Rezoluţiune contract. Sentința nr. 3266/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3266/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 3266/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A-II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3266

Ședința publică de la 30 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. C. P.

GREFIER – M. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul V. D. și pe pârâtul L. P., având ca obiect rezoluțiune contract.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 03.04.2015, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.04.2015 și ulterior la data de 17.04.2015, 24.04.2015 și la data de azi, 30.04.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 14.10.2014, sub nr._, reclamantul V. D. l-a chemat în judecată pe pârâtul L. P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr.172/26.03.2014 de către BIN „Accepter” și repunerea părților în situația anterioară, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând dublul avansului achitat, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că între părți a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr.172/26.03.2014 de către BIN „Accepter” prin care au hotărât ca în schimbul prețului de vânzare-cumpărare de 60.000 euro să cumpere dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.9, situat în București, ..7, ., . nr. cadastral_-C1-U1 înscris în CF nr._-C1-U1 compus din două camere și dependințe. Menționează reclamantul că părțile contractante au convenit ca perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică să aibă loc până ka data de 02.06.2014. Ulterior, prin actul adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare au hotărât prelungirea termenului de semnare a Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare până la data de 11.08.2014. Menționează reclamantul că până la acest moment nu s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare din vina exclusivă a pârâtului, care nu a înțeles să procure documentele necesare perfectării vânzării, precum și să se prezinte la notariat la data stabilită în vederea încheierii actului de vânzare-cumpărare. Mai arată reclamantul că în cuprinsul contractului este prevăzută în mod clar sancțiunea nerespectării obligațiilor asumate, în sensul că promitentul vânzător are obligația de a restitui dublul avansului achitat, respectiv suma de 10.000 euro.

În drept, au fost invocate disp. art. 1270-1279 N.C.civ., 192 și 194 C.p.c..

În susținerea cererii de chemare în judecată reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri, în fotocopie: promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr.172/26.03.2014 de către BIN „Accepter” și actul adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare.

În ceea ce-l privește pe pârât, acesta, deși legal citat, nu s-a prezentat la judecată și nici nu a formulat întâmpinare.

Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat la solicitarea reclamantului proba cu înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 26.03.2014, părțile din prezenta cauză au încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 172, prin care pârâtul L. P. s-a obligat să vândă reclamantului V. D. dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 9, ., etaj 2, situat în .. 7, București, sector 5, compus din două camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 53,69 mp și două balcoane, împreună cu cota parte indiviză de 2,96% din părțile și dependințele comune ale imobilului . 60.000 euro.

În cuprinsul antecontractului s-a menționat achitarea unui avans în cuantum de 5000 euro la data autentificării acestuia, restul de preț în sumă de 55.000 euro urmând a fi încasat la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, dată stabilită inițial pentru 02.06.2014 și prorogată ulterior prin actul adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 466/25.06.2014 pentru data de 11.08.2014.

Prin antecontractul încheiat, părțile au stabilit ca, în cazul în care promitentul vânzător nu și-ar îndeplini promisiunea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, promitentul-cumpărător va putea declara rezoluțiunea contractului și va primi dublul avansului achitat, respectiv suma de 100.000 euro.

Instanța constată că termenul prevăzut pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a împlinit la data de 11.08.2008.

Astfel cum rezultă din încheierea de certificare nr. 2, încheiată la 11.08.2014, eliberată de BNP „Accepter”, la data menționată, ora 14,00, în fața notarului s-a prezentat reclamantul V. D., în vederea autentificării contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentului nr. 9, ., etaj 2, situat în .. 7, București, sector 5, în timp ce pârâtul L. P. nu s-a prezentat.

D. consecință, în raport de disp. art. 2170 C.civ., potrivit cărora „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, devine incident pactul comisoriu instituit de părți în cuprinsul contractului, reclamantul făcând dovada neîndeplinirii de către pârât a obligațiilor ce-i reveneau în baza contractului sinalagmatic încheiat cu reclamantul.

Ca atare, instanța va dispune rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată între părți.

Totodată, având în vedere arvuna confirmatorie stabilită de părți în cuprinsul contractului, instanța, în baza disp. art. 1544 C.civ., constatând incidența răspunderii contractuale a pârâtului, care nu și-a executat fără justificare obligația, va dispune obligarea acestuia la restituirea dublului avansului achitat la încheierea antecontractului, în sumă de 10.000 euro.

În baza disp. art. 453 C.p.c., instanța va dispune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2955 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul V. D., CNP_, cu domiciliul în București, ..7, ., ., sector 5, în contradictoriu cu pârâtul L. P., CNP_, cu domiciliul în București, ..7, ., ., sector 5.

Dispune rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 172/26.03.2014, astfel cum a fost modificată prin actul adițional autentificat sub nr. 466/25.06.2014.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro, în echivalent lei la cursul oficial din ziua plății, reprezentând dublul avansului achitat la încheierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare anterior menționate.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2955 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 3266/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI