Contestaţie la executare. Sentința nr. 3282/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3282/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 3282/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3282
Ședința publică din data de 30.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. E. S.
GREFIER – V. L. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile – minori și familie privind pe contestatorul P. S. D., pe intimata B. R. și pe terțul poprit B. O., Haja și G., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul, personal, și intimata, prin apărător ales, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind terțul poprit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de soluționat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Contestatorul, personal, solicită instanței anularea executării pentru motivele arătate în contestație, arătând că a început să plătească eșalonat.
Intimata, prin apărător ales, solicită instanței respingerea contestației și continuarea executării, arătând că s-a pus poprire pentru pensiile neacordate în termen. Arată că în prezent se plătește o pensie mai mică decât cea stabilită prin convenția notarială, respectiv 200 RON, în loc de 500 RON/lună. Totodată, solicită obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, depunând la dosar un înscris, respectiv chitanță.
Contestatorul, personal, arată că solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 31.10.2014, sub nr._, contestatorul P. Ș. D., în contradictoriu cu intimata B. R. M. și B. „O., Haja și G.”, a solicitat instanței admiterea contestație la executare și, pe cale de consecință, desființarea ordonanței de poprire nr. 1021/E/2014 din data de 27.10.2014, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a arătat că, la cererea creditoarei B. R. M., prin adresa de înființare a popririi către S.C. Tegee International S.R.L., societate la care a fost angajat, iar începând cu data de 01.11.2014, i-a încetat contractul de muncă, conform deciziei nr. 1/30.10.2014, s-a dispus ca terțul poprit să îi rețină suma de 3.500 lei, la care se adaugă și suma de 1.202,8 lei, reprezentând cheltuieli de executare.
Contestatorul mai arată că titlul executoriu este reprezentat de convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori și certificat de divorț nr. 2148/25.02.2014, încheiat de Biroul Notarial D. G.. Totodată, arată că prin această convenție, i-a fost stabilită în sarcina sa de către notarul public, suma de 500 lei, fără să se țină seama de venitul său lunar net. Mai precizează că, din momentul pronunțării divorțului, a contribuit la plata cheltuielilor casei și întreținerea celor doi minori.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art.452 și urm. C.pr.civ.
În dovedirea cererii sale, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.
În data de 22.12.2014, intimata B. R. M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca inadmisibilă și ca neîntemeiată, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 392, art. 402, art. 33, art. 201, art. 780 și urm C.pr.civ.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat, precum și proba testimonială.
În data de 23.01.2015, contestatorul a depus la dosarul cauzei, răspuns la întâmpinare.
Urmare a solicitării instanței, la dosarul cauzei s-au depus, în copie certificată conform cu originalul, actele de executare emise de B.E.J.A. “O., Haja și G.”, în cadrul dosarului de executare nr.1021/E/2014.
Analizând ansamblul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin Convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori autentificată sub nr. 211/25.02.2014 de Biroul Notarial D. G., părțile au stabilit contribuția lor la cheltuielile de creștere, întreținere și educare a celor doi copii minori ai lor la suma de 500 lei fiecare.
Întrucât contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de plată a pensiei de întreținere astfel stabilită, la data de 26.08.2014 intimata s-a adresat B. „O., Haja și G.” cu o cerere de executarea silită a titlului executoriu constând în Convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori autentificată sub nr. 2148/25.02.2014, formându-se dosarul de executare nr.1021/E/2014.
Prin încheierea din data de 11.09.2014 Judecătoria sectorului 5 București a încuviințat executarea silită împotriva debitorului P. Ș. D. pentru sumele datorate perioadei februarie-august 2014.
De asemenea, la data de 27.10.2014 a fost emisă adresa de înființare a popririi veniturilor realizate de debitor la . (angajatorul său) și către o . bănci din București până la încasarea sumei de 4.702,8 lei, din care suma de 1.202,8 lei cheltuieli de executare. La data de 07.11.2014 terțul poprit a comunicat executorului judecătoresc că debitorul nu mai este salariatul societății și nu mai există venituri ale acestuia pe care să le poprească, iar dintre bănci doar Raiffeisen Bank a comunicat că debitorul este clientul băncii .
Potrivit art. 711 alin.1 C., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Dispozițiile art. 711 C.pr.civ. stabilesc posibilitatea formulării contestației de către cei interesați sau vătămați prin executare, împotriva executării, precum și împotriva oricărui act de executare.
