, președintele A.N.A.F. are calitatea de ordonator secundar de credite (art. 11 alin. 4 din H.G. nr. 520/2013), în timp ce directorul general al D.G.R.F.P. – Timișoara pe aceea de ordonator terțiar de credite (art. 20 alin. 4 din Legea nr. 500/2002), or, „raportul ordonator secundar de credite – ordonator terțiar de credite” nu reprezintă o specie a „raportului debitor – creditor”. Astfel, în sistemul nostru legislativ financiar bugetar, ordonatorii secundari de credite repartizează conducătorilor instituțiilor publice subordonate, care au calitatea de ordonatori terțiari de credite, creditele bugetare ce au fost aprobate pentru bugetele acestor instituții (art. 21 alin. 2 din Legea nr. 500/2002), în cadrul operațiunii denumite „deschidere de credite bugetare” (art. 49 din Legea nr. 500/2002). Această operațiune constă, în esență, în aprobarea folosirii creditelor bugetare pe care ordonatorul secundar o dă celui terțiar, la cererea formulată în acest sens de acesta din urmă, în funcție de gradul de încasare a veniturilor bugetare și de posibilitățile de finanțare a deficitului bugetar, precum și de gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziție anterior ordonatorului terțiar de credite, însă, aceste credite aparțin bugetului aprobat prin legile bugetare anuale instituției publice al cărei conducător este ordonatorul terțiar, iar nu bugetului instituției al cărei conducător este ordonatorul secundar. În atare situație, aprobarea de către ordonatorul secundar a folosirii de către cel terțiar a creditelor bugetare din bugetul propriu celui din urmă, în cadrul operațiunii de „deschidere de credite bugetare”, nu învederează existența unui raport juridic obligațional de natură civilă între cei doi ordonatori de credite, din care să rezulte calitatea ordonatorului secundar de debitor al ordonatorului terțiar, ci a unuia de natură administrativă, a cărui esență constă în controlul ierarhic financiar – bugetar exercitat de către ordonatorul secundar asupra celui terțiar și a cărui rațiune decurge din necesitatea asigurării unei angajări și utilizări de credite bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate prin legile bugetare anuale și pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice subordonate ordonatorului secundar (art. 22 alin. 1 din Legea nr. 500/2002).
Prin urmare, creditele bugetare aprobate de A.N.A.F. a fi folosite de către D.G.R.F.P. – Timișoara în condițiile arătate, nu reprezintă acele creanțe exigibile sau care urmează să devină exigibile și care să fie supuse executării silite prin poprire, conform dispozițiilor art. 452 alin. 1 Cod procedură civilă, ceea ce înseamnă că, în cauză, neavând calitatea de terț poprit, Adresa de înființare poprire din 15.11.2012 a fost emisă împotriva contestatoarei A.N.A.F., în lipsa unui temei legal, motiv pentru care instanța va dispune anularea ei.
În aceste condiții, instanța apreciază că celelalte motive invocate de către contestatoare cu privire la înființarea popririi nu mai prezintă relevanță în cauză și, ca atare, nu vor mai fi analizate.
În ceea ce privește apărarea conform căreia nu există documente justificative pentru cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc, instanța reține că toate cheltuielile solicitate de executorul judecătoresc sunt justificate prin actele pe care acesta le-a efectuat în dosarul de executare silită. În ceea ce privește onorariul avocatului din faza de executare silită, acesta este, de asemenea, justificat prin factură și nu este vorba despre cheltuieli de judecată, așa cum susține contestatoarea, ci chiar despre cheltuieli de executare silită, factura depusă în fotocopie la dosar fiind sugestivă în acest sens. De asemenea, instanța reține că onorariul avocatului nu este deloc excesiv, așa cum apreciază contestatoarea, ci într-un cuantum absolut rezonabil, față de activitățile pe care avocatul trebuie să le desfășoare în faza de executare silită. În plus, deși contestatoarea susține că nu există dovada „angajării” unui avocat, instanța constată că avocatul intimatului a depus delegație la dosarul de executare, prin care justifică în mod legal calitatea sa de avocat al intimatului în faza de executare silită.
Instanța observă că nici onorariul executorului judecătoresc nu este exorbitant sau nejustificat, cum susține contestatoarea. Din contră, acesta este în limitele prevăzute de lege și este perfect justificat prin munca depusă de executor: primire cerere de executare, solicitarea încuviințării silite, emiterea adreselor de înființare a popririi, purtarea corespondenței cu Ministerul Finanțelor Publice etc.
În ceea ce privește necuantificarea, în titlul executoriu menționat, a suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare, instanța reține că aceste drepturi salariale restante sunt ușor determinabile, prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază încasat de intimat. De altfel, debitoarea chiar a cuantificat drepturile intimatului la suma de 26.110 lei, prin „Situația privind calculul suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare”, iar această cuantificare s-a realizat conform legii, fiind menționate în acest sens dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, iar nu conform unei „modalității proprii de evaluare” a debitoarei, cum a menționat contestatoarea. Alte aspecte invocate de contestatoare, legate de legalitatea acordării suplimentelor respective, excedează prezentei cauze și nu pot fi repuse în discuție, de vreme ce ele au fost deja analizate definitiv și irevocabil de către o instanță de judecată.
