Pretenţii. Sentința nr. 3273/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3273/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 3273/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.3273/2015
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. S.
GREFIER: M. – D. I.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta A. DE P. . pârâta ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin apărător ales, cu împuternicire avocațială in dosar, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nefiind excepții de invocat și nici cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Reclamanta, prin apărător ales, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, având in vedere dispozițiile art. 255 rap. la art. 258 Ncp, constatând că proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă este legală, pertinentă și concludentă putând conduce la soluționarea procesului, o încuviințează ca atare.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici probe de administrat, instanța, față de prevederile art.244 alin. 1 rap. la art. 392 Ncpc, constată cercetarea judecătorească finalizată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamanta, prin apărător ales, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost modificată, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat in cuantum de 850 lei. Depune in ședință publică dovada achitării onorariului de avocat.
Instanța, față de dispozițiile art. 394 C., constată dezbaterile închise și, considerându-se lămurită, reține dosarul in pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.09.2014, sub nr._, reclamanta A. DE P. ., in contradictoriu cu pârâții I. A. și ., obligarea acestora la plata sumei de 8.325,94 lei reprezentând cote de întreținere restante aferente lunilor iunie 2012 – martie 2014 la care se adaugă penalitățile de aferente aceleași perioade, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență că pârâții sunt proprietarii apartamentului in litigiu și nu au mai achitat, cu rea-credință, cotele de întreținere aferente lunilor iunie 2012 – martie 2014, acumulând și penalități de întârziere.
S-a mai precizat că, deși au fost notificați, pârâții nu au răspuns demersurilor întreprinse de asociație.
In drept, au fost invocate disp. Legii nr. 114/1996.
Au fost depuse în anexat cererii de chemare in judecată, liste de întreținere, proces verbal privind plata penalităților de întârziere.
La termenul din 19.02.2015, reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 12.321,96 lei, din care suma de 8.366,96 lei reprezentând cote de întreținere restante aferente lunilor iunie 2012 – decembrie 2014, iar suma de 3.955 lei reprezentând penalități de aferente aceleași perioade.
Urmare solicitărilor instanței, DITL Sector 5 București a comunicat titularul de rol fiscal pentru . in București, sector 5, ., ., rezultând că unicul proprietar al imobilului in litigiu este ..
Prin încheierea din data de 19.03.2015, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului persoană fizică, I. A..
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat in prezenta cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca valoarea penalitățile să poată depăși valoarea debitului restant la care acestea s-au calculat.
În ceea ce privește acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul I. A., ca o consecință a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât prin încheierea de ședință din data de 19.03.2015, instanța va respinge acțiunea introdusă în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește cererea formulată împotriva pârâtei ., din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite și afișate lunar de către reclamantă în perioada iunie 2012 – decembrie 2014 (f.44-74), coroborate cu informațiile furnizate de Direcția Impozite și Taxe Locale din cadrul Consiliului Local Sector 5 București (f.28) și contractul de vânzare cumpărare de la filele 38-41, rezultă că pârâta ., în calitate de proprietar al imobilului situat în București, Sector 5, ., ., ., nu și-a îndeplinit corespunzător obligația de a achita cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare aferente perioadei iunie 2012 – decembrie 2014, figurând în evidențele reclamantei cu un debit restant aferent cheltuielilor de întreținere și penalităților calculate la aceste cheltuieli pentru perioada anterior menționată în sumă de 1538,28 lei, potrivit datelor înscrise pe lista de plata pentru luna ianuarie 2015 (f.75).
Din aceleași liste de plată, coroborate cu tabelul de calcul al debitului și al penalităților (f43), reiese că din suma totală de 12.321,96 lei, debitul de 8.366,96 lei reprezintă cote de întreținere neachitate aferente lunilor iunie 2012 – decembrie 2014, iar debitul în sumă de 3.955 lei reprezintă penalități de întârziere aferente aceleași perioade. Din tabelul de calcul de la fila 43 reiese că penalitățile au fost calculate prin aplicarea unui procent de 0,2 % pe zi de întârziere, procent stabilit prin procesul verbal al Adunării Generale din data de 22.06.2004 de la fila 3.
Pentru motivele de fapt și de drept anterior expuse, instanța apreciază acțiunea reclamantei îndreptată împotriva pârâtei S.C. I. P. S.R.L., astfel cum a fost modificată, ca fiind întemeiată și, în consecință, o va admite și va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 12.321,96 lei, din care suma de 8.366,96 lei reprezentând cote de întreținere restante aferente lunilor iunie 2012 – decembrie 2014, iar suma de 3.955 lei reprezentând penalități de aferente aceleași perioade.
În baza art. 453 alin 1 C.pr.cv. va obliga pe pârâta S.C. I. P. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr. 15/13.03.2015 de la fila 78.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta A. DE P. . sediul in București, sector 5, ., . pârâtul I.cel A. (CNP_), cu domiciliul in București, sector 5, ., ., ., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite în rest cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.
Obligă pârâta S.C. I. P. S.R.L., înregistrată in Registrul Comerțului sub nr.J40/_/2005, CUI RO17832441, cu sediul in București, sector 5, ., ., . să plătească reclamantei suma de 12.321,96 lei, din care suma de 8.366,96 lei reprezentând cote de întreținere restante aferente lunilor iunie 2012 – decembrie 2014, iar suma de 3.955 lei reprezentând penalități de aferente aceleași perioade.
Obligă pârâta S.C. I. P. S.R.L. să ramburseze reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 850 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M.I. 10 Mai 2015
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3277/2015.... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