Așadar, în raport de prevederile legale enunțate mai sus, contestația la executare vizează numai incidente legate de executare, în acest cadru putând fi cercetate doar formele de executare întocmite cu prilejul executării silite, urmând a fi stabilită respectarea cerințelor legale aplicabile potrivit codului de procedură civilă.
Pe calea contestației la executare nu se pot invoca motive de fond care să repună în discuție hotărârea ce se execută, deoarece partea interesata a avut posibilitatea să le valorifice în cadrul judecății, fie prin cererile adresate primei instanțe, fie prin exercitarea căilor de atac specifice.
Potrivit art.712 alin.2 C.pr.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Contestatorul nu a indicat prin cererea de chemare în judecată nici un incident legat de executarea silită propriu zisă și nu a pus în discuție neregularități legate de modul de efectuare a executării silite, ci a invocat numai aspecte legate de fondul cauzei.
Astfel, contestatorul a invocat că suma de 500 lei nu a fost calculată în raport de venitul său, ci i-a fost impusă de către doamna notar și că intimata și minorii au locuit împreună cu el până la data de 17.09.2014 și a contribuit la cheltuielile casei și la întreținerea celor doi minori, iar cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei a arătat că a început să plătească eșalonat și de bunăvoie pensia de întreținere și că a formulat o cerere de reducere a pensiei de întreținere.
Instanța constată că suma de 500 lei cu titlu de pensie de întreținere a fost stabilită ca urmare a manifestării de voință a debitorului, pensia de întreținere nefiind stabilită prin raportare neapărat la veniturile obținute de acesta, ci ca urmare a înțelegerii părților. Contestatorul nu a dovedit că la momentul încheierii convenției consimțământul nu ar fi fost liber și exprimat în cunoștință de cauză și nu este credibilă susținerea debitorului în sensul că notarul i-ar fi impus cuantumul pensiei de întreținere, având în vedere că în cazul în care nu ar fi existat o înțelegere, părțile s-ar fi adresat instanței de tutelă pentru a stabili pensia de întreținere în raport de nevoile minorilor și de posibilitățile tatălui. Pe de altă parte, contestatorul avea posibilitatea de a formula o acțiune în anularea Convenției pentru viciu de consimțământ sau să solicite instanței reducerea pensiei de întreținere în temeiul art. 531 C.civ. („dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.”). Nici celelalte apărări ale contestatorului nu pot fi primite de instanță, având în vedere că prin Convenție părțile au stabilit contribuția fiecărui părinte la creșterea și educarea copiilor în bani, nu în natură, astfel că nu are relevanță împrejurarea, nedovedită de altfel, că părțile au locuit împreună și după luna februarie 2014 și că astfel a contribuit la creșterea și educarea copiilor. Chiar dacă contestatorul ar fi dovedit că întreținerea nu era datorată, acesta avea posibilitatea să ceară restituirea întreținerii prestate de bunăvoie sau ca urmare a unei hotărâri judecătorești de la cel care a primit-o (art.534 C.civ.).
Instanța subliniază că executarea silită ce face obiectul prezentei contestații vizează suma de 3.500 lei datorată în temeiul titlului executoriu – Convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori autentificată sub nr. 211/25.02.2014 de Biroul Notarial D. G. pentru lunile februarie-august 2014, iar o eventuală plată de bunăvoie a pensiei de întreținere sau pronunțarea unei hotărâri de reducere a pensiei de întreținere datorate de debitor nu poate conduce la anularea executării pentru suma menționată și pentru cheltuielile de executare.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, astfel cum acestea au fost prezentate, instanța urmează să respingă, ca neîntemeiată, contestația la executare.
În ceea ce privește cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata onorariului de avocat, instanța va face aplicarea dispozițiilor art.451 alin.2 C.pr.civ. și va reduce onorariul avocatului la suma de 1290 lei având în vedere complexitatea cauzei, numărul termenelor de judecată și activitatea desfășurata de avocat cu ocazia cercetării procesului.
În temeiul art. 453 C.pr.civ., instanța va admite în parte cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, urmând a-l obliga pe acesta la plata către intimată a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul P. Ș. D., CNP_, cu domiciliul în București, sector 5, Calea Rahovei, nr. 325, ., ., în contradictoriu cu intimata B. R. M., CNP_, cu domiciliul procesual ales la S. “C. și N.”, în București, Sector 3, ., ., persoana desemnată cu primirea corespondenței fiind N. R. M., ca neîntemeiată.
Obligă contestatorul la plata către intimată a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Calea de atac se va depune la Judecătoria Sectorului 5.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. E. S. V. L. D.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 3269/2015. Judecătoria SECTORUL... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3277/2015.... → |
|---|