Aspectele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Z. și alții împotriva României, invocată de contestatoare, sunt irelevante în prezenta cauză, deoarece în cauza Z. și alții a fost analizată cererea unor reclamanți cărora instanțele interne nu le-au recunoscut drepturi salariale restante, situație diametral opusă față de cea din prezentul dosar.
De asemenea, contestatoarea invocă Decizia nr. 20/2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, însă analizarea acestei decizii ar implica o nouă statuare asupra fondului cauzei, în condițiile în care creditorul beneficiază de o hotărâre definitivă și irevocabilă, care nu mai poate fi repusă în discuție. De altfel, Decizia nr. 20/2009 a fost pronunțată ulterior sentinței pe care se întemeiază creditoarea, iar deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii nu pot aduce atingere hotărârilor definitive și irevocabile deja pronunțate.
În plus, faptul că, în concret, calcularea drepturilor salariale restante se realizează în temeiul unor dispoziții legale abrogate nu constituie un viciu al executării, deoarece titlul executoriu pe care se întemeiază creditorul, respectiv hotărârea judecătorească, a statuat în mod definitiv și irevocabil că acele prevederi legale, chiar abrogate la acest moment, îi sunt aplicabile creditorului. O statuare a instanței de executare în sens contrar, ar echivala cu o ignorare a autorității de lucru judecat a titlului executoriu pe care se întemeiază intimata.
În ceea ce privește incidența în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, instanța reține că intimatului nu i s-a plătit, până la acest moment, nicio sumă de bani din titlul executoriu pe care aceasta se întemeiază, deși este vorba despre un titlu executoriu care a devenit irevocabil în urmă cu aproximativ 5 ani, iar în baza art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, ar fi trebuit să se realizeze după o procedură de executare eșalonată astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. În această privință, prin Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 4 septembrie 2012 pronunțată în cauza D. și alții c. României, invocată de altfel și de către contestatoare, au fost respinse plângerile formulate de trei reclamanți creditori, prin care invocau plata cu întârziere de către Statul Român a drepturilor lor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești interne, Curtea Europeană apreciind că nu a existat o încălcare a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, cât timp a fost păstrat un echilibru între interesele particulare aflate în joc și interesul general, eșalonarea de către Statul Român a plăților nefiind un argument suficient pentru a fi constatată o încălcare a drepturilor amintite, în condițiile în care calendarul plăților a fost respectat și nu au existat indicii cum că nu va fi respectat și pe viitor. Pentru a hotărî în acest sens, Curtea a arătat, pe de o parte, că eșalonarea plăților dispusă de Statul Român, pentru menținerea unui echilibru bugetar între cheltuielile și veniturile publice, în condițiile existenței unei grave crize economice și financiare cu care România începuse să se confrunte începând cu anul 2009, urmărește un scop de utilitate publică. Pe de altă parte, Curtea a observat că, într-adevăr, reclamanții aveau drepturi ferme și intangibile în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive pronunțate în perioada februarie-aprilie 2008, însă, a observat, totodată, și că reclamanții primiseră, în mod eșalonat și actualizat cu indicele prețurilor de consum din data plății, mai mult de o treime din suma totală acordată de instanțe, restul sumei urmând să fie plătit eșalonat, conform legislației în vigoare, până în 2016. În considerarea, în mod deosebit, a cuantumului acestor plăți ce fuseseră efectuate reclamanților de către Statul Român, Curtea a concluzionat că dreptul acestora nu a fost afectat în substanța sa, astfel că plata eșalonată a sumelor datorate nu a putut fi considerată nerezonabilă.
În cauză, având în vedere că intimatului, așa cum s-a arătat, nu i s-a efectuat nicio plată în baza titlului executoriu, nu se mai poate face vorbire despre necesitatea menținerii unui echilibru între interesele particulare aflate în joc și interesul general, astfel că, este pe deplin justificată executarea silită pentru întreaga sumă reținută prin titlul executoriu în favoarea creditorului.
Pentru toate aceste motive, instanța va menține celelalte acte de executare dispuse în dosarul de executare nr. 919/2012 întocmit de B.E.J. Casagranda – S. A., ca fiind întemeiate.
Având în vedere că la acest termen de judecată urmează a fi soluționată în fond contestația la executare, în temeiul art. 403 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca rămasă fără obiect cererea privind suspendarea executării silite.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă și având în vedere principiul disponibilității, instanța urmează a lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Văzând și dispozițiile art. 402 alin. 2 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, . sectorul 5, în contradictoriu cu intimatul T. E., cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat C. E. și P. A., cu sediul profesional în București, ., ., ., și debitoarea DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE T. (succesoare a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE C. S.), prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales în București, ., sectorul 5.
Anulează Adresa de înființare poprire din 15.11.2012 emisă împotriva contestatoarei de B.E.J. Casagranda – S. A. în dosarul de executare nr. 919/2012.
Menține celelalte acte de executare dispuse în dosarul de executare nr. 919/2012 întocmit de B.E.J. Casagranda – S. A..
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Succesiune. Sentința nr. 5052/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 5419/2015.... → |
|---|
